Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
567/2/2013
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
9 octombrie 2014

Decizia nr. 2647/2014 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 567/2/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 934 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 567/2/2013* s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.R.S. împotriva deciziei nr. 2 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta V.R.S. a solicitat revizuirea deciziei nr. 934 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. În motivarea cererii, revizuienta a arătat că, prin soluția pronunțată, instanța de recurs și-a însușit concluziile hotărârii din apel, pe care le consideră nelegale și netemeinice, deoarece, deși instanța de apel a reținut vinovăția intimatei H. în săvârșirea faptei ilicite, a constatat că nu există prejudiciu. Astfel, revizuenta a susținut existența unei motivări contradictorii, care ar fi impus casarea hotărârii din apel. Deși a cerut în mod expres instanței de recurs să se pronunțe pe acest aspect, prin respingerea recursului ca nefondat, rezultă că instanța nu s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut. La fel, în ceea ce îl privește pe intimatul Ministerul Afacerilor Interne, instanța a reținut în sarcina acestuia ca există elemente ale unei răspunderi contravenționale, dar nu a dispus nicio măsură în acest sens.

A mai susținut revizuenta că acesta este un dosar politic. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că, pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.

Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudeeând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. Cu alte cuvinte, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținuta în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurări de iăpt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese data până la cel moment.

Or, în speță, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a respins recursul declarat de reclamanta V.R.S., astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât, prin soluția de respingere a recursului, instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului pricinii, ci numai a analizat motivele de nelegalitate invocate de recurentă. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire impusă de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă. Față de considerentele expuse, cererea de revizuire formulată de revizuenta V.R.S.

este inadmisibilă și se va respinge în consecință. Având în vedere că revizuenta a căzut în pretenții, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata H.I.A., în sumă de 600 RON, reprezentând onorariul de avocat, potrivit chitanței aflată la dosar.

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 934 din 20 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuenta V.R.S. Obligă revizuenta V.R.S. la plata sumei de 600 RON către intimata H.I.A., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2014.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.