ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2016

Decizia nr. 560/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, astfel cum a fost precizată la data de 14 august 2012, 23 august 2012, 10 septembrie 2012 și 4 octombrie 2032, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D. și E.: obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune materiale și morale; obligarea pârâților la plata sumei de 6.000 lei, actualizată cu rata

inflației, conform sentinței civile nr. 7604 din 14 septembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția a VIIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și dobânda legală aferentă; obligarea pârâtului C. la plata de daune de 1% pentru flecare zi de întârziere, de la data comunicării sentinței și până Ia data efectuării plății.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că înțeleg să cheme în judecată pe pârâți, în calitate de „superiori ierarhici", față de refuzul pârâtului E. de executare voluntară a sentinței civile nr. 7604 din 14 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Reclamanții au precizat ca pârâtul C. a refuzat orice încercare de soluționare amiabilă a litigiului creat de directorul E.

În drept, acțiunea a fost întemeiată, pe dispozițiile art. 10 alin. (1) art. 18, art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 6045 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bueurești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, Curtea de Apel a reținut că reclamanții invocă refuzul de soluționare a. unei cereri privitoare la un drept ce intră în conținutul unui raport de dreptul muncii, iar nu de drept administrativ, motiv pentru care competența de soluționare, în primă instanță, revine tribunalului, potrivit art. 269 C. muncii și art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 10 decembrie 2012, sub nr. x/3/2012.

Prin sentința civilă nr. 1912 din 3 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamantul B. pentru lipsa calității procesuale active, respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții D. și C., pentru lipsa calității procesuale pasive, respingerea acțiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul E., ca neîntemeiată, precum și a cererii de chemare în garanție formulată de I.S.M.B. în contradictoriu cu E., ca rămasa tară obiect.

Prin Decizia civila nr. 2127 din data de 17 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat nul recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1912 din data de 3 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În sinteză, instanța a reținut că nîcîuna dîn criticile formulate de reclamantă nu poate fî încadrată în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recursul este nul.

Prin răcanul declarat la data de 18 decembrie 2015 împotriva Deciziei civile nr. 2127 din data de 17 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

reclamanții au

reiterat pretențiile din cererea introductivă de instanță.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată, având în vedere următoarele argumente:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția

competentă, în condițiile legii procesuale civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare Ia instituirea șt exercitarea căilor

de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac.

Din dispozițiile codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții

ce se cer a fî întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fî supusă controlului judiciar pe această cale.

În cauză, se reține că litigiul ce formează obiect al dosarului de față este un conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1, lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în forma în vigoare mai înainte de modificarea prin Legea nr. 76/2012, aplicabilă în temeiul dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea litigiilor de muncă sunt supuse numai recursului.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile

date în recurs» chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Or, în speță, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 2127 din 17 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Ape! București, secția a Vll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționat recursul îndreptat împotriva sentinței nr. 1912 din 3 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin urmare, hotărârea curții de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea "recursului la recurs", ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

Astfel, recurenții nu s-au conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în aite situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 2127 din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronuhțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2016.