ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2439/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2439/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență,
constată următoarele:
Prin
cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caras Severin
la data de 3 martie 2014,
sub
nr. 700/115/2014, reclamantul Sindicatul Liber I.F.T.E.-C.F.R. din cadrul Sucursalei
Regionale de Electrificare Timișoara, în numele și pentru membrii acestuia, printre
care și numitul C.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC Electrificare
C.F.R. S.A., obligarea acesteia la plata diferenței dintre drepturile salariate
rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare,
cuprinși în Anexa nr. l din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în
raport cu salariul de bază minim brut pe țară de 670 RON, garantat în plată, conform
art. l din H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010 și drepturile salariale efectiv plătite
în perioada 01 februarie 2011-31 decembrie 2011, actualizate cu rata inflației,
de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, cu dobânzile aferente;
plata deferenței dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților
de ierarhizare a claselor sociale, cuprinși în aceeași Anexă a Contractului individual
de muncă, în raport cu salariul de bază minim brut pe țară de 700 RON, garantat
în plată, conform art. l din H.G. nr. 1225 din 14 decembrie 2011, și drepturile
salariale efectiv plătite în perioada 01 ianuarie 2012-31 ianuarie 2013, actualizate
cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective,
inclusiv dobânda legală aferentă; acordarea diferenței dintre drepturile salariale
rezultate din aplicarea acelorași coeficienți de ierarhizare, pentru perioada cuprinsă
între 01 februarie 2013-31 martie 2013, în raport cu salariul de bază minim brut
pe țară garantat de 750 RON, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23 din 22 ianuarie
2013 și drepturile salariate efectiv plătite în intervalul raenționat, actualizate
cu indicele de inflație aplicat de ia data nașterii dreptului și până la data plății
efective, precum și a dobânzii legale aferente; să elibereze adeverințe salariatului
în care sa fie menționate drepturile salariale cuvenite perioadelor mai sus menționate,
astfel după cum acestea au rezultat în urma recalculării, în raport de salariul
minim brut amintit anterior, în funcție de perioadele arătate; să stabilească și
să vireze contribuția aferentă pensiei, în vederea recalculării punctului acesteia,
cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a menționat că
angajații pârâtului sunt semnatarii contractului individual de muncă pe anii 2010-2011,
2011-2012 și 2012-2013, act care nu poate să stipuleze drepturi salariale mai mici
față de cele stabilite prin H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225
din 14 decembrie 2011 și H.G. nr. 23 din 22 ianuarie 2013. În caz contrar, clauzele
neconforme actelor normative mai sus menționate, se înlocuiesc, de drept, cu dispozițiile
acestora.
Așa fiind, pârâtul avea obligația de a
calcula și acorda angajaților drepturile salariale aferente perioadelor de timp
cuprinse între 01 februarie 2011-31 decembrie 2011, 01 ianuarie 2012-31
ianuarie 2013 și 01 februarie 2013-31 martie 2013, având ca baze de pornire clasa
1 de salarizare din contractul colectiv de muncă (anexa 1), respectiv sumele de
670 RON, 700 RON și 750 RON lunar.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiata
pe dispozițiile art. 37, 38, 160, 164, 166, 229 C. muncii, art. 28 din Legea
nr. 62/2011, art. l din H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010, art. l din H.G.
nr. 1225 din 14 decembrie 2011, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23 din 22 ianuarie
2013 și Anexele nr. 1 și 2 la Contractul colectiv de muncă încheiat îa nivel de
unitate.
Prin sentința civilă nr. 705 din 26 mai
2014, Tribunalul Caraș-Severin a disjuns acțiunea formulată de Sindicatul Liber
IFTE C.F.R. Caransebeș în numele reclamanților B.C.A., F.P., D.I.M., P.B., C.L.,
G.P.O.D., B.M.R. și P.R.C. și a dispus formarea de dosare noi, prorogând în ceea
ce îi privește pe reclamanții mai sus menționați discutarea excepției necompetenței
teritoriale. Cererea formulată în numele reclamantului C.L. a fost înregistrată
sub nr. 1643/115/2014.
Prin sentința civilă nr. 787 din 6 iunie
2014 a Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, pronunțată de completul specializat,
conflicte de muncă și asigurări sociale,
în
urma admiterii excepției necompetenței materiale a acestei instanțe, invocate din
oficiu, s-a dispus declinarea cauzei, în vederea soluționării, în favoarea Tribunalului
Mehedinți, secția litigii de muncă.
În motivare, s-a reținut că, în raport
de dispozițiile art. 158 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 269 C. muncii
și art. 210 din Legea nr. 62/2011, precum și de faptul că domiciliul reclamantului
C.L. este în localitatea Drobeta
Turnu Severin, jud. Mehedinți, instanța competentă material și funcțional să judece
litigiul este Tribunalul Mehedinți, secția litigii de muncă.
La rândul său, prin sentința nr. 2856 din
2 iulie 2014, Tribunalul
Mehedinți, secția conflicte de muncă și
asigurări sociale,
a declinat
competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Caras Severin și,
constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație
și Justiție cu rezolvarea acestuia.
Pentru a decide astfel, instanța a arătat
că obiectul cererii de chemare în judecată constă într-un conflict de muncă privind
plata unor drepturi salariale.
Totodată, Tribunalul a stabilit că, în
raport de prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, coroborate cu cele ale art.
269 alin. (2) din același act normativ, acțiunile civile având ca obiect soluționarea
conflictelor de muncă se îndreaptă la instanța în a cărei circumscripție reclamantul
își are domiciliul, reședința sau sediul, după caz.
Așa fiind, având în vedere că, în cauză,
cererea de chemare în judecată a fost introdusă de Sindicatul Liber 1FTE-C.F.R.,
Caransebeș, din cadrul Sucursalei Regionale de Electrificare Timișoara, în numele
și pentru membrii acestuia și, întrucât dispozițiile art. 28 alin. (1), (2) și (3)
din Legea nr. 62/2011 stipulează că aceste organizații au dreptul de a promova în
justiție orice acțiune prevăzută de lege, s-a reținut că este competentă teritorial
să soluționeze pricina instanța situată în localitatea în care se află sediul reclamantului,
respectiv Tribunalului Caras Severin.
În
motivarea sentinței, instanța a făcut trimitere și la decizia
nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și justiție, pronunțată într-un recurs în
interesul legii, în care s-a statuat că instanța competentă teritorial să soluționeze
conflictele de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Examinând conflictul de competență, Înalta
Curte va reține că, in speță, competența soluționării cauzei în primă instanță,
revine Tribunalului Caraș-Severin, pentru considerentele ce succed:
În
speță, cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul
Tribunalului Caraș-Severin la data de 3 martie 2014, prin care se urmărește valorificarea
drepturilor salariale ale numitului C.L., angajat al pârâtei SC Electrificare C.F.R.
SA, a fost promovată de Sindicatul Liber IFTE-C.F.R., din cadrul Sucursalei Regionale
de Electrificare Timișoara.
În
raport de pretenția dedusă judecății, litigiul de față izvorăște
dintr-un conflict de muncă, acțiunea civilă fiind întemeiată și pe dispozițiile
art. 28 din Legea nr. 62/2011, care au acordat calitate procesuală activă organizațiilor
sindicale în promovarea oricărei acțiuni prevăzute de lege, inclusiv de a formula
cereri injustiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din
partea acestora.
Prin decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, cu referire la
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003
a sindicatelor, în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social,
s-a statuat că organizațiile sindicale au
calitate
procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor săi, iar instanța competentă
teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea
de la sediul sindicatului reclamant.
Astfel, în determinarea competenței teritoriale
privind soluționarea litigiului dedus judecății, în care sindicatul are calitate
procesuală activă, se va ține cont de sediul acestuia, care, în speță, se află în
Caransebeș, str. N.B., jud. Caras Severin, localitate aflată în circumscripția Tribunalului
Caras Severin,
În considerarea acestor argumente, competența
soluționării acțiunii revine Tribunalului Caras Severin.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
26 septembrie 2014.