ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - DEPARTAMENTUL IX și FUNDAȚIA A. și UNIVERSITATEA A., anularea parțială a Deciziei nr. 4/23.01.2014, măsura II pct. 2 pentru valorificarea constatărilor din Procesul-verbal de constatare nr. x/19.12.2013 și a încheierii nr. 8/28.02.2014, privitor la măsura II.2, suspendarea executării parțiale a actelor administrative sus menționate, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la 02.04.2014, reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, este necesar ca Fundația A.- Universitatea A. să fie introdusă în cauză, pentru a-și putea formula apărări și pentru opozabilitatea hotărârii.

Curtea a constatat admisibilitatea cererii de intervenție forțată, în ședința publică din 09.12.2014, având în vedere conținutul măsurii dispuse prin actul administrativ contestat în speță, și anume obligația reclamantului de a dispune rezilierea contractului cu instituțiile chemate în calitate de interveniente forțate și urmărirea recuperării integrale a sumelor.

Prin sentința nr. 3574 din data de 23.12.2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Admite acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a admis cererea de intervenție forțată a Fundației A. și Universității A., a anulat în parte Decizia nr. 4/2014, Procesul-verbal nr. x și încheierea nr. 8/2014, în ceea ce privește aspectele care fac obiectul măsurii II.2 din Decizia 4/2014 și a obligat pârâta la plata sumei de 50 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:

Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1, art. 3 alin. (1), art. 5 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată, art. 1161 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995 și H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, coroborate cu art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de taxe și impozite, în vigoare la data înregistrării fiscale a Fundației și art. 72 alin. (1) lit. a) - b) din O.U.G. nr. 92/2003.

În raport de actele normative sus menționate, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, a apreciat în mod eronat că nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 47 din Modelul de contract de finanțare pentru execuție proiecte anexa 3 la Decizia nr. 9296/2007 a ANCS, întrucât documentele care au stat la baza actelor atacate probează faptul că atribuirea contractelor de finanțare s-a făcut în urma furnizării de informații inexate.

De asemenea, nu s-a ținut cont nici de temeiul de drept în baza căruia s-a dispus măsura contestată, respectiv prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1994, republicată, potrivit cărora în cazul în care se constată abateri de la legalitate și regularitate care au produs prejudicii, acestea sunt aduse la cunoștința conducerii entității verificate, pentru ca aceasta prin acte proprii să determine întinderea exactă a prejudiciului și să întreprindă demersurile necesare și legale în vederea recuperării lor.

Universitatea "A." din Cluj - Napoca a fost înființată de către Fundația "A." din Cluj - Napoca (CIF x) și a primit în anul 2002 autorizarea de funcționare provizorie în baza art. 2 din H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior. Acreditarea a fost obținută începând cu 06.04.2012, urmare a publicării Legii nr. 58/2012 privind înființareaUniversității "A." din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj.

Din Raportul nr. x al Departamentului de Acreditare din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în învățământul Superior, în temeiul căruia a fost propusă acreditarea entității, rezultă că denumirea acesteia a fost "Fundația A. - Universitatea A." din Cluj-Napoca înainte de acreditare și "Universitatea A."'din Cluj-Napoca odată cu primirea acreditării.

În Raportul de autoevaluare pentru perioada 2001-2008, întocmit în vederea atestării capacității de a desfășura activități de cercetare - dezvoltare, la capitolul cuprinzând "Datele de autentificare ale unității de cercetare - dezvoltare, sunt menționate următoarele:"Denumirea: FUNDAȚIA A. - UNIVERSITATEA A. CLUJ - NAPOCA. Statutul juridic: instituție de învățământ superior autorizată să funcționeze provizoriu prin H.G. nr. 410/2002."

Având în vedere aceste aspecte, rezultă fără putință de tăgadă faptul că la data semnării contractelor de finanțare (competițiile 2007 - 2011), Universitatea A. nu obținuse acreditarea, care îi conferea dreptul de a fi cuprinsă în sistemul național de cercetare-dezvoltare.

Prin urmare, la acea dată entitatea nu era eligibilă pentru a deține calitatea de contractor în contractele de finanțare derulate în cadrul programelor naționale de cercetare.

Finanțarea unei întreprinderi de învățământ superior neacreditate a fost posibilă din cauza faptului că documentele încărcate în format electronic de către responsabilul Universității "A." în "Registrul Potențialilor Contractori"cuprind Statutul, actul constitutiv și situațiile financiare pentru perioada 2004 - 2011 aparținând Fundației "A.".

Informațiile inexacte furnizate au produs confuzie, determinând UEFISCDI să abordeze eronat analiza eligibilității, prin încadrarea Universității "A." în categoria "organizații neguvernamentale care au ca obiect de activitate și cercetarea-dezvoltare, fără a ține seama de următoarele aspecte:

- semnatarii contractelor erau persoane angajate aparținând universității, care nu aveau competența de a reprezenta și angaja Fundația "A."

- denumirea utilizată este Fundația "A."- Universitatea "A.", coroborată cu codul de înregistrare fiscală al instituției de învățământ superior și ștampila cu amprenta Fundația "A."- Universitatea "A."(adică denumirea instituției de învățământ superior dinainte de acreditare);

- activitatea de cercetare se desfășura în cadrul instituției de învățământ superior, această activitate nefiind desfășurată cu regularitate de către Fundație;

- sumele pentru derularea contractelor de finanțare (perioada 2010 - 2012) au fost virate către contractorul Fundația "A."- Universitatea "A.", având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr. x, aferent "Instituției de învățământ superior". Fundația "A."avea un alt cod de înregistrare fiscala, respectiv CIF nr. x.

În mod corect a reținut instanța de fond susținerile pârâtei privind nerelevanța distincției între CFI -uri și CUI-uri, invocată ca motiv de nelegalitate a actelor atacate, întrucât raportat la situația de fapt aceasta nu prezintă nicio relevanță asupra problemei de drept pusă în discuție.

Potrivit art. 72 alin. . (1) din Codul de procedură fiscală aprobat prin O.G. nr. 92/2003, republicată, "orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal, primind un cod de identificare fiscală". În acest act normativ, pentru persoanele juridice, codul de identificare fiscală este numit cod de înregistrare fiscală (CIF), dar în alte acte normative (ex.: Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului), acesta este denumit cod unic de înregistrare (CUI). Prin urmare, faptul că în actele Curții de Conturi sunt utilizate ambele denumiri nu are nici o relevanță asupra fondului problemelor în discuție.

Consideră că susținerea în sensul că Fundația A. nu are filiale înregistrate ci, (...) are sedii secundare, fără personalitate juridică care nu trebuie trecute în actul constitutiv și în statut, dar care trebuie înregistrate la Administrația financiară, constituie apărări nefondate, având în vedere faptul că Fundația "A." - Universitatea "A."'are aceeași adresă cu Fundația "A." (str. x nr. 4), prin urmare, nu avea niciun sens deschiderea unui nou punct de lucru (sediu secundar) la sediul Fundației;

Împrejuarea că Fundația mai are trei filiale este relevantă în ceea ce privește modul incorect de a proceda al Fundației "A." în furnizarea informațiilor, de reținut fiind că la art. 4 din Statutul fundației se menționează că are trei filiale, cu denumiri și adrese precizate. O filială se numește "Institutul Programelor de Cercetare al Fundației A.", care nu este identic cu instituția de învățământ superior Fundația "A." - Universitatea "A.". Deci, activitatea de cercetare proprie fundației se putea desfășura prin filiala menționată, nu prin Fundația "A."- Universitatea "A.", care este o persoană juridică distinctă de fundație.

În Certificatul de înregistrare fiscală, prin care Fundației "A." - Universitatea "A." i-a fost acordat CIF x, nu apare nicio precizare că această entitate reprezintă punct de lucru, filială sau altă structură a unei fundații.

Instanța de fond a reținut ca fiind relevantă în cauză Decizia nr. 170/2001, prin care s-a aprobat ca "până la obținerea oficială a personalității juridice a universității, atribuțiile acesteia vor fi exercitate de Fundație.

Decizia respectivă este din data de 28.09.2001, iar personalitatea juridică a Fundației "A."- Universitatea "A."a fost obținută prin H.G. nr. 410/2002, fiind inclusă în ANEXA 3, intitulată "Instituții de învățământ superior particular cu specializări autorizate să funcționeze provizoriu".

Prin urmare, Fundația "A."- Universitatea "A."era autorizată să funcționeze ca "instituție de învățământ superior" nu ca un punct de lucru al unei fundații.

Astfel, în Certificatul de înregistrare fiscală prin care Fundației "A." - Universitatea "A." i-a fost acordat CIF x se precizează că autorizația de funcționare o reprezintă H.G. nr. 410/2002, data emiterii acestui cod de înregistrare fiscală este 15.09.2003 fiind aceeași cu cea în care a fost emis și Certificatul de înregistrare fiscală, prin care Fundației "A." i-a fost acordat CIF x. Acest aspect atestă o dată în plus că Fundația "A." și Fundația "A." - Universitatea "A." reprezintă două entități distincte, deoarece unei singure persoane juridice nu i se puteau acorda două coduri de identificare fiscală diferite.

În același timp, chiar părțile au susținut faptul că "sediul secundar este o structură internă a fundației care neavând personalitate juridică nu contractează nimic în nume propriu".

Un alt aspect relevant este faptul ca aceste contracte de cercetare științifică au fost semnate în numele instituției de învățământ superior, iar sumele aferente au fost plătite în contul acesteia.

Susținerea că Rectorul Fundației "A." - Universitatea "A." acționează ca un mandatar al fundației, în baza Deciziei nr. 89/2006 a Consiliului Director al Fundației, nu are niciun temei. Prin decizia respectivă este numit rectorul instituției de învățământ superior, în temeiul art. 29, alin. (1), pct. 5 din Statutul Fundației "A.", care îi conferă Consiliului director al fundației această competență. Dar această calitate nu îi conferă competența de a angaja Fundația A.. Dimpotrivă, la ultimul alineat al art. 29 se prevede:

"Consiliul director al Fundației A. exercită dreptul de inițiativă decizională în orice domeniu de activitate al Universității. În schimb, nu este prevăzut niciunde un mandat al rectorului Universității, care să-i permită angajarea Fundației.

II. Cu privire la obligarea Curții de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată, apreciază că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ.

4.1 Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatele Fundația "A."- și Universitatea "A." au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată în cauză, intimata Unitatea Executivă pentru Finanțare Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018, față de obiectul pricinii, s-a considerat de toți membrii completului de filtru că, neexistând o jurisprudență constantă la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a fixat termen în ședință publică.

6.1 1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia nr. 4/23.01.2014, menținută prin încheierea nr. 8/28.02.2014, de respingere a contestației administrative, Curtea de Conturi a României a reținut, pe baza constatărilor menționate în procesul-verbal nr. x, abateri de la legalitate, constând în acea că, în cadrul competițiilor organizate în perioada 2007- 2012, reclamanta- autoritate contractantă UEFISCDI - a acceptat la finanțare proiecte elaborate de Universitatea A. din Cluj- Napoca, în sumă de 7.844.856,65 RON, deși aceasta nu deținea statutul de "acreditată", fiind încălcate astfel dispozițiile O.G. nr. 57/2002, potrivit cărora în categoriile de unități din sistemul național de cercetare- dezvoltare eligibile se încadrează doar "instituții de învățământ superior particulare acreditate sau structuri ale acestora".

Drept urmare, a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a dispune "rezilierea contractului cu această instituție" (Universitatea "A.") "și de a urmări recuperarea integrală a sumelor plătite acestui contractor, la care se va aplica/adăuga dobânda de refinanțare a BNR".

Pârâta consideră, contrar celor contatate de prima instanță, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 47 din Modelul de contract de finanțare pentru execuție proiecte anexa 3 la Decizia nr. 9296/2007 a ANCS, întrucât documentele care au stat la baza actelor atacate probează faptul că atribuirea contractelor de finanțare s-a făcut în urma furnizării de informații inexate autorității contractante

Reclamanta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a apreciat că respectiva entitate (Fundația "A."- și Universitatea "A.") este eligibilă pentru obținerea finanțării de la bugetul de stat, încadrându-se în categoriile de unități din sistemul național de cercetare- dezvoltare, categorii printre care, în afara instituțiilor de învățământ superior particulare acreditate se numărau și organizațiile neguvernamentale cu obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea.

Potrivit stării de fapt reținute, Fundația "A." a dobândit personalitate juridică în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, prin încheierea nr. 476/16.03.2000, la data de 04.04.2000, s-a înregistrat fiscal și a primit CIF x (certificat de înregistrare fiscală, fila 15), iar conform Statutului, printre obiectivele Fundației se numără înființarea unei instituții de învățământ superior particular cu denumirea «Universitatea A.» și "sprijinirea și desfășurarea de activități de cercetare științifică (cercetare de bază, cercetare aplicată, etc.), dezvoltare tehnologică și transfer de tehnologie".

Conform art. 26 din Statut, "În urma obținerii autorizației de funcționare provizorie a Universității A., conform intențiilor Fondatorilor, Consiliul director al Fundației răspunde pentru realizarea scopurilor definite de aceștia cu privire la dezvoltarea și funcționarea universității până la înființarea acesteia prin lege".

Prin H.G. nr. 410/2002 au fost aprobate "specializările autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior particular prevăzute în anexa nr. 3", iar la pct. 24 din anexa 3 figurează "Fundația A. - Universitatea A. din Cluj-Napoca".

"Fundația A. - Universitatea A." a fost înregistrată fiscal la 21.05.2002, primind CIF x. În certificatul de înregistrare fiscală se menționează, la rubrica "autorizație", H.G. nr. 410/25.04.2002.

Prin Decizia nr. 89/22.12.2006 a Consiliului Director al Fundației, s-a decis ca dl B. să fie numit în funcția de rector al Fundației A. - Universitatea A. de la 01.01.2007, cu un mandat de 4 ani.

Prin Decizia nr. 9669 din 01.06.2009, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică a validat (pentru o perioadă de trei ani) atestarea capacității de a desfășura activități de cercetare dezvoltare pentru unitățile și instituțiile prevăzute în Anexă și a aprobat înscrierea acestora în Registrul unic al unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare atestate/reatestate și acreditate/reacreditate, care este parte integrantă din Registrul central al potențialilor contractori.

În Anexă, la pct. 6, este menționată Fundația A.- Universitatea A., în baza raportului de autoevaluare din 2008.

Din extrasul depus la dosar de intervenientă, rezultă că în Registrul potențialilor contractori figura Fundația A.- Universitatea A..

În perioada 2007- 2011, activitatea de învățământ și cercetare s-a desfășurat de o entitate (denumită "Fundația A.- Universitatea A.") constituită prin voința Fundației, ale cărei atribuții au fost exercitate de Fundație, conform deciziei Consiliului Director al Fundației nr. 170 din 28.09.2001, și autorizată să funcționeze provizoriu prin hotărârea Guvernului.

La data de 01.06.2009 a fost validată atestarea capacității "Fundației A.- Universitatea A.", de a desfășura activități de cercetare dezvoltare pe o perioadă de trei ani, autoritatea competentă aprobând înscrierea ei în Registrul unic al unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare atestate/reatestate și acreditate/reacreditate, parte integrantă din Registrul central al potențialilor contractori.

Prima instanță a conchis, analizând starea de fapt și de drept expusă de pârâtă că este lipsită de fundament legal concluzia pe care pârâta Curtea de Conturi a României o trage din faptul atribuirii codului unic de identificare al entității Fundației "A." - Universitatea "A.", separat de cel atribuit Fundației "A." în sensul că cele două "reprezintă două persoane juridice distincte" întrucât, potrivit Codului de procedură fiscală, se înregistrează fiscal, primind un cod de identificare fiscală, "orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal".

În această ordine de idei, prima instanță a relevat că Universitatea "A." s-a înființat prin Legea nr. 58/2012, subliniind că, așa cum rezultă din decizia Consiliului Director al Fundației nr. 170 din 28.09.2001, până la obținerea oficială a personalității juridice a universității, atribuțiile acesteia erau exercitate de Fundație, iar facultățile acesteia să funcționeze ca puncte de lucru ale fundației".

În recurs, în ședința publică din 12.02.2018, instanța de recurs a încuviințat proba cu înscrisuri, constând în nota unilaterală nr. 2068/23.02.2015 încheiată de ANAF la Universitatea "A.", din care rezultă modul de derulare a contractelor de finanțare, constatare efectuată la cererea Curții de Conturi.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă nu este fondat.

În temeiul art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 57/2002, privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, dreptul de a desfășura activități de cercetare-dezoltare și inovare este recunoscut oricărei persoane fizice sau juridice. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, accesul liber la fondurile publice destinate activității de cercetare dezvoltare este garantat în condiții de competență și cu respectarea prevederilor legale și contractuale privind drepturile de proprietate intelectuală și de utilizare a rezultatelor.

Într-o primă critică, recurenta pârâtă susține că au fost încălcate prevederile O.G. nr. 57/2002, întrucât au fost acceptate la finanțare proiecte elaborate de către Universitatea "A." din Cluj-Napoca deși această instituție de învățământ superior nu a fost acreditată, fiind înființată de Fundația "A." din Cluj Napoca și autorizată să funcționeze provizoriu în baza art. 2 din H.G. nr. 410/2002, obținând acreditarea abia din data de 06.04.2012.

Este adevărat că în temeiul dispozițiilor art. 8 lit. B pct. c) din O.G. nr. 57/2002(în forma în vigoare în perioada 2003-2011) din sistemul național de cercetare-dezvoltare făceau parte doar instituțiile de învățământ superior private acreditate sau structuri ale acestora, nu și cele autorizate provizoriu, însă este la fel de adevărat că, în temeiul dispozițiilor art. 8 lit. B. pct. d al aceluiași act normativ erau incluse în cadrul sistemului și organizațiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate cercetarea și dezvoltarea.

De asemenea, orice persoană fizică și juridică română, legal constituită, poate avea calitate de potențial contractor eligibil, în conformitate cu art. 13 din Normele metodologice privind contractarea și evaluarea programelor și proiectelor din Planul național de cercetare și dezvoltare, aprobate prin H.G. nr. 1265/2004

Așa fiind, chiar dacă la momentul înscrierii în Registrul potențialilor contractori Universitatea "A." nu era acreditată să funcționeze ca instituție de învățământ superior privată, posibilitatea accesării unor fonduri pentru cercetare și dezvoltare îi era recunoscută legal Fundației "A."-Universitatea "A.", în calitate de organizație neguvernamentală fără scop lucrativ.

În acest context Înalta Curte observă că recurenta nu combate argumentat constatarea primei instanțe prin care s-a reținut că nu s-a dovedit realitatea susținerilor pârâtei în sensul că în Registrul unic ar fi fost înscrisă, în perioada 2007- 2011, Universitatea A., respectiv că în cadrul documentației care a stat la baza actelor contestate fiind depus un extras din Registru ulterior datei publicării Legii nr. 58 de înființare a Universității A., 03.04.2012.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reamintește că nu constituie obiectul judecății sau obiectul auditului efectuat de recurenta pârâtă, actul emis de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică- Decizia nr. 9669 din 01.06.2009 privind validarea atestării unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare - act care a stat la baza înscrierii entității Fundația A.- Universitatea A. în Registrul unic al unităților și instituțiilor de atestate/reatestate și acreditate/reacreditate, parte integrantă din Registrul central al potențialilor contractori.

Având în vedere faptul că finanțarea a fost accesată de Fundația A.- Universitatea A., este neconcludentă afirmația recurentei pârâte în sensul că a avut loc finanțarea unei instituții de învățământ superior neacreditate, ceea ce a fost posibilă din cauza faptului că în Registrul potențialilor contractori au fost încărcate electronic Statutul, actul constitutiv și situațiile financiare aparținând Fundației A.. Mai mult, eligibilitatea fiind analizată prin prisma statutului de organizație neguvernamentală, și nu cel de instituție de învățământ superior, sunt nepertinente și constatările recurentei pârâte cu referire la semnatarii contractelor, codul de înregistrare fiscală indicat sau utilizarea sumelor rezultate din finanțare, aceste argumente de fapt nefiind de natură să schimbe ceva în legătură cu eligibilitatea pentru accesarea finanțării. De asemenea, împuternicirea nr. 481/07.12.2006 atribuie rectorului Universității, Dl. prof.univ. dr. B., dreptul să angajeze Fundația "A." în raporturi juridice care sunt în legătură cu activitatea Universității, prin urmare, calitatea de reprezentant al acestuia nu poate fi pusă în discuție. Trebuie menționat că utilizarea codului de înregistrare fiscală al universității - punct de lucru al fundației este în acord cu normele de procedură fiscală. Cu alte cuvinte, alegația recurentei pârâte, în sensul că utilizarea codului de înregistrare fiscală al Universității, în locul celui care aparținea Fundației, ar fi determinat vreo modificare în ceea ce privește calitatea de parte contractantă sau persoană eligibilă a acesteia din urmă, este lipsită de orice fundament juridic.

Având în vedere aceste considerente, Curtea își însușește concluzia primei instanțe, în sensul că nu sunt întrunite condițiile stabilite prin art. 47 din Modelul de contract de finanțare pentru execuție proiecte anexa, 3 la Decizia nr. 9296/2007 a ANCS, condiții care ar fi permis autorității contractante să rezilieze contractul dacă acesta "a fost atribuit prin incalcarea principiilor de etica sau prin furnizarea de informatii inexacte catre Autoritatea Contractanta la atribuirea contractului sau pe parcursul derularii contractului".

În mod corect a reținut prima instanță că, în fapt, contractul a fost atribuit pe baza actelor sus menționate, emise de solicitant, a celor de înregistrare fiscală a "Fundației A.- Universitatea A.", a hotărârii de guvern de autorizare provizorie, a Deciziei de validare a atestării capacității "Fundației A.- Universitatea A." de a desfășura activități de cercetare dezvoltare, pe baza înscrierii acestei entități în Registrul unic al unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare atestate/reatestate și acreditate/reacreditate, parte integrantă din Registrul central al potențialilor contractori, și nu pe baza unor informații inexacte comunicate autorității contractante, așa cum susține recurenta pârâtă.

În consecință, având în vedere că prima instanță a interpretat și a aplicat în mod corect normele de drept substanțial relevante, instanța de control judiciar apreciază că recursul formulat în cauză este nefondat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 3574 din 23 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a -VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2018.