ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta S.E. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

Judecătoria Piatra Neamț, ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie

obligați la plata sumei de 80.000 lei, daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că a suferit prejudicii generate de modul tendențios și

defectuos în administrarea probelor, privind soluționarea Dosarului nr. 3583/279/2010

al Judecătoriei Piatra Neamț, având ca obiect partaj succesoral suplimentar,

cât și a modului de suspendare nejustificată a acestuia, iar comportamentul

judecătorului desemnat a soluționa cauza în sala de ședință din data de 20 mai 2010

i-a adus grave prejudicii morale și materiale.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Neamț, pentru Ministerul Finanțelor Publice, a

depus întâmpinare, prin care a invocat excepția procedurală a inadmisibilității

acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Prin Sentința civilă nr.

1705/2011 Judecătoria Piatra Neamț a declinat competența materială de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, iar prin Sentința civilă nr.

200/2011, Tribunalul Neamț a declinat competența materială în favoarea Curții

de Apel Bacău.

Prin Sentința nr. 218/2011

din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea

cauzei ca urmare a declinării de competență, a anulat ca netimbrată

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.E., în

contradictoriu cu pârâții Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și

Judecătoria Piatra Neamț.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că atât la Judecătoria Piatra Neamț, cât și la Curtea de Apel Bacău, s-a pus în vedere reclamantei să

achite taxa de timbru prevăzută atât de Legea nr. 146/1997, completată și

republicată, cât și de art. 17 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în mod

expres că se timbrează capătul de cerere privind despăgubirile, precum și

faptul că prin precizările trimise la dosarul cauzei, atât la Judecătoria Piatra Neamț, cât și la Curtea de Apel Bacău, reclamanta S.E. a arătat că nu

înțelege să achite taxa de timbru, deoarece prin acțiunea formulată este

scutită a o achita, susținere apreciată ca fiind nelegală.

Pe cale de

consecință, față de cele mai sus menționate, instanța a anulat acțiunea ca

netimbrată, în aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 17 din Legea nr.

554/2004.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E., solicitând admiterea recursului și

casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea

recursului declarat se arată că sentința atacată este neîntemeiată și vădit

ilegală, deoarece instanța nu a pus în vedere reclamantei să achite taxa

judiciară de timbru sau timbrul judiciar, iar citațiile prin care i s-a

comunicat data desfășurării acțiunii nu au nici o mențiune în acest sens.

Recurenta arată că

nici în sistemul E. nu este făcută vreo mențiune privind obligația de a achita

vreo taxă și subliniază faptul că acțiunile formulate în temeiul C.E.D.O., cum

este prezenta acțiune, sunt scutite de taxe judiciare conform prevederilor art.

15 lit. s) din Legea nr. 146/1997.

Recurenta precizează

că la cele două termene de judecată nu a fost prezentă în sala de ședință

pentru a fi înștiințată cu privire la obligativitatea achitării taxelor de

timbru, cauza fiind judecată în lipsă.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

prevederile art. 1 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru

și ale art. 3 din

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu

modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești,

precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru,

nerespectarea acestei obligații fiind sancționată, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și

art. 9 din O.G. nr. 32/1995,

cu anularea acțiunii sau cererii.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a fost

citată de către Curtea de Apel Bacău, instanță învestită cu soluționarea cauzei

ca urmare a declinării succesive a competenței, cu mențiunea achitării taxelor

judiciare de timbru.

Înalta Curtea

constată, de asemenea, că excepția netimbrării a fost invocată din oficiu la

ultimul termen de judecată, nefiind pusă în discuția părților, astfel că nu i

se putea imputa reclamantei nerespectarea unor obligații care nu au fost fixate

în sarcina sa.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)

și alin. (3) și art. 313 teza a I-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, care urmează ca, în temeiul prevederilor art. 159

1

C. proc. civ., să examineze în ce măsură este competentă să soluționeze cauza

în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.E. împotriva Sentinței nr. 218/2011 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.