ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2017

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

A fost admisă în parte acțiunea reclamantului Sindicatului Mecanicilor și Reparatorilor de Locomotivă din Depoul CFR Ploiești și s-a constatat nulitatea Anexei 1 la CCM 20.12.2014 încheiată la nivelul pârâtei.

Prin aceeași hotărâre, instanța a obligat pârâta să calculeze și să plătească membrilor de sindicat ai reclamantului în funcție de perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea, respectiv până la data încetării contractelor individuale de muncă, diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare aferentă funcției ocupată de fiecare membru de sindicat, astfel:

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 RON pe perioada 01.05.2011-31.12.2011, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1193/2010;

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 RON pe perioada 01.01.2012-31.01.2013, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011;

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 RON pe perioada 01.02.2013-30.06.2013, conform dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23/2013;

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 800 RON pe perioada 01.07.2013-31.12.2013, conform dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 23/2013, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective.

Totodată, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței privind respingerea excepțiilor prescripției și inadmisibilității acțiunii.

- anularea sentinței nr. 834/2015, întrucât este fondată pe prevederile din CCM și CIM, acte adiționale nelegale, iar acest drept a fost câștigat de salariați ai CFR Marfă cu aceleași funcții și cu aceleași condiții de muncă, conform deciziei nr. 954/2015 dată de Curtea de Apel Pitești;

- extinderea duratei ultimului CCM pe 2008-2010 ca fiind legal constituit și recunoscut de CFR Marfă și de noi angajați pe durată nedeterminată din 2011 până la pronunțarea sentinței, conform art. 12 din Legea nr. 53/2003;

- constatarea nulității tuturor CCM și actelor adiționale ce derivă din cele pe anii 2011, 2012, 2013, 2014 și 2015;

- aplicarea tuturor prevederilor ultimului CCM, legal constituit și prelungit, adică pe anul 2010, respectarea Anexei 1 și a indicilor de ierarhizare, a formulei de clacul, a grilei odată cu modificarea clasei de salarizare prin implementarea salariului minim pe economie conform hotărârilor de guvern din 2011-2015 și calcularea salariilor pe acești ani până la noul CCM pe anii 2015-2017, iar salariile reactualizate la zi.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul A. a expus situația de fapt cu privire la drepturile salariale.

Intimata SNTFM CFR Marfă S.A. a formulat întâmpinare, prin care a fost invocată excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurentul B. a depus la dosar un răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, susținând că prezentul litigiu are ca obiect recurs și nu reprezintă un conflict de muncă, așa cum a susținut intimata.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 mai 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, s-a constatat că au fost formulate puncte de vedere la raport de către recurentul B., intimații C. și D..

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac având semnificația că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și prin art. 129 din Constituția României, dar și în art. 457 C. proc. civ.

Cu privire la recursul promovat împotriva deciziei nr. 834 din 27 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost admis apelul pârâtei SNTFM CFR Marfă S.A., iar sentința nr. 2589 din 14 noiembrie 2014 a Tribunalului Prahova a fost schimbată în parte în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, Înalta Curte constată că dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, stabilesc că "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

De asemenea, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în litigiile individuale de muncă "Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Totodată, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

În raport cu prevederile legale evocate, rezultă că decizia nr. 834 din 27 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu este susceptibilă de recurs, aceasta nefiind o hotărâre prevăzută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește decizia nr. 857 din 13 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014.1.1, împotriva căreia s-a formulat recurs, se reține că potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În cauză, hotărârea ce face obiectul prezentului recurs - decizia nr. 857/2016 - a fost pronunțată într-o contestație în anulare îndreptată împotriva unei alte decizii pronunțată în contestație în anulare.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., nici hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată într-o altă contestației în anulare, nu este supusă căii de atac a recursului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziilor nr. 834 din 27 mai 2015 și nr. 857 din 13 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziilor nr. 834 din 27 mai 2015 și nr. 857 din 13 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2017.