Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2584/2014

HOTĂRÂRE
03.10.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2584/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caras Severin la data de 3 martie 2014, sub numărul Dosar 700/115/2014, reclamantul Sindicatul Liber IFTE - CFR Caransebeș, în numele și pentru membrii săi de sindicat, a chemat în judecată pe pârâta SC Electrificare CFR SA București, solicitând: - obligarea pârâtei ca, pentru perioada 01 februarie 2011 - 31 decembrie 2011, să plătească reclamanților membri de sindicat diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 RON conform art. 1 din H.G.

nr. 1193 din 24 noiembrie 2010 publicată în M. Of. al României partea I nr. 824/09.12.2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume care să fie actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate: - obligarea pârâtei ca, pentru perioada 01 ianuarie 2012 - 31 ianuarie 2013 să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 RON conform art. 1 din H.G.

nr. 3225 din 14 decembrie 2011 publicată în M. Of. al României partea I nr. 922/27.12.2011 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume care să fie actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei ia plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate; - obligarea pârâtei ca, pentru perioada 01 februarie 2011 - 31 martie 2013 să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 RON conform art. 1 alin. (1) din H.G.

nr. 23 din 22 ianuarie 2013 publicată în M. Of.

al României partea I nr. 52/23.01.2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume care să fie actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate; obligarea pârâtei să elibereze adeverințe către reclamanți, în care să se menționeze drepturile salariale aferente perioadelor menționate astfel cum au rezultat în urma recalculării raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plata de 670 RON pentru perioada 01 februarie 2011 - 31 decembrie 2011, la salariul minim brut pe tară garantat în plată de 700 RON pentru perioada 01 ianuarie 2012 -31 ianuarie 2013 și raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plata de 750 RON pentru perioada 01 februarie 2013 - 31 martie 2013; să oblige pârâta să calculeze și să vireze contribuția aferentă pensiei, pentru fiecare reclamant, în vederea recalculării punctului de pensie, iar drepturile bănești ce se vor acorda să fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă precum și dobânda legală aferentă acestora.

Prin sentința nr. 705 din 26 mai 2014, Tribunalul Caras Severin a dispus disjungerea acțiunii privind pe reclamanții B.C.A., F.P., D.I.M., P.B.C.L., G.P.O.D., B.M.R. și P.R.C. Acțiunea privind pe reclamantul G.P.O.D. în cotradictoriu cu pârâta SC Electrificare CFR SA a fost înregistrată la Tribunalul Caras Severin sub nr. 1644/115/2014. Prin sentința nr. 788 din 6 iunie 2014, Tribunalul Caras Severin, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, reținând că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, respectiv localitatea Orșova, jud. Mehedinți.

Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 2867 din 3 iulie 2014, a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Caras Severin și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. În motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant Așa fiind, cum Sindicatul Liber IFTE - CFR Caransebeș din cadrul Sucursalei Regionale Electrificare Timișoara își are sediul în municipiul Caransebeș, instanța a statuat că revine Tribunalului Caraș-Severin competența de soluționare a litigiului dedus judecății. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of.

nr. 322/10.05.2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă. Pornind de ia această constatare, statuată și prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție [dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social], și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceiași decizie în interesul legii, nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat tn sensul că: „instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiunii este cea de la sediul sindicatului reclamant". În speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant. Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalul Caras Severin.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2767/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 3 martie 2014, sub numărul Dosar 700/115/2014, reclamantul S.L. I. - CFR Caransebeș, în numel
ÎCCJ 2014-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2439/2014
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caras Severin la data de 3 martie 2014, sub nr. 700/115/2014, reclamantul Sindicatul Liber I.F.T.E.-C.F
ÎCCJ 2015-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2015
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 22573/3/2014 pe rolul Tribunalului București, reclamanta Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în numele și pentru membrii P.I.,
ÎCCJ 2017-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2017
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 2589 din 14 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014, s-au respins excepțiile prescripției dreptului ma
ÎCCJ 2015-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2168/2015
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 964/C din 26 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul Sindicatul Liber C.E. Roman, în numele și pent
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă