ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3024/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată sub nr. 28775/3/2012 reclamantul A.C.A. a învestit

Tribunalul București cu o acțiune având un singur capăt de cerere, și anume anularea

deciziei nr. 42 din 29 mai 2012, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă

încheiat cu pârâta R.A.A.P.P.S., S.A.I.F.I.

București

Prin sentința

nr. 1945 din 19 februarie 2014 a Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, a fost declinată competența de soluționare a cererii

formulate de reclamantul A.C.A. în contradictoriu cu intimata R.A.A.P.P.S. în favoarea

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată

sub nr. 28775/3/2012, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul a solicitat

ca instanța să constate lipsa oricărui răspuns la avertizările publice făcute în

condițiile legii, din partea pârâtei.

Instanța a reținut

că solicitarea reclamantului de a se constata lipsa oricărui răspuns din partea

pârâtei la avertizările publice efectuate a fost formulată ca și pretenție principală

în acțiunea civilă, reclamantul apreciind că rezolvarea acestei cereri influențează

soluționarea conflictului de muncă ce face obiectul celeilalte cereri principale

formulate prin aceeași acțiune.

În ce privește

competența materială de soluționare a acestei cereri principale, instanța reține

competența sa limitată la soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,

executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau,

după caz, colective de muncă (art. 266 C. muncii) și la soluționarea cauzelor în

materia asigurărilor sociale (art. 153 Legea nr. 263/2010). Instanța apreciază că

solicitarea reclamantului, vizând constatarea refuzului unei autorități publice

de a răspunde unei sesizări formulate în calitate de avertizor public, nu reprezintă

nici un conflict de muncă și nici o cerere în materia asigurărilor sociale.

Instanța a constatat

că nesoluționarea în termenul legal, de către o autoritate publică, a unei cereri

formulate de o persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim

este asimilată unui act administrativ, a cărui legalitate este verificată de instanța

de contencios administrativ în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și

art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, întrucât

reclamantul se consideră vătămat prin refuzul R.A.A.P.P.S. de a-i răspunde sesizărilor

făcute în calitate de avertizor publice, văzând că pârâta este o autoritate publică

centrală, instanța a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

de Apel București

Prin sentința

nr. 1636 din 23 mai 2014 a Curții de Apel București a fost admisă excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București și, în consecință, a fost declinată competența

de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A.C.A., în contradictoriu cu pârâtele

R.A.A.P.P.S. și S.A.I.F.I., în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a.

Constatând ivit

un conflict negativ de competență Tribunalul a dispus înaintarea dosarului la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că deși reclamantul a precizat, în cuprinsul acțiunii

sale, că solicită „constatarea lipsei oricărui răspuns la avertizările publice”,

în cuprinsul petitului având ca obiect anularea deciziei de încetare a raportului

de muncă, concluzionând că reclamantul nu a urmărit obligarea pârâților destinatari

ai avertizărilor publice să răspundă la aceste petiții, ci s-a susținut numai că

lipsa oricărui răspuns la avertizările publice constituie în sine un motiv de nelegalitate

a deciziei nr. 42 din 29 mai 2012.

În atare context,

instanța a constatat că în mod greșit a apreciat tribunalul că este învestit cu

o acțiune în contencios administrativ, având ca obiect obligarea pârâților la soluționarea

petițiilor reprezentate de avertizările publice în discuție.

Față de aceste

considerente, curtea a constatat că nu are competența de a se pronunța asupra motivelor

invocate în sprijinul cererii de anulare a deciziei de încetare a raportului muncă

și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate

cu dispozițiile art. 20, art. 21 și art. 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei

deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și de asigurări

sociale, pentru considerentele ce urmează:

de fapt și de drept relevante

Înalta Curte reține

că reclamantul a învestit Tribunalul București cu o acțiune având un singur capăt

de cerere, și anume anularea deciziei nr. 42 din 29 mai 2012, prin care i-a fost

desfăcut contractul de muncă încheiat cu pârâta R.A.A.P.P.S., S.A.I.F.I.

În cadrul apărărilor

formulate prin acțiunea introductivă, reclamantul a susținut nelegalitatea deciziei

atacate și a precizat acțiunea în sensul că solicită constatarea lipsei oricărui

răspuns la avertizările publice pe care le-a adresat primului Ministru al României,

cu privire la motivele care au dus la concedierea sa din funcția deținută, pe motiv

de rudenie, fiind fratele fostului secretar general al Guvernului României.

Înalta Curte reține

că obiectul cererii introductive se circumscrie materiei ce privește un conflict

de muncă, fiind generat și menținut de existența dispoziției emise de pârâta S.A.I.F.I.,

R.A.A.P.P.S. de încetare a contractului de muncă cu reclamantul, iar cererea de

constatare a lipsei unui răspuns la avertizările publice făcute de reclamant este

în fapt motivarea pentru susținerea nelegalității deciziei contestate.

În fapt, litigiul

de față nu poate fi disjuns în materii ce ar impune abordări diferite, întrucât

reclamantul invocă prin cererile sale numai abuzul autorității pârâte care a emis

decizia de concediere, solicitând sub acest aspect cercetarea din partea instanței

judecătorești și dezlegarea conflictului.

Constatând că

litigiul de față nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum

este definit expres de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare

instanței specializate de dreptul muncii, văzând dispozițiile art. 2 lit. c) C.

proc. civ.

al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența

de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București,

secția conflicte de muncă și de asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A.C.A. în contradictoriu cu pârâții

R.A.A.P.P.S. și R.A.A.P.P.S., S.A.I.F.I., în favoarea Tribunalului București,

secția conflicte de muncă și de asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 iunie 2014.