ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 22573/3/2014 pe rolul Tribunalului București, reclamanta Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în numele și pentru membrii P.I., R.S., R.P., S.G., S.D., S.M., S.I., R.S., T.V., T.S.H. și U.N. a chemat în judecată pe pârâta SNTFC "C.C." SA, solicitând obligarea pârâtei să calculeze și să plătească reclamanților pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 20 aprilie 2014 diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 670 lei, conform H.G. nr. 1193/2010, în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de H.G. nr. 1225/2011 și în raport de H.G.

nr. 23 din 28 ianuarie 2013 ce stipulează că începând cu 1 februarie 2013 salariul de bază minim brut este 750 lei, începând cu 1 iulie 2013 salariul de bază minim brut este 800 lei lunar, începând cu ianuarie 2014 salariul de bază minim brut este 850 lei lunar și drepturile salariale efectiv plătite corespunzător activității desfășurate în perioada în care hotărârile de guvern sunt incidente, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii drepturilor până la data plății efective; obligarea pârâtei la eliberarea de adeverințe cu aceste diferențe salariale pentru reclamanții din dosarul cauzei pentru a fi atașate la cărțile de muncă ale reclamanților. În motivarea acțiunii se arată că pârâta avea obligația să acorde sumele pretinse și să aplice prevederile CCM, astfel cum au fost prevăzute în actele normative pentru perioadele solicitate.

În drept, au invocat H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013, Legea nr. 53/2003 și Legea nr. 62/2001. Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.N.T.F.V. "C.C." SA București, a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică, și a invocat excepția tardivității formulării acțiunii. Prin Sentința civilă nr. 3226 din 2 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 7911/3/2014 al Tribunalului București, ca urmare a disjungerii, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de R.S., T.V., T.S.H. Și U.N. în favoarea Tribunalului Cluj, fiind astfel format prezentul dosar. Tribunalul București a constatat că federația sindicală nu poate să reprezinte interesele reclamanților persoane fizice, întrucât mandatul dat de salariații menționați în tabelul anexă cererii introductive nu este dat unei organizații sindicale reprezentative, conform prevederilor legii sindicatului.

Astfel, instanța a apreciat că reclamanții stau în judecată în nume propriu și față de împrejurarea că își au domiciliul în județul Cluj a stabilit ca fiind competent teritorial Tribunalul Cluj, declinând în favoarea acestei instanțe competența de soluționare a cauzei. Astfel învestit prin declinarea de competență, Tribunalul Cluj, la termenul de judecată din data de 17 iunie 2015, a invocat din oficiu, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale. Prin Sentința civilă nr. 2126 din 17 iunie 2015, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în contradictoriu cu pârâta SNTFC C.C.

SA în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul București, s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență. Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, tribunalul a reținut că prezenta cauză intră în categoria litigiilor de muncă în condițiile în care vizează obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale, fiind incidente normele care guvernează jurisdicția muncii. Conform prevederilor art. 269 C. muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste dispoziții sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Potrivit art. 28 alin. (2), (3) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, iar în exercitarea acestei atribuții organizațiile sindicale au calitate procesuală activă. În raport de textele enunțate, instanța competentă teritorial în soluționarea unui conflict de muncă inițiat ca reclamant de o organizație sindicală este cea de la sediul acesteia.

Cum în speță sediul organizației sindicale reclamante este în București, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, a decis Tribunalul Cluj. Învestită a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a pricinii pentru considerentele ce succed: Acțiunea cu care a fost învestită instanța de judecată a fost formulată de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în numele și pentru membrii de sindicat R.S., T.V., T.S.H., U.N. aparținând sindicatului afiliat - Sindicatul Tracționiștilor Depoului Cluj, în vederea valorificării unor drepturi salariale. Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of.

nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă. Pornind de la această constatare, statuată și prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social) și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia conflictelor de muncă.

Anume, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceeași decizie în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, s-a statuat în sensul că: "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant". În mod eronat Tribunalul București a înlăturat interpretarea dată art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu motivarea că, în speță, a fost mandatată o organizație sindicală nereprezentativă pentru salariați, căreia nu îi poate fi recunoscută calitatea de reclamantă.

În acest sens tribunalul a apreciat că salariații nu pot fi membri ai unei federații, ci doar ai unui sindicat înființat la nivelul unității, singurul căruia îi pot încredința mandatul de a formula acțiune în numele lor. Această susținere nu va fi reținută ca pertinentă, în determinarea instanței competente teritorial, întrucât interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este aplicabilă și în prezenta cauză.

Prin urmare, câtă vreme organizației sindicale i se recunoaște, fără a opera vreo distincție în raport de tipul de asociere sau de caracterul colectiv sau individual al dreptului litigios, legitimare procesuală activă potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2010 și art. 269 alin. (2) C. muncii, în determinarea competenței teritoriale, urmează să se țină seama de sediul acesteia, în calitate de reclamantă, mandatul fiind prezumat în măsura în care, prin statut, își asumă obligația de a susține drepturile și interesele membrilor de sindicat din cadrul organizațiilor membre. Pe de altă parte, acest mandat vizează inclusiv conflictele individuale de muncă.

Pentru aceste considerente, cum în speță sediul Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, reclamantă împuternicită de membrii săi de sindicat, se află în circumscripția Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2015. Procesat de GGC - CL