ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Judecătoria Piatra Neamț, ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie obligați la plata sumei de 80.000 lei, daune materiale și morale. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a suferit prejudicii generate de modul tendențios și defectuos în administrarea probelor, privind soluționarea Dosarului nr. 3583/279/2010 al Judecătoriei Piatra Neamț, având ca obiect partaj succesoral suplimentar, cât și a modului de suspendare nejustificată a acestuia, iar comportamentul judecătorului desemnat a soluționa cauza în sala de ședință din data de 20 mai 2010 i-a adus grave prejudicii morale și materiale.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, pentru Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția procedurală a inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Prin Sentința civilă nr. 1705/2011 Judecătoria Piatra Neamț a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, iar prin Sentința civilă nr. 200/2011, Tribunalul Neamț a declinat competența materială în favoarea Curții de Apel Bacău. Prin Sentința nr. 218/2011 din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei ca urmare a declinării de competență, a anulat ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâții Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și Judecătoria Piatra Neamț.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că atât la Judecătoria Piatra Neamț, cât și la Curtea de Apel Bacău, s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru prevăzută atât de Legea nr. 146/1997, completată și republicată, cât și de art. 17 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în mod expres că se timbrează capătul de cerere privind despăgubirile, precum și faptul că prin precizările trimise la dosarul cauzei, atât la Judecătoria Piatra Neamț, cât și la Curtea de Apel Bacău, reclamanta S.E. a arătat că nu înțelege să achite taxa de timbru, deoarece prin acțiunea formulată este scutită a o achita, susținere apreciată ca fiind nelegală. Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, instanța a anulat acțiunea ca netimbrată, în aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 17 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului declarat se arată că sentința atacată este neîntemeiată și vădit ilegală, deoarece instanța nu a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru sau timbrul judiciar, iar citațiile prin care i s-a comunicat data desfășurării acțiunii nu au nici o mențiune în acest sens. Recurenta arată că nici în sistemul E. nu este făcută vreo mențiune privind obligația de a achita vreo taxă și subliniază faptul că acțiunile formulate în temeiul C.E.D.O., cum este prezenta acțiune, sunt scutite de taxe judiciare conform prevederilor art. 15 lit. s) din Legea nr. 146/1997.

Recurenta precizează că la cele două termene de judecată nu a fost prezentă în sala de ședință pentru a fi înștiințată cu privire la obligativitatea achitării taxelor de timbru, cauza fiind judecată în lipsă. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu prevederile art. 1 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cu anularea acțiunii sau cererii. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a fost citată de către Curtea de Apel Bacău, instanță învestită cu soluționarea cauzei ca urmare a declinării succesive a competenței, cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru.

Înalta Curtea constată, de asemenea, că excepția netimbrării a fost invocată din oficiu la ultimul termen de judecată, nefiind pusă în discuția părților, astfel că nu i se putea imputa reclamantei nerespectarea unor obligații care nu au fost fixate în sarcina sa. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și alin. (3) și art. 313 teza a I-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează ca, în temeiul prevederilor art. 159 1 C. proc. civ., să examineze în ce măsură este competentă să soluționeze cauza în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.E. împotriva Sentinței nr. 218/2011 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.