ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 501/2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, sub nr. x/2012, reclamanta Societatea Națională a Cărbunelui S.A., prin administrator judiciar A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Crișului, reprezentată prin Primar, obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile în suprafață totală de 2.475.704,174 m.p., situate în comuna Valea Crișului, jud. Covasna.

Prin Sentința nr. 372 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Covasna, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională a Cărbunelui S.A., prin administrator judiciar A., privind obligarea pârâtei de a lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie terenurile în suprafață totală de 19,63 ha.

Prin Decizia nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Societatea Națională a Cărbunelui S.A., prin lichidator A., împotriva sentinței civile nr. 372/21.04.2016, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă.

Prin Decizia nr. 685 din 7 aprilie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională a Cărbunelui S.A., prin lichidator judiciar A., împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, cu mențiunea ca instanța de apel să stabilească norma juridică incidentă în cauză și să lămurească și să analizeze modul de dobândire a dreptului de proprietate de către părți.

Instanța de recurs a reținut, totodată, și necercetarea criticii referitoare la nelegalitatea Încheierii din 18 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Covasna, secția civilă, - care a făcut obiect al apelului - privind stabilirea onorariului de expert.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2012*.

Prin Decizia nr. 2126 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din 18.02.2016 și a sentinței civile nr. 372/2016 pronunțate de Tribunalul Covasna, a fost admisă cererea de reducere a onorariului formulată de reclamantă și, pe cale de consecință a fost stabilit onorariul definitiv al expertului B. la suma de 15.000 RON; a fost admisă în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Crișului și obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 23.763 mp aflată în posesia sa, conform Raportului de expertiză judiciară întocmit de expert B., concluzii, pct. 3.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanta a dobândit, asupra suprafeței de 2.475.704,174 mp, dreptul de proprietate conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise de Ministerul Industriei și Resurselor, fapt cunoscut de către pârâtă care, prin reprezentantul său legal, primarul de la acel moment, a semnat în anul 1998, procesele-verbale de delimitare ale incintelor. Pe de altă parte, pârâta se pretinde proprietar asupra suprafeței de teren rămase în discuție, de 23.763 mp în baza Ordinului Prefectului județului Covasna nr. 26/31.01.2006. Antecesorul comun al reclamantului și al pârâtului este Statul Român, care atribuise dreptul de administrare asupra acestor terenuri antecesorului reclamantei (prin H.G. nr. 58/1995, aceste bunuri erau declarate inalienabile) și care, în baza Legii nr. 15/1990, prin organul său Ministerul Industriei și Resurselor, în perioada 2002-2003, a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea reclamantului.

În consecință, acțiunea în revendicare a fost admisă pentru suprafața de teren ce se afla în posesia pârâtei la momentul formulării acțiunii, de 23.763 mp, identificată conform expertizei tehnice întocmită în cauză.

În ceea ce privește criticile apelantei-reclamante față de încheierea din ședința publică din 18.02.2016, instanța de apel a constatat că, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, la stabilirea onorariului definitiv trebuie avute în vedere complexitatea lucrării, volumul de muncă depus și gradul profesional ori științific al expertului.

Curtea a apreciat că, fără a nega complexitatea lucrării și volumul de muncă depus, față de criteriile stabilite de dispozițiile legale mai sus menționate, suma de 36.750 RON solicitată și stabilită ca onorariu definitiv pentru expert este prea mare și că, în mod netemeinic, prima instanță a respins cererea de reducere a onorariului, cerere pe care, de altfel expertul judiciar o anticipase și cu care fusese de acord (partea finală din Nota de evaluare a expertizei tehnice).

Împotriva acestei decizii a declarat un prim recurs pârâta, recurs ce a fost constatat perimat prin Decizia nr. 1183 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs și numitul B., expertul desemnat în primă instanță în vederea efectuării expertizei, solicitând casarea parțială a acesteia, sub aspectul admiterii apelului declarat împotriva încheierii de stabilire a onorariului definitiv pentru expertiza topografică, în conformitate cu art. 314 C. proc. civ. de la 1865, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea apelului referitor la această încheiere și menținerea onorariului așa cum a fost stabilit de prima instanță (Tribunalul Covasna).

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată fără ca recurentul să fie citat la termenul la care au avut loc dezbaterile sau să fie prezent la acest termen. Or, conform art. 85 din vechiul C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.

Precizează recurentul că, în calitate de expert tehnic, a fost desemnat de prima instanță (Tribunalul Covasna) pentru efectuarea expertizei topografice, prin Încheierea de la termenul din 21 mai 2015, instanța stabilind, prin încheiere, și onorariul definitiv, în sumă de 36.750 RON. Prin hotărârea pronunțată în apel, a fost desființată această încheiere, instanța de apel stabilind onorariul definitiv la suma de 15.000 RON, fără a i se comunica cererea de apel și fără a fi citat în cursul judecării apelului. De asemenea, nici hotărârea pronunțată în apel nu i-a fost comunicată.

Așa cum a decis jurisprudența, în cazul în care sunt puse în discuție drepturile expertului, acesta dobândește calitatea de parte în cauză, instanța având obligația de a-l cita. Astfel încât, în speță sunt întrunite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, în caz contrar, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil sub aspectul componentei dreptului la apărare.

Pe fond, recurentul susține că hotărârea instanței de apel este netemeinică, întrucât, în motivarea acesteia nu s-au menționat criteriile avute în vedere pentru reducerea onorariului, instanța rezumându-se a arăta că onorariul stabilit "este prea mare", deși, în decontul depus, expertul a precizat că lucrarea a presupus un număr de 525 de ore de lucru și un grad de complexitate ridicat. A arătat, de asemenea, că onorariul pentru o oră de lucru este de 70 RON, în condițiile în care experții tehnici din Biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare și Contabile de pe lângă Tribunalul Brașov practică un onorariu de 100 de RON pe oră, precizând că a fost desemnat pentru a-1 înlocui pe expertul numit inițial, care, practic, a refuzat efectuarea expertizei timp de aproape trei ani, "simțind" complexitatea și dificultatea lucrării.

Susține că instanța de apel nu neagă complexitatea lucrării și volumul de muncă, însă reduce onorariul deși acesta a fost justificat pe ore și minute, considerându-l just în raport cu efortul fizic și intelectual depus.

De asemenea, precizează că, din suma încasată, a plătit aproximativ o treime impozite și taxe către Statul Român (impozit pe venit 16%, CASS 5,5%, cotizația către Ministerul Justiției 10%), așa încât, dacă restituie 21.750 RON, înseamnă că activitatea sa este neplătită, știut fiind faptul că impozitele și taxele nu mai pot fi recuperate, nemaifiind în termen pentru depunerea unei declarații rectificative.

În ceea ce privește termenul de recurs, apreciază că acesta nu a început să curgă, nefiindu-i comunicată hotărârea pronunțată în apel nici în prezent. Or, conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii, singura situație pe care legea o echivalează fiind depunerea cererii de recurs.

Analizând admisibilitatea căii de atac, invocată cu prioritate la termenul de dezbatere în ședință publică a recursului din 23.01.2020, Înalta Curte reține următoarele:

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

În cauza dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile vechiul C. proc. civ., expertul desemnat în cauză, care a efectuat expertiza în fața instanței de fond, a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei prin care, admițându-se apelul, a fost schimbată încheierea prin care s-a stabilit onorariul definitiv datorat de reclamantă, în sensul micșorării acestuia de la 36.750 RON la 15.000 RON, susținând, în principal, că nu a fost citat la judecata apelului, deși, în măsura în care instanța dispune în ceea ce îl privește, dobândește calitatea de parte iar, pe de altă parte, că instanța nu a arătat criteriile avute în vedere pentru micșorarea acestui onorariu.

Așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 41 și urm. din vechiul C. proc. civ., aplicabil în cauză la data inițierii procesului, care reglementează sfera persoanelor care pot participa la judecată, expertul nu are calitatea de parte în proces.

Contrar susținerilor recurentului, de la aceste norme legale nu se poate deroga, pe cale jurisprudențială, în scopul de a permite unei instanțe care exercită controlul judiciar de legalitate, ca, la solicitarea expertului desemnat în cauză într-o fază procesuală anterioară, să poată verifica, din această perspectivă, în cadrul unui recurs pe care el însuși l-a inițiat, măsura de reducere a onorariului stabilit definitiv în primă instanță, dispusă în calea de atac devolutivă exercitată de partea nemulțumită.

În plus, nici dispozițiile cu caracter de normă specială ce reglementează procedura expertizei, respectiv art. 201 și urm. C. proc. civ., sau cele ale O.G. nr. 22/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aplicabile cauzei, nu dispun cu privire la obligația de citare a expertului la momentul desemnării sale și stabilirii onorariului.

Potrivit art. 201 C. proc. civ., "instanța va putea convoca o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să se pronunțe cu privire la costul estimativ al lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și cu privire la durata de timp necesară efectuării expertizei. Poziția părților, respectiv a părții care a solicitat proba va fi consemnată în încheiere. În funcție de poziția expertului, a părților, respectiv a părții care a solicitat proba, instanța va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză și condițiile de plată a cheltuielilor necesare efectuării expertizei. Dispozițiile art. 213 alin. (2) sunt aplicabile."

Potrivit art. 213 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea experților, ținându-se seama de lucrare, instanța le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părților."

Potrivit art. 23 din O.G. nr. 2/2000, "onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului".

Rezultă din analiza acestor norme că, de lege lata, expertul nu are posibilitatea să cenzureze în fața instanței de control judiciar, pe considerente de legalitate sau de temeinicie, dispoziția instanței inferioare ierarhic, cu privire la cuantumul onorariului, putând să ridice obiecțiuni doar în fața instanței care a dispus administrarea probei.

De asemenea, prevederile art. 2812 alin. (3) C. proc. civ. permit expertului să formuleze o cerere de completare a hotărârii exclusiv în cazul omisiunii instanței de a se pronunța cu privire la drepturile lui, însă nu deschid calea atacării dispoziției prin care se stabilește, definitiv, acest onorariu.

Prin urmare, în această situația, fiind terț față de litigiu, expertul nu are la dispoziție căile ordinare sau extraordinare de atac de reformare rezervate de către legea procesuală părților nemulțumite de soluția pronunțată.

În consecință, nu se poate reține, în cauza pendinte, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 în sensul că recurentul nu ar fi fost citat la soluționarea apelului conform art. 85 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul nu putea hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, recurentul nu are calitate de parte în proces, neavând deschisă calea de reformare a recursului reglementată de dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B. împotriva Deciziei nr. 2126 din 19 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - CL