Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2014
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2014

HOTĂRÂRE
15.10.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 31 martie 2008, sub nr. 12646/3/2008, reclamanta C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.M.S. și C.V., în temeiul dispozițiilor art. 480, 481, 728, 750 C. civ., obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 833,33 mp, care reprezintă cota de 1/3 din terenul situat în București, în urma comparării titlurilor de proprietate deținute de părți urmând să se dea eficiență titlului reclamantei - reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP I.L.M. din 26 septembrie 2006 - ca fiind mai bine caracterizat, și să se dispună ieșirea din indiviziune și grănițuirea față de cota de 2/3 pe care pârâții au dobândit-o prin cumpărare.

Prin cererea precizatoare depusă la dosarul de fond, reclamanta a solicitat sistarea indiviziunii asupra dreptului de proprietate privind terenul de la adresa indicată, prin atribuirea în natură către aceasta a suprafeței de 833,33 mp cât reprezintă cota sa de proprietate de 1/3 din întregul teren. La data de 21 ianuarie 2010, prin mandatarul desemnat să-i reprezinte drepturile și în cauza dedusă judecății, reclamanta a încheiat contractul de cesiune a drepturilor litigioase autentificat sub nr. 114/2010, prin care a cedat numitului T.V. toate drepturile asupra cotei de 1/3 din terenul în suprafață de 2.500 mp din str. S., ce fac obiectul prezentei judecăți. Drept consecință, prin încheierea din 2 februarie 2010 prima instanță a luat act de intervenirea acestei cesiuni de drepturi litigioase, dispunând substituirea cesionarului T.V.

în locul, calitatea și drepturile reclamantei. La data de 9 aprilie 2010, pârâții C. au solicitat instanței stingerea litigiului prin exercitarea contractului litigios, aceștia declarând că au consemnat la dispoziția cesionarului toate drepturile din contract care i se cuvin: prețul contractului și spezele acestuia. Prin Sentința nr. 721 din 25 mai 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea pârâților C.V. și C.M.S., a constatat stingerea litigiului privind acțiunea reclamantei C.D., continuată de către reclamantul-cesionar T.V., împotriva pârâților C.M.S. și C.V., prin intervenirea retractului litigios față de Contractul de cesiune a drepturilor litigioase autentificat în 21 ianuarie 2010 de către BNP B.R.C., încheiat între reclamanta C.D., prin mandatarul C.P., în calitate de cedent și cesionarul T.V., constatând că pârâții C.V.

și C.M.S. au plătit și au consemnat la dispoziția cesionarului T.V. prețul cesiunii de 15.000 euro, cheltuielile notariale cu cesiunea de 1.309 lei, dobânda de 1.270 lei și suma de 738 lei rezultată din fluctuația cursului valutar, privind dreptul litigios cedat, constând în cota de 1/3 din 2500 mp, respectiv, terenul de 833,33 mp, situat în Municipiul București, cu vecinii: N - str. S., Sud - C.P. "Sf. M.", Est - proprietatea din str. S. și Vest - proprietatea C.D., pretinsă de reclamanta - cedentă C.D.; de asemenea, a constatat că prin exercitarea retractului litigios, pârâții C.V. și C.M.S. au dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra întregului imobil (teren de 2500 mp și clădiri situate pe el), din București și a respins cererea cesionarului T.V.

de continuare a judecății privind acțiunea în revendicare, ieșire din indiviziune și grănițuire, pornită de reclamanta - cedentă C.D.. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că pârâții au solicitat respingerea acțiunii în revendicare, considerând că sunt proprietari cu titlu preferabil, dobândit în condițiile legii, că au proprietatea și posesia asupra terenului în integralitatea sa și asupra construcției aflată pe teren, titlu căruia reclamanta nu îi poate opune un titlu util, legal și preferabil, întrucât anterior anului 1980 imobilul a fost preluat de stat, nu a fost supus retrocedării și nu poate fi folosit ca probă în justiție.

Referitor la titlul reclamantei, pârâții au considerat că acesta nu există în condițiile legii, în timp ce titlul lor este o convenție autentică, încheiată cu respectarea dispozițiilor legii, considerând că sunt proprietarii terenului în integralitatea sa și ai construcțiilor edificate pe teren, pe care le-au dobândit prin convenții legale, respectând modurile de dobândire a proprietății imobiliare. Nerecunoscând dreptul de coproprietate al reclamantei pentru cota de 1/3 din teren, pârâții au solicitat, în aceeași măsură, să fie respinse ca neîntemeiate și cererile de sistare a stării de coproprietate și de grănițuire a loturilor după partaj și revendicare. Pe fondul nerecunoașterii de către pârâții C. a drepturilor pretinse de către reclamanta C.D.

și pe parcursul cercetării judecătorești a avut loc încheierea contractului de cesiune a drepturilor litigioase autentificat în 21 ianuarie 2010, prin care reclamanta C.D., în calitate de cedent, i-a transmis cesionarului T.V. toate drepturile sale asupra cotei de 1/3 din terenul în suprafață totală de 2.500 mp din str. S., care fac obiectul acțiunii în revendicare din Dosarul pendinte nr. 12646/3/2008 pentru prețul de 15.000 euro, echivalentul sumei de 61.794 lei. Părțile contractului au stabilit că urmează ca în continuare, cesionarul drepturilor litigioase să facă toate demersurile legale pentru revendicarea terenului și grănițuirea față de terenurile pârâților, conform acțiunii promovate de către cedentă.

În aceste condiții a intervenit în cauză reclamantul-cesionar de drepturi litigioase T.V.. De asemenea, s-a menționat că cesionarul drepturilor litigioase, T.V., a depus la dosar propria declarație autentificată din 14 mai 2010, dată în fața Notarului Public B.R.C., prin care declara pe proprie răspundere că a încheiat contractul de cesiune din 21 ianuarie 2010 cu reclamanta-cedentă C.D., doar pentru ca reclamanta să-i poată plăti o creanță de 15.000 euro, pe care o avea față de el. Tribunalul a constatat că prin încheierea de la termenul din 16 septembrie 2008 au fost respinse excepțiile lipsei interesului legitim al reclamantei în promovarea acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii.

Raportat la retractul litigios, tribunalul a observat că pârâții și-au îndeplinit cerințele prevăzute de art. 1402 C. civil. Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite cele trei condiții pentru exercitarea retractului litigios, respectiv: existența dreptului litigios, cesionarea dreptului litigios contra prețului de 15.000 euro și încheierea cesiunii, cât timp exista un proces în curs, asupra dreptului cedat. Excepția care ar fi putut împiedica exercitarea retractului litigios, menționată de dispozițiile art. 1404 pct. 2 C. civ., pentru reținerea căreia a tins reclamantul T.V., nu a fost considerată incidentă cauzei, apreciindu-se că declarația dată de acesta în fața notarului public nu constituie o probă a ipotezei legale în discuție, nimeni neputând proba un act juridic prin propria afirmație și nefiind prin aceasta scutit de sarcina dovezii corespunzătoare, potrivit art. 1169 C. civ.

Fiind îndeplinite condițiile legale pentru exercitarea retractului litigios, tribunalul a respins cererea cesionarului T.V. de continuare a judecății privind acțiunea în revendicare, ieșire din indiviziune și grănițuire, pornită de reclamanta cedentă C.D.. Tribunalul a admis cererea pârâților, a constatat stingerea litigiului prin exercitarea retractului litigios, a constatat că pârâții și-au îndeplinit obligațiile față de cesionarul drepturilor litigioase, consemnând sumele de bani corespunzătoare la dispoziția acestuia și a reținut că, prin exercitarea retractului litigios, pârâții C.V. și C.M.S. au dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra întregului imobil (teren de 2500 mp și clădiri situate pe el), din București.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel M.S.A., P.G.A.V., aceștia în calitate de moștenitori legali ai reclamantei decedate C.D., și reclamantul (cesionar) T.V.. În motivarea apelului declarat de către M.S.A. în nume propriu și în calitate de mandatar al lui P.G.A.V., s-a arătat că cei doi au aflat întâmplător de existența procesului și că contractul de vânzare de drepturi litigioase încheiat de C.D., prin mandatar C.P., nu este valabil, din moment ce mandatul acordat de C.D. numitului C.P. încetase la data de 12 iulie 2009 prin moartea mandatarului. Apelanții au arătat că au intervenit în proces deoarece sunt succesori cu titlu universal și avânzi - cauză ai reclamantei inițiale, decedate pe parcursul procesului, iar tribunalul a pronunțat o decizie în condițiile în care o parte decedase cu aproximativ 1 an înainte.

În motivarea apelului declarat de către T.V., s-a arătat că acesta a încheiat cu C.D., reprezentată de mandatar C.P., un contract de cesiune de drepturi litigioase care a fost autentificat în 21 ianuarie 2010 de către BNP B.R.C., prin care i-au fost acordate de către cedenta C.D. toate drepturile litigioase cu privire la cota indiviză de 1/3 din terenul situat în București, drepturi care fac obiectul cauzei. Cesiunea drepturilor litigioase s-a făcut pentru achitarea sumei de 15.000 euro, pe care cedenta C. o datora cesionarului. În aceste condiții, în cauză nu puteau fi aplicate dispozițiile art. 1402 C. civ., deoarece cesiunea s-a făcut către un creditor al reclamantei, iar o astfel de situație reprezintă o excepție de la cazurile în care este posibilă stingerea litigiului prin exercitarea retractului.

La termenul de judecată din data de 2 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe rolul căreia s-a înregistrat dosarul de apel, a dispus, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, având ca obiect cererea de constatare a nulității absolute a contractului de cesiune drepturi litigioase, care a justificat consfințirea retractului litigios de către tribunal prin sentința care face obiectul cauzei de apel. Recursul declarat de către intimații C.M.S. și C.V. împotriva acestei încheieri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 3119 din 8 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 24 octombrie 2013, Curtea de Apel, din oficiu, a dispus citarea părților pentru a verifica dacă subzistă motivele care au determinat suspendarea judecății. La data de 4 decembrie 2013, intimații C.V. și C.M.S.

au depus la dosar o cerere de constatare a perimării de drept a apelului exercitat în cauză, în condițiile în care, apelanții au lăsat în nelucrare calea de atac, începând cu data de 26 iunie 2012 (data pronunțării Sentinței civile nr. 11665/2012 din Dosarul nr. 43653/301/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3) și până la repunerea pe rol a dosarului - 4 decembrie 2013. Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea de la data de 6 februarie 2013. Prin Decizia nr. 215/A din 15 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat perimate apelurile, reținând că relevante pentru soluționarea în acest fel a căii de atac declarate sunt următoarele aspecte: Părțile din Dosarul nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București sunt M.S.A.

și P.A.V., în calitate de reclamanți, și C.P., respectiv, T.V. în calitate de pârâți. Obiectul acțiunii din dosarul menționat este constatare nulitate absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase din 21 ianuarie 2010. Cererea de intervenție principală formulată în Dosarul nr. 43653/301/2010 de către C.V. și C.M.S., a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea pronunțată la data de 24 februarie 2012. Întrucât cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă ca inadmisibilă, iar titularii acestei cereri nu au dobândit calitatea de parte în Dosarul nr. 43653/301/2010, procesul a continuat între reclamanții și pârâții arătați mai sus potrivit art. 52 și art. 53 C. proc.

civ., conform cărora cel care formulează o cerere de intervenție în interes propriu devine parte și la procedura în starea în care se află în momentul admiterii cererii de intervenție, doar după încuviințarea în principiu a cererii de intervenție, când se va dispune și comunicarea intervenției către părțile din dosarul în care se intervine. Prin Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 43653/301/2010 de către Judecătoria Sectorului 3 București s-a luat act de tranzacția părților cu privire la raporturile juridice aferente contractului de cesiune de drepturi litigioase a cărui nulitate absolută s-a invocat prin acțiunea introductivă.

Tranzacția s-a încheiat doar între părțile din dosar, neavând nicio legătură cu persoanele a căror cerere de intervenție în interes propriu fusese respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din data de 24 februarie 2012. Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012 prin care se consfințește de către instanță învoiala părților cu privire la litigiul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 22 octombrie 2012, astfel cum rezultă din copia exemplarului legalizat al sentinței cu mențiunea definitivă și irevocabilă, aflat în copie la dosarul de apel, iar încheierea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție în interes propriu, a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2705/R din 24 octombrie 2013 care a respins ca nefondat recursul declarat de către titularii cererii de intervenție C.V.

și C.M.S.. Din încheierea curții de apel care a statuat cu privire la suspendarea judecății apelurilor rezultă că relevantă pentru incidența cazului de suspendare a judecății în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. era soarta contractului de vânzare de drepturi litigioase. Prin încheierea tranzacției între părțile Dosarului nr. 43653/301/2010 și prin rămânerea irevocabilă a soluției de consfințire a tranzacției, s-a rezolvat, din punct de vedere juridic, chestiunea care a determinat suspendarea judecății în baza art. 244 C. proc. civ. De la momentul rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 (care este data de 22 octombrie 2012, după cum rezultă din ștampila și viza Judecătoriei Sectorului 3 cu privire la rămânerea irevocabilă a sentinței) apelurile pendinte puteau fi judecate.

Faptul că una dintre încheierile pronunțate pe parcursul soluționării Dosarului nr. 43653/301/2010 a fost atacată la un moment dat de către o persoană care nu a dobândit niciodată calitatea de parte în dosarul menționat, nu schimbă și nu poate să schimbe data la care a rămas irevocabilă prin nerecurare sentința care consfințește tranzacția părților, cu privire la raportul juridic care a interesat la momentul suspendării judecății apelurilor. Doar dacă cererea de intervenție în interes propriu ar fi fost admisă în principiu, s-ar fi putut reține aserțiunea conform căreia, calea de atac declarată de către intervenientul principal, ar fi avut relevanță în privința datei la care a rămas irevocabilă sentința pronunțată cu privire la părțile din dosar, ceea ce nu a fost cazul în speță.

Susținerea apelanților, conform căreia, dacă s-ar fi admis recursul împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală, s-ar fi anulat toate actele ulterioare respectivei încheieri, nu poate fi primită, deoarece chiar și în ipoteza vizată, tranzacția care punea capăt litigiului dintre părți, avea o existență de sine stătătoare și nu depindea de poziția juridică a unor persoane care nu fuseseră părți în contractul de cesiune de drepturi litigioase care a generat litigiul stins prin hotărârea de expedient. Data nașterii dreptului de la care se putea formula cerere de repunere pe rol a apelurilor și se putea continua procedura judecății acestora era data rămânerii irevocabile a Sentinței nr. 11665/2012.

De la această dată judecata apelurilor a rămas în nelucrare, iar vina acestei stări de fapt aparține în totalitate persoanelor care puteau și aveau interesul să îndeplinească acte de procedură în scopul continuării judecății, dar nu au făcut acest lucru, adică apelanților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții M.S.A., P.G.A.V., precum și apelantul-reclamant T.V.. 1. Recurenții M.S.A. și P.G.A.V. au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Aceștia și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici de nelegalitate: - Hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.), în sensul că în mod greșit instanța de apel, ulterior suspendării judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei Sector 3, a constatat apelurile perimate prin raportare la data de 22 octombrie 2012 despre care a reținut că este momentul la care a devenit irevocabilă sentința menționată. Recurenții-reclamanți arată că instanța s-a dezis de propria motivare a suspendării, ordonate până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010, deși părțile din acel dosar au încheiat o tranzacție și au pus capăt judecării litigiului, care a continuat cu judecarea recursului declarat de numiții C. având ca obiect încheierea de respingere a intervenției acestora.

Acesta este motivul pentru care încheierea tranzacției nu poate echivala cu soluționarea dosarului, consecința fiind că suspendarea urma să opereze până la soluționarea irevocabilă a dosarului. Contrazicerea instanței de apel rezidă în aceea că după repunerea din oficiu, pe rol, a cauzei a dispus amânarea ei succesivă până la depunerea la dosar a deciziei pronunțate în Dosarul nr. 44490/3/2012 al Tribunalului București în care s-a judecat recursul soților C. - Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv, s-a procedat la interpretarea recursului soților C. împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție ca fiind îndreptat doar împotriva acestei soluții, în condițiile în care acest recurs viza atât încheierea cât și sentința prin care judecătoria luase act de tranzacția părților.

- Hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) constând în greșita apreciere că Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei Sector 3 a devenit irevocabilă la data de 22 octombrie 2012, în condițiile în care aceasta nu putea dobândi un atare caracter cât timp nu se pronunțase o soluție irevocabilă asupra cererii de intervenție a soților C. Instanța de fond ce a finalizat Dosarul nr. 43653/301/2010 a putut lua act de tranzacția încheiată întrucât soții C. nu dobândiseră calitatea de părți în proces, ca efect al respingerii cererii lor de intervenție, însă sentința nu putea fi irevocabilă atâta timp cât respingerea intervenției nu era irevocabilă deoarece de soluția din recursul promovat depindea cadrul procesual al pricinii și tranzacția încheiată.

Nu se înțelege de ce instanța de apel a amânat pricina pentru a aștepta redactarea deciziei date în recursul declarat de soții C. și legalizarea acestei hotărâri judecătorești, față de modul în care, în final, instanța de apel s-a raportat la Decizia nr. 2705/2013 a Tribunalului București, mod care denotă nelegalitatea și caracterul neîntemeiat al amânărilor dispuse pentru acest motiv. 2. Recurentul-intervenient T.V. a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Și acest recurent și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ., formulând următoarele critici: - Hotărârea recurată conține motive străine de natura pricinii și este contradictorie întrucât inițial instanța de apel a dispus, prin încheierea din 2 iunie 2011, suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei Sector 3, iar ulterior a constatat perimate apelurile, cu motivarea că termenul de la care a început să curgă perimarea este 22 octombrie 2012, dată la care a devenit irevocabilă Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012. Contradicția se referă la motivele pentru care a fost dispusă suspendarea prezentei cauze la 2 iunie 2011, prin care instanța reține că "există legătură între litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 43653/301/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București și prezenta cauză ... și motivele din hotărârea recurată prin care instanța reține că" ... prin încheierea tranzacției între părțile Dosarului nr. 43653/301/2010 și prin rămânerea irevocabilă a soluției de consfințire a tranzacției, s-a rezolvat, din punct de vedere juridic, chestiunea care a determinat suspendarea judecății în baza art. 244 C. proc.

civ… ", deoarece, pe de o parte, încheierea tranzacției nu poate echivala cu soluționarea dosarului, iar pe de altă parte, suspendarea urma să opereze până la soluționarea irevocabilă a dosarului, iar nu până la încheierea unei tranzacții.

Un alt argument al criticii de nelegalitate se referă la faptul că, după ce a dispus repunerea cauzei pe rol din oficiu, instanța de apel a dispus amânarea ei succesivă, așteptând depunerea la dosar a Deciziei civile nr. 2705/2013 a Tribunalului București, ce a soluționat recursul soților C. - Instanța de apel a interpretat greșit actul supus judecății, schimbând atât natura, cât și înțelesul recursului promovat de numiții C. ce a făcut obiectul Dosarului nr. 44490/3/2012 al Judecătoriei Sector 3 București, întrucât aceștia au atacat cu recurs atât încheierea prin care li s-a respins cererea de intervenție, cât și sentința prin care instanța a luat act de tranzacția părților, astfel încât în dosarul în care se discutase cererea de intervenție nu se pronunțase încă o hotărâre irevocabilă.

Instanța de apel nu a observat că, în ciuda mențiunii de pe Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012 privind rămânerea irevocabilă la data de 22 octombrie 2012, calea de atac a intimaților privea și sentința prin care instanța a luat act de tranzacția părților. Chiar și în situația în care soluția instanței de apel se bazează formal pe data la care a devenit irevocabilă Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012, această eroare nu este imputabilă recurenților, neputându-se reține vreo culpă în sarcina lor, fiind vorba despre o eroare a instanței. În mod eronat soluția instanței de apel s-a întemeiat și pe practica judiciară depusă la dosar de către intimați, aceasta ar fi trebuit să observe că situațiile din celelalte decizii nu sunt comparabile cu aceea a litigiului pendinte.

- Hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că deși Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei Sector 3 București poartă mențiunea că a rămas irevocabilă la data de 22 octombrie 2012, instanța de apel trebuia să analizeze conținutul sentinței și deciziei pronunțate de Tribunalul București în Dosarul nr. 44490/3/2012, urmând a lua în considerare că recursul numiților C. viza și sentința privitoare la tranzacție, sens în care suspendarea judecării cauzei trebuia să dăinuie până la soluționarea irevocabilă a pricinii în care se discuta legalitatea contractului de cesiune.

Instanța de fond ce a finalizat Dosarul nr. 43653/301/2010 a putut lua act de tranzacția încheiată întrucât soții C. nu dobândiseră calitatea de părți în proces, ca efect al respingerii cererii lor de intervenție, însă sentința nu putea fi irevocabilă atâta timp cât respingerea intervenției nu era irevocabilă deoarece de soluția din recursul promovat depindea cadrul procesual al pricinii și tranzacția încheiată. Faptul că Judecătoria sector 3 a aplicat eronat mențiunea de rămânere definită și irevocabilă la data de 22 octombrie 2012 pe Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 nu poate fi imputat apelanților, constituind un element peste care instanța de apel ar fi trebuit să treacă dacă ar fi apreciat corect probele.

Nu se înțelege de ce instanța de apel a amânat pricina pentru a aștepta redactarea deciziei date în recursul declarat de soții C. și legalizarea acestei hotărâri judecătorești, față de modul în care, în final, instanța de apel s-a raportat la Decizia nr. 2705/2013 a Tribunalului București, mod care denotă nelegalitatea și caracterul neîntemeiat al amânărilor dispuse pentru acest motiv. La data de 7 octombrie 2014, intimații C.V. și M.S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare. Analizând recursurile declarate, care au susținut critici de nelegalitate comune împotriva deciziei instanței de apel, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate în considerarea celor ce urmează.

Prin cel dintâi motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., toți cei trei recurenți au susținut că hotărârea instanței de apel conține motive străine de natura pricinii și că este contradictorie. Criticile subsumate acestui motiv de recurs nu se circumscriu însă motivului legal menționat în cuprinsul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Instanța de recurs constată că hotărârea atacată expune în mod complet motivele pe care se sprijină (recurenții necriticând, de altfel, lipsa motivării) și că motivele justificative nu sunt străine de natura pricinii, instanța de apel referindu-se în argumentarea sa la elemente ale cauzei relevante instituției juridice a perimării, a cărei intervenire a reținut-o în privința apelurilor declarate, cum ar fi momentul suspendării judecății de apel, cauza generatoare a acestei măsuri, durata de timp cât pricina a rămas în nelucrare, momentul limită de la care începând s-a considerat că părțile interesate în judecata de apel au rămas în pasivitate, deși acestea ar fi putut sau trebuit să ceară repunerea pe rol a cauzei.

Cât privește caracterul contradictoriu al hotărârii, se reține că acesta a fost pretins nu prin raportare la considerentele proprii deciziei atacate, ci prin raportare la diverse acte procedurale înfăptuite de instanță pe parcursul judecății de apel, cum ar fi încheierea de suspendare a judecății de apel din 2 iunie 2011 și soluția conținută în decizia recurată, respectiv termenele acordate în vederea depunerii la dosar a Deciziei civile nr. 2705/2013 a Tribunalului București.

Chiar astfel fiind, împrejurarea că la termenul din 2 iunie 2011, Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei sector 3, de a cărui rezolvare a considerat că depinde judecata sa de apel, și că prin hotărârea pronunțată a stabilit argumentat care este momentul soluționării irevocabile a respectivului dosar, nu demonstrează în sine nicio contradicție în activitatea instanței, nici caracterul contradictoriu al actelor procedurale ori măsurilor premergătoare soluționării cauzei și nici caracterul contradictoriu al considerentelor pe care se sprijină hotărârea pronunțată. Cel mult, aprecierea instanței de apel asupra momentului soluționării irevocabile a Dosarului nr. 43653/301/2010 ce a provocat măsura suspendării judecății de apel, ar putea fi cenzurată, sub aspectul legalității sale, sub motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și acesta invocat prin recursurile declarate. Tot astfel, nu denotă o contrazicere a instanței faptul de a se fi așteptat de către aceasta, ulterior repunerii pe rol a cauzei, a depunerii la dosar a Deciziei civile nr. 2705/2013 a Tribunalului București, ce a soluționat recursul soților C. declarat împotriva încheierii de respingere a cererii lor de intervenție, fiind firesc ca instanța să dispună în mod real de acest înscris, de vreme ce părțile, în dezbaterile lor contradictorii asupra instituției perimării, își sprijineau sau își contraziceau susținerile referindu-se la respectiva hotărâre și de vreme ce și instanța, în argumentația sa, urma să se refere la acesta, chiar dacă doar prin înlăturarea sa din momentele relevante asupra operării perimării apelurilor.

Nefondată este și cea de a doua critică de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., prin care s-a pretins greșita interpretare a actului dedus judecății - recursul soților C. - ca fiind formulat doar împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție când, potrivit recurenților, acesta a fost îndreptat atât împotriva respectivei încheieri, cât și a sentinței ce luase act de tranzacția părților din Dosarul nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei Sector 3. Este adevărat că, potrivit înscrisului aflat la prezentul dosar de recurs - ce reprezintă cererea formulată de către soții C. în Dosarul Tribunalului București nr. 44490/3/2012, de comunicare a încheierii din 24 ianuarie 2012 și a Sentinței nr. 11665/2012 pronunțate de Judecătoria sector 3 în Dosarul de fond nr. 43653/301/2010 - aparent și formal recursul acestor părți este îndreptat atât împotriva încheierii judecătoriei ce le-a respins cererea de intervenție, cât și împotriva hotărârii ce a finalizat Dosarul nr. 43653/301/2010, anume Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 ce a consimțit tranzacția părților litigante.

În mod real însă, Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei sector 3 nu a făcut niciodată obiectul recursului exercitat de soții C., aspect ce rezultă în mod incontestabil din conținutul Deciziei nr. 2705 din 24 octombrie 2013 a Tribunalului București din ale cărei considerente se constată că obiectul de învestire a instanței de recurs l-a constituit verificarea legalității și temeiniciei încheierii de ședință din 24 ianuarie 2012 a Judecătoriei sector 3, cercetarea judecătorească realizată de instanța de control judiciar fiind circumscrisă acestui obiect de învestire.

Așadar, în activitatea sa, instanța de recurs a supus verificării legalitatea și temeinicia acestei încheieri interlocutorii, iar nu și pe cea a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012. De altfel, în raport de normele procedurale incidente și de situația lor concretă în procesul înregistrat sub nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei sector 3, intimații C. nici nu aveau deschisă calea de atac a recursului împotriva Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 ce a finalizat acest litigiu întrucât prin respingerea ca inadmisibilă a cererii lor de intervenție în interes propriu (prin încheierea din 24 ianuarie 2012), consecința a constat în aceea că persoanele în cauză au rămas străine de proces, nedobândind calitatea de parte și neintervenind în cursul și procedura acestuia.

Or, căile de atac ordinare și cele extraordinare sunt concepute ca mecanisme puse la dispoziția părților litigante pentru declanșarea controlului judiciar asupra hotărârilor judecătorești, doar prin excepție și pentru considerente de interes public acestea putând fi inițiate și de instituții/organisme ce nu au figurat ca părți în raportul de drept procesual soluționat prin hotărârea instanței (spre ex. procurorul, etc.).

Așadar, chiar dacă în înscrisurile din dosar, intimații C. au menționat că recursul pe care l-au declarat în Dosarul nr. 44490/3/2012 al Tribunalului București vizează atât încheierea din 24 ianuarie 2012, cât și Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 ale Judecătoriei sector 3, astfel de mențiuni nu produc nici un fel de consecințe juridice cât timp din punct de vedere legal, ei nu aveau deschisă o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești ce a finalizat un proces în care nu au deținut și nici dobândit calitate de parte, ci, în acord cu dispozițiile art. 52 alin. (2) C. proc.

civ., aceștia dispuneau doar de calea de atac împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra intervenției, exercitabilă "odată cu fondul". Astfel de mențiuni, chiar făcute prin declarația de recurs, nu au aptitudinea de a extinde sfera cercetării judecătorești în recurs dincolo de ceea ce îngăduie legea, după cum nejustificat au pretins recurenții întemeindu-se strict pe conținutul formal al unor înscrisuri emanând de la intimații C., regăsite în Dosarul nr. 44490/3/2012 al Tribunalului București.

Cea de-a treia critică a recursurilor declarate a pus în discuție legalitatea aprecierii instanței de apel asupra momentului rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei sector 3 și, implicit, asupra momentului de la care începând, a dispărut cauza care a justificat suspendarea judecării prezentului litigiu în apel și de la care a început să curgă termenul de perimare de 1 an în care s-a considerat că părțile au rămas în pasivitate prin lăsarea pricinii în nelucrare.

Prin criticile lor de recurs, recurenții au susținut că aceste momente nu coincid cu mențiunea formală existentă pe hotărârea judecătorească în cauză, în sensul rămânerii irevocabile a acesteia prin nerecurare la data de 22 octombrie 2012, cât timp abia la 24 octombrie 2013, prin Decizia civilă nr. 2705/2013 a Tribunalului București a fost soluționat recursul declarat de intervenienții C. atât împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012, cât și a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012, ambele pronunțate de Judecătoria sector 3, și cât timp nu se tranșase irevocabil soarta cererii de intervenție din Dosarul nr. 43653/301/2010. Recurenții au mai susținut că mențiunile cu privire la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 sunt eronate, iar în vederea îndreptării acestor erori ei nu dispun de niciun remediu procesual efectiv.

Înalta Curte apreciază că și aceste critici de recurs sunt nefondate, instanța de apel apreciind în mod corect asupra momentului rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești în discuție și, implicit, asupra obligațiilor și conduitelor procesuale de care părțile erau ținute în legătură cu dosarul pendinte, suspendat în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din 2 iunie 2011 a Curții de Apel București.

Se deduce astfel, din considerentele deciziei recurate că instanța de apel a opus recurenților (apelanți în faza judecății de apel) data de 22 octombrie 2012 ca fiind aceea a rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 nu exclusiv în considerarea mențiunii formale existente pe acest înscris, în vederea corectării căreia părțile interesate nu ar fi acționat în vreun fel și care s-ar impune acestora până la eventuala ei modificare/rectificare, pentru a se justifica acea critică a recurenților care, acuzând săvârșirea unei erori materiale de către Judecătoria sector 3 și lipsa căii procesuale pentru remedierea acesteia, au invocat lipsa oricărei culpe și imposibilitatea imputării acestui aspect lor.

Dimpotrivă, analiza instanței de apel a mers mai departe decât observarea mențiunii aplicată de Judecătoria sector 3 pe sentință cu privire la data rămânerii irevocabile a acesteia, curtea de apel stabilind în mod corect că, date fiind toate circumstanțele cazului - configurate în respingerea intervenției soților C. în Dosarul nr. 43653/301/2010, finalizarea acestuia prin încheierea unei tranzacții între părțile litigante, respingerea recursului intervenienților declarat împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012 - există o singură dată a momentului rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665/2012, respectiv aceea menționată pe cale administrativă de Judecătoria sector 3, 22 octombrie 2012, adică cea care corespunde momentului expirării termenului de recurs în care părțile din dosarul judecătoriei puteau promova această cale de atac.

Instanța de recurs a expus deja argumentele pentru care a reținut că recursul declarat de intimații C. în Dosarul nr. 44490/3/2012 al Tribunalului București a fost îndreptat doar împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012, de respingere a cererii de intervenție a acestora, și pentru care a apreciat ca fiind nefondată susținerea recurenților în sensul că acest recurs a vizat, deopotrivă, și Sentința civilă nr. 11665/2012 a Judecătoriei sector 3. Prin urmare, în mod real, Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei sector 3 București nu a fost niciodată atacată cu recurs nici de către părțile în litigiu și nici de către intervenienți, aceasta nefăcând obiectul niciunui control judiciar al instanței ierarhic superioare.

Așadar nicio inexactitate ori eroare nu există în mențiunea făcută pe hotărârea judecătorească de către Judecătoria sector 3, în sensul că aceasta a devenit irevocabilă prin nerecurare la momentul expirării termenului de recurs. Cât privește aptitudinea recursului exercitat împotriva încheierii interlocutorii din 24 ianuarie 2012, de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție a soților C., de a influența soarta hotărârii judecătorești ce a finalizat litigiul și, implicit, caracterul său irevocabil, aceasta nu poate fi negată în mod absolut, însă se apreciază că, date fiind particularitățile procedurii, legătura de determinare dintre acestea nu este una directă, similară ipotezei căii de atac prevăzută de lege și exercitată de parte direct împotriva hotărârii pretins netemeinică ori nelegală, ci este subordonată condiției de a fi admisă în principiu cererea de intervenție, în urma judecării recursului.

Până la îndeplinirea acestei condiții, simplul fapt al exercitării căii de atac împotriva unei încheieri pronunțate pe parcursul litigiului de către o persoană ce nu a dobândit niciodată calitatea de parte în proces nici nu afectează în sine caracterul irevocabil al hotărârii judecătorești ce a tranșat disputa dintre părțile litigante și nici nu deplasează momentul rămânerii irevocabile a acesteia (care se apreciază în mod independent și autonom, în raport de conduita procesuală a părților la care se referă, după cum acestea au exercitat sau nu calea de atac împotriva sa, și de termenele și căile de atac pe care legea le prevede împotriva acesteia) la data soluționării căii de atac - în speță recursul - vizând încheierea premergătoare.

De altfel, această critică a recurenților are un caracter pur speculativ, fiind cu adevărat relevant din perspectiva sancțiunii perimării reținute în cauză faptul că părțile Dosarului nr. 43653/301/2010 au înțeles să stingă litigiul dintre ele prin încheierea unei tranzacții ce a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească împotriva căreia nimeni - nici părțile dosarului, dar nici intervenienții - nu a exercitat calea de atac a recursului, singura posibilă din punct de vedere legal, ceea ce înseamnă că Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 a devenit irevocabilă prin nerecurare la data indicată de Judecătoria sector 3, respectiv la 22 octombrie 2012, această situație rămânând neschimbată în urma judecării recursului intervenienților prin Decizia nr. 2705 din 24 octombrie 2013 a Tribunalului București.

Un alt element esențial în economia speței îl reprezintă împrejurarea că, după cum în mod corect a reținut instanța de apel, prin încheierea tranzacției între părțile Dosarului nr. 43653/301/2010 și prin rămânerea irevocabilă a soluției de consfințire a tranzacției, s-a rezolvat, din punct de vedere juridic, chestiunea litigioasă care a determinat suspendarea judecății de apel din dosarul pendinte în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (instanța pe rolul căreia se aflau apelurile fiind interesată de soarta contractului de cesiune de drepturi litigioase), moment de la care începând apelurile deduse judecății în fața Curții de Apel București puteau fi judecate.

Instanța de recurs nu regăsește nicio modificare în raționamentul instanței de apel, sub acest aspect, după cum fără temei au pretins recurenții, observându-se că atât prin încheierea de suspendare a judecății din 2 iunie 2011, cât și prin decizia recurată, curtea de apel a raportat actele de procedură îndeplinite și, ulterior, conduitele părților litigante la data soluționării irevocabile a Dosarului nr. 43653/301/2010, dată necunoscută la momentul dispunerii suspendării (întrucât Dosarul nr. 43653/301/2010 se afla încă în curs de judecată în primă instanță), dar pe care a determinat-o prin judecata sa finală în raport de toate elementele procesuale relevante.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a stabilit în mod corect că această dată corespunde mențiunilor Judecătoriei sector 3 aplicate pe exemplarul Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 și, implicit, că aceasta a făcut o corectă aplicare în cauză dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 250 alin. (1) C. proc. civ., calificând atitudinea apelanților ca lipsă de stăruință în reluarea judecății dosarului de apel pendinte înăuntrul termenului de 1 an scurs de la data rămânerii irevocabile, mai sus arătate, a sentinței ce consfințea tranzacția părților din Dosarul nr. 43653/301/2010.

Cât privește nerelevanța practicii judiciare indicată de instanța de apel în considerentele hotărârii sale, în raport de problematica particulară a cauzei pendinte, Înalta Curte reține că trimiterea curții de apel la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost realizată în mod cu totul subsidiar și circumstanțial, în condițiile în care considerentele deciziei atacate expun de o manieră completă argumentele proprii ale instanței care au condus-o la adoptarea soluției perimării apelurilor, argumente sprijinite pe normele legale incidente și pe actele procedurale ale cauzei, iar nu deduse prin împrumutarea unor raționamente străine speței, inspirate din alte decizii ale instanțelor.

În considerarea tuturor acestor motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de M.S.A., P.G.A.V., precum și de reclamantul T.V. împotriva Deciziei nr. 215/A din 15 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă pronunțată în Dosarul nr. 12646/3/2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3063/2014
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul C.N. a chemat în judecată pe pârâții A.M.V. și N.G.G., solicitând instan
ÎCCJ 2012-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3119/2012
V. și C.M.S. și a constatat stingerea litigiului privind acțiunea reclamantei C.D., continuată de către reclamantul cesionar T.V., împotriva pârâților C.V. și C.S.M. prin intervenirea retractului litigios față de contractul de cesiune de dr
ÎCCJ 2013-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4939/2013
de a cărui soluționare depinde și capătul doi de cerere ce are ca obiect ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului. Pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 16207/3/2008. Pârâta D.E
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2002/2014
2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 747/2003, a modificat decizia recurată, a admis acțiunea reclamanților, a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietat
ÎCCJ 2014-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2014
ul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se ieșirea din indiviziune asupra imobilului, prin atribuirea către pârât a imobilului construcție și teren aferent în suprafață de 434,92 mp, iar către reclamant a restului de teren
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă