ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1050/2015

HOTĂRÂRE

02.04.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1050/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1050/2015

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 30 ianuarie 2013 înregistrată sub Dosar nr. x/33/2013 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 540.298,02 lei cu titlu de debit restant, din care suma de 122.568,44 lei reprezintă taxa datorată pentru ocuparea suprafeței de teren aparținând domeniului public, iar suma de 417.729,58 lei reprezintă majorări de întârziere calculate până la data de 26 februarie 2012, precum și obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere în procent de 0,5%/zi de întârziere până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat Legea nr. 554/2004, Legea nr. 571/2003, O.G. nr. 92/2003, Hotărârea Consiliului Local nr. 414/2008, Hotărârea Consiliului Local nr. 509/2009, Hotărârea Consiliului Local nr. 284/2010, Legea nr. 210/2005.

Prin sentința civilă nr. 213 din 19 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/33/2013 Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția lipsei de interes și a respins ca lipsită de interes acțiunea reclamanților.

Prin Decizia civilă nr. 2452 din 27 mai 2014 pronunțată în același dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamanții A. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca, a fost casată sentința civilă nr. 213 din 19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj și a fost trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 532 din 12 noiembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/33/2013* Curtea de Apel Cluj, secția a lI-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității modificării temeiului juridic și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 16 decembrie 2014 sub nr. x/1285/2014.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 4 și 56 C. com., raportat la obiectul principal al acțiunii, reprezentat de plata despăgubirilor pentru folosirea fără drept a domeniului public întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în privința accesoriilor solicitate, fiind incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a tribunalului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut următoarele:

Taxa solicitată de reclamanți este prevăzută de o hotărâre a consiliului local, act administrativ cu caracter normativ, și este stabilită unilateral de autoritatea publică locală ca act de putere în exercitarea atribuțiilor sale legale. Astfel, potrivit art. 36 alin. (2) lit. c), alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului și stabilește și aprobă impozitele și taxele locale, în condițiile legii. Iar din cuprinsul art. 283 alin. (1) și (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. reies următoarele: Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București sau consiliile județene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologice și altele asemenea, iar taxele prevăzute la alin. (1) și (2) se calculează și se plătesc în conformitate cu procedurile aprobate de autoritățile deliberative interesate.

În același timp, prin Decizia nr. 2452 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/33/2013 cauza s-a trimis spre rejudecare Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, conform art. 313 C. proc. civ., fără a stabili o altă competență. Această decizie este obligatorie pentru instanța căreia i se trimite cauza spre rejudecare conform art. 315 C. proc. civ., fiind obligatorii statuările instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe.

Întrucât, în speță se pun în discuție venituri bugetare locale stabilite prin acte administrative normative, iar întrucât sfera competenței tribunalului specializat se reduce la litigii cu profesioniști în raporturi juridice de ordine privată, în temeiul art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a apreciat că nu este competent material să soluționeze litigiul dedus judecății.

În consecință, Tribunalul Specializat Cluj prin sentința civilă nr. 169 din 23 ianuarie 2015 a admis excepția necompetenței materiale, excepție invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții A. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca, prin primar în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente :

Astfel, se constată că reclamanții A. Cluj-Napoca și B. Cluj-Napoca au sesizat Curtea de Apel Cluj, secția a lI-a civilă, de administrativ și fiscal cu o cerere prin care solicitau obligarea pârâtei SC C. SRL la plata unor sume cu titlu de taxă datorată pentru ocuparea abuzivă a domeniului public și majorări de întârziere. Reclamanții au precizat că această taxă a fost calculată conform Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2008 și Hotărârea Consiliului Local nr. 509/2009, iar majorarea de întârziere a fost calculată conform Hotărârii Consiliului Local nr. 284/2010, majorări care au fost stabilite în concordanță cu art. 115 din Legea nr. 210/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 20/2005 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Sentința de fond a fost casată, iar în rejudecare reclamanții au precizat temeiul juridic și au arătat că la baza obligării pârâtei la plata taxei pentru ocuparea suprafeței de teren aparținând domeniului public este răspunderea civilă delictuală - art. 998-999 C. civ., art. 283 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 571/2003, Hotărârea Consiului Local nr. 414/2008 și Hotărârea Consiliului Local nr. 509/2009. Pentru obligarea la plata majorărilor de întârziere reclamanții au arătat că temeiul de drept este art. 3 din Legea nr. 210/2005 prin care s-a modificat art. 115 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., precum Hotărârea Consiliului Local nr. 284/2010.

Instanța căreia i-a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei, respectiv Tribunalul Specializat Cluj, a reținut că reclamanții au completat temeiul de drept al cererii, arătând că taxa locală stabilită prin hotărâri ale consiliului local pentru situația ocupării abuzive a domeniului public se datorează conduitei culpabile a pârâtei, însă această completare a temeiului de drept nu a schimbat natura obiectului cererii, sumele fiind solicitate cu titlu de taxe locale și majorări de întârziere calculate conform dispozițiilor C. proc. fisc.

Totodată, această instanță a reținut că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, este obligatorie pentru instanța de trimitere, potrivit art. 315 C. proc. civ.

Prin urmare, ținând seama de natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii dedusă judecății, astfel cum a fost precizată și completată în rejudecare, în fața Curții de Apel Cluj, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, aceasta este o acțiune personală, prin care se urmărește atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 998-999 C. civ. Deși izvorul prejudiciului solicitat de către reclamanți este reprezentat de taxe locale și majorări de întârziere stabilite prin hotărâri ale consiliului local, conform dispozițiilor C. proc. fisc., acest argument nu este de natură să schimbe obiectul cererii, cauza juridică a acțiunii fiind reprezentată de conduita culpabilă a pârâtei.

Se reține că indicarea unui reper de natura taxelor locale și majorărilor de întârziere stabilite prin hotărâri ale consiliului local în scopul determinat de evaluare a prejudiciului cauzat prin conduita culpabilă a pârâtei constând în ocuparea fără drept a unei suprafețe de teren aparținând domeniului public, nu transformă acțiunea reclamantei într-una ce intră în competența specializată a instanței de contencios administrativ.

De asemenea, considerentele Tribunalului Specializat Cluj privind obligativitatea deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea deciziei instanței de fond nu subzistă, întrucât conform art. 315 C. proc. civ., sunt obligatorii statuările instanței de recurs în ceea ce privește problemele de drept dezlegate, or prin decizia de casare nu a fost dezlegată chestiunea privind competența materială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Se observă că în fața instanței de recurs a fost pusă în discuția părților doar problema de drept a interesului în promovarea acțiunii în justiție, aspectul referitor la competență nefiind invocat în cadrul recursului. De altfel, prin chiar considerentele deciziei de casare, instanța de recurs a stabilit obligația primei instanțe de a solicita părților lămuriri cu privire la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, aspect de natură a permite instanței de trimitere să aprecieze asupra competenței de soluționare a cauzei prin prisma precizărilor în acest sens ale reclamanților.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.