ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3134/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 09.02.2016 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2016, precizată ulterior, la data de 08.04.2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. J. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 202.640,88 RON, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere calculate începând cu data de 08.06.2014 și până la plata efectivă a despăgubirilor civile, astfel: 26.622 RON către A., 23.922 RON către B., 18.966 RON către C., 17.732,52 RON către D., 15.788,52 RON către F., 16.572 RON către I., 32.640 RON către H., 23.181,84 RON către E., și 27.216 RON. către G. și, în subsidiar, obligarea la plata sumei de 98.856,28 RON reprezentând penalități de 0,1 % pe zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 612/16.05.2016 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. A fost înaintat dosarul, spre competentă soluționare, Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 07.06.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 2428 din 12 decembrie 2016, Tribunalul Constanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. în contradictoriu cu pârâta S.C. J. S.A., luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au promovat apel reclamanții A., B., C., G., H., I., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată.

Prin Decizia nr. 651 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul promovat de reclamanții A., B., C., G., H., I. - prin reprezentant legal H. împotriva sentinței civile nr. 2428 din 12 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. x/2016. A fost schimbată în tot sentința civilă apelată, astfel:

A fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta S.C. J. S.A. la plata penalităților de 0,1% calculate pentru fiecare zi de întârziere, pentru suma cuvenită reclamantului H., penalități ce vor fi calculate de la data de 02.08.2014 la data de 12.08.2014.

Au fost menținute dispozițiile privind respingerea acțiunii formulate de ceilalți reclamanți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs A., B., C., G., H., ultimul în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului I., neîncadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamanții susțin că instanța de apei a apreciat în mod neîntemeiat că, în speța dedusă judecății, sunt aplicabile dispozițiile ari 36 din Ordinul CSA nr. 20/2008.

Or, dreptul subiectiv al reclamanților de a solicita penalități de întârziere s-a născut la data de 08.06.2014, data la care a expirat termenul prevăzut la art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011 Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, actuala Autoritate de Supraveghere Financiară.

Consideră că dispoziția legală în baza căreia trebuie acordate penalitățile de întârziere o reprezintă art. 37 din cadrul Ordinului nr. 14/2011 emis de CSA care prevede că:

"Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și Ie îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, ia suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Sunt aplicabile speței deduse judecății și dispozițiile art. 6 alin. (1) C. civ. "legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă." și art. 6 alin. (5) C. civ.: "dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice produse după intrarea sa în vigoare."

Astfel, în mod greșit, instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 14/2011 al CSA, având în vedere faptul că nașterea dreptului material la acțiune pentru penalități de întârziere, solicitate in baza legii asigurărilor, se naște după 10 zile de la data ia care trebuia efectuată plata, respectiv data de 08.06.2014, motiv pentru care aplicabile în speța dedusă judecății sunt prevederile Ordinului 14/2011 al CSA și nu cele ale Ordinului 20/2008 CSA, astfel cum a reținut instanța de apel.

În al doilea rând, instanța de apel reține următoarele aspecte legate de comunicarea Deciziei penale nr. 359/2014 a Curții de Apel Constanta "potrivit relațiilor comunicate de Arhiva Judecătoriei Medgidia, Decizia penală nr. 359/P din 29.05.2014 a Curții de Apel Constanta, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, a fost comunicată pârâtei J. la sediul secundar (prin sediu secundar înțelegem sediul procesual ales la sediul cabinetului de avocatură) în data de 16.07.2014.

Consideră că interpretarea instanței de fond este una eronată.

Conform art. 36 din Ordinul nr. 14/20.11, aplicabil raportului juridic între părți, ca efect al acestuia, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile (...) de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească, iar interpretarea verbului "a primi" nu presupune neapărat comunicarea hotărârii, Deciziei penale nr. 359 din 29.05.2014, a Curții de Apel Constanta din data de 29.05.2014, întrucât sentința penală nr. 1671 din 29.06.2012, pronunțată de către

Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. x/2010 se afla deja ia cunoștința pârâtei debitoare, momentul 29.05.2014 fiind cel al rămânerii definitive a hotărârii instanței de fond, iar decizia instanței de control judiciar este definitivă și deci executorie de drept de la momentul pronunțării.

În privința acordării penalităților de întârziere, termenul începe să curgă de la primirea și nu de la comunicarea unei hotărâri definitive, astfel cum a reținut instanța de apei, adică:

"norma care stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de plată, edictat în favoarea asigurătorului, nu face referire la comunicarea hotărârii judecătorești, act procedural reglementat prin normele de procedură în vigoare, ci se referă la primirea hotărârii definitive, acțiune distinctă de cea de comunicare de către instanța."

Ori, în căzui speței deduse judecății, în cel mai rău caz, pârâta a primit hotărârea în data de 20.06.2014, data la care a înaintat o propunere de achitare a despăgubirilor civile către părțile din Dosarul nr. x/2013.

În concluzie, solicită admiterea recursului, schimbarea hotărârii recurate și» pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei ia plata către reclamanți a sumei de 145.938 RON reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 08.06.2014 și până la plata efectivă, a despăgubirilor civile.

Se face mențiunea că din suma solicitată prin cererea precizatoare au fost scăzute pretențiile reclamanților E. - 23.181,84 RON, F. - 15.788,52 RON și D. - 17.732,52 lei, ce nu au formulat apel.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimata-pârâtă S.C. J. S.A. a depus, în termen legai, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate și neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinare.

La data de 27 martie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termen de 30 de zile de la comunicare, fiind motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru, însă s-a opinat că în cauză nu este deschisă calea de atac a recursului,

De asemenea, s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 din C. proc. civ., în vederea lămuririi admisibilității căii extraordinare de atac a recursului în procesele înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, în scopul înlăturării riscului apariției unei practici neunitare cu privire la această chestiune, aspect fața de care s-a opinat că s-ar impune a se aprecia asupra oportunității suspendării soluționării recursului, în sensul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data de 27 martie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părțile cauzei.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 11 aprilie 2018, conform dovezilor aflate la filele 78-88 din dosar.

Nu au fost depuse puncte de vedere ia raport.

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 la care s-au conexat Dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014 și Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2018 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost publicată în Monitorul Oficial Partea 1 nr. 609 din 17 iulie 2018.

Față de faptul că, prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost dezlegată, cu caracter obligatoriu pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, chestiunea admisibilității recursului în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 369/2017, Înalta Curte, constată că suspendarea judecății cauzei a rămas tară obiect.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiza este prioritară excepției nulității recursului, și având în vedere Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte urmează a-I respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede astfel:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform alin. (2) din același Cod: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de l ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiași articol: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Date fiind prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României și ale art. 27 C. proc. civ., precum și dezlegarea obligatorie dată Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/2018, instanța de recurs apreciază că efectele acestei decizii a Curții Constituționale nu se pot produce în litigiul de față, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curții Constituționale se produc numai pentru viitor - ex nune, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tune, așadar, asupra situațiilor juridice trecute.

De aici decurge consecința că, până la data publicării deciziei de neconstituționalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât, dacă s-a tăcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluționate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivității legii civile ce se reflectă și în art. 147 alin. (4) din Constituție, impune respectarea securității raporturilor juridice cu privire la aceste situații juridice finalizate - factapraeterita.

În ceea ce privește efectele deciziei de neconstituționalitate cu privire la procesele în curs, factapendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. și art. 147 din Constituția României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curții Constituționale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituționale.

Așadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și-a încetat efectele, anume acea parte a textului care include sintagma declarată neconstituțională - "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Consecințele pe care le produce ieșirea din vigoare a normei, în privința sintagmei constatate ca fiind neconstituționale, sunt similare celor ale abrogării parțiale a normei.

În această situație, se pune problema existenței unul conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziția legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curții Constituționale reprezintă legea nonă.

Regulile după care se soluționează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 -27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispozițiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situații juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportare la legea fundamentală.

Cât privește considerentul nr. 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, se observă absența oricărei referiri în conținutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenția instanței constituționale de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituționalitate, decât aceea de a se tranșa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă și doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituționalitate și asupra dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepției de neconstituționalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabilește art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:

"(2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare." în condițiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepție de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale și în privința hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepției de neconstituționalitate, câtă vreme Curtea Constituțională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data inițierii procesului (în speță, 24 septembrie 2014) - conținutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituționale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituție și ignoră intenția explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătorești căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite și dispozițiile art. 27 din C. proc. civ.

În acest sens a fost dezlegată și chestiunea de drept invocată în prezenta cauză, prin Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și justiție, statuându-se că: "efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

Potrivit dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar, pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficiat al României, Partea I.

Prin urmare, dezlegarea dată problemei de drept prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este obligatorie în speță, această hotărâre fiind publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 609 din 17 iulie 2018, anterior soluționării prezentei cauze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidență în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea anterioară intervenției Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Astfel, în speța pendinte, potrivit circumstanțelor cauzei, anterior expuse, litigiul de față - inițiat pe rolul instanței la data de 9 februarie 2016 - are ca obiect o cerere evaluabilă în bani cu o valoare de până la 1.000.000 RON, având în vedere că, în speță, decizia supusă recursului a fost pronunțată de către curtea de apel într-un litigiu evaluabil în bani, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 202.640,88 RON, competența materială a primei instanțe fiind dobândită în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, cum valoarea pretenției deduse judecății la data de 09.02.2016, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de față este inadmisibil.

Față de considerentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 27, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (forma în vigoare la data inițierii procesului), având în vedere și paragraful 32 din Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale, precum și constatând cele dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că Decizia civilă nr. 651 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016. nu poate fi atacată cu recurs, întrucât este pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, raportat la data declanșării procesului.

Văzând și dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", Înalta Curte nu va proceda și la analizarea criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții C., B., G., I. prin reprezentant legal H., H. și A. împotriva Deciziei civile nr. 651 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.09.2018.