ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 531 din 08 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Satu Mare s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpații: A. a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen.; B. a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen. și C. având ca obiect săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale, părți civile fiind: D., E., F., G., H., I., J. și K.

În baza Deciziei 586/2016 a Curții Constituționale a disjuns latura civilă și a fixat termen de judecată pentru termenul din data de 16 martie 2017, sala 111, ora 08,30.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., a lăsat cheltuielile judiciare în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 4347/P/2010 al Parchetului de pe Judecătoria Satu Mare, a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen.; inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen.; precum și inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968.

În actul de sesizare s-a reținut faptul că persoana vătămată D. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în care sesiza faptul că inculpatul A., în calitate de primar al comunei Medieșu Aurit a refuzat să-i elibereze titlu de proprietate pentru o suprafață de 0,58 ari, precum și faptul că deși a fost pus în posesie cu privire la această suprafață de teren în cursul anului 1992, terenul a fost dat în arendă viceprimarului din localitatea Medieșu Aurit care i-a adus la cunoștință ulterior că nu este cazul să se elibereze un titlu de proprietate, întrucât terenul ar fi devenit proprietatea sa și l-a înstrăinat.

La data de 07 iulie 2009 persoana vătămată D. s-a adresat Comisiei Comunale de fond funciar Medieșu Aurit solicitând eliberarea titlului de proprietate și pentru suprafața de 0,58 ari, suprafața cu care persoana vătămată a fost pusă în posesie anterior, aspect care a rezultat din tabelul cu proprietarii de terenuri agricole din raza localității Medieșu Aurit, în parcela Boroș - Linia I, solicitarea fiindu-i însă respinsă. Totodată la data de 17 octombrie 2010 persoana vătămată se adresează și Comisiei județene de fond funciar Satu Mare și solicită să-l ajute în demersurile sale privind obținerea titlului de proprietate.

Din plângerea formulată a reieșit faptul că în data de 07 iulie 2009 inculpatul B. s-a arătat interesat de cumpărarea suprafeței de teren de 0,58 ari, precizându-i persoanei vătămate că intenționează să o achiziționeze împreună cu inculpatul A., însă persoana vătămată nu a fost de acord. Totodată persoana vătămată a arătat faptul că, deși a fost pus în posesie cu suprafața de 0,58 ari de teren a aflat în cursul 2010 că pe aceeași suprafață de teren i s-a eliberat titlu de proprietate nr. x5 numitei L. Conform titlului de proprietate sus-menționat parcela x/1 are o suprafață de 7000 mp iar parcela nr. x/4 are o suprafață de 8700 mp.

Din actele existente la dosarul cauzei a reieșit faptul că cele două parcele cu care a fost pusă în posesie numita L. cuprind și parcelele cu care a fost pusă în posesie anterior persoana vătămată D., respectiv nr. topo x/2 .

Din declarația inculpatului C., a reieșit faptul că în calitate de inginer topograf a pus doar în aplicare hotărârea Comisiei Locale de Aplicare a legii Fondului Funciar care a hotărât că numita L. este îndreptățită să i se reconstituie dreptul de proprietate pe o suprafață de 6 ha teren. Totodată inculpatul a precizat faptul că locul în care sunt situate parcelele cu care a fost pusă în posesie numita L. i-a fost indicat de către coinculpații A. și B., precum și faptul că nu a cunoscut că anterior a fost pusă în posesie cu privire la o parte din aceeași suprafață și persoana vătămată. Numerele topografice x/1 și x/4 i-au fost dictate de către coinculpați, neavând la dispoziție o hartă din care să rezulte că pe acele parcele fusese anterior pus în posesie altcineva.

Fiind audiați inculpații A. și B. au arătat că își mențin declarațiile anterioare, nu se consideră vinovați, nu doresc să dea o nouă declarație. În declarațiile date în calitate de suspecți, au menționat faptul că nu se consideră vinovați precum și faptul că persoana vătămată nu avea teren în parcela Boroș, adeverințele care i-au fost eliberat anterior nu recunoșteau dreptul de proprietate ci doar că ar fi îndreptățit la o suprafață de teren fără a se specifica zona.

Fiind audiată numita L. a precizat faptul că în cursul anului 2005 a depus la Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Medieșu Aurit o cerere prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 15 ha, însă în cursul anului 2006 a aflat de la numiții A. și B. că i s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 4 ha. Totodată sus-numita a declarat faptul că cu aceeași ocazie le-a vândut sus-numiților respectiva suprafață de teren cu suma de 8000 lei.

Din declarația numitei L. a mai reieșit faptul că nu a fost prezentă în momentul în care a fost pusă în posesie cu suprafața de 4 ha precum și faptul că în anul 2010 a întocmit o procură prin care îi împuternicea pe inculpații A. și B. să vândă suprafața de 4 ha de teren.

Din declarația martorului M., inginer topograf în cadrul Primăriei Medieșu Aurit a reieșit faptul că, potrivit documentației cadastrale a comunei, parcela cu nr. topo x/2 a fost atribuită persoanei vătămate D.

Fiind audiați și ceilalți membri ai Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Medieșu Aurit aceștia au precizat faptul că au validat suprafața de 6 ha pentru a-i fi reconstituită numitei L. însă nu au specificat unde este situată această suprafață de teren.

Adeverințele de proprietate, emise în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum este cea deținută de către persoanele vătămate, având caracter provizoriu, sunt supuse revocării, deci nu pot constitui titluri de proprietate. Ele nu dobândesc o atare valență nici în măsura în care sunt susținute de procese-verbale de punere în posesie. Prin art. 36 din regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 18/1991 s-a stabilit că delimitarea zonelor în care urmează să fie puși în posesie titularii se face numai pe baza titlului de proprietate eliberat, singurul apt să facă dovada dreptului de proprietate asupra respectivului teren. Cu toate acestea, reunirea celor două condiții, respectiv deținerea unei adeverințe de proprietate și punerea în posesie dă naștere unui raport juridic între organul administrativ care le-a emis și beneficiar, în cadrul căruia organul administrativ, prin reprezentanții săi stabiliți prin lege și regulament, au atribuții clar determinate a căror încălcare poate determina angajarea răspunderii penale.

Ca atare, din punct de vedere al relevanței penale, în cazul de față starea de fapt trebuie privită în mod exhaustiv, prin raportare atât la înscrisurile deținute de către persoanele vătămate cât și la conduita atât pasivă cât și activă a inculpaților, persoane cu atribuții privind efectuarea demersurilor în vederea respectării dreptului de proprietate și emiterea titlurilor de proprietate aferente în favoarea persoanelor îndreptățite.

Fără a intra în sfera dreptului civil - litigiul civil fiind nesoluționat - s-a apreciat că în prezenta cauză se poate reține în sarcina coinculpaților A., B. și C. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în modalitatea prevăzută de art. 246 din C. pen. din 1968 din următoarele rațiuni:

I. Starea de fapt astfel cum a reieșit din actele existente la dosar, numiții D., E., N., G., H., I., J., în calitate de moștenitori ai numitului E., au înaintat Primăriei Comunei Medieșu Aurit o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Urmare acestei cereri și a actelor doveditoare depuse de aceștia, la data de 05 august 1992, moștenitorilor în drept li s-a eliberat de către Primăria Comunei Medieșu Aurit adeverința de proprietate nr. 396 conform căreia li se recunoaște dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1,45 ha, dreptul de proprietate fiind stabilit prin hotărârea Comisiei Județene nr. 33 din 22 august 1991, suprafața fiind detaliată în anexa nr. 3, la poziția 181. Conform tabelului nominal cuprinzând proprietarii de terenuri agricole din raza satului Medieșu Aurit care au fost puși în posesie în zona Boroș Linia I, la poziția 2 se află numitul D. care figurează cu suprafața de 0,58 ha teren situat sub nr. cadastral x/2.

Fără a reitera acest număr cadastral, adeverințele emise ulterior de către Primăria Medieșu Aurit confirmă faptul că în baza Legii nr. 18/1991 numitului D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,58 ha situat în zona Boroș Linia I, teren asupra căruia a plătit impozite în mod constant la Primăria comunei până în anul 2010.Ca atare, se poate conchide că în perioada cuprinsă între anii 1992 - 2008 descendenții numitului E. au avut posesia asupra acestui teren.

Prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (22) din Legea 18/1991 "În cazurile în care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foștii proprietari iar aceștia dețineau la acel moment adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului respectiv potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991", se poate constata faptul că descendenții numitului E. îndeplineau ambele cerințe prevăzute de acest text de lege, respectiv dețineau adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului. În pofida acestor aspecte, în mod abuziv, s-au emis titluri de proprietate în favoarea unei terțe persoane respectiv martorei L. căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 6 ha teren, emițându-se și titlul de proprietate nr. x5 asupra numerelor cadastrale x/1 și x/4 deși antecesorul său în drepturi nu deținuse terenuri în acea locație, ea fiind îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe raza localității Românești.

Raportat la această stare de fapt, numiții D., E., N., G., H., I., J., în calitate de moștenitori ai numitului E., au formulat la Judecătoria Satu Mare o cerere în baza Legii 18/1991, constituindu-se Dosarul civil nr. x/296/2011 din care s-a disjuns Dosarul nr. x/296/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Satu Mare. În cadrul acestui dosar civil s-a dispus efectuarea unei expertize topografice de către expert Q., care concluzionează în sensul că terenul revendicat de către reclamanți se identifică sub nr. top x/2, în suprafață de 0,58 ha. Asupra acestui nr. top reclamanții au fost puși în posesie până în anul 2010 când asupra terenului în cauză a fost emis titlu de proprietate în favoarea numitei L.. Se arată, totodată că antecesorul reclamanților, E. a deținut teren în această parcelă (Boroș Linia I nr. top 2496), aspect atestat de înscrisurile existente la OCPI, evidențele Comisiei Locale Medieșu Aurit. Se a constatat că în cauză s-au emis titluri de proprietate altor persoane decât cele care au fost inițial puse în posesie, fără ca antecesorii numitei L. să fi deținut anterior teren pe acel amplasament. În ceea ce privește situația actuală a nr. top x/2, acesta a fost inclus în titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtei L. unde sub nr. top x/1 în suprafață de 7000 mp și x/4 în suprafață de 8700 mp a fost încorporat și terenul aflat în posesia reclamanților. Parcelele cu nr. top x/1 și x/4 se suprapun peste nr. top x/1 și x/2 atribuite inițial numiților R. și reclamanților D., E. și F. conform punerilor în posesie din anul 1992. Întrucât suprafețele trecute în titlu erau neconforme realității, numita L. a dat o declarație notarială prin care și-a dat acordul pentru reducerea suprafeței parcelei nr. top x/4 de la 8700 mp la 6410 mp. În acest fel, numărul top x/2 a dispărut de pe lista titlurilor de proprietate, aspect verificat în evidențele OCPI.

S-a remarcat faptul că la aceeași dată la care se comunica numitei L. aprobarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în limita a 6 ha teren, respectiv la data de 06 iulie 2006, se comunica și numitului E. faptul că le-a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2,7 ha teren arabil întrucât suprafața de 1,16 ha compus din 0,58 ha Boroș și 0,58 ha Sveiczer au primit-o în baza Legii nr. 18/1991, suprafața de 1,16 ha a fost trecută în anexa 34 la poziția 18 la SCDA Livada în baza Legii nr. 169/1997 iar pentru suprafața de 0,36 ha teren intravilan i s-a emis titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

În ceea ce privește suprafața de 1,45 ha validată de către Comisia Județeană prin Hotărârea nr. 33 din 22 august 1991, aceasta cuprinde suprafața de 0,58 ha situată în zona Boroș - nr. top x/2, suprafața de 0,58 ha situată în zona Sveiczer - nr. top 2622 din 12 iar suprafața de 0,29 ha teren a fost inclusă în suprafața atribuită în intravilan reclamantului E. cu privire la care s-a emis titlul de proprietate nr. x4.

În baza Hotărârii Comisiei Județene nr. 179 din 25 iunie 2003, anexa 34, poziția 18, le-a fost validată reclamanților suprafața de 1,16 ha situată la SCDA Livada, căreia îi corespunde nr. top x/121, fiind în prezența unei cereri distincte de reconstituire a dreptului de proprietate, formulate în baza Legii nr. 1/2000.

Conform Hotărârii Comisiei Județene nr. 313 din 19 decembrie 2006, s-a invalidat anexa 3, poziția 181 validată anterior prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 179 din 2003 în suprafață de 0,29 ha, deci nu pentru întreaga suprafață de 1,45 ha, ca fiind validată anterior numitului E., căruia i s-a emis titlul de proprietate nr. x4, fiind invalidată în ceea ce privește ceilalți solicitanți ca fiind persoane neîndreptățite.Ca atare, din suprafața de 1,45 ha validată anterior prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 33/1991, a rămas validată suprafața de 1,16 ha. Conform titlului de proprietate nr. x4, numitului E. i s-a constituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,3646 mp situat în intravilanul localității Medieșu Aurit.

Conform titlului de proprietate nr. x1 deținut de antecesorul în drepturi E., acesta a fost împroprietărit pe lotul pe suprafața de 2 ha 1200 mp din moșia expropriată de la Boroș Mic, Boroș Mare, Helmeczy situată în comuna Medieșu Aurit. S-a putut, astfel, observa, că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea descendenților numitului E. a avut loc. în limitele prevăzute de lege și pentru suprafețe inferioare celor deținute anterior de către acesta.

Atribuții de serviciu încălcate: Privitor la atribuțiile primarului A. și ale viceprimarului B. în cadrul Comisiei Locale de aplicare a fondului funciar, acestea au fost stabilite prin H.G. nr. 131/1991, ulterior abrogată, respectiv prin Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar aprobat prin H.G. nr. 890/2005. Comisia locală, condusă de către Primar, avea atribuții directe privitoare la soluționarea cererilor,înaintarea propunerii Comisiei Județene cuprinzând suprafața propusă spre validare, efectuarea măsurătorilor topografice în vederea punerii în posesie, întocmirea proceselor verbale de punere în posesie și înaintarea acestora Comisiei Județene în vederea emiterii titlurilor de proprietate.

În ceea ce privește cererea de reconstituire formulată în cursul anului 1991 de către descendenții numitului E., aceasta a fost înaintată spre validare pentru suprafața de 1,45 ha Comisei Județene care a adoptat Hotărârea nr. 33 din 22 august 1992. Ulterior, astfel cum a rezultat din informațiile furnizate de către Primăria Comunei Medieșu Aurit, s-a întocmit un tabel cu persoanele puse în posesie, fiind precizat și indicativul topografic pentru identificarea și localizarea parcelei, fără ca în arhiva instituției să fie găsite procesele verbale de punere în posesie, atât secretarul Primăriei de la acel moment cât și inginerul topograf fiind în prezent decedați.Ca atare, Comisia Locală Medieșu Aurit nu a finalizat demersurile în vederea eliberării titlului de proprietate în favoarea descendenților numitului E. deși aceștia s-au adresat în mod repetat în acest sens atât Primăriei Medieșu Aurit cât și Prefecturii Satu Mare, fără ca din partea Primăriei să primească un răspuns pozitiv.

În cursul anilor 2005 - 2006 din Comisia Locală de Fond Funciar Medieșu Aurit făceau parte atât primarul A., viceprimarul B. cât și în calitate de inginer topograf numitul C. Potrivit art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 890/2005, "conducerea și coordonarea comisiei comunale, orășenești sau municipale se asigură de către primar. În cazul în care primarul este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile stabilite de prevederile legale și prin prezentul regulament (...) viceprimarul, membru în comisie, preia prerogativele acestuia." Aceștia, în calitate de membri ai comisiei locale, au analizat solicitarea numitei L. în baza actelor doveditoare anexate cererii, au înaintat Comisiei Județene spre validare cererea petentei în limita a 6 ha teren, cererea fiind validată pentru această suprafață. Așa cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați, membri ai comisiei locale de aplicare a fondului funciar, la acel moment, nu s-a discutat în comisie decât justețea cererii fără a se avea în vedere un anumit amplasament. Ulterior hotărârii Comisiei Județene, primarul - inculpatul A., viceprimarul B. și inginerul topograf C. au procedat la stabilirea locației terenului prin delimitarea acestuia în teritoriu conform dispozițiilor legale, punerea în posesie a numitei L. și, ulterior, înaintarea documentației Comisiei Județene în vederea eliberării titlului de proprietate. Potrivit declarației inculpatului C., amplasamentul terenului i-a fost indicat de către numiții A. și B. fără a efectua verificări în registrul agricol și în anexe, în hărțile cadastrale și planul parcelar, suprafețele respectivelor numere cadastrale fiind indicate de către cei doi coinculpați iar numitul C. afirmă că s-a bazat pe caracterul real al aspectelor dictate de către aceștia. Atribuțiile de serviciu ale acestuia, stabilite, în ceea ce-l privește în mod clar prin lege și regulament, impuneau, însă, efectuarea de măsurători topografice potrivit art. 34 alin. (1) din regulament, prin stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței și determinarea amplasamentului stabilit. Indicarea de către primar sau viceprimar a anumitor numere topografice în vederea atribuirii "pentru că sunt libere" nu este suficientă, fiind necesar ca situația respectivelor parcele să fi fost verificată în evidența Primăriei, reconstituirea dreptului de proprietate efectuându-se, de regulă, pe vechiul amplasament, deci pe raza localității Românești. Aceasta cu atât mai mult cu cât suprafețele celor două parcele x/1 și x/4 nu corespund celor preexistente sub același număr cadastral în cartea funciară, ci înglobează alte numere topografice (x/2). De altfel, în declarația numitului C. se a arătat că i s-a indicat faptul că numărul cadastral x/2 este liber, fără a justifica motivul pentru care punerea în posesie și, ulterior emiterea titlului de proprietate în favoarea numitei L. s-a făcut pe alte numere cadastrale,creând aparența că numărul cadastral x/2 este în continuare liber în vederea atribuirii, nefiind eliberat vreun titlu de proprietate.

Din declarația inculpatului B. a rezultat că descendenții numitului E. au formulat mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate. Le-au fost validate de către Comisia Județeană suprafața de 1,16 ha cu privire la care nu s-a emis titlu întrucât era folosită de Stațiunea de Cercetare Livada de unde fam. D, E. și F. primeau anual produse agricole, motiv pentru care se a arătat că respectivul teren nu a putut fi trecut în posesia Comisiei Locale de Fond Funciar Medieșu Aurit și, ca atare, nici nu s-a putut realiza punerea în posesie a acestora.

Acest aspect este contrazis prin adresa înaintată de Stațiunea de Cercetare Livada care a precizat faptul că după reconstituire familia D, E. și F. nu au avut contract cu Stațiunea de Cercetare Livada, astfel încât nu au beneficiat de produse. Primăria Medieșu Aurit a procedat la măsurarea terenului, astfel încât ei sunt în măsură să furnizeze alte informații privitoare la acest teren.

În ceea ce privește suprafața de 1,16 ha incluzând terenul situat în Boroș Linia I, inculpatul B. a arătat că solicitanții au avut unele divergențe cu privire la poziționarea terenului ce le-a fost validat, astfel încât nu s-a realizat punerea lor în posesie, nefiind prezenți la măsurătorile efectuate. Conform adresei Primăriei Medieșu Aurit, în arhivele acestei instituții nu au fost identificate procese-verbale de punere în posesie, cu toate că tabelele cuprinzând persoanele care au fost puse în posesie erau aferente acestor procese-verbale de punere în posesie.

Referitor la atribuirea acestor terenuri în favoarea numitei L., inculpatul B. a arătat că o parte din terenurile la care era îndreptățită fuseseră atribuite altor persoane, astfel încât s-au căutat parcele libere fiind identificate parcelele cu nr. x/1 și x/2 . Ulterior numitul D. a solicitat atribuirea dreptului de proprietate și punerea în posesie pe întreaga suprafață, incluzând suprafața de 0,58 ha situată în zona Boroș, însă nu s-a ajuns la nicio înțelegere întrucât se dorește doar acel nr. cadastral (x/2), refuzându-se orice negociere. Dispozițiile legale, respectiv art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 890/2005 impuneau, însă, consemnarea în scris a acordului solicitantului de punere în posesie pe un alt amplasament în caz de atribuire în mod legal a vechiului amplasament către alte persoane. Un atare consimțământ nu a fost solicitat numitei L., invocându-se, însă, această situație pentru a i se atribui suprafețe libere din altă zonă.

Inculpatul B. nu se consideră vinovat de săvârșirea vreunui abuz, a apreciat că familia D., nesemnând procese-verbale de punere în posesie și nefiind prezentă la măsurători nu a avut posesia acelui teren anume, nu l-a folosit niciodată, astfel încât era liber pentru a fi atribuit altor persoane.

Fiind audiat în cauză, inculpatul A. a arătat că a deținut calitatea de primar al comunei Medieșu Aurit în perioada 2004 - 2012. În această perioadă a făcut parte din Comisia de Aplicare a Fondului Funciar de pe raza localității. A reținut că numitei L. i-a fost eliberat titlu de proprietate pentru suprafața de 6 ha teren, incluzând parcelele din zona Boroș, fără să fi participat la punerea în posesie a acesteia. Procesul-verbal de punere în posesie s-a realizat în baza verificărilor în registrul agricol și a cererilor și actelor depuse de persoane care și-au revendicat terenurile în cauză. Consideră că eliberarea titlului de proprietate în favoarea numitei L. s-a făcut cu respectarea legii întrucât până la data de 16 octombrie 2008 fam. D, E. și F. nu au solicitat eliberarea titlului și clarificarea situației juridice a terenurilor.

Aceste aspecte sunt contrazise de cererile existente la dosar și de răspunsurile înaintate care reflectă interesul manifestat de descendenții numitului E. în clarificarea situației juridice a suprafețelor validate, precum și de răspunsurile înaintate prin care li se recunoaște validarea cererii de reconstituire asupra suprafeței de 0,58 ha situată în zona Boroș. Mai mult, așa cum am arătat anterior, aceiași solicitanți au reiterat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,70 ha teren, în răspunsul înaintat la 06 iulie 2006, (aceeași dată la care se aviza favorabil cererea numitei L.) comunicându-li-se faptul că le-a fost respinsă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2,7 ha teren arabil întrucât suprafața de 1,16 ha compus din 0,58 ha Boroș și 0,58 ha Sveiczer au primit-o în baza Legii nr. 18/1991, suprafața de 1,16 ha a fost trecută în anexa 34 la poziția 18 la SCDA Livada în baza Legii nr. 169/1997 iar pentru suprafața de 0,36 ha teren intravilan i s-a emis titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.Ca atare, nu se poate a susținut că abia ulterior punerii în posesie a numitei L. descendenții numitului E. au înțeles să iasă din pasivitate și să solicite clarificarea situației juridice a terenurilor.

Susținerile inculpaților în sensul că descendenții numitului E. nu au avut niciodată posesia asupra parcelei cu nr. cadastral x/2 sunt contrazise de declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, numitul S. a arătat că a încercat să cumpere acest teren de la D., însă a fost refuzat întrucât nu li se eliberaseră titlu de proprietate. Martorul a arătat că avea cunoștință de faptul că ulterior ofertei sale de cumpărare din anul 2008, terenul respectiv a fost lucrat de fostul primar A.. De asemenea numitul Ș. a precizat că ulterior intrării în vigoare a legii fondului funciar a fost pus în posesie atât el cât și familia D. asupra terenului în zona Boroș, teren care a fost lucrat de către aceștia din urmă. Întrucât el și-a vândut terenul, nu cunoaște detalii ulterioare acestui moment privitoare la terenul deținut de familia D. De asemenea, numitul M., inginer topograf în cadrul Primăriei Medieșu Aurit a arătat că potrivit hărților cadastrale, caietelor cu măsurători și tabelelor nominale cu proprietarii de terenuri ce au fost puși în posesie, pe terenul situat în Parcela Boroș, pe nr. cadastral x/2 figurează numitul D.

Potrivit declarației martorei L., aceasta s-a adresat Primăriei Medieșu Aurit cu o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru suprafața de 15 ha, anexând acte justificative. În cursul anului 2006 i s-a comunicat faptul că s-a admis cererea de reconstituire însă doar pentru suprafața de 4 ha. Aceasta și-a manifestat intenția de a vinde respectivul teren fără a cunoaște unde este amplasat, iar numiții B. și A. și-au manifestat intenția de a-l cumpăra, sens în care i-au oferit suma de 8000 lei pentru întreaga suprafață, sumă pe care a acceptat-o. Au întocmit și un înscris în acest sens, dar nu mai deține nicio copie a acestuia. În anul 2010, le-a dat procuri speciale numiților B. și A. pentru a înstrăina terenul. A arătat că nu cunoștea că anterior acel teren se afla în posesia altor persoane. Nu a semnat procesul-verbal de punere în posesie și titlul de proprietate, nu a mai interesat-o acel teren din momentul în care a primit suma de 8000 lei de la numiții A. și B. Or, potrivit dispozițiilor art. 11 din H.G. nr. 890/2005, prezența solicitantului este obligatorie la primirea titlului de proprietate, care trebuie semnat, precum și la punerea în posesie.

În susținerea declarației martorei vin contractele de vânzare-cumpărare existente la dosar în care inculpații A. și B. sunt împuterniciți de către L. să facă demersurile pentru vânzarea terenurilor. Totodată, așa cum a rezultat din declarația martorului T. secretar al comunei Medieșu Aurit, la momentul inițial i s-a comunicat verbal numitei L. că i s-a aprobat cererea, indicându-se ca locație terenuri aflate în raza stațiunii de cercetare Livada. Ulterior tranzacției pretins a fi fost încheiate de către martora L. și numiții A. și B., raportat la discrepanțele valorice existente între terenurile cu destinație agricolă și cele situate în vecinătatea balastierei Apa - complex de agrement, s-a procedat la punerea în posesie a acesteia pe un alt amplasament, mai convenabil pentru cei doi inculpați, respectiv la punerea în posesie asupra numerelor cadastrale x/1 și x/4 care, prin dimensiunile lor, încorporau și numărul cadastral x/2 aflat anterior în posesia familiei D., astfel cum a rezultat și din expertiza topografică efectuată în cadrul litigiului civil și anexată la prezentul dosar.

Ca atare, prin conduita lor, coinculpații A., B. și C. și-au încălcat atribuțiile de serviciu ce le reveneau în temeiul Legii nr. 247/2005 și a H.G. nr. 890/2005, în calitate de membri ai Comisiei Locale de Fond Funciar - președinte, vicepreședinte și inginer topograf, având atribuții privind conducerea și coordonarea activității Comisiei Locale - primarul și viceprimarul, respectiv efectuarea delimitărilor în teren - inginerul topograf, astfel încât, prin conduita lor, să se realizeze aplicarea dispozițiilor legale cu respectarea dreptului de proprietate al altor persoane, inclusiv a posesiei recunoscute anterior în favoarea acelor persoane care, fără a deține un titlu de proprietate, aveau adeverință de proprietate și aveau posesia asupra unui teren. Aceasta cu atât mai mult cu cât, persoanele vătămate aveau posesia recunoscută pe vechiul amplasament, în timp ce numitei L. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un amplasament distinct, fără respectarea dispozițiilor legale privind necesitatea obținerii consimțământului acesteia, prezența sa la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie sau la eliberarea titlului de proprietate. S-a apreciat că, raportat la discrepanțele valorice determinate de amplasarea terenului, încălcarea dispozițiilor legale a fost urmarea interesului evident pe care coinculpații A. și B. l-au manifestat față de acel teren anume, ignorând, astfel, drepturile altor persoane și, implicit, vătămarea pe care ar putea-o aduce intereselor acestora. Așa cum a rezultat din declarația inculpatului C., cei doi au fost cei care l-au determinat să își încalce propriile atribuții care îi reveneau în calitate de inginer topograf, dându-și acordul în vederea atribuirii în favoarea numitei L. a unor suprafețe de teren fără a verifica în prealabil situația acestora conform hărților cadastrale, planurilor parcelare și registrelor existente, care atestau dreptul preexistent al descendenților numitului E., asumându-și, în acest fel, prin conduita sa pasivă, consecințele păgubitoare față de aceștia.

Instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut faptul că, înainte de începerea cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 02 februarie 2017 a fost invocată prescripția răspunderii penale în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., sens în care s-au depus notele scrise de către avocat din oficiu Ț. pentru părțile civile, la data de 02 martie 2017, arătând următoarele: cu privire la excepția prescripției răspunderii penale invocata de apărătorul ales al inculpaților B., A. și C., privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. și ped. de art. 248 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen. care a fost reținuta prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare din data de 04 mai 2016, în Dosar nr. x/P/2010 și pentru care inculpații au fost trimiși în judecată în Dosar nr. x/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare, solicitând respingerea excepției, acest termen nefiind împlinit în prezent, raportat la momentul săvârșirii faptei, și să se constate că instanța de fond a fost legal sesizată.

S-a arătat de către inculpați că momentul săvârșirii faptei reprezintă emiterea Titlului de proprietate nr. x5 pentru numita L., act care a fost emis la data de 05 noiembrie 2008.

Înainte de punerea în posesie și reconstituirea terenului, aflând ce suprafața ar trebui restituita numitei L., inculpații au întrebat-o pe aceasta dacă ar dori să vândă acest teren care urma să-i fie atribuit, respectiv o suprafață mare, de aproximativ 4 ha teren, fără a se preciza amplasamentul. Aceasta și-a manifestat dispoziția de a-l vinde și inculpații de a-l cumpăra, convenind o sumă pentru întreaga suprafață de teren.

Astfel emiterea titlului de proprietate a avut loc. în data de 05 noiembrie 2008, dar ulterior acestei date, în anul 2010, numitei L. i s-a solicitat o declarație pe propria răspundere prin care să își dea acordul pentru diminuarea suprafeței de teren 8700 mp la 6100 mp act notarial datat 03 august 2010. Tot în anul 2010 inculpații B. și A., în calitate de împuterniciți ai numitei L., au înstrăinat terenurile dobândite de către acestea unor terțe persoane.

Având în vedere ca abia la data de 03 august 2010 numita L. și-a dat acordul pentru diminuarea suprafeței de teren reconstituita, deoarece raportat la amplasament stabilit, măsurătorile nu mai corespundeau, avocatul a arătat că, a rezultat fără putință de tăgadă că activitatea infracționala a inculpaților nu s-a epuizat în momentul întocmirii procesului-verbal de punere în posesie din anul 16 octombrie 2008 ci ulterior, în momentul determinării cu exactitate a amplasamentului și suprafeței terenurilor.

Ulterior, în ședința publică din 02 martie 2017, părțile civile J., K., D., E., F., G., H. și I., au formulat cerere de constituire ca parte civilă, prin care au arătat faptul că înțeleg să-și mențină constituirea ca parte civilă efectuata de F. în faza de urmărire penală, prin care a solicitat obligarea inculpaților la plata sumei de 150.000 euro.

Instanța a mai avut în vedere că de la data săvârșirii faptei și până la trimiterea inculpaților în judecată a intervenit legea penală nouă în data de 01 februarie 2014 fiind astfel necesară aprecierea legii mai favorabile inculpaților. Astfel, în Codul penal din anul 1968 art. 246 C. pen. prevede pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ca fiind de la 6 luni la 3 ani, iar în legea nouă la art. 297 C. pen. este reglementat abuzul în serviciu, cu pedeapsa între limitele de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

În ce privește calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale, la art. 122 C. pen. sunt reglementate termenele de prescripție, iar la art. 124 C. pen. prescripția specială care prevede că, prescripția a înlăturat răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție de la art. 122 C. pen. este depășit cu încă jumătate.

În legea nouă la art. 154 C. pen. prevede care sunt termenele, iar art. 155 alin. (4) C. pen., prevede că, termenele de la art. 154 C. pen., dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

S-a avut în vedere faptul că, pedepsele sunt mai mici pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților în legea veche și la fel, termenul pentru calcularea prescripției speciale este mai favorabil inculpaților cel din legea veche, astfel legea veche este mai favorabilă inculpaților, conform art. 5 noul C. pen., astfel, termenul de prescripție fiind de 5 ani, iar prescripția specială împlinindu-se în termen de 7 ani jumate de la săvârșirea faptei.

S-a avut în vedere faptul că, titlurile de proprietate au fost emise astfel: x4/1994; x2 din 10 ianuarie 1994; x9/1998; x9/2003 și ultimul x5 din 05 noiembrie 2008.

Raportat la toate aspectele reținute anterior, instanța de fond a apreciat faptul că, s-a împlinit la data de 16 aprilie 2016, termenul de prescripție speciala a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen., în ceea ce îi privește pe inculpații C., B. și A., cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. (1968).

Rechizitoriul din 4 mai 2016 inculpații au fost trimiși în judecată după împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale.

Raportat la data săvârșirii faptei, reținută ca fiind data de 16 octombrie 2008, data punerii în posesie a numitei L., prin întocmirea procesului-verbal de punere în posesie din 16 octombrie 2008, termenul de prescripție pentru faptele sesizate este de 5 ani, drept urmare prescripția specială, potrivit art. 124 este de 7 ani și jumătate.

Nu s-au reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 privind săvârșirea unei infracțiuni continuate ca modalitate de comitere a faptei.

În ce privește, activitatea inculpaților care nu s-ar fi limitat la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie a numitei L., s-a avut în vedere faptul că, toate actele ulterioare punerii în posesie au fost consecința săvârșirii infracțiunii.

Instanța de fond a apreciat că toate actele care au fost întocmite ulterior punerii în posesie, care a fost momentul săvârșirii faptei, sunt o consecință a săvârșirii infracțiunii și nu țin de aspectul continuat al săvârșirii faptei, motiv pentru care, în baza art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpații: A., a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen.; B., a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen. și C., având ca obiect săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale, părți civile fiind: D., E., F., G., H., I., J., și K.

Împotriva Sentinței penale nr. 531 din 08 martie 2017 pronunțate de Judecătoria Satu Mare au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și părțile civile D., E., F., G., H., I., K. și J.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a solicitat admiterea apelului și, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. desființarea sentinței atacate, dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Satu Mare în vederea efectuării cercetării judecătorești pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. anterior raportat art. 132 din Legea nr. 78/2000, apreciind că prima instanță în mod greșit a dispus încetarea procesului penal pentru prescripția răspunderii penale relativ la faptele și infracțiunile arătate în rechizitoriu, iar termenul de 03 august 2010 trebuia să fie avut în vedere de judecătorul fondului ca fiind ultimul act infracțional al inculpaților.

Părțile civile apelante D., E., F., G., H., I., K. și J. au solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. desființarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, prima instanță grăbindu-se să soluționeze așa-zisa excepție a prescripției răspunderii penale fără să facă vreun act de cercetare judecătorească în cauză, aspect care a condus la pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice. În acest sens, a precizat că judecătorul fondului a preluat pur și simplu susținerile inculpaților cu privire la momentul săvârșirii faptei, deși era evident din starea de fapt expusă în rechizitoriu că aceste infracțiuni comise de către cei 3 inculpați trimiși în judecată erau unele complexe și continue, al căror moment al epuizării nu coincide cu cel al primului act, adică al punerii în posesie astfel cum au susținut cei 3 inculpați.

Prin Decizia penală nr. 386/A din data de 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și părțile civile J., K., D., E., F., G., H. și I. împotriva Sentinței penale nr. 531 din 08 martie 2017 a Judecătoriei Satu Mare.

S-au menținut în totalitate dispozițiile sentinței apelate.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a câte 180 lei cu titlu de onorarii parțiale cuvenite avocaților din oficiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligate părțile civile J., K., D., E., F., G., H. și I.la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că așa cum reiese din rechizitoriul cu care a fost sesizată instanța, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzute de art. 246 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen. constând în aceea că ar fi dispus cu știință, în calitatea sa de președinte al Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar Medieșu Aurit, punerea în posesie a numitei L. pe o suprafață de teren asupra căreia fuseseră puse în posesie faptică alte persoane fără a li se elibera titlu de proprietate, cauzându-le acestora un prejudiciu material, numitei L. fiindu-i ulterior eliberat titlu de proprietate de către Comisia Județeană.

Inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzuta de art. 246 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen. constând în aceea că, în calitate de vicepreședinte al Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar Medieșu Aurit, și-ar fi dat concursul, cu știința, în vederea punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate în favoarea numitei L. indicând inginerului topograf C. ca fiind libere în vederea atribuirii numere cadastrale aflate în posesia familiei D. din anul 1991, aspect cunoscut de către inculpat.

Inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. reținându-se în sarcina sa că, în calitate de inginer topograf în cadrul Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar Medieșu Aurit nu a respectat normele care reglementează activitatea de topografie cu ocazia punerii în posesie a numerelor topografice indicate de către coinculpați fără a verifica situația faptică prin compararea cu planul cadastral și registrul agricol, cauzând în acest fel un prejudiciu persoanelor vătămate.

Cu prioritate, Curtea a considerat esențial a sublinia că verificarea soluției de constatare a prescripției răspunderii penale a inculpaților trebuie efectuată strict în raport de starea de fapt ce formează obiectul sesizării, fără a se putea extinde această analiză asupra altor acte materiale sau altor infracțiuni decât cele pentru care au fost trimiși în judecata inculpații, chiar și în situația în care acestea sunt descrise la rândul lor în rechizitoriu. Conform art. 328 alin. (3) C. proc. pen., dispozitivul unui rechizitoriu poate cuprinde rezolvări diferite cu privire la starea de fapt stabilită în cauză, inclusiv soluțiile stipulate de art. 327 lit. b) C. proc. pen., însă judecata se va mărgini întotdeauna la faptele și persoanele arătate în dispoziția de trimitere în judecată.

În consecință, ținând cont de descrierea faptelor imputate inculpaților realizată la filele 12 și 13 din actul de sesizare, data săvârșirii infracțiunilor este, potrivit rechizitoriului, data punerii în posesie - 16 octombrie 2008, respectiv a eliberării titlului de proprietate - 05 noiembrie 2008 în favoarea martorei L.

De asemenea, Curtea a constatat că, în raport cu încadrarea juridică dată faptelor de care sunt acuzați inculpații, calculul termenului de prescripție a răspunderii penale efectuat de către instanța de fond este corect și aceasta a constatat în mod judicios incidența excepției corelative.

Critica adusă hotărârii instanței de fond prin motivele de apel formulate atât de către procuror, cât și de către părțile civile vizează pe lângă stabilirea greșită a momentului săvârșirii infracțiunii (aspect lămurit mai sus) și greșita încadrare juridică dată de către instanța de fond faptelor imputate inculpaților. Mai precis, procurorul a susținut în motivele de apel că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 246 C. pen. 1968 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, ce ar atrage o sancționare diferită, cu limitele de pedeapsă majorate și, în consecință, și un termen al prescripției răspunderii penale diferit de cel stabilit de către instanța de fond.

Curtea a constatat că prescripția răspunderii penale a fost invocată de către inculpați încă din cursul camerei preliminare, iar procurorul, prin notele scrise depuse a precizat că, deși la încadrarea juridică dată prin rechizitoriu nu s-au reținut și dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ar fi avut un evident caracter continuat și s-ar fi epuizat abia la momentul determinării cu exactitate a terenurilor și a întinderii suprafețelor scriptic atribuite încă din anul 2008 martorei L., menționându-se în acest sens ziua de 03 august 2010 ca dată a acordului exprimat de către martoră pentru diminuarea suprafețelor de teren reconstituite.

După dispunerea începerii judecații de către judecătorul de cameră preliminară, la primul termen de judecată, excepția prescripției răspunderii penale a fost reiterată de către apărătorul inculpaților, cauza fiind amânată pentru a se desemna un apărător din oficiu pentru persoanele vătămate, apreciindu-se că, în raport de aspectele invocate, acestea nu sunt în măsura să își facă singure apărarea.

Nici la următorul termen de judecată, procurorul nu a mai susținut poziția exprimată în cursul camerei preliminare și nu a solicitat o eventuală schimbare de încadrare juridică, invocând doar că activitatea infracțională s-ar fi finalizat în data de 10 august 2010, astfel încât nu s-ar fi împlinit termenul prescripției răspunderii penale. Aceeași poziție a fost exprimată și de către apărătorul părților civile.

Curtea a reținut că, în condițiile în care nu s-a formulat o cerere de schimbare de încadrare juridică de către părți sau procuror și, în condițiile în care nici instanța nu a pus în discuție din oficiu o eventuală astfel de schimbare, verificarea în apel a termenului în care operează prescripția răspunderii penale în speță, nu se poate raporta decât la starea de fapt ce a făcut obiectul sesizării instanței de judecată și la încadrarea stabilită până la pronunțarea soluției pe prescripția răspunderii penale.

Este adevărat că la verificarea incidenței acestei excepții, instanța învestită cu judecarea cauzei nu este ținută de încadrarea juridică dată anterior, fiind obligată să stabilească încadrarea juridica corectă aplicabilă faptelor imputate, sens în care poate pune în discuție schimbarea încadrării juridice în cea corectă, la cererea procurorului, a părților sau din oficiu.

Mai mult decât atât, chiar și în situația în care este invocată excepția prescripției răspunderii penale, instanța de judecată poate și trebuie să proroge pronunțarea asupra acesteia până la un moment ulterior lămuririi încadrării juridice corecte în speță, eventual, dacă este necesar chiar administrând probe suplimentare exclusiv în acest scop.

Însă, ulterior momentului pronunțării asupra excepției prescripției răspunderii penale, dispozițiile imperative ale art. 18 C. proc. pen. interzic implicit efectuarea în continuare a cercetării judecătorești, stipulând ca în caz de prescripție, doar suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

În controlul jurisdicțional exercitat prin formularea apelului, Curtea a fost limitată de dispozițiile aceluiași art. 18 C. proc. pen. și, în consecință, ulterior momentului constatării de către prima instanță a împlinirii termenului de prescripție, procedura desfășurată în apel este lipsită de aptitudinea reluării cercetării judecătorești având ca obiect stabilirea oricăror aspecte, altele decât legalitatea și temeinicia soluției instanței de fond.

Curtea a apreciat ca nici măcar caracterul devolutiv al apelului nu poate înfrânge aceasta interdicție a continuării judecății stipulată de către art. 18 C. proc. pen., controlul jurisdicțional exercitat fiind circumscris analizei legalității și temeiniciei soluției pronunțate de către instanța de fond.

Singura situație în care instanța de apel ar fi fost în măsură să procedeze la o verificare a legalității și temeiniciei încadrării juridice date faptelor ce formează obiectul acuzațiilor și, implicit a legalității calculului termenului de prescripție raportat la limitele de pedeapsa din încadrarea considerată corectă, ar fi fost cea în care, în fond, s-ar fi formulat o astfel de cerere de schimbare de încadrare juridică. Numai atunci, Curtea, ținând cont de dispozițiile art. 408 și 417 C. proc. pen., ar fi putut să procedeze la o corectă stabilire a încadrării juridice, constatând caracterul nelegal sau netemeinic al dispoziției de schimbare a încadrării juridice sau de respingere a unei astfel de cereri de către instanța de fond, eventual chiar încuviințând în acest scop readministrarea unor mijloace de probă sau administrarea unora noi.

Însă, o cerere de schimbare a încadrării juridice formulate direct în apel, după soluția dată în fond pe excepția prescripției, se constituie ca o continuare a procesului penal și are caracter inadmisibil. Că aceasta este interpretarea corectă a dispozițiilor procesual penale o arată inclusiv situația particulară din speța de față în care procurorul a invocat necesitatea administrării de noi probe, în apel, pentru lămurirea încadrării juridice, respectiv pentru stabilirea împrejurării ca autorii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ar fi obținut foloase patrimoniale, astfel încât ar fi incidente în cauza dispozițiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 republicată. Or, eventuala efectuare a ac