ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2452/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin sentința nr. 213 din 19 martie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 540.298,02 RON, cu titlu de debit restant, reprezentând taxă datorată pentru ocuparea suprafeței de teren aparținând domeniului public și majorări de întârziere, precum și a majorărilor de întârziere în procent de 0,5% pe zi de întârziere, până la data plății efective a debitului.

Prin aceeași sentință, prima instanță a obligat reclamanții la plata către pârâtă sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Între părți a fost încheiat contractul de concesiune din 29 mai 1996, în baza căruia pârâta a preluat în posesie, în anul 1997, o suprafață de 550 mp aparținând domeniului public, pe o durată de 25 de ani. Pe baza unor lucrări ale Serviciului Control Urbanism și Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Poliției Comunitare a Municipiului Cluj-Napoca, reclamanta a concluzionat că pârâta SC M. SRL ar ocupa abuziv o suprafața de teren de 257 mp aparținând domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca, situat în str. P., amenajată ca terasă și împrejmuită cu gard metalic, fără a prezenta autorizație de construire.

Reclamanta afirmă că în baza hotărârii Consiliului Local din 2008 și hotărârii Consiliului Local din 2009, referitoare la impozitele și taxele locale, emise în baza art. 283 C. fisc., s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a achita taxa prevăzută pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerțului stradal în chioșcuri, tonete care nu dețin autorizație de construire, fără să facă referire la actul de stabilire, menționând doar adresa din 4 octombrie 2011 și anexa la adresa menționata, prin care s-a comunicat fișa de explicitare a modului de calcul a taxei de ocupare a terenului în discuție. Atât pentru taxă, cât și pentru accesorii, temeiul legal precizat de reclamantă îl reprezintă, în principal, prevederile C. fisc.

și C. proc. fisc. În conformitate cu art. 291 C. fisc., autoritățile administrației publice locale și organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale, precum și a amenzilor și penalizărilor aferente. Art. 85 alin. (1) C. proc. fisc. prevede că stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidate se stabilesc fie prin declarație fiscală, fie prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri. Decizia organului fiscal este titlu de creanță potrivit art. 110 C. proc. fisc., iar potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul.

Prin urmare, prima instanță a reținut că reclamanta care pretinde pârâtei sume cu titlu de taxe locale și accesorii, are prerogativa legală de stabilire și urmărire a acestora potrivit procedurii fiscale, imperativă și mult mai favorabilă decât o acțiune în contencios administrativ. Interesul este condiția de exercitare a acțiunii în justiție care presupune existența unui folos practic, concret, care să derive din aceasta. În speță, s-a apreciat că reclamanta nu poate câștiga nimic în plus față de ce ar fi obținut prin diligențe și prerogative proprii, astfel că acțiunea a fost respinsă ca lipsită de interes. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 6.000 RON cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse.

2. Motivele de recurs înfățișate de reclamanții-recurenți Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, invocând în drept prevederile art. 299 și urm. C. proc. civ. Recurenții au solicitat, în principal, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta formulată.

În esență, în contextul unor succinte referiri la situația de fapt generatoare a prezentului litigiu, recurentele-reclamante au susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate în sensul admiterii excepției lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni, susținând că în mod greșit s-a reținut că au prerogativa legală de a urmări pe calea executării silite sumele solicitate, cu titlu de taxe legale, fiind nesocotite prevederile art. 281 alin. (1) C. fisc., referitoare la taxele locale. Așa fiind, executarea silită a taxelor solicitate în cauză și datorate prin declarație fiscală sau prin decizie emisă de organul fiscal, nu este posibilă astfel cum în mod eronat reține instanța de judecată, fiind necesară existența unui titlu executoriu pentru ca intimata-pârâtă să poată fi executată ceea ce în speță nu există.

S-a susținut temeinicia și pe fond a acțiunii de față, față de înscrisurile existente la dosar și totodată a fost contestat cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată acordate prin sentința recurată, în condițiile în care instanța avea posibilitatea de a face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentelor-reclamante, față de prevederile legale aplicabile dar și sub toate aspectele, astfel cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este întemeiat recursul de față. Instanța de control judiciar constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza I și alin. (5) C. proc.

civ., cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ. ce atrage casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele în continuare arătate. Reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar au investit instanța de contencios administrativ cu cererea de obligare, pe cale judecătorească, a pârâtei SC M. SRL la plata sumei de 540.298,02 RON cu titlu de debit restant, din care 122.568,44 RON reprezintă taxa datorată pentru ocuparea suprafeței de teren aparținând domeniului public iar 417.729,58 RON reprezintă majorări de întârziere calculate până la 26 aprilie 2012, cu majorări de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere până la data plății efective a debitului.

Temeiul legal al acțiunii a fost generic indicat în sensul că au fost menționate prevederile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 571/2003, O.G. nr. 92/2003, trei hotărâri de consiliu local (hotarâri ale Consiliului Local din 2008, din 2009 și din 2010) și Legea nr. 210/2005. Instanța de fond, la al doilea termen de judecată acordat în cauză, a soluționat cauza în sensul admiterii excepției lipsei de interes invocată prin întâmpinare de pârâta-intimată. În esență, reținând că interesul, ca o condiție de exercitare a acțiunii în justiție presupune existența unui folos practic, concret, care să derive din aceasta, judecătorul fondului a conchis că în speță, reclamanta nu poate câștiga nimic în plus față de ceea ce ar fi obținut prin valorificarea prerogativei sale legale de stabilire și urmărire a taxelor locale și accesorii, în temeiul unui titlu executoriu, potrivit procedurii fiscale, mult mai favorabilă decât o acțiune în contencios administrativ.

Reținând această excepție, prima instanță nu a mai analizat nici excepția inadmisibilității acțiunii, de asemeni invocată de către pârâta intimată, prin întâmpinare, și nici fondul litigiului. Instanța de recurs, în acord cu criticile recurentelor-reclamante, pe acest aspect, constată că instanța de fond printr-o eronată și nelegală interpretare a cerințelor referitoare la condiția generală a interesului în promovarea unei acțiuni de chemare în judecată a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei de interes în cauză. Interesul, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile este definit ca fiind folosul practic, imediat, personal și direct, urmărit de partea care declanșează procedura judiciară.

Din această perspectivă, raportat la actele și lucrările dosarului, ca și la situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, aprecierea personală a judecătorului fondului în sensul că era mai favorabil reclamantelor să urmeze procedura administrativă prevăzută de C. proc. fisc., nu poate echivala cu neîntrunirea în cauză a condiției interesului pentru promovarea acțiunii de față. Și aceasta în condițiile în care nu s-a demonstrat existența premiselor sau condițiilor care să ateste posibilitatea declanșării acestei proceduri administrative. Existența interesului justifică calitatea procesuală activă, iar a considera în sens contrar înseamnă totodată a îngrădi liberul acces la justiție al părților, pentru a-și apăra un interes legitim, cu atât mai mult cu cât nu s-a demonstrat existența unui titlu executoriu corespunzător sumelor solicitate prin acțiune.

Apreciind așadar că în mod nelegal a fost admisă excepția lipsei de interes, reținând că nu au fost soluționate fondul cauzei și nici cealaltă excepție de fond invocată, Înalta Curte, pe temeiul de drept sus-arătat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării cauzei, în temeiul art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., urmează ca instanța să solicite reclamanților toate precizările apreciate ca necesare și utile, incluzându-le pe cele referitoare la temeiurile acțiunii formulate, punând în discuția părților și excepțiile invocate dar rămase nesoluționate prin sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 213 din 19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.