ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2767/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș-Severin la data de 3 martie 2014, sub numărul Dosar

700/115/2014, reclamantul S.L. I. - CFR Caransebeș, în numele și pentru membrii

săi de sindicat, a chemat în judecată pe pârâta SC E. CFR SA București, solicitând:

- obligarea pârâtei

ca, pentru perioada 1 februarie 2011 - 31 decembrie 2011, să plătească

reclamanților membri de sindicat diferența dintre drepturile salariale

rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare,

cuprinși în Anexa nr. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate,

în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei

conform art. 1 din H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010 publicată în M. Of. nr.

824/09.12.2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă,

sume care să fie actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și

până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii

legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate;

- obligarea pârâtei

ca, pentru perioada 01 ianuarie 2012 - 31 ianuarie 2013 să plătească

reclamanților diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea

coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr. 1

din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu salariul de

bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei conform art. 1 din H.G.

nr. 1225 din 14 decembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 922/27.12.2011 și

drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume care să fie

actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data

plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente

diferențelor de drepturi salariale solicitate;

- obligarea pârâtei

ca, pentru perioada 01 februarie 2011 - 31 martie 2013 să plătească

reclamanților diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea

coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr. 1

din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu salariul de

bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei conform art. 1 (1) din

H.G. nr. 23 din 22 ianuarie 2013, publicată în M. Of. nr. 52/23.01.2013 și

drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume care să fie

actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data

plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente

diferențelor de drepturi salariale solicitate;

- obligarea pârâtei

să elibereze adeverințe către reclamanți, în care să se menționeze drepturile

salariale aferente perioadelor menționate astfel cum au rezultat în urma

recalculării raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plata de 670

lei pentru perioada 01 februarie 2011 - 31 decembrie 2011, la salariul minim

brut pe tară garantat în plată de 700 lei pentru perioada 01 ianuarie 2012 - 31

ianuarie 2013 și raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plata de

750 lei pentru perioada 01 februarie 2013 - 31 martie 2013;

- obligarea pârâtei

să calculeze și să vireze contribuția aferentă pensiei, pentru fiecare

reclamant, în vederea recalculării punctului de pensie, iar drepturile bănești

ce se vor acorda să fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului și până la plata efectivă precum și dobânda legală aferentă acestora.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin Sentința

nr. 705 din 26 mai 2014 a disjuns acțiunea privind pe reclamanții B.C.A., D.I.-M.,

F.P., C.L., G.P.O.D., B.M.R., P.R.C.

Acțiunea privind pe

reclamantul B.C.A. în contradictoriu cu pârâta SC E. CFR SA a fost înregistrată

la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 1639/115/2014.

Prin Sentința nr. 783

din 6 iunie 2014, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, reținând

că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a

conflictelor individuale de muncă aparține instanței judecătorești în a cărei

circumscripție își are domiciliul reclamantul, respectiv localitatea

Drobeta-Turnu Severin, Jud. Mehedinți.

Tribunalul Mehedinți,

secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 3239 din 23

septembrie 2014, a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat

Dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr.

62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr.

1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale au calitate

procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit

dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța

competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum S.L.

I. - CFR Caransebeș din cadrul S.R. E. Timișoara își are sediul în municipiul

Caransebeș, instanța a statuat că revine Tribunalului Caraș-Severin competența

de soluționare a litigiului dedus judecății.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Declinarea reciprocă

de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în

legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie

recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la

sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială,

conform art. 269 alin. (2) (fost 284 alin. (2) C. muncii).

Această dispută

jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin

dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor

sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul

membrilor lor (în valorificarea, așadar, a drepturilor acestora), dar fără a

avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea

la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a

fost tranșată însă, prin Decizia nr. 1/2013 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, decizie prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate

de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov,

statuându-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin

Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au

calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de

sindicat.

În interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C.

muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor

de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului

reclamant."

În concluzie,

instanța supremă a arătat că "raportat la acțiunile reglementate expres de

lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în

determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2)

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (fost art.

284 alin. (2)), se va ține seama de sediul sindicatului – reclamant".

Atâta timp cât

organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind

reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2)

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că

în determinarea competenței teritoriale urmează să se țină seama de sediul

sindicatului.

Această interpretare

a legii nu neagă caracterul exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin

normele Codului muncii, ci asigură o protecție mai eficientă a drepturilor și

intereselor membrilor organizației de sindicat.

În consecință,

raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au

legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale, potrivit

dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și

completările ulterioare (fost art. 284 alin. (2)), se va ține seama de sediul

sindicatului-reclamant.

În speța supusă

analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în

condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii astfel cum aceste dispoziții

legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus

judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul

sindicatul, respectiv Tribunalul Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Caraș-Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL