ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3009/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 86 din 11 septembrie

2014, Tribunalul Giurgiu, a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu în contradictoriu

cu pârâții U.G. și U.M.G. Totodată, a ordonat instituirea măsurii de protecție

a plasamentului de urgență la Centrul de primire în regim de urgență din cadrul

Complexului de servicii sociale Giurgiu pentru minorul U.N.A., născut la data

de 29 august 2006, fiul lui U.G. și U.G., cu domiciliul în comuna Florești

Stoenești, str. S., județul Giurgiu.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții U.G. și U.G.

În cadrul apelului,

prin cerere separată, înregistrată la data de 16 septembrie 2014, apelanții

U.G. și U.M.G. au solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței până

la soluționarea apelului declarat împotriva respectivei hotărâri judecătorești.

În motivarea cererii,

au arătat că luarea măsurii plasamentului de urgență față de copilul U.N.A. s-a

realizat abuziv fără a se efectua ancheta socială la locuința acestuia.

Au precizat că au

formulat apel împotriva sentinței civile, contestând măsura luată, întrucât

există acte la dosar din care rezultă că minorul este bine îngrijit și ambii

părinți îl întrețin în condiții bune.

Și-au întemeiat

cererea de suspendare, pe dispozițiile art. 450 din noul C. proc. civ.

Intimata Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu s-a opus în

principiu, cererii.

Prin Încheierea de

ședință nr. 15A din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de

suspendare provizorie a Sentinței civile nr. 86 din 11 septembrie 2014,

pronunțată de Tribunalul Giurgiu, ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut, sub un prim aspect, că inclusiv sub imperiul noului

C. proc. civ., apelul este suspensiv de executare în principiu, acest lucru

rezultând din interpretarea per a contrario și coroborată a dispozițiilor art.

468 alin. (5) C. proc. civ., art. 448 și art. 449 din noul Cod, potrivit cărora

hotărârea primei instanțe este executorie (de drept sau la cerere) provizoriu,

doar în cazurile anume prevăzute de lege, precum ar fi și cel consacrat de art.

136 din Legea nr. 272/2004 modificată privind protecția și promovarea

drepturilor copilului. Rațiunea instituirii caracterului executoriu al

hotărârilor pronunțate sub imperiul acestei legi speciale, între care se

înscrie și ordonanța președințială reglementată de art. 100 alin. (3) din legea

menționată, este aceea a scoaterii imediate a copilului din starea de pericol

în care se află și a protejării sale.

În consecință, data

fiind configurarea în acest domeniu a măsurilor de protecție a minorului, a

caracterului apelului, de cale de atac nesuspensivă de executare, s-a reținut

că sfera de aplicare a art. 450 din noul C. proc. civ. intitulat Suspendarea

executării provizorii - temeiul juridic al cererii prezente - este una

restrânsă.

Sub un secund aspect,

instanța a reținut că primul motiv al cererii de suspendare vizează

împrejurarea că ordonanța președințială a fost pronunțată fără a se fi efectuat

anchetă socială la locuința minorului, apreciind că acest motiv este

neîntemeiat, întrucât la dosarul cauzei de primă instanță, se regăsesc și

raportul de anchetă socială precum și rapoartele ulterioare, de monitorizare a

familiei de către autoritățile locale, concluzia finală fiind aceea a

configurării unei stări de pericol pentru minor, pe fondul stării medicale a

mamei sale și al mediului tensionat, neadecvat creșterii copiilor.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv al cererii de suspendare s-a apreciat că motivul este

formulat de o manieră generală, fără indicarea unor elemente concrete și nu

reprezintă în sine, un caz special, de natură să se constituie într-o excepție

de la principiul edictat de 136 din Legea nr. 272/2004 modificată privind

protecția și promovarea drepturilor copilului.

Astfel, s-a statuat

că analiza caracterului legal al deciziei recurate, a concordanței măsurii de

plasament în regim de urgență cu principiul interesului superior al copilului,

reprezintă un aspect distinct de cadrul procesual prezent (cerere de suspendare

provizorie a executării), constituind obiect al fondului apelului declarat și

neputând fi dezbătut în acest context fără a depăși limitele învestirii

instanței prezente, configurate de art. 450 C. proc. civ.

S-a constatat că, în

temeiul prezumției deduse din caracterul executoriu al sentinței pronunțate,

măsura plasamentului în regim de urgență a fost pusă în aplicare, iar o

eventuală admitere a cererii de suspendare, ar determina o remodificare a

situației copilului.

Împotriva acestei

încheieri a declarai apel petenta U.M.G., solicitând admitere căii de atac.

În motivarea

apelului, petenta a arătat că instanța nu a luat în considerare un act depus la

dosar, respingând cererea sa de suspendare.

Analizând cererea,

Înalta Carte constată, următoarele:

În baza art. 450 C.

proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, în alin. (3) al

acestui articol prevăzându-se ca, la judecata cererii de suspendare sunt

aplicabile dispozițiile art. 718 alin. (6) din C. proc. civ. Potrivit acestor

dispoziții, la care norma care reglementează procedura de suspendare a

executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării

poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.

În aceeași materie, art.

484 C. proc. civ. prevede că, în situația în care se formulează, în recurs, o

cerere de suspendare a executării hotărârii recurate, aceasta se soluționează

prin încheiere motivată definitivă.

În ceea ce privește

normele de competență, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri, precum și orice

alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie,

art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede

că "secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios

administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă

recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate

împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice

natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost

întrerupt în fața curților de apel". În ceea ce privește completele de

judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeași lege "Completele de

judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții".

Coroborând

dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate

normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, Înalta Curte

apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă pentru următoarele motive;

Deși potrivit art.

718 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate

ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că

încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speță este pronunțată, în

faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.

În reglementarea

dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și ale Legii nr.

303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe

în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în

care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o

astfel de abilitare.

Pentru a judeca,

potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin

lege în competență, trebuie ea aceste cereri să fie expres atribuite de lege în

sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în economia textelor de lege

nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curți competență în

soluționarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere

de suspendare a executării unei hotărâri.

În consecință, deși

potrivit dispozițiilor legale citate anterior, hotărârea de suspendare a

executării provizorii, pronunțată în apel, este atacabilă separat cu apel, în

situația particulară în care această hotărâre a fost pronunțată de către curtea

de apel, ea devine o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de apel, care să

fie judecat ia instanța imediat superioară, respectiv Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Pentru aceste

considerente, calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta

U.M.G., împotriva Încheierii nr. 15A din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va fi

respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de petenta

U.M.G., împotriva Încheierii nr. 15A din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și cauze cu minori și de familie, pronunțată

în Dosarul nr. 5687/2/2014.

Definitivă,

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AS