ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2022

Ședința publică din data de 1 martie 2022

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (în continuare UEFISCDI), solicitând instanței anularea actului administrativ emis de UEFISCDI constând în decizia de respingere a propunerii de proiect denumită "Oncometabolic pathology: epidemiological matters and intestinal microbial study" - cod depunere EEA-RO-N0-2018-0616, ca fiind neeligibilă și, pe cale de consecința, să se constate că propunerea de proiect este eligibilă și, de asemenea, să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 639 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nedepunerii în termenul legal a plângerii prealabile.

A respins acțiunea promovată de reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, ca neîntemeiată.

Împotriva a sentinței nr. 639 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei, a solicitat să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurentul-reclamantul a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Cu privire la motivele contradictorii, recurenta-reclamantă a arătat că, deși prima instanță constată în motivarea sa faptul că definiția organizației de cercetare redată în Schema de ajutor de stat nu condiționează încadrarea în această categorie de existența unui anumit cod CAEN principal, și, mai mult decât atât, faptul că sintagma de "obiectiv" nu este sinonimă cu cea de "obiect de activitate", Curtea ajunge să interpreteze cele două noțiuni ca și cum ar fi sinonime, având în vedere ca există o "strânsă legătură" între acestea, fiind chiar o "corespondență logică" între ele.

Instanța de fond a considerat că obiectivul enunțat de schema de ajutor de stat (cercetare fundamentală, industrială sau dezvoltare experimentală, sau de a disemina la scară largă rezultatelor unor astfel de activități) se poate realiza "numai în condițiile în care ponderea de cercetare este mai mare, în raport cu alte activități ale societății, ceea ce se traduce în faptul că cercetarea trebuie să fie obiectul principal de activitate al unei astfel de entități", fără a motiva de ce o entitate care nu are obiectul principal de activitate din clasa CAEN 72 nu ar putea să atingă acest obiectiv și printr-un obiect secundar de activitate.

Cu privire la lipsa motivării, a susținut recurenta-reclamantă că hotărârea primei instanțe nu răspunde tuturor motivelor de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată și prin răspunsul la întâmpinare.

Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Instanța de fond a pronunțat hotărârea cu nesocotirea dispozițiilor referitoare la interpretarea normelor juridice, prevăzute de art. 9 și art. 10 C. civ.

După cum s-a menționat și în doctrină, legiuitorul folosește adesea formulări ambigue, imprecise sau neclare, folosind expresii care nu au un sens tehnic juridic. În aceste cazuri, se impune interpretarea legii civile de către magistratul chemat să înfăptuiască justiția. Lămurirea înțelesului unei dispoziții legale trebuie să înceapă prin analiza gramaticală a normei, iar frecvent este cerută aplicarea regulilor logicii formale ori aflarea scopului acesteia, într-un context istoric dat.

Este ilogic, susține, să se considere de către instanță că, deși Schema de ajutor nu cuprinde condiția existenței activității de cercetare în obiectul principal de activitate (în sensul de cod CAEN), subscrisa, ca și destinatar al normei, ar fi avut posibilitatea să înțeleagă că, de fapt, legiuitorul i-ar cere îndeplinirea acestei condiții, fără să o menționeze expres. O astfel de interpretare a normelor juridice realizate de prima instanță încalcă normele de drept material învederate, întrucât conduce la calificarea normei de drept din schema de ajutor ca fiind imprevizibilă și impredictibilă.

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) sub-punctul i) din Schema de ajutor, poate fi beneficiar al ajutorului de stat un agent economic ce are cercetarea-dezvoltarea în obiectul de activitate, fără a se distinge între obiect de activitate principal sau secundar, de unde rezultă faptul că A. îndeplinește această condiție. Prin urmare, acolo unde legea nu distinge, nici cel care interpretează norma juridică nu trebuie sa distingă.

După cum se poate observa din cuprinsul Schemei de ajutor de stat, aceasta se adresează unei arii foarte extinse de persoane juridice, din care face parte și reclamanta-recurentă, fiind un agent economic care are cercetarea în obiectul de activitate și are care are ca obiectiv principal realizarea în mod independent a cercetării fundamentale, diseminând pe scară largă rezultatele unor astfel de activități, implicit, prin prestarea activității de asistență medicală către populație.

Prin urmare, având în vedere faptul că noțiunea de "obiectiv principal" nu este utilizată în materia ajutoarelor de stat și nu se fac nicidecum niciun fel de referiri la codurile CAEN, nici măcar de către UEFISCDI în propria Schemă de ajutor, nicio condiționare referitoare la clasificările CAEN nu trebuie să aibă loc prin interpretarea dată de instanță.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței nr. 639/23.10.2019 pronunțate de Curtea de Apel București și, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, anularea actului administrativ emis de UEFISCDI constând în decizia de respingere a propunerii de proiect denumită "Oncometabolic pathology: epidemiological matters and intestinal microbial study" - cod depunere x, ca fiind neeligibilă și, pe cale de consecință, să se constatate că propunerea de proiect este eligibilă, precum și să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în fond și recurs.

Intimata-pârâtă Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării a depus întâmpinare la data de 19.03.2020 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, precum și a cadrului legal incident speței deduse judecății, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:

Cu privire la primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost indicat de către recurenta-reclamantă, dintr-o dublă perspectivă: lipsa motivării și omisiunea instanței de fond de a motiva respingerea argumentelor acesteia constând în dovedirea cercetării ca obiectiv principal, prin planul strategic al întreprinderii, precum și omisiunea de a motiva respingerea argumentelor constând în încadrarea autorității în noțiunea de organizație de cercetare și diseminare a cunoștințelor, în sensul articolului 2 din Schema de ajutor de stat aprobată prin Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018.

Conform dispozițiilor articolului 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere.. " când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei"

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunțate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva, conform art. 6 din Convenție, nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și a mijloacelor de probă ale părților, cu condiția să le aprecieze relevanța și fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerință esențială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. și, în același timp, o garanție a respectării dreptului părților la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Motivarea hotărârilor judecătorești este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligație permite de fapt menținerea dreptului la apărare și aprecierea gradului de proporționalitate între sacrificiul impus drepturilor cetățenilor și imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenței Curții europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franței), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observațiile părților sunt ascultate, adică atent examinate de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenție implică în mod special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților.

Potrivit Avizului nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea permite nu numai o mai bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac să fie conform legii, permițând înțelegerea funcționării justiției de către societate.

Obligația de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raționamentul care a condus la dispozitivul hotărârii și, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiției și constituie o protecție împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înțeleagă importanța opiniei sale.

Calitatea unei motivări și, implicit, respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Judecătorul este obligat să motiveze soluția data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Or, instanța de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii.

Nu pot fi primite afirmațiile recurentei, în sensul că prima instanță nu ar fi motivat respingerea argumentelor constând în dovedirea cercetării, ca obiectiv principal, prin planul strategic al întreprinderii, sau respingerea argumentelor pentru încadrarea în noțiunea de organizație de cercetare și diseminare.

Având în vedere faptul că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești depinde, în principiu și de natura și complexitatea cauzei, de circumstanțele particulare ale acesteia, de apărările formulate și coerența argumentelor invocate, prima instanță și-a structurat considerentele în funcție de principalele critici formulate prin cererea de chemare în judecată.

Or, prima instanță a indicat in cuprinsul considerentelor, toate argumentele considerate necesare pentru a susține soluția finală, grupându-le pentru ca hotărârea în ansamblu să urmeze un fir logic.

Astfel, instanța a răspuns argumentelor relevante invocate de către recurentul-reclamant, celelalte găsind răspuns printr-un considerent comun.

Acesta este cazul și în ceea ce privește aspectul conform căruia nu s-a răspuns punctual celor două categorii de argumente arătate în precedent.

Prima instanță a validat actul administrativ, respectiv decizia UEFISCDI de respingere a propunerii de proiect, răspunzând, implicit și acestei critici.

Mai concret, instanța de fond a arătat că, pentru a beneficia de ajutorul de stat, entitatea trebuie să aibă o pondere mare din activitatea sa dedicată domeniului cercetării, altfel spus, cercetarea trebuie să fie obiectul principal de activitate al unei astfel de entități.

În concluzie, este evident că instanța de fond a analizat argumentele recurentului-reclamant, chiar făcând referire la faptul că într-adevăr, nu este obligatoriu să dețină un anumit obiect de activitate, ajungând la concluzia logică și anume că, pentru a fi declarat eligibilă, respectiva entitate trebuie să efectueze cercetare fundamentală, industrială, sau dezvoltare experimentală, sau să disemineze la scară largă rezultatele unei astfel de cercetări.

Instanța nu este obligată, așa cum s-a menționat anterior, să răspundă fiecărui argument invocat, motivarea putând fi și implicită, cum este cazul de față.

În realitate, recurentă este nemulțumită de concluzia la care a ajuns instanța de fond. Or, faptul că soluția finală nu este cea agreată de recurentă, că argumentele instanței nu sunt cele dorite, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Prima instanță a arătat în mod corect că "nu poate fi primită interpretarea reclamantei, potrivit căreia obiectivul principal poate fi realizat și prin intermediul obiectului de activitate secundar, întrucât între cele două noțiuni există o corespondență logică, obiectul principal de activitate fiind cel prin intermediul căruia se poate îndeplini obiectivul principal al entității definite de Schema de ajutor de stat - Capitolul 5, art. 6 alin. (2)."

Luând în considerare cele anterior menționate, precum și faptul că prima instanță a realizat un examen complet al susținerilor societății reclamante și probelor administrate în cauză, nu se poate aprecia că sentința recurată este afectată de viciul nemotivării.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488, alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește, de asemenea, nefondat.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Recurenta-reclamantă a solicitat prin acțiunea introductivă, anularea deciziei de respingere a propunerii de proiect denumită " Oncometabolic pathology:epidemiological matters and intestinal microbial study" ca fiind neeligibilă și, pe cale de consecință, să se constate că propunerea de proiect este eligibilă.

În mod corect instanța de fond a respins acțiunea astfel promovată, reținând, în esență, că recurenta-reclamanta nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile de structură de cercetare așa cum au fost acestea cerute prin Schema de Ajutor de Stat, aprobată prin Decizia nr. 117/0.03.2018, aferentă Programului Cercetare RO-02, finanțat prin Mecanismele financiare Spațiul Economic European (SEE) și Norvegian 2014-2021.

În ceea ce privește critica din perspectiva încălcării dreptului material la acțiune, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu nesocotirea dispozițiilor referitoare la interpretarea normelor juridice, prevăzute de dispozițiile articolului 9 și 10 din C. civ.

Mai precis, recurenta dorește ca magistratul să interpreteze legea civilă, având în vedere că legiuitorul folosește adesea formulări ambigue, imprecise sau neclare.

În concret, însă, recurenta urmărește ca instanța să interpreteze legea în sensul dorit de aceasta fiind astfel nemulțumită de soluția la care a ajuns prima instanță, interpretând legea.

Reține Inalta Curte că reclamata-recurentă a participat, prin depunerea proiectului menționat mai sus, în cadrul competiției Proiecte colaborative de cercetare EEA Grants 2018, din cadrul Programului Cercetare RO-02, finanțat prin Mecanismele financiare Spațiul Economic European (SEE) și Norvegian 2014-2021, organizată în baza documentelor de competiție aprobate, inclusiv Schema de Ajutor de Stat, aprobată prin Decizia 117/30.03.2018. Pentru această Schema de Ajutor de Stat, UEFISCDI a primit avizul Consiliului Concurenței, comunicat prin adresa nr. x/27.03.2018.

La momentul depunerii proiectului, recurenta-reclamanta nu a contestat documentele de competiție și, inclusiv, nici Decizia UEFISCDI nr. 117 din 30.03.2018 Anexa, în care sunt prezentate condițiile pe care participanții Ia competiție trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de finanțare de la program.

Intimata-pârâtă, în urma solicitării de a i se înainta certificatul de înregistrare fiscală din care să reiasă activitatea principală a recurentei-reclamante de cercetare, a declarat proiectul neeligibil motivat de împrejurarea că promotorul de proiect nu se încadrează în definiția organizației de cercetare. Mai concret, intimata-pârâtă a considerat că recurenta-reclamantă nu îndeplinește condițiile cumulative enumerate de dispozițiile articolului 6, punctul 2, din Schema de ajutor de Stat, respectiv activitatea sa principală, respectiv codul CAEN, nu este de cercetare, ci constă în "activități de asistență medicală specializată".

Ceea ce dorește, așadar, a fi interpretat recurenta-reclamantă de către instanță, este dacă reprezintă o condiție obligatorie pentru determinarea eligibilității în cadrul acestui program, existența activității de cercetare în obiectul principal de activitate, chiar dacă legiuitorul nu a impus-o expres.

În mod corect instanța de fond a arătat că potrivit certificatului de înregistrare a reclamantei, activitatea CAEN principală a entității este reprezentat de " activități de asistență medicală specializată", iar potrivit actului constitutiv actualizat, are ca activitate secundară - cercetare dezvoltare în biotehnologie și cercetare dezvoltare în alte științe naturale și inginerie.

Schema de ajutor de stat privind finanțarea proiectelor CD din cadrul programului Cercetare (RO 02), finanțat prin Mecanismele financiare din Spațiul Economic European (SEE) și Norvegian 2014-2021, definește Organizația de Cercetare în Capitolul 5 - Definiția, art. 6 alin. (2):

"Organizație de cercetare (și diseminare) a cunoștințelor însemnă o entitate (cum ar fi universitățile sau institutele de cercetare agențiile de transfer de tehnologie, intermediarii pentru inovare entitățile de colaborare fizice sau virtuale orientate spre cercetare), indiferent de statutul său juridic (organizație de drept public sau privai) sau de modalitatea de finanțare, al cărui obiectiv principal este de a efectua în mod independent cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală, sau de a disemina la scară largo rezultatele unor astfel de activității, prin predare, publicare, sau transfer de cunoștințe . . . . . . . . . . . .".

Or, recurenta-reclamantă are ca obiect principal de activitate, așa cum s-a menționat mai sus, "activități de asistență medicală specializată".

Chiar dacă nu se pune semnul egalității între obiect de activitate și obiectiv de activitate, interpretând logic dispozițiile mai sus enunțate, este evident că beneficiar poate fi exclusiv o entitate care are ponderea activității de cercetare mai mare, în raport cu alte activități ale societății, ceea ce se traduce în faptul că cercetarea trebuie să fie obiectul principal de activitate al unei astfel de entități.

În acord cu cele reținute de prima instanță, nu poate fi primită interpretarea recurentei-reclamante, potrivit căreia obiectivul principal poate fi realizat și prin intermediul obiectului de activitate secundar, întrucât între cele două noțiuni există o corespondență logică, obiectul principal de activitate fiind cel prin intermediul căruia se poate îndeplini obiectivul principal al entității definite de Schema de ajutor de stat - Capitolul 5, art. 6 alin. (2).

A îndeplini o misiune principală de a efectua în mod independent cercetare presupune, în mod implicit, ca și obiectul de activitate principal să fie în domeniul cercetare, îndeplinirea misiunii putându-se realiza numai în condițiile în care ponderea activității de cercetare este mai mare, în raport cu alte activități ale societății reclamante.

Așadar, intrepretarea pe care prima instanță a dat-o normelor legale aplicabile este împărtășită de Înalta Curte, criticile recurentei-reclamante din această perspectivă, nefiind fondate.

Celelalte critici ale recurentei,așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nu vizează actul administrativ contestat - respingerea proiectului ca neeligibil, ci se referă chiar la Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018 de aprobare a Schemei de Ajutor de Stat, susținându-se, în esență, că definiția Organizației de cercetare redată la art. 6 pct. 2 din Schema de ajutor de stat nu este în concordanță cu Regulamentul Comisiei Europene nr. 651/2014 art. 2 - Definiții, paragraful (83).

Or, în condițiile în care recurenta-reclamanta a precizat în mod expres că nu înțelege să conteste Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018, acest act administrativ nefăcând obiectul solicitării de anulare, criticile nu pot fi primite, prima instanța fiind învestită să cenzureze legalitatea actului prin care proiectul propus de recurenta- reclamantă a fost declarat neeligibil, prin raportare la modul în care a fost definită organizația de cercetare la art. 6 pct. 2 din Schema de ajutor de stat, aprobată prin Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018, necontestată.

Recunoașterea dreptului de a efectua activități de cercetare-dezvoltare oricărei persoane fizice și juridice, inclusiv societăților comerciale care au în obiectul de activitate și cercetarea-dezvoltare (fără a se distinge între obiect principal și secundar de activitate), nu presupune, în mod automat că orice astfel de societate se încadrează în definiția organizației de cercetare la art. 6 pct. 2 din Schema de ajutor de stat, aprobată prin Decizia UEFISCDI nr. 117/30.03.2018.

Așa cum în mod corect a arătat și instanța de fond, în speță nu este negat dreptul reclamantei de a desfășura activitate de cercetare-dezvoltare, ci, așa cum s-a argumentat anterior, este vorba despre faptul că aceasta îndeplinește condițiile de încadrare în definiția organizației de cercetare, întrucât activitatea de cercetare-dezvoltare este doar o activitate secundară, iar ponderea acesteia în totalul activităților desfășurate nu este în măsură să asigure realizarea obiectivului principal (misiunii principale), această posibilitate existând numai în cazul în care cea mai mare și mai importantă parte a activității desfășurate s-ar circumscrie domeniului cercetare-dezvoltare, ceea ce presupune ca obiectul principal de activitate, potrivit codului CAEN, să fie același cu obiectivul urmărit.

În concluzie, constatând că instanța de fond a dat o interpretare legală și temeinică normelor materiale aplicabile în speță și a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunțarea sentinței atacate, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (8) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 639 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2022.