ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta S.E. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și
Judecătoria Piatra Neamț, ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie
obligați la plata sumei de 80.000 lei, daune materiale și morale.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că a suferit prejudicii generate de modul tendențios și
defectuos în administrarea probelor, privind soluționarea Dosarului nr. 3583/279/2010
al Judecătoriei Piatra Neamț, având ca obiect partaj succesoral suplimentar,
cât și a modului de suspendare nejustificată a acestuia, iar comportamentul
judecătorului desemnat a soluționa cauza în sala de ședință din data de 20 mai 2010
i-a adus grave prejudicii morale și materiale.
Pârâta Direcția
Generală a Finanțelor Publice Neamț, pentru Ministerul Finanțelor Publice, a
depus întâmpinare, prin care a invocat excepția procedurală a inadmisibilității
acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Prin Sentința civilă nr.
1705/2011 Judecătoria Piatra Neamț a declinat competența materială de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, iar prin Sentința civilă nr.
200/2011, Tribunalul Neamț a declinat competența materială în favoarea Curții
de Apel Bacău.
Prin Sentința nr. 218/2011
din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a
civilă de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea
cauzei ca urmare a declinării de competență, a anulat ca netimbrată
acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.E., în
contradictoriu cu pârâții Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și
Judecătoria Piatra Neamț.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că atât la Judecătoria Piatra Neamț, cât și la Curtea de Apel Bacău, s-a pus în vedere reclamantei să
achite taxa de timbru prevăzută atât de Legea nr. 146/1997, completată și
republicată, cât și de art. 17 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în mod
expres că se timbrează capătul de cerere privind despăgubirile, precum și
faptul că prin precizările trimise la dosarul cauzei, atât la Judecătoria Piatra Neamț, cât și la Curtea de Apel Bacău, reclamanta S.E. a arătat că nu
înțelege să achite taxa de timbru, deoarece prin acțiunea formulată este
scutită a o achita, susținere apreciată ca fiind nelegală.
Pe cale de
consecință, față de cele mai sus menționate, instanța a anulat acțiunea ca
netimbrată, în aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 17 din Legea nr.
554/2004.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E., solicitând admiterea recursului și
casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea
recursului declarat se arată că sentința atacată este neîntemeiată și vădit
ilegală, deoarece instanța nu a pus în vedere reclamantei să achite taxa
judiciară de timbru sau timbrul judiciar, iar citațiile prin care i s-a
comunicat data desfășurării acțiunii nu au nici o mențiune în acest sens.
Recurenta arată că
nici în sistemul E. nu este făcută vreo mențiune privind obligația de a achita
vreo taxă și subliniază faptul că acțiunile formulate în temeiul C.E.D.O., cum
este prezenta acțiune, sunt scutite de taxe judiciare conform prevederilor art.
15 lit. s) din Legea nr. 146/1997.
Recurenta precizează
că la cele două termene de judecată nu a fost prezentă în sala de ședință
pentru a fi înștiințată cu privire la obligativitatea achitării taxelor de
timbru, cauza fiind judecată în lipsă.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu
dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru
considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu
prevederile art. 1 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru
și ale art. 3 din
O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu
modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești,
precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru,
nerespectarea acestei obligații fiind sancționată, potrivit
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și
art. 9 din O.G. nr. 32/1995,
cu anularea acțiunii sau cererii.
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a fost
citată de către Curtea de Apel Bacău, instanță învestită cu soluționarea cauzei
ca urmare a declinării succesive a competenței, cu mențiunea achitării taxelor
judiciare de timbru.
Înalta Curtea
constată, de asemenea, că excepția netimbrării a fost invocată din oficiu la
ultimul termen de judecată, nefiind pusă în discuția părților, astfel că nu i
se putea imputa reclamantei nerespectarea unor obligații care nu au fost fixate
în sarcina sa.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)
și alin. (3) și art. 313 teza a I-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite
recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe, care urmează ca, în temeiul prevederilor art. 159
1
C. proc. civ., să examineze în ce măsură este competentă să soluționeze cauza
în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de S.E. împotriva Sentinței nr. 218/2011 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.