ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2452/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin sentința nr. 213

din 19 martie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată

de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul

Cluj-Napoca, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL. Reclamanții au

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 540.298,02 RON, cu titlu de debit

restant, reprezentând taxă datorată pentru ocuparea suprafeței de teren

aparținând domeniului public și majorări de întârziere, precum și a majorărilor

de întârziere în procent de 0,5% pe zi de întârziere, până la data plății

efective a debitului. Prin aceeași sentință, prima instanță a obligat reclamanții

la plata către pârâtă sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Între părți a fost încheiat

contractul de concesiune din 29 mai 1996, în baza căruia pârâta a preluat în posesie,

în anul 1997, o suprafață de 550 mp aparținând domeniului public, pe o durată de

25 de ani.

Pe baza unor lucrări ale

Serviciului Control Urbanism și Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Poliției

Comunitare a Municipiului Cluj-Napoca, reclamanta a concluzionat că pârâta SC

M. SRL ar ocupa abuziv o suprafața de teren de 257 mp aparținând domeniului public

al Municipiului Cluj-Napoca, situat în str. P., amenajată ca terasă și împrejmuită

cu gard metalic, fără a prezenta autorizație de construire.

Reclamanta afirmă că în

baza hotărârii Consiliului Local din 2008 și hotărârii Consiliului Local din 2009,

referitoare la impozitele și taxele locale, emise în baza art. 283 C. fisc., s-a

stabilit în sarcina pârâtei obligația de a achita taxa prevăzută pentru desfacerea

de produse ce fac obiectul comerțului stradal în chioșcuri, tonete care nu dețin

autorizație de construire, fără să facă referire la actul de stabilire, menționând

doar adresa din 4 octombrie 2011 și anexa la adresa menționata, prin care s-a comunicat

fișa de explicitare a modului de calcul a taxei de ocupare a terenului în discuție.

Atât pentru taxă, cât

și pentru accesorii, temeiul legal precizat de reclamantă îl reprezintă, în principal,

prevederile C. fisc. și C. proc. fisc.

În conformitate cu

art. 291 C. fisc., autoritățile administrației publice locale și organele speciale

ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul și colectarea

impozitelor și taxelor locale, precum și a amenzilor și penalizărilor aferente.

Art. 85 alin. (1) C.

proc. fisc. prevede că stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor

sume datorate bugetului general consolidate se stabilesc fie prin declarație fiscală,

fie prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Decizia organului fiscal

este titlu de creanță potrivit art. 110 C. proc. fisc., iar potrivit art. 141

alin. (1) C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în

temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent în a

cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul.

Prin urmare, prima instanță

a reținut că reclamanta care pretinde pârâtei sume cu titlu de taxe locale și accesorii,

are prerogativa legală de stabilire și urmărire a acestora potrivit procedurii fiscale,

imperativă și mult mai favorabilă decât o acțiune în contencios administrativ.

Interesul este condiția

de exercitare a acțiunii în justiție care presupune existența unui folos practic,

concret, care să derive din aceasta. În speță, s-a apreciat că reclamanta nu poate

câștiga nimic în plus față de ce ar fi obținut prin diligențe și prerogative proprii,

astfel că acțiunea a fost respinsă ca lipsită de interes.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma

de 6.000 RON cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse.

înfățișate de reclamanții-recurenți

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, invocând

în drept prevederile art. 299 și urm. C. proc. civ.

Recurenții au solicitat,

în principal, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe iar, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii

de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta formulată.

În esență, în contextul

unor succinte referiri la situația de fapt generatoare a prezentului litigiu, recurentele-reclamante

au susținut nelegalitatea hotărârii pronunțate în sensul admiterii excepției lipsei

de interes în promovarea prezentei acțiuni, susținând că în mod greșit s-a reținut

că au prerogativa legală de a urmări pe calea executării silite sumele solicitate,

cu titlu de taxe legale, fiind nesocotite prevederile art. 281 alin. (1) C.

fisc., referitoare la taxele locale.

Așa fiind, executarea

silită a taxelor solicitate în cauză și datorate prin declarație fiscală sau prin

decizie emisă de organul fiscal, nu este posibilă astfel cum în mod eronat reține

instanța de judecată, fiind necesară existența unui titlu executoriu pentru ca intimata-pârâtă

să poată fi executată ceea ce în speță nu există.

S-a susținut temeinicia

și pe fond a acțiunii de față, față de înscrisurile existente la dosar și totodată

a fost contestat cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată acordate prin sentința

recurată, în condițiile în care instanța avea posibilitatea de a face aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentelor-reclamante, față de prevederile legale aplicabile

dar și sub toate aspectele, astfel cum permit dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că este întemeiat recursul de față.

Instanța de control judiciar

constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin.

(3) teza I și alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 și art. 129

alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ. ce atrage casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele în continuare arătate.

Reclamanții Consiliul

Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar au investit

instanța de contencios administrativ cu cererea de obligare, pe cale judecătorească,

a pârâtei SC M. SRL la plata sumei de 540.298,02 RON cu titlu de debit restant,

din care 122.568,44 RON reprezintă taxa datorată pentru ocuparea suprafeței de teren

aparținând domeniului public iar 417.729,58 RON reprezintă majorări de întârziere

calculate până la 26 aprilie 2012, cu majorări de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere

până la data plății efective a debitului.

Temeiul legal al acțiunii

a fost generic indicat în sensul că au fost menționate prevederile Legii nr. 554/2004,

ale Legii nr. 571/2003, O.G. nr. 92/2003, trei hotărâri de consiliu local (hotarâri

ale Consiliului Local din 2008, din 2009 și din 2010) și Legea nr. 210/2005.

Instanța de fond, la al

doilea termen de judecată acordat în cauză, a soluționat cauza în sensul admiterii

excepției lipsei de interes invocată prin întâmpinare de pârâta-intimată.

În esență, reținând că

interesul, ca o condiție de exercitare a acțiunii în justiție presupune existența

unui folos practic, concret, care să derive din aceasta, judecătorul fondului a

conchis că în speță, reclamanta nu poate câștiga nimic în plus față de ceea ce ar

fi obținut prin valorificarea prerogativei sale legale de stabilire și urmărire

a taxelor locale și accesorii, în temeiul unui titlu executoriu, potrivit procedurii

fiscale, mult mai favorabilă decât o acțiune în contencios administrativ.

Reținând această excepție,

prima instanță nu a mai analizat nici excepția inadmisibilității acțiunii, de asemeni

invocată de către pârâta intimată, prin întâmpinare, și nici fondul litigiului.

Instanța de recurs, în

acord cu criticile recurentelor-reclamante, pe acest aspect, constată că instanța

de fond printr-o eronată și nelegală interpretare a cerințelor referitoare la condiția

generală a interesului în promovarea unei acțiuni de chemare în judecată a apreciat

că se impune admiterea excepției lipsei de interes în cauză.

Interesul, ca o condiție

de exercițiu a acțiunii civile este definit ca fiind folosul practic, imediat, personal

și direct, urmărit de partea care declanșează procedura judiciară.

Din această perspectivă,

raportat la actele și lucrările dosarului, ca și la situația de fapt expusă în cererea

de chemare în judecată, aprecierea personală a judecătorului fondului în sensul

că era mai favorabil reclamantelor să urmeze procedura administrativă prevăzută

de C. proc. fisc., nu poate echivala cu neîntrunirea în cauză a condiției interesului

pentru promovarea acțiunii de față. Și aceasta în condițiile în care nu s-a demonstrat

existența premiselor sau condițiilor care să ateste posibilitatea declanșării acestei

proceduri administrative.

Existența interesului

justifică calitatea procesuală activă, iar a considera în sens contrar înseamnă

totodată a îngrădi liberul acces la justiție al părților, pentru a-și apăra un interes

legitim, cu atât mai mult cu cât nu s-a demonstrat existența unui titlu executoriu

corespunzător sumelor solicitate prin acțiune.

Apreciind așadar că în

mod nelegal a fost admisă excepția lipsei de interes, reținând că nu au fost soluționate

fondul cauzei și nici cealaltă excepție de fond invocată, Înalta Curte, pe temeiul

de drept sus-arătat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

cauzei, în temeiul art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., urmează ca instanța

să solicite reclamanților toate precizările apreciate ca necesare și utile, incluzându-le

pe cele referitoare la temeiurile acțiunii formulate, punând în discuția părților

și excepțiile invocate dar rămase nesoluționate prin sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca,

prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 213 din 19 martie 2013 a Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.