ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2434/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamanta R.C.M.U. din

Bistrița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, pronunțarea unei

hotărâri judecătorești prin care să se dispună modificarea deciziei din 7

martie 2012 emisă de autoritatea pârâtă, în sensul admiterii cererii de

retrocedare pe care a formulat-o, iar, în subsidiar, admiterea cererii și

acordarea unor măsuri compensatori, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 195 din 15 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

La această instanță,

cauza a fost înregistrată sub nr. 413/33/2013.

instanțe

Prin sentința civilă

nr. 244 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată

acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta R.C.M.U. din

Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor

aparținând minorităților naționale din România.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în considerentele decisive ale hotărârii

următoarele:

Prin decizia din 7

martie 2012 emisă de pârâtă a fost respinsă cererea de retrocedare înregistrată

din 29 septembrie 2004, pe motiv că nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr.

83/1999, întrucât solicitantul nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, respectiv recunoașterea continuității persoanei juridice de drept

privat, care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de

proprietate.

Actul atacat se

întemeiază pe dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/1999 și art. 3

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2011.

Recunoașterea

continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea

fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța

judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta înțelege

să se prevaleze de dispozițiile încheierii din 17 octombrie 1992, prin care a

fost admisă acțiunea și s-a dispus înregistrarea R.C.M.U. din Bistrița în

registrul persoanelor juridice.

Pârâta a evidențiat

în mod corect că, prin încheierea prezentată în probațiune atât în fața

autorității, cât și în fața instanței nu există o constatare în sensul

recunoașterii continuității calității titularului dreptului pretins.

Verificarea

îndeplinirii exigențelor legale în persoana titularului cererii nu poate fi

realizată de către autoritatea publică decât prin raportare la dispozițiile

legale speciale. Or, prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999

statuează în mod neechivoc faptul că recunoașterea continuității entității

juridice de drept privat trebuie să fi fost realizată de instanța

judecătorească ce a autorizat funcționarea și la această condiție nu poate fi

adăugată o cerință ce excede acestor dispoziții legale.

În consecință, prima

instanță a apreciat că la emiterea deciziei nr. 281 din 7 martie 2012 s-a

realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale speciale și

a dispus respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

exercitată în cauză

Împotriva sentinței

civile nr. 244 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a

II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen

legal, reclamanta R.C.M.U. din Bistrița, susținând că este nelegală și

netemeinică, pentru următoarele motive:

La termenul de

judecată din data de 1 aprilie 2013, în fața Curții de Apel Cluj, reclamanta a

invocat, prin notele de ședință, necompetența teritorială a acestei instanțe,

având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 83/1999, s-a

solicitat trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

stabilirii competenței prin pronunțarea unui regulator de competență.

Anterior primului termen

de judecată, prin cerere sperată, a fost depusă la Curtea de Apel Cluj și o modificare

a contestației, în temeiul art. 132 C. proc. civ., prin care s-a solicitat să se

constate calitatea contestatoarei de continuatoare în drepturi a fostei R.A.A.I.M.

din Bistrița (tradusă în limba maghiară: Besztercei Magyar Iparosok Kozmuvelodesi

egyesulete), iar în unele traduceri R.C.M.U. (ambele denumiri reprezentând aceeași

reuniune).

Soluționarea acestei cereri,

alături de contestația inițială, este admisibilă, având în vedere că, dacă această

solicitare ar fi disjunsă, contestatoarea nu ar avea niciun pârât în acțiune, iar

instanța de fond poate face statuări cu privire la această situație, mai ales că

un precedent s-a creat deja în practica instanțelor, cât și prin încheierea nr.

28/1992 a Judecătoriei Bistrița.

Prima instanță a respins

excepția necompetenței materiale și teritoriale invocate, a omis să trimită cauza

la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței în cadrul

regulatorului de competență, nesocotind astfel dispozițiile legale în materie. Mai

mult, a dispus soluționarea cauzei pe fond, fără a mai comunica pârâtei modificarea

contestației și fără a pune concluzii pertinente asupra acesteia.

Cu ocazia soluționării

cauzei pe fond, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii contestatoarei privind

constatarea calității de continuatoare în drepturi și nici asupra cererii de disjungere

a acesteia și trimiterii ei, eventual, Tribunului Bistrița Năsăud pentru a fi soluționată

în procedura necontencioasă prevăzută de art. 331 și urm. C. proc. civ.

A fost aplicată greșit

legea și sub aspectul identificării greșite a celor două elemente de admisibilitate

a constatării continuității în drepturi, neanalizându-se probele depuse în susținerea

acesteia.

Examinarea contestației

depuse în termen a fost una lapidară, fără aprofundarea tuturor motivelor invocate,

încălcându-se și dispozițiile clare de procedură.

Prima instanță și-a motivat

hotărârea pe unele prezumții legale, fără trimitere directă la texte legale și fără

a fi analizată chestiunea de drept dedusă judecății conform interpretării legale.

În concluzie, pentru motivele

expuse recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar, în subsidiar,

casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și admiterea contestației, astfel

cum aceasta a fost precizată pentru termenul din 1 aprilie 2013.

de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România

Intimata a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii

primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, de

dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse

în continuare.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Reclamanta R.C.M.U. din

Bistrița a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G.

nr. 83/1999, republicată, decizia din 7 martie 2012 emisă de Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România.

În privința competenței

materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, criticile formulate de recurenta-reclamantă

sunt neîntemeiate, întrucât secția de contencios administrativ a Curții de Apel

Oradea este competentă în soluționarea pricinii, având în vedere, pe de o parte,

dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, obiectul litigiului,

reprezentat de anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală,

cu precizarea că imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat este situat în raza

teritorială a Curții de Apel Oradea.

În aceste condiții, nu

poate fi vorba de existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul

Bistrița-Năsăud și Curtea de Apel Oradea, care să impună sesizarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței pe calea regulatorului

de competență, susținerile recurentei sub acest aspect fiind eronate.

Referitor la omisiunea

primei instanțe de a statua asupra capătului de cerere formulat de reclamantă prin

cererea intitulată „precizare la contestație”, transmisă prin fax la data de 31

martie 2013 și înregistrată la instanță la data de 1 aprilie 2013, din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat

asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constatate că reclamanta

este continuatoarea în drepturi a fostei R.A.A.I.M. din Bistrița.

Această omisiune, invocată

prin calea recursului de către reclamantă, nu este de natură să afecteze legalitatea

sentinței recurate întrucât, pentru o asemenea ipoteză, legiuitorul a instituit,

prin art. 281

2

C. proc. civ., procedura completării hotărârii judecătorești.

Art. 281

2a

C. proc. civ. stipulează expres faptul că numai în condițiile art. 281

2

se poate cere completarea hotărârii, și nu pe calea apelului s-au recursului.

În privința cererii având

ca obiect anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare nr. 281 din 7

martie 2012, criticile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât soluția de respingere

a cererii pronunțată de prima instanță se bazează pe interpretarea corectă atât

a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și a dispozițiilor legale aplicabile.

Din analiza considerentelor

hotărârii recurate se constată că prima instanță a examinat și a înlăturat argumentat

toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, prezentând cu claritate raționamentul

logico juridic pe care și-a fundamenta decizia de respingere a cererii.

instanței de recurs

Pentru toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte

va respinge recursului declarat de reclamanta R.C.M.U. din Bistrița, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta R.C.M.U. din Bistrița împotriva sentinței civile nr. 244 din 1 aprilie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.