ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6531/279/2010 la Judecătoria Piatra Neamț, reclamantele P.M. prin procurator S.E., S.A.M. și S.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, obligarea pârâtului la plata sumei de 180.000 lei, reprezentând prejudicii morale și materiale, generate de erori judiciare privind modul de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005. Prin sentința nr. 770/2011, Judecătoria Piatra Neamț și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Neamț, care, la rândul său, prin sentința nr. 201/2011 a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Prin sentința nr. 217 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamante. A reținut curtea de apel că reclamantelor li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru, prevăzută de Legea nr. 146/1997, avându-se în vedere și dispozițiile art. 17 din Legea nr. 554/2004, care stipulează că se timbrează acțiunea prin care se solicită despăgubiri, însă acestea au invocat, în mod nelegal, scutirea de la plata acestei taxe, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, care prevăd sancțiunea anulării cererii. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele P.V.M., S.A.M.

și S.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin cererea de recurs, recurentele susțin, în esență, că pe parcursul judecării cauzei nu au fost citate niciodată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar în raport de obiectul acțiunii, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Recursul este întemeiat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele expuse în continuare. Analizând cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 10 februarie 2011, în fața Judecătoriei Piatra-Neamț, se constată că demersul judiciar al reclamantelor are la bază situația de fapt, potrivit căreia, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, izvorul de drept al obligației pe care pârâtul, în calitate de reprezentant al instituțiilor competente în materia fondului funciar, trebuia să o îndeplinească, fiind Legea nr. 18/1991 coroborată cu Legea nr. 247/2005.

În acest context, chiar dacă acțiunea este întemeiată pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în ceea ce privește stabilirea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, sunt incidente dispozițiile speciale prevăzute de art. 15 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (…) r) cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente”.

Pe de altă parte, contrar celor reținute de prima instanță, în considerentele hotărârii recurate, din actele dosarului nu rezultă că reclamantelor le-a fost pusă în vedere printr-un act de procedură, obligația de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, astfel încât acestea să fi fost în măsură să îndeplinească această cerință sau să conteste legalitate măsurii dispuse, fiind încălcat astfel dreptul la apărare garantat de prevederile constituționale, precum și dreptul la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii recurate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (5) C. proc.

civ., va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.V.M., S.A.M. și S.I., împotriva sentinței nr. 217 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.