ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1552/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 27.11.2012 sub nr. x/2012, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Educației Naționale prin Direcția Generală Organism Intermediar - POSCCE, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns la contestația depusă la data de 24.05.2012, iar în subsidiar să se dispună admiterea contestației, iar pe cale de consecință exonerarea sa de la plata sumei de 220.546,05 RON.

Pârâtul Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică având în vedere apariția H.G. nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale; excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, susținând că soluționarea cauzei este în competența materială a Curții de Apel; excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocând în acest sens dispozițiile art. 21 din contractul de finanțare nr. x/17.06.2009.

Prin sentința civilă nr. 3596/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă excepția necompetenței materiale și a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.08.2013 sub nr. x/2013.

Pârâtul Ministerul Educației Naționale a depus completare la întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 5154/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă și a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București invocată de pârâtul Ministerul Educației Naționale, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.10.2014 sub nr. x/2013.

Prin sentința civilă nr. 204/29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Educației Naționale prin Direcția Generală Organism Intermediar POSCCE, a fost admisă contestația formulată și, în consecință, s-a dispus anularea notificării de reziliere a contractului de finanțare nr. x înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x/2012, fiind respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Educației și Cercetării Științifice prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare care, prin decizia nr. 3109/13.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013 a fost admis, sentința civilă nr. 204/29.01.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.11.2015 sub nr. x/2013*.

Prin încheierea de ședință din data de 21.01.2016, Curtea a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea de către CJUE în cauza C-261/2014.

Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2017, Curtea a admis cererea de repunere a cauzei pe rol având în vedere că CJUE a pronunțat, la data e 26.05.2016, hotărârea în cauza C-261/2014.

În rejudecare, Curtea a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, și a respins proba cu expertiză contabilă și proba cu expertiză specialitatea calculatoare solicitate de către reclamantă ca nefiind utile soluționării cauzei.

1.2. Soluția pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 104 din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Educației Naționale prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamanta a invocat nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (19) și alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 întrucât notificarea de reziliere a contractului nu a fost însoțită de un proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare care să cuprindă motivele pentru care pârâta a înțeles să notifice rezilierea contractului și care să indice sumele stabilite cu titlu de creanțe bugetare.

Curtea a reținut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile anterior menționate întrucât notificarea de reziliere a intervenit în aplicare dispozițiilor art. 12 alin. (3) din contractul de finanțare nr. x/17.06.2009, având în vedere că prin raportul de control nr. 5164/21.01.2011 s-a constatat că valoarea totală a cheltuielilor neeligibile este de 60% din totalul cheltuielilor eligibile declarate de beneficiar, iar nu ca urmare a întocmirii unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare.

De asemenea, Curtea a constatat că notificarea de reziliere contestată face trimitere și a fost însoțită de raportul de control nr. 5164/21.01.2011, în cuprinsul căruia sunt dezvoltate motivele de fapt și de drept pentru care a fost propusă soluția rezilierii contractului, precum și cuantumul sumei ce trebuie restituită de către reclamantă.

În egală măsură, Curtea a observat că lipsa mențiunilor privind posibilitatea de a se contesta notificarea, termenul în care poate fi formulată contestația și autoritatea la care se depune sunt de natură a atrage nulitatea actului în ipoteza în care se invocă și se face dovada existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în cauza de față, reclamanta nu doar că nu a invocat o vătămare decurgând din lipsa mențiunilor precizate, ci se constată că aceasta a fost în măsură să exercite în termen și adresându-se autorităților competente atât calea administrativă de atac, cât și cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, Curtea a constatat că acest motiv de nelegalitate invocat de reclamantă este neîntemeiat.

În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia nu i s-a acordat posibilitatea de a pune la dispoziția echipei de control documentele sau obiectele solicitate, iar colectivul de implementare nu a fost primit zile întregi, Curtea a constatat că poziția celor două părți în litigiu cu privire la acest aspect este divergentă, pârâta susținând că, în realitate, reclamanta a fost cea care a tergiversat prezentarea documentelor și obiectelor solicitate, precum și faptul că nu avea niciun motiv pentru a nu primi și asculta colectivul de implementare.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că din informațiile și datele dosarului nu rezultă indicii rezonabile care să confirme susținerile reclamantei, aceasta neprezentând argumente solide și pertinente care să confirme rațiunile pentru care echipa de control ar fi refuzat primirea de documente și obiecte solicitate și ascultarea personalului implicat în implementarea proiectului, de vreme ce administrarea acestor probe erau utile chiar desfășurării activității de control pentru care echipa se deplasase la sediul societății reclamante.

Cu privire la achiziționarea în loturi a calculatoarelor de tip general, reclamanta a invocat faptul că a gândit achiziția mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar în doi pași, respectiv inițial să achiziționeze calculatoare de tip general cu un tip mai simplificat de plăci de dezvoltare, iar ulterior intenționa să achiziționeze calculatoare specializate pentru conducerea proceselor, intenție la care a renunțat din cauza prețurilor foarte mari practicate pentru acest tip de calculatoare, revenindu-se la achiziționarea de mai multe calculatoare de uz general și extensia cu plăci de dezvoltare cu posibilități superioare.

Curtea a constatat, însă, că reclamanta nu a precizat care au fost argumentele și elementele obiective pentru care a adoptat o astfel de strategie, susținerile sale rămânând simple afirmații. Mai mult, de vreme ce era beneficiara unei finanțări nerambursabile și avea cunoștință de împrejurarea că își asumase obligația de a respecta prevederile naționale și comunitare în materia achizițiilor publice, reclamanta era ținută să stabilească criterii clare și documentate în alegerea unui anumit comportament în achiziționarea bunurilor necesare implementării proiectului.

De asemenea, Curtea a observat că, potrivit susținerilor reclamantei, opțiunea pentru achiziționarea inițială a unor calculatoare de uz general cu intenția afirmată de a cumpăra ulterior calculatoare specializate s-a făcut în mod pur subiectiv, fără a fi fost precedată de o investigare a pieței de vânzare a calculatoarelor, operațiune simplă și foarte facilă, care i-ar fi permis reclamantei, încă înainte de a lua o decizie cu privire la modalitatea de achiziționare a instrumentelor, echipamentelor și utilajelor necesare implementării proiectului, să observe că prețurile calculatoarelor specializate sunt excesive în raport de prețul calculatoarelor de uz general și a extensiilor cu plăci de dezvoltare a acestora, astfel încât ar fi avut posibilitatea concretă să constatate că strategia de achiziționare pe care o proiectase este total ineficientă.

În plus, s-a mai reținut că reclamanta nu a prezentat niciun argument pentru care nu putea efectua achiziționarea ambelor tipuri de calculatoare în același timp, urmând o singură procedură de achiziție, ci ar fi fost necesară divizarea achiziționării acestora.

Reclamanta a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că a achiziționat mai multe calculatoare și laptopuri întrucât intenționa să organizeze traininguri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator la sediul societății sau utilizând laptopuri la sediul potențialilor beneficiari, însă Curtea a observat că acest obiectiv nu a fost asumat de către reclamantă prin proiect, iar art. 1 din contractul de finanțare nr. x/17.06.2009 nu stabilește că obiectul acordării finanțării este acela al achiziționării de echipamente în vederea susținerii de traininguri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator. Mai mult, Curtea a constatat că, din nou, reclamanta a precizat aceste aspecte doar la nivel declarativ, fără a prezenta argumente și dovezi concrete din care să rezulte că această intenție a fost materializată.

Pe de altă parte, reclamanta a susținut că, de vreme ce instituția are 4 clădiri cu 6 nivele fiecare, nu avea o dificultate în a prezenta 3 laptopuri și 3 sisteme de calcul considerate lipsă cu actele însoțitoare, argument care nu are nici un temei juridic și factual. Pârâta nu a constatat că lipsesc 3 laptopuri și 3 sisteme de calcul, la modul general, ci că echipamentele constatate lipsă ar fi trebuit să fie achiziționate conform contractului asumat de reclamantă, în baza finanțării nerambursabile de care aceasta beneficia, fiind necesar a fi prezentate documentele de achiziționare, obligație ce nu a fost îndeplinită de reclamantă.

De altfel, Curtea a constatat că simpla prezentare a 3 laptopuri și a 3 sisteme de calcul nu ar fi fost suficientă pentru a se constata îndeplinirea acestei condiții de eligibilitate a cheltuielilor aferente achizițonării acestora, ci era necesar să se constatate că au fost achiziționate ulterior încheierii contractului de finanțare, în vederea implementării proiectului, iar datele de identificare de pe aceste echipamente să coincidă cu cele menționate în documentele de achiziție, elemente ce nu au fost dovedite de către reclamantă.

Referitor la cheltuielile de întreținere-curățenie a spațiilor în care își desfășoară activitatea societatea reclamantă, Curtea a constatat că acestea nu sunt eligibile a fi decontate din finanțarea nerambursabile ce urma a fi primită în baza contractului de finanțare nr. x/17.06.2009 întrucât nu au făcut obiectul acestui contract de finanțare, normele de bun-simț invocate de reclamantă nefiind suficiente pentru a transforma cheltuielile neeligibile într-unele eligibile.

Reclamanta a invocat faptul că a pus la dispoziția echipei de control toate documentele cu privire la care s-a constatat lipsa în cuprinsul raportului de control, însă acestea nu au fost luate în considerare, fără a prezenta însă dovezi concrete din care să rezulte această împrejurare de fapt. În plus, ca și în precedent, Curtea a observat că reclamanta nu a prezentat argumente plauzibile care să susțină varianta avansată, conform căreia echipa de control nu a vrut să țină cont de faptul că toate documentele solicitate i-au fost puse la dispoziție și cu rea-credință a înțeles să menționeze în raportul de control că documentele solicitate nu i-au fost puse la dispoziție.

Cu privire la identificarea unor exemplare de registru de casa ale căror copii de la dosarul de rambursare ce nu corespund cu originalele verificate, Curtea a constatat că acest aspect a fost confirmat chiar de una dintre persoanele responsabile de implementarea proiectului din cadrul societății reclamante, care a prezentat explicații, respectiv că acestea diferă în funcție de data la care au fost listate, apreciate de către pârât ca fiind neîntemeiate întrucât nu este posibil să existe mai multe extrase de cont pentru aceeași dată fiecare cu alt sold, registrul de casă fiind unic pentru o anumită zi pentru o anumită unitate patrimonială.

Mai departe, reclamanta a susținut că nu era necesar să se întocmească procese-verbale de punere în funcțiune pentru calculatoarele Lenovo, apărare care în opinia Curții este neîntemeiată întrucât, așa cum chiar reclamanta a invocat, potrivit Ordinului nr. 3512/2008, Partea II, Grupa II - mijloace fixe, paragraf V pct. 2, procesul-verbal de punere în funcțiune se întocmește pentru utilajele și instalațiile care necesită montaj și probe tehnologice. Or, pentru a se constata dacă calculatoarele Lenovo achiziționate sunt funcționale, era necesar să se efectueze probe tehnologice și să se încheie procese-verbale de punere în funcțiune.

În ceea ce privește echipamentul compatibil ISEL, Curtea a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 24 din H.G. nr. 1355/23.12.2010, care prevăd că "Amortizarea fiscală - pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte."

S-a reținut că împrejurarea că acest echipament funcționează ca un întreg nu este suficientă pentru a se ajunge la concluzia că nu era necesară recepționarea fiecărei componente a acestui mijloc fix și atribuirea a câte unui subnumăr de inventar pentru fiecare componentă, ci reclamanta trebuia să dovedească faptul că piesele componente care intră în structura acestui activ corporal nu au o durată normală de utilizare diferită de cea a activului rezultat, probă ce nu a fost făcută în cauză.

Cu privire la obiectele de inventar în folosință, Curtea a constatat că nu au fost prezentate documente legale de trecere a acestor valori pe cheltuieli, iar notele de recepție nu au fost semnate de către comisia de recepție, ceea ce înseamnă ca aceste nu pot fi luate în considerare pentru legalitatea acestor operațiuni, aspecte ce nu au fost contestate în concret de către reclamantă.

Referitor la contractele pentru activitatea de know-how, Curtea a constatat că reclamanta recunoaște că nu s-a achitat cota de impozit cuvenit către bugetul statului, această operațiune putându-se efectua fără a înregistra contractele civile la D.G.F.P. Timișoara. În plus, împrejurarea că D.G.F.P. Timișoara nu a mai înregistrat contracte civile de muncă nu exonerează reclamanta de a încheia acest tip de contracte și de a efectua stopajul la sursă.

În ceea ce privește motorul furnizat de către B. S.R.L. cu factura x, Curtea a constatat că, de vreme ce însăși reclamanta a arătat că acesta a fost achiziționat în vederea îmbunătățirii calității tehnice ale mașinii de frezat și că va mări valoarea de inventar a acesteia, rezultă că în mod greșit a fost înregistrat în contabilitate în contul 3024 "Piese de schimb" întrucât în acest cont pot fi înregistrate piese ce au ca destinație înlocuirea celor ce se defectează, iar nu piese care au ca scop îmbunătățirii calității tehnice ale unei mașini. În consecință, Curtea reține că în mod corect pârâtul a stabilit că acest motor trebuia înregistrat în contabilitate în contul mijloacelor fixe în condițiile în care are o valoare mai mare de 1.800 RON (valoarea motorului fiind de 7.959,33 RON) și o durată de funcționare mai mare de un an, valoarea acestuia majorând în mod normal valoarea mijlocului fix unde va funcționa și se va încadra.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată, reținând culpa procesuală a reclamantei, care este partea ce va pierde procesul, Curtea a constatat că cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.

1.3. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L. solicitând în principal casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În susținerea primei soluții recurenta susține că raportul de control privind contractul de finanțare nr. x/17.06.2009, document care stă la baza Notificării de reziliere a contractului conține aspecte care nu pot fi lămurite decât în urma efectuării unor expertize de specialitate, se reiterează cererea adresată primei instanțe pentru efectuarea în cauză a unei expertize contabile și a unei expertize tehnice în specialitatea IT, menționându-se că la dosarul cauzei sunt depuse obiectivele pentru cele două expertize.

Se mai apreciază în acest context, că în aplicarea aspectelor dezlegate prin cauza C-261/14, dacă se constată necesitatea aplicării unei corecții financiare, expertul va fi cel în măsură a stabili întinderea acesteia.

În susținerea cererii subsidiare, recurenta susține că mare parte din deficiența de comunicare se datorează modului de desfășurare a acelui control în care colectivul de implementare a fost ținut zile întregi în așteptare, fiind permis accesul numai în anumite zile și după câteva ore de așteptare, fiind exemplificate câteva situații concrete în acest sens.

Cu privire la aspectele menționate în raportul de control, se susține că în cererea de finanțare sunt prevăzute sume unice pentru principalele achiziții, de exemplu 200.000 RON pentru instrumente și echipamente TIC și 250.000 RON pentru utilaje și echipamente pentru introducerea rezultatelor cercetării în producție, neexistând nici o detaliere bugetară care să stipuleze structura concretă a achizițiilor.

Așa fiind, reclamanta recurentă a achiziționat un lot de calculatoare de tip general cu un tip mai simplificat de plăci de dezvoltare, intenționându-se ca ulterior să fie achiziționate alte calculatoare specializate pentru conducerea proceselor. După eșuarea negocierilor cu mai multe firme, datorate prețurilor foarte mari ale calculatoarelor specializate s-a revenit la achiziționarea în mai multe etape a calculatoarelor de uz general și extensia cu plăci de dezvoltare cu posibilități superioare, aspecte care se doreau relevate printr-o expertiză de specialitate.

Se acceptă cu nu era posibilă o divizare a contractului de achiziție, recurenta susținând că deși sunt mai multe contracte cu obiecte diferite și încheiate la momente diferite de timp, practic există o singură achiziție publică, aceasta nefiind divizată.

Mijloacele fixe și obiectele de inventar pretins achiziționate la prețuri supraevaluate prin raport se susține a nu fi de uz general, ci sunt dezvoltate de furnizor cu elemente suplimentare specifice conducerii proceselor (plăci dezvoltare, conexiuni, interfețe, softuri), care erau identificate în certificatele de conformitate și de garanție pe care echipa de control nu le-a luat în considerare.

Referitor la achiziția a prea multe calculatoare, se susține că acest demers a fost justificat de intenția reclamantei de a organiza cursuri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator la sediul societății sau utilizând laptopuri la sediul potențialor clienți.

Cu privire la kiturile instalabile se apreciază că au fost identificate doar 50% din module, din criză de timp, reiterându-se angajamentul reclamantei față de echipa de control de prezenta o listă detaliată cu aceste module, iar referitor la lipsa unor sisteme de la fața locului se susține că acestea sunt la sediul firmei urmând a fi puse la dispoziție pentru verificare.

Pentru listele de documente lipsă prevăzute în raport care au dus la concluzia neeligibilității cheltuielilor din cauza neidentificării echipamentelor se susține că unele documente există chiar în dosarele cererilor de rambursare, iar unele documente au fost aduse în timpul controlului, dar nu au fost luate în considerare, relevându-se în continuare apărările formulate în fața echipei de control.

Se mai susține că, prefinanțarea s-a primit cu mare întârziere dup 9 luni, mai multe cereri de rambursare au fost nejustificat amânate, cererea de rambursare 1 a fost prelaută dar nu a fost transmisă la timp la București, astfel încât controlul afferent acesteia a venit abia după 6 luni. Toate acestea au dus la dificultăți în asigurarea finanțării proiectului, neajunsuri în contractarea achizițiilor, imposibilitatea de a angaja personal specializat în achiziții și o oarecare neîncredere în rambursarea cheltuielilor.

În final, se solicită ca în ipoteza în care se va considera că aspectele reținute în raport sunt veridice reclamantei să-i fie aplicată o corecție financiară, luând în considerare că valoarea totală a cheltuielilor constatate ca neeligibile este de 60% din totalul celor declarate de beneficiar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei Societatea A. S.R.L. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta recurentă a învestit instanța de fond cu analiza legalității notificării de reziliere a contractului de finanțare nr. x/17.06.2009, activarea pactului comisoriu prevăzut la art. 12 alin. (3) din contract fiind fundamentată pe constatările și concluziile raportului de control nr. x.

O primă critică adusă hotărârii instanței de fond vizează neîncuviințarea probei cu expertiza contabilă și expertiza tehnică IT solicitate de reclamantă în primul ciclu procesual, conduită procesuală care ar impune casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

Această critică este nefondată, întrucât instanța încuviințează administrarea unei probe numai cu respectarea condiției legalității, pertinenței și concludenței ei, și atunci când dovezile administrate nu sunt suficiente pentru formarea convingerii sale.

Or, în speță, obiectul analizei instanței a vizat cercetarea neregulilor reproșate reclamantei prin raportul de control, în derularea contractului de finanțare încheiat cu pârâta.

Motivarea raportului de control precum și celelate înscrisuri depuse la dosar de către părți oferă suficiente elemente care, corelate între ele, au putut forma convingerea instanței cu privire la conduita reclamantei în executarea contractului de finanțare și a-i da relevanța legală, funcție de criticile de nelegalitate formulate.

Pe de altă parte, proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă nu suportă nici cerința legalității, pentru că din justificarea relevanței și utilității sale, rezultă că obiectivele expertizei exced competențelor unui expert judiciar în general și a unui expert contabil în special. Necesitatea aplicării unei corecții financiare și individualizarea ei, în măsura învestirii instanței, este atributul exlusiv al judecătorului, expertul fiind îndriduit numai a oferi conform art. 330 și următoarele C. proc. civ. o opinie de specialitate pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.

Celelalte critici reprezintă de fapt o reluare a apărărilor formulate în fața instanței de fond, analizate punctual de aceasta și înlăturate motivat, solicitându-se o reevaluare a lor de către instanța de recurs, corespunzător competențelor acordate de art. 304

1

C. proc. civ. din 1865.

Procedând la propria evaluare a aspectelor relevate de reclamantă, instanța de control judiciar consideră că în mod temeinic au fost înlăturate susținerile referitoare la neacordarea posibilității colectivului de implementare a proiectului de a pune la dispoziția echipei de control documentele sau obiectele solicitate, apreciindu-se în mod just că din informațiile și datele dosarului nu rezultă indicii rezonabile care să confirme susținerile reclamantei, aceasta neprezentând argumente solide și pertinente care să confirme rațiunile pentru care echipa de control ar fi refuzat primirea de documente și obiecte solicitate și ascultarea personalului implicat în implementarea proiectului.

De altfel, acest drept putea fi valorificat cu succes în fața instanței de fond și nu numai clamat, prin prezentarea înscrisurilor și altor mijloace de probă relevante, apte prin forța lor probatorie să combată constatările și concluziile echipei de control, iar prin corelație să invalideze notificarea de reziliere a contractului de finanțare.

Referitor la achiziționarea în loturi a calculatoarelor de tip general, reclamanta a invocat faptul că a gândit achiziția mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar în doi pași, respectiv inițial să achiziționeze calculatoare de tip general cu un tip mai simplificat de plăci de dezvoltare, iar ulterior intenționa să achiziționeze calculatoare specializate pentru conducerea proceselor, intenție la care a renunțat din cauza prețurilor foarte mari practicate pentru acest tip de calculatoare, revenindu-se la achiziționarea de mai multe calculatoare de uz general și extensia cu plăci de dezvoltare cu posibilități superioare.

Suplimentar celor reținute de instanța de fond, care sunt deopotrivă de corecte și sunt însușite de instanța de control judiciar, se reține că strategia de care se prevalează reclamanta în achizițiile derulate în baza contractului de finanțare încheiat nu este de natură a invalida decizia de reziliere a contractului de finanțare.

La baza acestei decizii a stat așa cum s-a arătat Raportul de control nr. x/21.11.2011 întocmit de Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare prin care reclamantei i s-a reproșat o multitudine de abateri referitoare la nerespectarea prevederilor din Contractul de Finanțare nr. x și a normelor referitoare la achizițiile publice, cum ar fi divizarea contractelor în contracte de valoare mai mică sub limita pentru achiziții directe, încălcarea prinicipiului transparenței, principiului eficienței utilizării fondurilor publice, principiului nediscriminării și tratamentului egal, lipsa documentelor justificative aferente cheltuielilor efectuate, etc., aspecte care sunt suficiente pentru rezilierea unilaterală a contractului de finanțare, răspunderea contractuală administrativă a reclamantei pentru aspectele constatate neputând a fi înlăturată de modalitatea de abordare a achizițiilor derulate și justificărilor acestei strategii.

Pe de altă parte, prin raportul de control s-a reținut că echipamentele de calcul desktop-urile și notebook-urile, nu au nimic customizat, special, fiind de uz general, nefiind solicitate și livrate elemente suplimentare pentru aceste echipamente, deși din cererea de finanțare și obiectul contractului de finanțare rezultă că această facilitate financiară a fost solicitată și acordată pentru echipamente specializate.

Argumentele recurentei referitoare la acest aspect, conform cărora s-a impus achiziționarea de calculatoare de uz general întrucât au eșuat negocierile cu mai multe firme, datorate prețurilor foarte mari ale calculatoarelor specializate, nu pot fi primite, pentru că doar reclamanta era în măsură să cunoască ce tipuri de echipamante TIC dorește să achiziționeze, ea fiind cea care și-a elaborat bugetul în urma analizei necesităților proprii, cu prealabila cercetare a pieții, pentru atingerea indicatorilor și obiectivelor declarate și asumate de aceasta prin cererea de finanțare.

Conform Anexei V a Contractului de finanțare "Este interzisă divizarea unui contract în mai multe contracte de valoare mai mică în vederea încadrării sub pragurile stipulate de lege și de prezentele instrucțiuni", iar recurenta, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, nu a prezentat niciun argument pentru care nu putea efectua achiziționarea ambelor tipuri de calculatoare în același timp, urmând o singură procedură de achiziție, aspect care face plauzibilă concluzia organului de control în sensul că divizarea contractului s-a făcut cu unicul scop pentru a utiliza procedura atribuirii directe. Încheierea mai multor contracte de furnizare, chiar cu aceeași societate în multe cazuri, în condițiile în care s-a constatat că existau aceiași potențiali furnizori, reprezintă o divizare a contractului, interzisă de prevederile contractului de finanțare, contrar celor susținute de recurentă în sensul că practic ar fi un singur contract de achiziție.

Nu este justificată achiziția de către reclamantă de echipamante IT, în cantități inutile proiectului, de intenția acesteia de organiza traininguri pentru promovarea tehnologiilor asistate de calculator la sediul societății sau utilizând laptopuri la sediul potențialilor beneficiari, întrucât intenția de a organiza cursuri nu era prevăzută nici în cererea de finanțare, nici în referatele de necesitate, reclamanta rezumându-se așa cum a reținut instanța de fond la a preciza aceste aspecte doar la nivel declarativ, fără a prezenta argumente și dovezi concrete din care să rezulte că această intenție a fost materializată.

Referitor la reiterarea apărărilor conform cărora s-a pus la dispoziția echipei de control toate documentele cu privire la care s-a constatat lipsa în cuprinsul raportului de control, însă acestea nu au fost luate în considerare, se reține, așa cum s-a remarcat în prelalabil, că nu au fost prezentate dovezi concrete în acest sens și nu s-a suplinit materialul documentar pretins neluat în considerare în fața instanței.

Totuși este de remarcat că, în ansamblul criticilor aduse conduitei pârâtului, reclamantul nu face vorbire și nu combate aspectele esențiale ale acestui control, referitoare la vicierea gravă a procedurilor de achiziție prin neasigurarea transparenței, derularea procedurilor de achiziție directă cu firme legate al căror câștigător era de multe ori aceeași persoană juridică, validarea și acceptarea unor oferte neconforme, achiziția unor produse la prețuri supravaluate, achiziția unor produse care nu au nici o legătură cu proiectul, neprezentarea certificatelor de orgine, de garanție conforme, aferente fiecărui sistem, toate acestea fiind suficiente pentru activarea pactului comisoriu expres prevăzut la art. 18 alin. (4) din Contractul de finanțare și la recuperarea finanțării acordate.

În final, este de menționat că nu este fondată cererea reclamantei de înlocuire a măsurii recuperării finanțării cu o corecție financiară (fracțiune din sumă), întrucât recuperarea finanțării este efectul rezilierii contractului de finanțare, aplicație a principiului restitutio in integrum, așa încât urmare a acestei sancțiuni contractuale se impune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, fiind de neacceptat desființarea integrală a contractului și recuperarea parțială a prestațiilor făcute în temeiul acestuia.

Prin urmare, în mod legal instanța de fond a dispus respingerea acțiunii reclamantei, apreciind că notificarea de reziliere este legală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Societatea A. S.R.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 104 din 19 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2018.