ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2015

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

22573/3/2014 pe rolul Tribunalului București, reclamanta Federația Sindicatelor

Transportatorilor Feroviari din România în numele și pentru membrii P.I., R.S.,

R.P., S.G., S.D., S.M., S.I., R.S., T.V., T.S.H. și U.N. a chemat în judecată

pe pârâta SNTFC "C.C." SA, solicitând obligarea pârâtei să calculeze

și să plătească reclamanților pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 20 aprilie 2014

diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază

minim brut de 670 lei, conform H.G. nr. 1193/2010, în raport de salariul de

bază minim brut de 700 lei prevăzut de H.G. nr. 1225/2011 și în raport de H.G.

nr. 23 din 28 ianuarie 2013 ce stipulează că începând cu 1 februarie 2013

salariul de bază minim brut este 750 lei, începând cu 1 iulie 2013 salariul de

bază minim brut este 800 lei lunar, începând cu ianuarie 2014 salariul de bază

minim brut este 850 lei lunar și drepturile salariale efectiv plătite

corespunzător activității desfășurate în perioada în care hotărârile de guvern

sunt incidente, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data

nașterii drepturilor până la data plății efective; obligarea pârâtei la

eliberarea de adeverințe cu aceste diferențe salariale pentru reclamanții din

dosarul cauzei pentru a fi atașate la cărțile de muncă ale reclamanților.

În motivarea acțiunii

se arată că pârâta avea obligația să acorde sumele pretinse și să aplice

prevederile CCM, astfel cum au fost prevăzute în actele normative pentru

perioadele solicitate.

În drept, au invocat

H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013, Legea nr. 53/2003 și

Legea nr. 62/2001.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta S.N.T.F.V. "C.C." SA București, a solicitat

respingerea acțiunii, ca netemeinică, și a invocat excepția tardivității

formulării acțiunii.

Prin Sentința civilă

nr. 3226 din 2 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 7911/3/2014 al

Tribunalului București, ca urmare a disjungerii, s-a admis excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a și s-a

declinat competența de soluționare a cererii formulate de R.S., T.V., T.S.H. Și

U.N. în favoarea Tribunalului Cluj, fiind astfel format prezentul dosar.

Tribunalul București

a constatat că federația sindicală nu poate să reprezinte interesele

reclamanților persoane fizice, întrucât mandatul dat de salariații menționați

în tabelul anexă cererii introductive nu este dat unei organizații sindicale

reprezentative, conform prevederilor legii sindicatului. Astfel, instanța a

apreciat că reclamanții stau în judecată în nume propriu și față de

împrejurarea că își au domiciliul în județul Cluj a stabilit ca fiind competent

teritorial Tribunalul Cluj, declinând în favoarea acestei instanțe competența

de soluționare a cauzei.

Astfel învestit prin

declinarea de competență, Tribunalul Cluj, la termenul de judecată din data de

17 iunie 2015, a invocat din oficiu, la rândul său, excepția necompetenței

teritoriale.

Prin Sentința civilă

nr. 2126 din 17 iunie 2015, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios

administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis

excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a

declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Federația

Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în contradictoriu cu

pârâta SNTFC C.C. SA în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit

conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul București,

s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii

regulatorului de competență.

Analizând cu

prioritate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, tribunalul a

reținut că prezenta cauză intră în categoria litigiilor de muncă în condițiile

în care vizează obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale, fiind

incidente normele care guvernează jurisdicția muncii.

Conform prevederilor

art. 269 C. muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanța competentă

în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori,

după caz, sediul.

Aceste dispoziții

sunt completate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform căruia cererile

referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează

tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă

reclamantul.

Potrivit art. 28 alin.

(2), (3) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale au dreptul de a formula

acțiune în justiție în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise

din partea acestora, iar în exercitarea acestei atribuții organizațiile

sindicale au calitate procesuală activă.

În raport de textele

enunțate, instanța competentă teritorial în soluționarea unui conflict de muncă

inițiat ca reclamant de o organizație sindicală este cea de la sediul acesteia.

Cum în speță sediul

organizației sindicale reclamante este în București, competența de soluționare

a cauzei revine Tribunalului București, a decis Tribunalul Cluj.

Învestită a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în

favoarea Tribunalului București competența de soluționare a pricinii pentru

considerentele ce succed:

Acțiunea cu care a

fost învestită instanța de judecată a fost formulată de Federația Sindicatelor

Transportatorilor Feroviari din România, în numele și pentru membrii de

sindicat R.S., T.V., T.S.H., U.N. aparținând sindicatului afiliat - Sindicatul

Tracționiștilor Depoului Cluj, în vederea valorificării unor drepturi

salariale.

Potrivit prevederilor

art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M.

Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în exercitarea

atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care

se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor,

în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală

activă.

Pornind de la această

constatare, statuată și prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție (dată în interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată

prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social) și în lipsa unui text expres, prin

aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă

teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele

membrilor lor, în materia conflictelor de muncă. Anume, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2))

C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceeași decizie

în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, s-a statuat în sensul că:

"instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în

cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

În mod eronat

Tribunalul București a înlăturat interpretarea dată art. 28 alin. (3) din Legea

nr. 62/2011 prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu

motivarea că, în speță, a fost mandatată o organizație sindicală

nereprezentativă pentru salariați, căreia nu îi poate fi recunoscută calitatea

de reclamantă. În acest sens tribunalul a apreciat că salariații nu pot fi

membri ai unei federații, ci doar ai unui sindicat înființat la nivelul

unității, singurul căruia îi pot încredința mandatul de a formula acțiune în

numele lor.

Această susținere nu

va fi reținută ca pertinentă, în determinarea instanței competente teritorial,

întrucât interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție este aplicabilă și în prezenta cauză.

Prin urmare, câtă

vreme organizației sindicale i se recunoaște, fără a opera vreo distincție în

raport de tipul de asociere sau de caracterul colectiv sau individual al

dreptului litigios, legitimare procesuală activă potrivit art. 210 din Legea

nr. 62/2010 și art. 269 alin. (2) C. muncii, în determinarea competenței

teritoriale, urmează să se țină seama de sediul acesteia, în calitate de

reclamantă, mandatul fiind prezumat în măsura în care, prin statut, își asumă

obligația de a susține drepturile și interesele membrilor de sindicat din

cadrul organizațiilor membre. Pe de altă parte, acest mandat vizează inclusiv

conflictele individuale de muncă.

Pentru aceste

considerente, cum în speță sediul Federației Sindicatelor Transportatorilor

Feroviari din România, reclamantă împuternicită de membrii săi de sindicat, se

află în circumscripția Tribunalului București, în raport de dispozițiile art.

269 alin. (2) C. muncii astfel cum aceste dispoziții legale au fost

interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății

aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul,

respectiv Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL