ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2472/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3204 din 15 mai 2012, Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.E. în contradictoriu cu intimata A.N.I. și pe cale de consecință a dispus anularea raportului de evaluare din 2 iunie 2011, cu obligarea pârâtei A.N.I. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 15.117,09 RON. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: La data de 8 septembrie 2008, Biroul Senatului Universității Politehnica B. a adoptat o hotărâre privind numirea echipei de management a proiectului „Pregătire competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societății bazate pe cunoaștere” echipa fiind condusă de reclamantă, în calitate de manager de proiect.

În executarea acestui act reclamanta, rector al U.P.B., a semnat decizia din 8 septembrie 2008 de numire a echipei de management. La data de 25 septembrie 2008, între U.P.B. și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost încheiat contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. pentru proiectul în discuție, acesta fiind semnat de reprezentanții legali ai celor două părți contractante: reclamanta, în calitate de rector al Universității Politehnica B. și de Directorul General al A.M.P.O.S.D.R.U. Prin raportul de evaluare contestat s-a apreciat că prin semnarea deciziei de numire a sa în calitate de manager de proiect, reclamanta s-a aflat în conflict de interese și, totodată, a săvârșit infracțiunea de conflict de interese reglementată de art. 253 1 C. pen., impunându-se, sub acest din urmă aspect, sesizarea organelor de urmărire penală.

Curtea de apel a apreciat că raportul de evaluare este nelegal din următoarele motive: - În procedura de investigare a conflictului de interese A.N.I. a încălcat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 17612010. În acest sens s-a reținut că: lucrarea a fost repartizată inițial inspectorului U.I., iar la data de 30 mai 2010 lucrarea a fost redistribuită inspectorului S.L. pe motiv că inspectorului U.I. urma să îi înceteze raporturile de serviciu la data de 15 iunie 2011; în raport de data la care urma să intervină încetarea raporturilor de serviciu, conform Ordinului Președintelui A.N.I.

din 25 mai 2011, la data de 30 mai 2011 nu exista nici unul dintre motivele de redistribuire menționate la articolul citat mai sus; raporturile de serviciu ale inspectorului inițial desemnat existau la data de 30 mai 2011, aceasta având toate obligațiile de serviciu ce decurg din aceste raporturi și neexistând nici un temei pentru degrevarea acesteia de sarcinile de serviciu ce puteau fi îndeplinite în acest interval de timp, cu atât mai mult cu cât, după preluarea lucrării la data de 30 mai 2011, inspectorul de integritate S.L. a finalizat lucrarea și a emis raportul în termen de 3 zile, respectiv la data de 2 iunie 2011; dacă pentru lucrări care presupuneau investigații mai laborioase se putea justifica redistribuirea dosarului, pentru lucrări ce se puteau finaliza în termen de 3 zile, nemaifiind necesare investigații suplimentare, redistribuirea dosarului apare ca nelegală.

Așadar, în aprecierea instanței de fond, cererea inspectorului de integritate U.I. de redistribuire a lucrării nu putea fi considerată o cerere motivată. Mai reține instanța de fond că, în speță, nu se mai poate vorbi de înlăturarea oricărei suspiciuni privind imparțialitatea inspectorului în condițiile în care lucrarea a fost redistribuită cu mai mult de două săptămâni înainte ca inspectorului inițial desemnat să îi înceteze raporturile de serviciu, iar inspectorul nou desemnat a reușit să o finalizeze într-un interval de timp extrem de scurt.

În plus, se observă parcursul particular al dosarului reclamantei în sensul că acesta nu a fost predat împreună cu toate dosarele aflate în lucru la inspectorul U.I., nefiind trecut în procesul-verbal de predare-primire din data de 30 mai 2011. - În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 161/2003, Curtea de apel a constatat că la data semnării deciziei din 8 septembrie 2008 aceste dispoziții aveau următorul conținut: „Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”.

Acest articol, invocat în cuprinsul concluziilor din raportul de evaluare, nu, are nici o legătură cu situația reclamantei. Aceasta nu avea, la data de 8 septembrie 2008 nici una dintre calitățile menționate în mod expres în cuprinsul art. 72 din Legea nr. 161/2003. Reclamanta a avut calitatea de membru al Guvernului în perioada 12 februarie 2009-30 septembrie 2009, nu la data de 8 septembrie 2008. Așadar, nu se poate vorbi de o încălcare a art. 72 din Legea nr. 161/2003. De altfel, nu se poate vorbi de un conflict de interese în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Potrivit acestui articol „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.” În raport cu aceste prevederi legale, Curtea de apel a constatat că decizia din 8 septembrie 2008, față de care s-a apreciat existența stării de incompatibilitate, pune în executare hotărârea Biroului Senatului U.P.B. din data de 8 septembrie 2008. În aceste condiții, reclamanta nu avea nici o marjă de apreciere în ceea ce privește emiterea deciziei, astfel încât să se poată spune că decizia sa ar fi putut fi influențată de interesul material legat de derularea proiectului.

Ea nu avea decât posibilitatea să execute decizia senatului și, în plus, nu era posibil ca atribuțiile sale să fie exercitate de o altă persoană. Sub acest aspect, apare ca nelegală și sesizarea organelor de urmărire penală. Art. 253 1 C. pen.

prevede că „Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.” Lipsa unei marje de apreciere în executarea unui act exclude vinovăția funcționarului public și este de natură să înlăture caracterul penal al faptei.

Or, în cazul de față, neemiterea deciziei în conformitate cu hotărârea biroului Senatului ar fi constituit o încălcare a atribuțiilor pe care reclamanta le avea în baza contractului de management încheiat cu U.P.B. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3204 din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.) și cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea criticilor formulate recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței prin prisma următoarelor argumente: Referitor la presupusa încălcare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2011, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece activitatea de evaluare s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale. La data de 30 mai 2011, inspectorul de integritate U.I. a solicitat motivat în baza art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, redistribuirea lucrării din 11 martie 2011 privind pe intimata A.E., rector în cadrul U.P.B., și având ca obiect evaluarea stării de conflict de interese și respectării regimului incompatibilităților, întrucât începând cu data de 15 iunie 2011 urma să-i înceteze raporturile de serviciu cu instituția, în baza Ordinului nr. 235/2011 a Președintelui A.N.I.

Prin raportul de repartizare aleatorie prin sistemul electronic, lucrarea din 11 martie 2011 a fost primită spre soluționare de inspectorul de integritate, fiind astfel, respectate principiile prevăzute imperativ de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, coroborat cu art. 9 din același act normativ, perioada cuprinsă între 30 mai 2011 și 15 iunie 2011 fiind necesară predării tuturor dosarelor în lucru până la încetarea raporturilor de serviciu ale U.I. Totodată, față de statuările instanței de fond, recurenta a precizat, prin raportare la conținutul prevederilor art. 70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003, ale art. 10 alin. (1) și art. 207 din Legea nr. 1/2011, ale art. 1 din Legea nr. 128/1997 și ale art. 253 1 C. pen., că având în vedere calitatea intimatei de rector al U.P.B., aceasta din urmă era ținută să respecte prevederile legale privind regimul juridic al conflictului de interese, astfel cum este reglementat prin dispozițiile legale invocate.

Prin urmare, susține recurenta că intimata, în calitate de rector al U.P.B., a semnat decizia de numire a managerului în propria persoană și a echipei de management pentru proiectul Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societății bazate pe cunoaștere, fiind identificate elemente în sensul existenței unui conflict de interese, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003. Intimata a fost remunerată lunar cu sume nete în cuantum de 2.097 RON, din luna octombrie 2009 și până în luna aprilie 2011, încasând în calitate de manager de proiect suma de 39.843 RON, așa cum rezultă din situația sumelor încasate transmisă de U.P.B., cu adresa din 11 mai 2011. Recurenta a considerat că în mod greșit judecătorul fondului a omis să analizeze cauza sub aspectul interesului personal pe care l-a avut intimata, încălcând în calitate de rector al U.P.B.

regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, ca urmare a semnării următoarelor documente: decizia din 8 septembrie 2008 prin care intimata era numită în calitate de manager de proiect, cererea de finanțare a proiectului Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societății bazate pe cunoaștere din 7 mai 2008, depusă de către U.P.B. la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția Generală A.M.P.O.S.D.R.U., contractul de finanțare din data de 25 septembrie 2008, cu o finanțare inițial nerambursabilă în valoare de 18.130.000 RON, încheiat între Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția Generală A.M.P.O.S.D.R.U.

și U.P.B., actele adiționale ale contractului de finanțare din data de 25 septembrie 2008, privind diminuarea sumei finanțate inițial de la 18.130.000 RON, la suma maxima de 14.350.688,16 RON (fără TVA). Prin urmare, s-a reținut greșit de către instanța de fond că nu se poate vorbi de un conflict de interese în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care intimata a obținut un beneficiu patrimonial, prin semnarea,cu încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese, în calitate de rector al U.P.B., a documentelor anterior menționate. Sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate, recurenta a solicitat reducerea acestora la un nivel rezonabil, în condițiile art. 274 C. proc.

civ. 3. Apărările intimatei A.E. În cauză, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în condițiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A.N.I. ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, susținând, în acest sens, că instanța de fond a aplicat în mod corect textele de lege incidente speței, respectându-le în litera și spiritul lor, și a dat o interpretare corectă normelor legale, corespunzător situației de fapt dovedite în cauză. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., intimata susține că nu a putut identifica dezvoltarea acestui motiv în condițiile în care prin cererea de recurs nu s-a specificat nici măcar actul juridic care a fost greșit interpretat de către instanță.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat c u privire la interpretarea și aplicarea art. 9 din Legea nr. 176/2010, instanța de fond, analizând actele administrative depuse de recurentă în dovedirea existenței solicitării motivate a inspectorului de integritate privind repartizarea lucrării, a constatat în mod corect că nu se încadrează în textul prevăzut de lege, nerespectându-se de către recurentă dispozițiile art. 9 din Legea nr. 176/2010. Astfel, prezintă relevanță pe acest aspect faptul că raporturile de muncă ale inspectorului de integritate U.I. au încetat la 15 iunie 2011, după preluarea lucrării la data de 30 mai 2011, inspectorul de integritate S.L.

a finalizat lucrarea și a emis raportul în termen de 3 zile, respectiv la data de 2 iunie 2011, așadar la o dată la care inspectorul inițial desemnat mai avea raporturi de serviciu cu recurenta, prin urmare nu era în imposibilitate de a finaliza lucrarea repartizată, nu s-a făcut dovada repartizării aleatorii către inspectorul S.L., lucrarea a avut un traseu particular, nefiind predate conform procedurii odată cu toate celelalte lucrări ale doamnei U.I., nefiind trecut în procesul-verbal de predare-primire de la data de 30 mai 2011. Prin urmare, aplicând corect dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanța de fond a apreciat întemeiat că raportul de evaluare este nelegal întocmit.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea art. 70-art. 72 din Legea nr. 161/2003, în mod legal, prima instanță a apreciat că art. 72 din Legea nr. 161/2003 nu are nicio legătură cu situația reclamantei, pentru că aceasta nu avea la data de 8 septembrie 2008 niciuna dintre calitățile menționate în mod expres în cuprinsul acestui text de lege. În mod corect, instanța de fond a apreciat că, în lipsa unei marje de apreciere din partea intimatei care prin semnarea deciziei din 8 septembrie 2008 a pus în executare hotărârea Biroului Senatului, nu se poate vorbi despre conflict de interese, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003. 4. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile recurentei-pârâte, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de apărările intimatei-reclamante, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată, deși instanța de fond a făcut scurte referiri și cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 253 1 C. pen., că nu pot face obiectul prezentei analize, prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Instanța de fond a reținut nelegalitatea raportului de evaluare contestat prin prisma unui viciu de procedură, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, ca și a unor vicii de fond, constatate prin prisma interpretării și aplicării în cauză a depozițiilor art. 70 și art. 72 din Legea nr. 176/2010, doar aceste ultime aspecte urmând a fi analizate și de către instanța de control judiciar față de criticile formulate prin cererea de recurs. În acest context, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată, apreciind că actul administrativ dedus judecății este nelegal, pentru argumentele prezentate la pct. 1 din prezenta decizie, și însușite parțial de instanța de control judiciar.

Astfel, detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Analizând criticile referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte reținând, în acord cu instanța de fond, caracterul imperativ al normei referitoare la repartizarea aleatorie, în sistem electronic, a lucrărilor înregistrate în evidențele A.N.I., și implicit caracterul restrictiv al situațiilor de excepție reglementate prin dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în raport cu situația factuală conturată prin probele administrate în cauză, constată că judecătorul fondului a făcut o greșită aplicare a situației de excepție reglementată prin dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. b) din același act normativ.

Astfel, în condițiile în care prin Ordinului Președintelui A.N.I. nr. 235/2011 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, ale inspectorului de integritate U.I., prin acordul părților, începând cu data de 15 iunie 2011, (art. 1) precum și predarea lucrărilor (art. 2), văzând și solicitarea motivată prin care inspectorul de integritate U.I. a solicitat la data de 30 mai 2011 redistribuirea lucrării referitoare la intimată, precum și raportul de repartizare aleatorie din 30 mai 2011 ora 12:00:04, prin care lucrarea a fost repartizată după redistribuire inspectorului de integritate S.L., identic ca și formă cu raportul de repartizare aleatorie din 15 martie 2011 prin care cauza a fost repartizată inițial inspectorului de integritate U.I., Înalta Curte constată că este lipsită de suport probator constatarea instanței de fond referitoare la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la redistribuirea lucrării referitoare la intimata-reclamantă.

Susținerile intimatei-reclamante privind intervalul de timp în care a fost întocmit raportul de evaluare, respectiv 3 zile de la data repartizării, ca și predarea în mod distinct de celelalte lucrări a lucrării referitoare la intimata-reclamantă de către inspectorul de integritate U.I. nu sunt argumente care să conducă la susținerea rezonabilă a tezei referitoare la încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării către inspectorul S.L., cu consecința constatării nulității raportului de evaluare contestat, cum în mod speculativ a reținut instanța de fond prin hotărârea pronunțată. A califica drept nejustificată propunerea de redistribuire a unei lucrări motivat de faptul că raporturile de serviciu ale inspectorului de integritate U.I.

urmau a înceta peste 15 zile, este cel puțin neserios, în condițiile în care prin Ordinului Președintelui A.N.I. nr. 235/2011 s-a prevăzut inclusiv obligația predării lucrărilor în curs. Prin urmare, constatând că instanța de fond a reținut în mod greșit nulitatea raportului de evaluare contestat prin prisma încălcării dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 17612010, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că lucrarea din 11 martie 2011, repartizată inițial inspectorului de integritate U.I. a fost redistribuită inspectorului S.L., cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din același act normativ, Înalta Curte va primi criticile referitoare la greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, fără însă ca acest fapt să fie de natură a conduce la desființarea hotărârii recurate, în condițiile în care acesta nu a fost singurul motiv de nelegalitate constatat de instanța de fond.

2. Analizând criticile recurentei-pârâte referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată, în dezacord cu recurenta-pârâtă, că în mod întemeiat instanța de fond, interpretând și aplicând corect normele legale incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei, pe deplin stabilite, a procedat prin sentința recurată la admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta A.E. și la anularea raportului de evaluare din 2 iunie 2011 emis de pârâta A.N.I., prin care s-a susținut că au fost identificate, cât privește pe reclamantă, elemente în sensul existenței unui conflict de interese în sensul prevederilor art. 70-art.

72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prin semnarea deciziei din 8 septembrie 2008 a Biroului Senatului U.P.B. privind numirea echipei de management a proiectului Pregătire competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societății bazate pe cunoaștere. Într-adevăr, înscrisurile administrate în litigiu relevă indubitabil că nu există, cât o privește pe reclamanta A.E., nici un element referitor la încălcarea normelor privind conflictul de interese, aceasta îndeplinindu-și atribuțiile aferente statutului de rector al U.P.B., fără a influența adoptarea deciziei din 8 septembrie 2008 a Biroului Senatului U.P.B.

Sub acest aspect Înalta Curte are a stabili dacă în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă se poate reține că nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese conform art. 70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003. În concret, dacă a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la un „interes personal de natură patrimonială”, respectiv „folos material pentru sine, pentru soțul său sau rudele de gradul I” pentru a se reține conflictul de interese în cauza dedusă judecății, în ceea ce o privește pe reclamantă. Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003 „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.

Art. 72 din același act normativ, prevede că „persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, este obligată să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că pentru a se reține existența conflictului de interese, trebuie îndeplinită condiția referitoare la „interesul personal de natură patrimonială sau folosul material pentru sine, pentru soțul ori rudele sale de gradul I”. Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 72 din Legea nr. 161/2003, reținând că, la momentul semnării deciziei din 8 septembrie 2008 de numire a echipei de management a proiectului, intimata-reclamantă deținea doar funcția de rector al U.P.B.

și deci nu ocupa una din funcțiile sau demnitățile prevăzute de acest text de lege, care instituie regimul incompatibilităților și conflictului de interese în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Extinderea interpretării legii și aplicarea ei la persoane care ocupă alte funcții decât cele enumerate limitativ în norma susmenționată constituie un exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, de exercitare a dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Instanța de fond a interpretat de asemenea în mod corect dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, reținând că, prin semnarea deciziei din 8 septembrie 2008, intimata-reclamantă nu a încălcat prevederile legale referitoare la conflictul de interese, deoarece prin decizia respectivă a fost pusă în executare hotărârea Biroului Senatului U.P.B.

din data de 8 septembrie 2008 și deci nu a existat o marjă de apreciere în ceea ce privește adoptarea actului și conținutul acestuia. Această concluzie rezultă din circumstanțele concrete ale cauzei, analizate în mod temeinic de către judecătorul fondului, care a avut în vedere că decizia față de care A.N.I. a apreciat existența conflictului de interese reprezintă numai un act de executare, a cărui adoptare nu avea cum să fie influențată de pretinsul interes material al intimatei-reclamante în derularea proiectului. Astfel, se reține că, în ședința Senatului U.P.B. din data de 21 iulie 2008 au fost aprobate cu unanimitate de voturi cererile de finanțare a proiectelor de burse doctorate finanțate prin P.O.S.D.R.U.

2007-2013 și s-a decis împuternicirea Biroului Senatului cu desemnarea echipelor de management și cu propunerea ca cele două proiecte să fie coordonate de către rectorul și prorectorul însărcinat cu activitatea de doctorat. În consecință, intimata-reclamantă, în calitate de rector, a fost desemnată manager al proiectului „Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societății bazate pe cunoaștere”, chiar prin hotărârea din 21 iulie 2008 a Senatului U.P.B., organul de conducere format din reprezentanții aleși ai facultăților. Pentru îndeplinirea acestei hotărâri a fost adoptată ulterior de către Biroul Senatului decizia din 8 septembrie 2008, conform dispozițiilor art. 48 alin. (2) și art. 60 din Carta U.P.B., care prevăd că, Biroul Senatului are rolul de a duce la îndeplinire hotărârile Senatului și activitățile programate, în conformitate cu strategia Universității.

Nominalizarea intimatei-reclamante în calitate de manager al proiectului a fost deci adoptată prin hotărârea Senatului, care potrivit art. 31 și art. 47 din Carta U.P.B., reprezintă organismul de conducere suprem al Universității, astfel că, hotărârea Biroului Senatului în baza acesteia, constituie numai acte de executare a celor decise la data de 21 iulie 2008 de conducerea universității. Prin decizia din 8 septembrie 2008, intimata-reclamantă nu s-a desemnat singură în calitate de manager de proiect, dat fiind că, prin decizia respectivă au fost validate hotărârea Senatului din 21 iulie 2008 și hotărârea Biroului Senatului din 8 septembrie 2008 și conform legislației în vigoare, semnarea actului s-a impus în calitatea sa de reprezentant legal al U.P.B.

și de ordonator de credite, conform art. 61 din Carta Universitară a U.P.B. În aceste condiții, în mod corect s-a apreciat în sentința primei instanțe că, în lipsa unei marje de apreciere din partea intimatei-reclamante, care a pus în executare hotărârile organelor de conducere ale universității, nu a existat un conflict de interese, în sensul dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 și deci nu se poate constata interpretarea și aplicarea greșită a acestei reglementări, cum în mod neîntemeiat s-a susținut de către agenția recurentă în critica formulată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar indicat și nu dezvoltat, astfel că, în lipsa unor critici subsumate acestui motiv, soluția instanței de fond nu poate fi supusă controlului de legalitate al instanței de recurs.

Critica formulată de recurentă cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată către intimata-reclamantă va fi respinsă ca nefondată, constatându-se că, instanța de fiind a aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., stabilind în mod rezonabil obligația de plată în raport cu obiectul și complexitatea litigiului, pe baza sumelor efectiv suportate de parte. În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinței nr. 3204 din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 mai 2014.