ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 31 martie 2008, sub nr.

12646/3/2008, reclamanta C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.M.S.

și C.V., în temeiul dispozițiilor art. 480, 481, 728, 750 C. civ., obligarea

pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de

833,33 mp, care reprezintă cota de 1/3 din terenul situat în București, în urma

comparării titlurilor de proprietate deținute de părți urmând să se dea

eficiență titlului reclamantei - reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare

autentificat de BNP I.L.M. din 26 septembrie 2006 - ca fiind mai bine

caracterizat, și să se dispună ieșirea din indiviziune și grănițuirea față de

cota de 2/3 pe care pârâții au dobândit-o prin cumpărare.

Prin cererea

precizatoare depusă la dosarul de fond, reclamanta a solicitat sistarea

indiviziunii asupra dreptului de proprietate privind terenul de la adresa

indicată, prin atribuirea în natură către aceasta a suprafeței de 833,33 mp cât

reprezintă cota sa de proprietate de 1/3 din întregul teren.

La data de 21

ianuarie 2010, prin mandatarul desemnat să-i reprezinte drepturile și în cauza

dedusă judecății, reclamanta a încheiat contractul de cesiune a drepturilor

litigioase autentificat sub nr. 114/2010, prin care a cedat numitului T.V.

toate drepturile asupra cotei de 1/3 din terenul în suprafață de 2.500 mp din

str. S., ce fac obiectul prezentei judecăți. Drept consecință, prin încheierea

din 2 februarie 2010 prima instanță a luat act de intervenirea acestei cesiuni

de drepturi litigioase, dispunând substituirea cesionarului T.V. în locul,

calitatea și drepturile reclamantei.

La data de 9 aprilie

2010, pârâții C. au solicitat instanței stingerea litigiului prin exercitarea

contractului litigios, aceștia declarând că au consemnat la dispoziția cesionarului

toate drepturile din contract care i se cuvin: prețul contractului și spezele

acestuia.

Prin Sentința nr. 721

din 25 mai 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea

pârâților C.V. și C.M.S., a constatat stingerea litigiului privind acțiunea

reclamantei C.D., continuată de către reclamantul-cesionar T.V., împotriva

pârâților C.M.S. și C.V., prin intervenirea retractului litigios față de

Contractul de cesiune a drepturilor litigioase autentificat în 21 ianuarie 2010

de către BNP B.R.C., încheiat între reclamanta C.D., prin mandatarul C.P., în

calitate de cedent și cesionarul T.V., constatând că pârâții C.V. și C.M.S. au

plătit și au consemnat la dispoziția cesionarului T.V. prețul cesiunii de

15.000 euro, cheltuielile notariale cu cesiunea de 1.309 lei, dobânda de 1.270

lei și suma de 738 lei rezultată din fluctuația cursului valutar, privind

dreptul litigios cedat, constând în cota de 1/3 din 2500 mp, respectiv, terenul

de 833,33 mp, situat în Municipiul București, cu vecinii: N - str. S., Sud -

C.P. "Sf. M.", Est - proprietatea din str. S. și Vest - proprietatea

C.D., pretinsă de reclamanta - cedentă C.D.; de asemenea, a constatat că prin

exercitarea retractului litigios, pârâții C.V. și C.M.S. au dobândit dreptul de

proprietate exclusivă asupra întregului imobil (teren de 2500 mp și clădiri

situate pe el), din București și a respins cererea cesionarului T.V. de

continuare a judecății privind acțiunea în revendicare, ieșire din indiviziune

și grănițuire, pornită de reclamanta - cedentă C.D..

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că pârâții au solicitat respingerea acțiunii în

revendicare, considerând că sunt proprietari cu titlu preferabil, dobândit în

condițiile legii, că au proprietatea și posesia asupra terenului în

integralitatea sa și asupra construcției aflată pe teren, titlu căruia

reclamanta nu îi poate opune un titlu util, legal și preferabil, întrucât

anterior anului 1980 imobilul a fost preluat de stat, nu a fost supus

retrocedării și nu poate fi folosit ca probă în justiție.

Referitor la titlul

reclamantei, pârâții au considerat că acesta nu există în condițiile legii, în

timp ce titlul lor este o convenție autentică, încheiată cu respectarea

dispozițiilor legii, considerând că sunt proprietarii terenului în

integralitatea sa și ai construcțiilor edificate pe teren, pe care le-au

dobândit prin convenții legale, respectând modurile de dobândire a proprietății

imobiliare.

Nerecunoscând dreptul

de coproprietate al reclamantei pentru cota de 1/3 din teren, pârâții au

solicitat, în aceeași măsură, să fie respinse ca neîntemeiate și cererile de

sistare a stării de coproprietate și de grănițuire a loturilor după partaj și

revendicare.

Pe fondul

nerecunoașterii de către pârâții C. a drepturilor pretinse de către reclamanta

C.D. și pe parcursul cercetării judecătorești a avut loc încheierea

contractului de cesiune a drepturilor litigioase autentificat în 21 ianuarie

2010, prin care reclamanta C.D., în calitate de cedent, i-a transmis

cesionarului T.V. toate drepturile sale asupra cotei de 1/3 din terenul în

suprafață totală de 2.500 mp din str. S., care fac obiectul acțiunii în

revendicare din Dosarul pendinte nr. 12646/3/2008 pentru prețul de 15.000 euro,

echivalentul sumei de 61.794 lei. Părțile contractului au stabilit că urmează

ca în continuare, cesionarul drepturilor litigioase să facă toate demersurile

legale pentru revendicarea terenului și grănițuirea față de terenurile

pârâților, conform acțiunii promovate de către cedentă. În aceste condiții a

intervenit în cauză reclamantul-cesionar de drepturi litigioase T.V..

De asemenea, s-a

menționat că cesionarul drepturilor litigioase, T.V., a depus la dosar propria

declarație autentificată din 14 mai 2010, dată în fața Notarului Public B.R.C.,

prin care declara pe proprie răspundere că a încheiat contractul de cesiune din

21 ianuarie 2010 cu reclamanta-cedentă C.D., doar pentru ca reclamanta să-i

poată plăti o creanță de 15.000 euro, pe care o avea față de el.

Tribunalul a

constatat că prin încheierea de la termenul din 16 septembrie 2008 au fost

respinse excepțiile lipsei interesului legitim al reclamantei în promovarea

acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a reclamantei și a

inadmisibilității acțiunii.

Raportat la retractul

litigios, tribunalul a observat că pârâții și-au îndeplinit cerințele prevăzute

de art. 1402 C. civil.

Tribunalul a reținut

că sunt îndeplinite cele trei condiții pentru exercitarea retractului litigios,

respectiv: existența dreptului litigios, cesionarea dreptului litigios contra

prețului de 15.000 euro și încheierea cesiunii, cât timp exista un proces în

curs, asupra dreptului cedat.

Excepția care ar fi

putut împiedica exercitarea retractului litigios, menționată de dispozițiile

art. 1404 pct. 2 C. civ., pentru reținerea căreia a tins reclamantul T.V., nu a

fost considerată incidentă cauzei, apreciindu-se că declarația dată de acesta

în fața notarului public nu constituie o probă a ipotezei legale în discuție,

nimeni neputând proba un act juridic prin propria afirmație și nefiind prin

aceasta scutit de sarcina dovezii corespunzătoare, potrivit art. 1169 C. civ.

Fiind îndeplinite

condițiile legale pentru exercitarea retractului litigios, tribunalul a respins

cererea cesionarului T.V. de continuare a judecății privind acțiunea în

revendicare, ieșire din indiviziune și grănițuire, pornită de reclamanta

cedentă C.D..

Tribunalul a admis

cererea pârâților, a constatat stingerea litigiului prin exercitarea

retractului litigios, a constatat că pârâții și-au îndeplinit obligațiile față

de cesionarul drepturilor litigioase, consemnând sumele de bani corespunzătoare

la dispoziția acestuia și a reținut că, prin exercitarea retractului litigios,

pârâții C.V. și C.M.S. au dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra

întregului imobil (teren de 2500 mp și clădiri situate pe el), din București.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel M.S.A., P.G.A.V., aceștia în calitate de moștenitori

legali ai reclamantei decedate C.D., și reclamantul (cesionar) T.V..

În motivarea apelului

declarat de către M.S.A. în nume propriu și în calitate de mandatar al lui

P.G.A.V., s-a arătat că cei doi au aflat întâmplător de existența procesului și

că contractul de vânzare de drepturi litigioase încheiat de C.D., prin mandatar

C.P., nu este valabil, din moment ce mandatul acordat de C.D. numitului C.P.

încetase la data de 12 iulie 2009 prin moartea mandatarului.

Apelanții au arătat

că au intervenit în proces deoarece sunt succesori cu titlu universal și avânzi

- cauză ai reclamantei inițiale, decedate pe parcursul procesului, iar tribunalul

a pronunțat o decizie în condițiile în care o parte decedase cu aproximativ 1

an înainte.

În motivarea apelului

declarat de către T.V., s-a arătat că acesta a încheiat cu C.D., reprezentată

de mandatar C.P., un contract de cesiune de drepturi litigioase care a fost

autentificat în 21 ianuarie 2010 de către BNP B.R.C., prin care i-au fost

acordate de către cedenta C.D. toate drepturile litigioase cu privire la cota

indiviză de 1/3 din terenul situat în București, drepturi care fac obiectul

cauzei. Cesiunea drepturilor litigioase s-a făcut pentru achitarea sumei de

15.000 euro, pe care cedenta C. o datora cesionarului.

În aceste condiții,

în cauză nu puteau fi aplicate dispozițiile art. 1402 C. civ., deoarece

cesiunea s-a făcut către un creditor al reclamantei, iar o astfel de situație

reprezintă o excepție de la cazurile în care este posibilă stingerea litigiului

prin exercitarea retractului.

La termenul de

judecată din data de 2 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, pe rolul căreia s-a înregistrat dosarul de apel, a dispus, în baza art.

244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului până la

soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010 aflat pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București, având ca obiect cererea de constatare a

nulității absolute a contractului de cesiune drepturi litigioase, care a

justificat consfințirea retractului litigios de către tribunal prin sentința

care face obiectul cauzei de apel.

Recursul declarat de

către intimații C.M.S. și C.V. împotriva acestei încheieri a fost respins, ca

nefondat, prin Decizia civilă nr. 3119 din 8 mai 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

La data de 24

octombrie 2013, Curtea de Apel, din oficiu, a dispus citarea părților pentru a

verifica dacă subzistă motivele care au determinat suspendarea judecății.

La data de 4

decembrie 2013, intimații C.V. și C.M.S. au depus la dosar o cerere de

constatare a perimării de drept a apelului exercitat în cauză, în condițiile în

care, apelanții au lăsat în nelucrare calea de atac, începând cu data de 26

iunie 2012 (data pronunțării Sentinței civile nr. 11665/2012 din Dosarul nr.

43653/301/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3) și până la repunerea

pe rol a dosarului - 4 decembrie 2013.

Cauza a fost repusă

pe rol prin încheierea de la data de 6 februarie 2013.

Prin Decizia nr.

215/A din 15 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

constatat perimate apelurile, reținând că relevante pentru soluționarea în

acest fel a căii de atac declarate sunt următoarele aspecte:

Părțile din Dosarul

nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București sunt M.S.A. și

P.A.V., în calitate de reclamanți, și C.P., respectiv, T.V. în calitate de

pârâți. Obiectul acțiunii din dosarul menționat este constatare nulitate

absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase din 21 ianuarie 2010.

Cererea de intervenție principală formulată în Dosarul nr. 43653/301/2010 de

către C.V. și C.M.S., a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea pronunțată

la data de 24 februarie 2012. Întrucât cererea de intervenție în interes

propriu a fost respinsă ca inadmisibilă, iar titularii acestei cereri nu au

dobândit calitatea de parte în Dosarul nr. 43653/301/2010, procesul a continuat

între reclamanții și pârâții arătați mai sus potrivit art. 52 și art. 53 C.

proc. civ., conform cărora cel care formulează o cerere de intervenție în

interes propriu devine parte și la procedura în starea în care se află în

momentul admiterii cererii de intervenție, doar după încuviințarea în principiu

a cererii de intervenție, când se va dispune și comunicarea intervenției către

părțile din dosarul în care se intervine.

Prin Sentința nr.

11665 din 26 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 43653/301/2010 de către

Judecătoria Sectorului 3 București s-a luat act de tranzacția părților cu

privire la raporturile juridice aferente contractului de cesiune de drepturi

litigioase a cărui nulitate absolută s-a invocat prin acțiunea introductivă.

Tranzacția s-a încheiat doar între părțile din dosar, neavând nicio legătură cu

persoanele a căror cerere de intervenție în interes propriu fusese respinsă, ca

inadmisibilă, prin încheierea din data de 24 februarie 2012.

Sentința nr. 11665

din 26 iunie 2012 prin care se consfințește de către instanță învoiala părților

cu privire la litigiul având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase a rămas definitivă și

irevocabilă prin nerecurare la data de 22 octombrie 2012, astfel cum rezultă

din copia exemplarului legalizat al sentinței cu mențiunea definitivă și

irevocabilă, aflat în copie la dosarul de apel, iar încheierea de respingere,

ca inadmisibilă, a cererii de intervenție în interes propriu, a rămas

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2705/R din 24 octombrie 2013 care a respins

ca nefondat recursul declarat de către titularii cererii de intervenție C.V. și

C.M.S..

Din încheierea curții

de apel care a statuat cu privire la suspendarea judecății apelurilor rezultă

că relevantă pentru incidența cazului de suspendare a judecății în condițiile

art. 244 pct. 1 C. proc. civ. era soarta contractului de vânzare de drepturi

litigioase.

Prin încheierea

tranzacției între părțile Dosarului nr. 43653/301/2010 și prin rămânerea

irevocabilă a soluției de consfințire a tranzacției, s-a rezolvat, din punct de

vedere juridic, chestiunea care a determinat suspendarea judecății în baza art.

244 C. proc. civ. De la momentul rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr.

11665 din 26 iunie 2012 (care este data de 22 octombrie 2012, după cum rezultă

din ștampila și viza Judecătoriei Sectorului 3 cu privire la rămânerea

irevocabilă a sentinței) apelurile pendinte puteau fi judecate.

Faptul că una dintre

încheierile pronunțate pe parcursul soluționării Dosarului nr. 43653/301/2010 a

fost atacată la un moment dat de către o persoană care nu a dobândit niciodată

calitatea de parte în dosarul menționat, nu schimbă și nu poate să schimbe data

la care a rămas irevocabilă prin nerecurare sentința care consfințește

tranzacția părților, cu privire la raportul juridic care a interesat la

momentul suspendării judecății apelurilor. Doar dacă cererea de intervenție în

interes propriu ar fi fost admisă în principiu, s-ar fi putut reține aserțiunea

conform căreia, calea de atac declarată de către intervenientul principal, ar

fi avut relevanță în privința datei la care a rămas irevocabilă sentința

pronunțată cu privire la părțile din dosar, ceea ce nu a fost cazul în speță.

Susținerea

apelanților, conform căreia, dacă s-ar fi admis recursul împotriva încheierii

de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală, s-ar fi

anulat toate actele ulterioare respectivei încheieri, nu poate fi primită,

deoarece chiar și în ipoteza vizată, tranzacția care punea capăt litigiului

dintre părți, avea o existență de sine stătătoare și nu depindea de poziția

juridică a unor persoane care nu fuseseră părți în contractul de cesiune de

drepturi litigioase care a generat litigiul stins prin hotărârea de expedient.

Data nașterii

dreptului de la care se putea formula cerere de repunere pe rol a apelurilor și

se putea continua procedura judecății acestora era data rămânerii irevocabile a

Sentinței nr. 11665/2012. De la această dată judecata apelurilor a rămas în

nelucrare, iar vina acestei stări de fapt aparține în totalitate persoanelor

care puteau și aveau interesul să îndeplinească acte de procedură în scopul

continuării judecății, dar nu au făcut acest lucru, adică apelanților.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs apelanții M.S.A., P.G.A.V., precum și

apelantul-reclamant T.V..

și P.G.A.V. au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel. Aceștia și-au întemeiat recursul pe dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici de

nelegalitate:

- Hotărârea recurată

cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), în

sensul că în mod greșit instanța de apel, ulterior suspendării judecării cauzei

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei

Sector 3, a constatat apelurile perimate prin raportare la data de 22 octombrie

2012 despre care a reținut că este momentul la care a devenit irevocabilă

sentința menționată.

Recurenții-reclamanți

arată că instanța s-a dezis de propria motivare a suspendării, ordonate până la

soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 43653/301/2010, deși părțile din acel

dosar au încheiat o tranzacție și au pus capăt judecării litigiului, care a

continuat cu judecarea recursului declarat de numiții C. având ca obiect

încheierea de respingere a intervenției acestora.

Acesta este motivul

pentru care încheierea tranzacției nu poate echivala cu soluționarea dosarului,

consecința fiind că suspendarea urma să opereze până la soluționarea

irevocabilă a dosarului.

Contrazicerea

instanței de apel rezidă în aceea că după repunerea din oficiu, pe rol, a

cauzei a dispus amânarea ei succesivă până la depunerea la dosar a deciziei

pronunțate în Dosarul nr. 44490/3/2012 al Tribunalului București în care s-a

judecat recursul soților C.

- Instanța de apel a

interpretat greșit actul dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.),

respectiv, s-a procedat la interpretarea recursului soților C. împotriva

încheierii de respingere a cererii de intervenție ca fiind îndreptat doar

împotriva acestei soluții, în condițiile în care acest recurs viza atât

încheierea cât și sentința prin care judecătoria luase act de tranzacția

părților.

- Hotărârea recurată

este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.) constând în greșita apreciere că Sentința nr. 11665 din 26 iunie

2012 a Judecătoriei Sector 3 a devenit irevocabilă la data de 22 octombrie

2012, în condițiile în care aceasta nu putea dobândi un atare caracter cât timp

nu se pronunțase o soluție irevocabilă asupra cererii de intervenție a soților

C.

Instanța de fond ce a

finalizat Dosarul nr. 43653/301/2010 a putut lua act de tranzacția încheiată

întrucât soții C. nu dobândiseră calitatea de părți în proces, ca efect al respingerii

cererii lor de intervenție, însă sentința nu putea fi irevocabilă atâta timp

cât respingerea intervenției nu era irevocabilă deoarece de soluția din

recursul promovat depindea cadrul procesual al pricinii și tranzacția

încheiată.

Nu se înțelege de ce

instanța de apel a amânat pricina pentru a aștepta redactarea deciziei date în

recursul declarat de soții C. și legalizarea acestei hotărâri judecătorești,

față de modul în care, în final, instanța de apel s-a raportat la Decizia nr.

2705/2013 a Tribunalului București, mod care denotă nelegalitatea și caracterul

neîntemeiat al amânărilor dispuse pentru acest motiv.

2.

Recurentul-intervenient T.V. a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Și acest recurent și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.,

formulând următoarele critici:

- Hotărârea recurată

conține motive străine de natura pricinii și este contradictorie întrucât

inițial instanța de apel a dispus, prin încheierea din 2 iunie 2011,

suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr.

43653/301/2010 al Judecătoriei Sector 3, iar ulterior a constatat perimate

apelurile, cu motivarea că termenul de la care a început să curgă perimarea

este 22 octombrie 2012, dată la care a devenit irevocabilă Sentința nr. 11665

din 26 iunie 2012.

Contradicția se

referă la motivele pentru care a fost dispusă suspendarea prezentei cauze la 2

iunie 2011, prin care instanța reține că "există legătură între litigiul

ce face obiectul Dosarului nr. 43653/301/2010 aflat pe rolul Judecătoriei

Sector 3 București și prezenta cauză ... și motivele din hotărârea recurată

prin care instanța reține că" ... prin încheierea tranzacției între

părțile Dosarului nr. 43653/301/2010 și prin rămânerea irevocabilă a soluției

de consfințire a tranzacției, s-a rezolvat, din punct de vedere juridic,

chestiunea care a determinat suspendarea judecății în baza art. 244 C. proc.

civ. ...", deoarece, pe de o parte, încheierea tranzacției nu poate

echivala cu soluționarea dosarului, iar pe de altă parte, suspendarea urma să

opereze până la soluționarea irevocabilă a dosarului, iar nu până la încheierea

unei tranzacții.

Un alt argument al

criticii de nelegalitate se referă la faptul că, după ce a dispus repunerea

cauzei pe rol din oficiu, instanța de apel a dispus amânarea ei succesivă,

așteptând depunerea la dosar a Deciziei civile nr. 2705/2013 a Tribunalului

București, ce a soluționat recursul soților C.

- Instanța de apel a

interpretat greșit actul supus judecății, schimbând atât natura, cât și

înțelesul recursului promovat de numiții C. ce a făcut obiectul Dosarului nr.

44490/3/2012 al Judecătoriei Sector 3 București, întrucât aceștia au atacat cu

recurs atât încheierea prin care li s-a respins cererea de intervenție, cât și

sentința prin care instanța a luat act de tranzacția părților, astfel încât în

dosarul în care se discutase cererea de intervenție nu se pronunțase încă o

hotărâre irevocabilă.

Instanța de apel nu a

observat că, în ciuda mențiunii de pe Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012

privind rămânerea irevocabilă la data de 22 octombrie 2012, calea de atac a

intimaților privea și sentința prin care instanța a luat act de tranzacția

părților.

Chiar și în situația

în care soluția instanței de apel se bazează formal pe data la care a devenit

irevocabilă Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012, această eroare nu este

imputabilă recurenților, neputându-se reține vreo culpă în sarcina lor, fiind

vorba despre o eroare a instanței.

În mod eronat soluția

instanței de apel s-a întemeiat și pe practica judiciară depusă la dosar de

către intimați, aceasta ar fi trebuit să observe că situațiile din celelalte

decizii nu sunt comparabile cu aceea a litigiului pendinte.

- Hotărârea recurată

este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că deși

Sentința nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei Sector 3 București poartă

mențiunea că a rămas irevocabilă la data de 22 octombrie 2012, instanța de apel

trebuia să analizeze conținutul sentinței și deciziei pronunțate de Tribunalul

București în Dosarul nr. 44490/3/2012, urmând a lua în considerare că recursul

numiților C. viza și sentința privitoare la tranzacție, sens în care

suspendarea judecării cauzei trebuia să dăinuie până la soluționarea

irevocabilă a pricinii în care se discuta legalitatea contractului de cesiune.

Instanța de fond ce a

finalizat Dosarul nr. 43653/301/2010 a putut lua act de tranzacția încheiată

întrucât soții C. nu dobândiseră calitatea de părți în proces, ca efect al

respingerii cererii lor de intervenție, însă sentința nu putea fi irevocabilă

atâta timp cât respingerea intervenției nu era irevocabilă deoarece de soluția

din recursul promovat depindea cadrul procesual al pricinii și tranzacția

încheiată.

Faptul că Judecătoria

sector 3 a aplicat eronat mențiunea de rămânere definită și irevocabilă la data

de 22 octombrie 2012 pe Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 nu poate fi

imputat apelanților, constituind un element peste care instanța de apel ar fi trebuit

să treacă dacă ar fi apreciat corect probele.

Nu se înțelege de ce

instanța de apel a amânat pricina pentru a aștepta redactarea deciziei date în

recursul declarat de soții C. și legalizarea acestei hotărâri judecătorești,

față de modul în care, în final, instanța de apel s-a raportat la Decizia nr.

2705/2013 a Tribunalului București, mod care denotă nelegalitatea și caracterul

neîntemeiat al amânărilor dispuse pentru acest motiv.

La data de 7

octombrie 2014, intimații C.V. și M.S. au formulat întâmpinare prin care au

solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

În recurs nu au fost

administrate probe suplimentare.

Analizând recursurile

declarate, care au susținut critici de nelegalitate comune împotriva deciziei

instanței de apel, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate în

considerarea celor ce urmează.

Prin cel dintâi motiv

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., toți cei

trei recurenți au susținut că hotărârea instanței de apel conține motive

străine de natura pricinii și că este contradictorie.

Criticile subsumate

acestui motiv de recurs nu se circumscriu însă motivului legal menționat în

cuprinsul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Instanța de recurs

constată că hotărârea atacată expune în mod complet motivele pe care se

sprijină (recurenții necriticând, de altfel, lipsa motivării) și că motivele

justificative nu sunt străine de natura pricinii, instanța de apel referindu-se

în argumentarea sa la elemente ale cauzei relevante instituției juridice a

perimării, a cărei intervenire a reținut-o în privința apelurilor declarate,

cum ar fi momentul suspendării judecății de apel, cauza generatoare a acestei

măsuri, durata de timp cât pricina a rămas în nelucrare, momentul limită de la

care începând s-a considerat că părțile interesate în judecata de apel au rămas

în pasivitate, deși acestea ar fi putut sau trebuit să ceară repunerea pe rol a

cauzei.

Cât privește

caracterul contradictoriu al hotărârii, se reține că acesta a fost pretins nu

prin raportare la considerentele proprii deciziei atacate, ci prin raportare la

diverse acte procedurale înfăptuite de instanță pe parcursul judecății de apel,

cum ar fi încheierea de suspendare a judecății de apel din 2 iunie 2011 și

soluția conținută în decizia recurată, respectiv termenele acordate în vederea

depunerii la dosar a Deciziei civile nr. 2705/2013 a Tribunalului București.

Chiar astfel fiind,

împrejurarea că la termenul din 2 iunie 2011, Curtea de Apel București a dispus

suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr.

43653/301/2010 al Judecătoriei sector 3, de a cărui rezolvare a considerat că

depinde judecata sa de apel, și că prin hotărârea pronunțată a stabilit

argumentat care este momentul soluționării irevocabile a respectivului dosar,

nu demonstrează în sine nicio contradicție în activitatea instanței, nici

caracterul contradictoriu al actelor procedurale ori măsurilor premergătoare

soluționării cauzei și nici caracterul contradictoriu al considerentelor pe

care se sprijină hotărârea pronunțată. Cel mult, aprecierea instanței de apel

asupra momentului soluționării irevocabile a Dosarului nr. 43653/301/2010 ce a

provocat măsura suspendării judecății de apel, ar putea fi cenzurată, sub

aspectul legalității sale, sub motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., și acesta invocat prin recursurile declarate.

Tot astfel, nu denotă

o contrazicere a instanței faptul de a se fi așteptat de către aceasta,

ulterior repunerii pe rol a cauzei, a depunerii la dosar a Deciziei civile nr.

2705/2013 a Tribunalului București, ce a soluționat recursul soților C.

declarat împotriva încheierii de respingere a cererii lor de intervenție, fiind

firesc ca instanța să dispună în mod real de acest înscris, de vreme ce

părțile, în dezbaterile lor contradictorii asupra instituției perimării, își

sprijineau sau își contraziceau susținerile referindu-se la respectiva hotărâre

și de vreme ce și instanța, în argumentația sa, urma să se refere la acesta,

chiar dacă doar prin înlăturarea sa din momentele relevante asupra operării

perimării apelurilor.

Nefondată este și cea

de a doua critică de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., prin care s-a pretins greșita interpretare a actului dedus judecății -

recursul soților C. - ca fiind formulat doar împotriva încheierii de respingere

a cererii de intervenție când, potrivit recurenților, acesta a fost îndreptat

atât împotriva respectivei încheieri, cât și a sentinței ce luase act de

tranzacția părților din Dosarul nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei Sector 3.

Este adevărat că,

potrivit înscrisului aflat la prezentul dosar de recurs - ce reprezintă cererea

formulată de către soții C. în Dosarul Tribunalului București nr. 44490/3/2012,

de comunicare a încheierii din 24 ianuarie 2012 și a Sentinței nr. 11665/2012

pronunțate de Judecătoria sector 3 în Dosarul de fond nr. 43653/301/2010 -

aparent și formal recursul acestor părți este îndreptat atât împotriva

încheierii judecătoriei ce le-a respins cererea de intervenție, cât și

împotriva hotărârii ce a finalizat Dosarul nr. 43653/301/2010, anume Sentința

civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 ce a consimțit tranzacția părților

litigante.

În mod real însă,

Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei sector 3 nu a făcut

niciodată obiectul recursului exercitat de soții C., aspect ce rezultă în mod

incontestabil din conținutul Deciziei nr. 2705 din 24 octombrie 2013 a

Tribunalului București din ale cărei considerente se constată că obiectul de

învestire a instanței de recurs l-a constituit verificarea legalității și

temeiniciei încheierii de ședință din 24 ianuarie 2012 a Judecătoriei sector 3,

cercetarea judecătorească realizată de instanța de control judiciar fiind

circumscrisă acestui obiect de învestire. Așadar, în activitatea sa, instanța

de recurs a supus verificării legalitatea și temeinicia acestei încheieri

interlocutorii, iar nu și pe cea a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie

2012.

De altfel, în raport

de normele procedurale incidente și de situația lor concretă în procesul

înregistrat sub nr. 43653/301/2010 al Judecătoriei sector 3, intimații C. nici

nu aveau deschisă calea de atac a recursului împotriva Sentinței civile nr.

11665 din 26 iunie 2012 ce a finalizat acest litigiu întrucât prin respingerea

ca inadmisibilă a cererii lor de intervenție în interes propriu (prin

încheierea din 24 ianuarie 2012), consecința a constat în aceea că persoanele

în cauză au rămas străine de proces, nedobândind calitatea de parte și

neintervenind în cursul și procedura acestuia.

Or, căile de atac

ordinare și cele extraordinare sunt concepute ca mecanisme puse la dispoziția

părților litigante pentru declanșarea controlului judiciar asupra hotărârilor

judecătorești, doar prin excepție și pentru considerente de interes public

acestea putând fi inițiate și de instituții/organisme ce nu au figurat ca părți

în raportul de drept procesual soluționat prin hotărârea instanței (spre ex.

procurorul, etc.).

Așadar, chiar dacă în

înscrisurile din dosar, intimații C. au menționat că recursul pe care l-au

declarat în Dosarul nr. 44490/3/2012 al Tribunalului București vizează atât

încheierea din 24 ianuarie 2012, cât și Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie

2012 ale Judecătoriei sector 3, astfel de mențiuni nu produc nici un fel de

consecințe juridice cât timp din punct de vedere legal, ei nu aveau deschisă o

cale de atac împotriva hotărârii judecătorești ce a finalizat un proces în care

nu au deținut și nici dobândit calitate de parte, ci, în acord cu dispozițiile

art. 52 alin. (2) C. proc. civ., aceștia dispuneau doar de calea de atac

împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra intervenției, exercitabilă

"odată cu fondul".

Astfel de mențiuni,

chiar făcute prin declarația de recurs, nu au aptitudinea de a extinde sfera

cercetării judecătorești în recurs dincolo de ceea ce îngăduie legea, după cum

nejustificat au pretins recurenții întemeindu-se strict pe conținutul formal al

unor înscrisuri emanând de la intimații C., regăsite în Dosarul nr.

44490/3/2012 al Tribunalului București.

Cea de-a treia

critică a recursurilor declarate a pus în discuție legalitatea aprecierii

instanței de apel asupra momentului rămânerii irevocabile a Sentinței civile

nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei sector 3 și, implicit, asupra

momentului de la care începând, a dispărut cauza care a justificat suspendarea

judecării prezentului litigiu în apel și de la care a început să curgă termenul

de perimare de 1 an în care s-a considerat că părțile au rămas în pasivitate

prin lăsarea pricinii în nelucrare.

Prin criticile lor de

recurs, recurenții au susținut că aceste momente nu coincid cu mențiunea

formală existentă pe hotărârea judecătorească în cauză, în sensul rămânerii irevocabile

a acesteia prin nerecurare la data de 22 octombrie 2012, cât timp abia la 24

octombrie 2013, prin Decizia civilă nr. 2705/2013 a Tribunalului București a

fost soluționat recursul declarat de intervenienții C. atât împotriva

încheierii din 24 ianuarie 2012, cât și a Sentinței civile nr. 11665 din 26

iunie 2012, ambele pronunțate de Judecătoria sector 3, și cât timp nu se

tranșase irevocabil soarta cererii de intervenție din Dosarul nr.

43653/301/2010. Recurenții au mai susținut că mențiunile cu privire la data

rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 sunt

eronate, iar în vederea îndreptării acestor erori ei nu dispun de niciun

remediu procesual efectiv.

Înalta Curte

apreciază că și aceste critici de recurs sunt nefondate, instanța de apel

apreciind în mod corect asupra momentului rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătorești în discuție și, implicit, asupra obligațiilor și conduitelor

procesuale de care părțile erau ținute în legătură cu dosarul pendinte,

suspendat în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin

încheierea din 2 iunie 2011 a Curții de Apel București.

Se deduce astfel, din

considerentele deciziei recurate că instanța de apel a opus recurenților

(apelanți în faza judecății de apel) data de 22 octombrie 2012 ca fiind aceea a

rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 nu

exclusiv în considerarea mențiunii formale existente pe acest înscris, în

vederea corectării căreia părțile interesate nu ar fi acționat în vreun fel și

care s-ar impune acestora până la eventuala ei modificare/rectificare, pentru a

se justifica acea critică a recurenților care, acuzând săvârșirea unei erori

materiale de către Judecătoria sector 3 și lipsa căii procesuale pentru

remedierea acesteia, au invocat lipsa oricărei culpe și imposibilitatea

imputării acestui aspect lor.

Dimpotrivă, analiza

instanței de apel a mers mai departe decât observarea mențiunii aplicată de

Judecătoria sector 3 pe sentință cu privire la data rămânerii irevocabile a

acesteia, curtea de apel stabilind în mod corect că, date fiind toate

circumstanțele cazului - configurate în respingerea intervenției soților C. în

Dosarul nr. 43653/301/2010, finalizarea acestuia prin încheierea unei

tranzacții între părțile litigante, respingerea recursului intervenienților

declarat împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012 - există o singură dată a

momentului rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 11665/2012, respectiv

aceea menționată pe cale administrativă de Judecătoria sector 3, 22 octombrie

2012, adică cea care corespunde momentului expirării termenului de recurs în

care părțile din dosarul judecătoriei puteau promova această cale de atac.

Instanța de recurs a

expus deja argumentele pentru care a reținut că recursul declarat de intimații

C. în Dosarul nr. 44490/3/2012 al Tribunalului București a fost îndreptat doar

împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012, de respingere a cererii de

intervenție a acestora, și pentru care a apreciat ca fiind nefondată susținerea

recurenților în sensul că acest recurs a vizat, deopotrivă, și Sentința civilă

nr. 11665/2012 a Judecătoriei sector 3.

Prin urmare, în mod

real, Sentința civilă nr. 11665 din 26 iunie 2012 a Judecătoriei sector 3

București nu a fost niciodată atacată cu recurs nici de către părțile în

litigiu și nici de către intervenienți, aceasta nefăcând obiectul niciunui

control judiciar al instanței ierarhic superioare.

Așadar nicio

inexactitate ori eroare nu există în mențiunea făcută pe hotărârea

judecătorească de către Judecătoria sector 3, în sensul că aceasta a devenit

irevocabilă prin nerecurare la momentul expirării termenului de recurs.

Cât privește

aptitudinea recursului exercitat împotriva încheierii interlocutorii din 24

ianuarie 2012, de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție a soților

C., de a influența soarta hotărârii judecătorești ce a finalizat litigiul și,

implicit, caracterul său irevocabil, aceasta nu poate fi negată în mod absolut,

însă se apreciază că, date fiind particularitățile procedurii, legătura de

determinare dintre acestea nu este una directă, similară ipotezei căii de atac

prevăzută de lege și exercitată de parte direct împotriva hotărârii pretins

netemeinică ori nelegală, ci este subordonată condiției de a fi admisă în

principiu cererea de intervenție, în urma judecării recursului.

Până la îndeplinirea

acestei condiții, simplul fapt al exercitării căii de atac împotriva unei

încheieri pronunțate pe parcursul litigiului de către o persoană ce nu a

dobândit niciodată calitatea de parte în proces nici nu afectează în sine

caracterul irevocabil al hotărârii judecătorești ce a tranșat disputa dintre

părțile litigante și nici nu deplasează momentul rămânerii irevocabile a

acesteia (care se apreciază în mod independent și autonom, în raport de conduita

procesuală a părților la care se referă, după cum acestea au exercitat sau nu

calea de atac împotriva sa, și de termenele și căile de atac pe care legea le

prevede împotriva acesteia) la data soluționării căii de atac - în speță

recursul - vizând încheierea premergătoare.

De altfel, această

critică a recurenților are un caracter pur speculativ, fiind cu adevărat

relevant din perspectiva sancțiunii perimării reținute în cauză faptul că

părțile Dosarului nr. 43653/301/2010 au înțeles să stingă litigiul dintre ele

prin încheierea unei tranzacții ce a fost consfințită printr-o hotărâre

judecătorească împotriva căreia nimeni - nici părțile dosarului, dar nici

intervenienții - nu a exercitat calea de atac a recursului, singura posibilă

din punct de vedere legal, ceea ce înseamnă că Sentința civilă nr. 11665 din 26

iunie 2012 a devenit irevocabilă prin nerecurare la data indicată de

Judecătoria sector 3, respectiv la 22 octombrie 2012, această situație rămânând

neschimbată în urma judecării recursului intervenienților prin Decizia nr. 2705

din 24 octombrie 2013 a Tribunalului București.

Un alt element

esențial în economia speței îl reprezintă împrejurarea că, după cum în mod

corect a reținut instanța de apel, prin încheierea tranzacției între părțile

Dosarului nr. 43653/301/2010 și prin rămânerea irevocabilă a soluției de

consfințire a tranzacției, s-a rezolvat, din punct de vedere juridic,

chestiunea litigioasă care a determinat suspendarea judecății de apel din

dosarul pendinte în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (instanța pe

rolul căreia se aflau apelurile fiind interesată de soarta contractului de

cesiune de drepturi litigioase), moment de la care începând apelurile deduse

judecății în fața Curții de Apel București puteau fi judecate.

Instanța de recurs nu

regăsește nicio modificare în raționamentul instanței de apel, sub acest

aspect, după cum fără temei au pretins recurenții, observându-se că atât prin

încheierea de suspendare a judecății din 2 iunie 2011, cât și prin decizia

recurată, curtea de apel a raportat actele de procedură îndeplinite și,

ulterior, conduitele părților litigante la data soluționării irevocabile a

Dosarului nr. 43653/301/2010, dată necunoscută la momentul dispunerii

suspendării (întrucât Dosarul nr. 43653/301/2010 se afla încă în curs de

judecată în primă instanță), dar pe care a determinat-o prin judecata sa finală

în raport de toate elementele procesuale relevante.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a stabilit în mod corect că

această dată corespunde mențiunilor Judecătoriei sector 3 aplicate pe

exemplarul Sentinței civile nr. 11665 din 26 iunie 2012 și, implicit, că

aceasta a făcut o corectă aplicare în cauză dispozițiilor art. 248 alin. (1) și

art. 250 alin. (1) C. proc. civ., calificând atitudinea apelanților ca lipsă de

stăruință în reluarea judecății dosarului de apel pendinte înăuntrul termenului

de 1 an scurs de la data rămânerii irevocabile, mai sus arătate, a sentinței ce

consfințea tranzacția părților din Dosarul nr. 43653/301/2010.

Cât privește

nerelevanța practicii judiciare indicată de instanța de apel în considerentele

hotărârii sale, în raport de problematica particulară a cauzei pendinte, Înalta

Curte reține că trimiterea curții de apel la jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost realizată în mod cu totul subsidiar și

circumstanțial, în condițiile în care considerentele deciziei atacate expun de

o manieră completă argumentele proprii ale instanței care au condus-o la

adoptarea soluției perimării apelurilor, argumente sprijinite pe normele legale

incidente și pe actele procedurale ale cauzei, iar nu deduse prin împrumutarea

unor raționamente străine speței, inspirate din alte decizii ale instanțelor.

În considerarea

tuturor acestor motive, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de M.S.A., P.G.A.V., precum și de reclamantul

T.V. împotriva Deciziei nr. 215/A din 15 mai 2014 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă pronunțată în Dosarul nr. 12646/3/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL