ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 241/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, reclamanta Societatea Națională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. a solicitat obligarea pârâtei Comuna Valea Crișului prin primar să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile în suprafață totală de 2.475.704,174 mp, situate în comuna Valea Crișului, jud. Covasna, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 372 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Covasna, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Prin Decizia nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanta Societatea Națională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. împotriva Sentinței nr. 372 din 21 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Covasna.

Prin Decizia nr. 685 din 7 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei Societatea Națională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Brașov, pe care a casat-o, trimițând cauza în rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Prin Decizia nr. 2126/Ap din 19 decembrie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/2012, în rejudecare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta Societatea Națională a Cărbunelui S.A. prin administrator judiciar A. împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2016 și a Sentinței civile nr. 372 din 21 aprilie 2016, pronunțate de Tribunalul Covasna, pe care le-a schimbat, în sensul că a admis cererea de reducere a onorariului formulată de reclamantă și a stabilit onorariul definitiv al expertului B. la suma de 15.000 RON.

A admis în parte acțiunea.

A obligat pe pârâta Comuna Valea Crișului să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 23.763 mp aflată în posesia sa, conform Raportului de expertiză judiciară întocmit de expert B.

A respins celelalte pretenții ale reclamantei.

A obligat pe pârâtă la plata sumei de 150 RON, cheltuieli parțiale de judecată către reclamantă.

Cu privire la dispoziția instanței de reducere a onorariului expertului, Curtea de Apel Brașov a reținut că, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, la stabilirea onorariului definitiv trebuie avute în vedere complexitatea lucrării, volumul de muncă depus și gradul profesional ori științific al expertului.

Fără a nega complexitatea lucrării și volumul de muncă depus, Curtea a apreciat că, față de criteriile stabilite de dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, suma de 36.750 RON, solicitată și stabilită ca onorariu definitiv pentru expert, este prea mare, reținând că în mod netemeinic prima instanță a respins cererea de reducere a onorariului, cerere pe care, de altfel, expertul judiciar o anticipase și cu care fusese de acord - astfel cum reiese din partea finală din Nota de evaluare a expertizei tehnice.

Împotriva acestei hotărâri, expertul B. a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia nr. 1503/Ap din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei nr. 2126/Ap din 19 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2019, contestatorul B. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 2126/Ap din 19 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cale de atac întemeiată în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivare, recurentul-contestator a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât instanța nu a argumentat soluția pronunțată și nu a arătat în ce modalitate ar fi putut utiliza de calea de atac a recursului, având în vedere că a avut calitatea de expert în cauză și nu a știut de existența apelului, nu a participat la judecarea acestuia și nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată, hotărâre care i-a afectat dreptul la remunerarea activității desfășurate în calitate de expert tehnic.

A precizat că nu a beneficiat de posibilitatea de a-și apăra interesul său în cursul judecării apelului, pentru ca apoi să supună hotărârea pronunțată controlului de legalitate pe calea recursului.

A arătat, de asemenea, că a fost mai "util" să formuleze calea de atac de retractare a contestației în anulare, pentru a supune criticile sale controlului aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea prin care i s-a diminuat onorariul, pentru ca, în cazul respingerii, hotărârea pronunțată să fie supusă recursului.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de către recurentul-contestator, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru considerentele ce succed:

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - text de lege invocat de contestatorul B. drept temei al contestației în anulare - hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Prin Decizia nr. 1503/Ap din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins ca inadmisibilă contestația, reținând că motivele contestației în anulare puteau fi invocate pe calea recursului.

Cu referire la motivele de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., care urmează să fie analizate împreună date fiind argumentele comune ce le susțin, se constată că decizia pronunțată de curtea de apel este motivată, din cuprinsul acesteia rezultând în mod clar și concis considerentele pentru care contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, iar instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 317 C. proc. civ.

Astfel cum a reținut curtea de apel, condiția esențială pentru admiterea contestației în anulare de drept comun este cea prevăzută de dispozițiile legale anterior redate - imposibilitatea invocării motivelor pe calea apelului sau a recursului. Această "imposibilitate" se referă însă la un alt aspect decât cel dezvoltat de recurent, care a înțeles să justifice imposibilitatea invocării motivelor pe calea recursului prin faptul că a avut calitatea de expert în cauză și nu a știut de existența apelului, nu a participat la judecarea acestuia și nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată.

Hotărârea irevocabilă susceptibilă de contestație în anulare este o hotărâre împotriva căreia nu se poate exercita apel sau recurs, fie pentru că hotărârea nu este susceptibilă de o asemenea cale de atac, fie pentru că partea care a exercitat contestația în anulare nu avea interes să exercite apelul sau recursul.

Recurentul-contestator face referire în cuprinsul motivelor de recurs la prioritatea de a invoca una dintre cele două căi extraordinare de atac - recursul sau contestația în anulare - și la existența unui drept de opțiune în a exercita una dintre aceste căi extraordinare de atac, argumentând faptul că a apreciat a fi mai util să atace hotărârea pronunțată de instanța de apel cu calea de atac de retractare a contestației în anulare, iar în cazul respingerii, hotărârea să aibă deschisă calea de atac a recursului, decât să urmeze calea recursului - caz în care hotărârea pronunțată ar fi fost irevocabilă - apreciind că ar fi fost dezavantajat.

Or, contrar acestor susțineri care interpretează într-un mod propriu textul de lege, nu există un drept de opțiune între apel sau recurs, pe de o parte, și contestația în anulare, pe de altă parte. Persoana care justifică un interes trebuie să exercite apelul sau recursul, eventualul viciu al procedurii de citare (motivul supus atenției de către contestator în cauza de față) neputând fi invocat direct în calea de retractare a contestației în anulare. Astfel cum a fost formulat de legiuitor, textul de lege invocat drept temei al contestației în anulare consacră caracterul subsidiar al contestației în anulare.

Cât privește criticile prin care se argumentează faptul că recurentul-contestator nu a fost citat la termenul la care au avut loc dezbaterile (dată fiind calitatea sa de expert în cauză) și nu a știut de existența apelului, acestea puteau face obiectul analizei instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare numai după ce se trecea de etapa admisibilității căii de atac, întrucât examinarea acestora vizează fondul căii de atac, or cercetarea fondului nu se impunea față de soluția inadmisibilității contestației în anulare, pronunțată în cauză.

Abia după ce constată caracterul admisibil al contestației în anulare, instanța este îndrituită a stabili dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care se sprijină și că instanța a aplicat corect dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. la speță, criticile formulate de contestatorul B. în acest sens nefiind fondate, Înalta Curte, urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 1503/Ap din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN