ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 800/2012

Asupra

excepției de față;

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 279 din

25 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Buftea, inculpații P.C. și A.F. au fost

condamnați, alături de alți patru inculpați, la pedepse privative de libertate,

după cum urmează:

I. În baza

art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a), b) și c)

C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 37 alin. (1) lit.

b) C. pen. și art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.F. la

pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie în stare de recidivă postexecutorie (fapta din 15-16 iulie 2010

prezentată la pct. 1).

În baza art.

192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 37

alin. (1) lit. b) C. pen., art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat

inculpatul A.F. la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii

de violare de domiciliu în stare de recidivă postexecutorie (fapta din 15-16

iulie 2010 prezentată la pct. 1).

În baza art.

208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art.

75 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 39 alin.

(4) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.F. la pedeapsa închisorii de 3 ani și

6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă

postexecutorie (fapta din 15-16 iulie 2010 prezentată la pct. 2).

În baza art.

208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37

alin. (1) lit. b) C. pen., art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat

inculpatul A.F. la două pedepse cu închisoarea de 3 ani și 6 luni fiecare

pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în stare de recidivă

postexecutorie (două fapte - fapta din 27-29 aprilie 2010 prezentată la pct. 3

și fapta din 22 octombrie 2010 prezentată la pct. 4).

În baza art. 208

alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37

alin. (1) lit. b) C. pen., art. 39 alin. (4) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit.

c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.F. la pedeapsa cu închisoarea de 3 ani

și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă

postexecutorie (fapta din 05 iulie 2010 prezentată la pct. 5).

În temeiul

art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele șase

pedepse stabilite prin hotărâre și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea,

de 7 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare,

în final inculpatul executând o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În temeiul

art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitiva a hotărârii

și până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestăm preventive a inculpatului.

În temeiul art.

357 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei

aplicate reținerea și arestarea preventivă din 26 august 2010 la zi.

Il. În baza

art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g)

C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul

P.C. la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la furt calificat (fapta din 10 august 2010 prezentată la pct. 7).

În baza art. 61

C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate a pedepsei de 6 ani și 9 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1080 din 02 octombrie 2006 a Tribunalului

București, definitivă prin decizia penală nr. 2198 din 24 aprilie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a contopit restul neexecutat de 818 zile

cu pedeapsa stabilită in cauză de 3 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 ani

închisoare.

În temeiul

art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii

și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În temeiul art.

357 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei

aplicate reținerea de 24 ore de la 26 august 2010 orele 21:00 la 27 august 2010

orele 21:00.

Recursurile declarate

de inculpații P.C. și A.F. împotriva hotărârii instanței de fond au fost respinse,

ca nefondate, prin decizia penală nr. 1426 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Împotriva acestei

hotărâri definitive au formulat recurs condamnații P.C. și A.F., cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. 8727/94/2010.

La termenul acordat

pentru soluționarea recursurilor, 19 martie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul

disp. art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

a) teza a II-a C. proc. pen. și art. 385

1

C. proc. pen., a pus în discuția

părților excepția inadmisibilității recursurilor declarate de condamnații P.C. și

A.F., concluziile apărătorului recurenților condamnați și ale reprezentatului parchetului

fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursurile

declarate de condamnații P.C. și A.F. prin prisma excepției invocate, Înalta

Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Legea procesuală

penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția

României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea

protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele

art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

În consecință,

revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii,

calea procesuală prevăzută în C. proc. pen.

Astfel, corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii,

legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile

susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora,

precum și cazurile de casare.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că numiții P.C. și A.F. au formulat recurs

împotriva unei decizii definitive pronunțate în recurs, demersul lor tinzând la

reluarea controlului judiciar.

Or, potrivit reglementării

dată prin legea procesuală penală, în materie de control judiciar, căile de atac

nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp cât părțile sunt nemulțumite de soluția

definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului,

exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege,

C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală

stingându-se prin exercitare.

Hotărârea prin

care se soluționează recursul este definitivă, potrivit distincțiilor stabilite

prin art. 417 C. proc. pen., așa încât, împotriva acesteia nu se poate declara un

nou recurs.

Prin urmare, exercitarea

de către condamnații P.C. și A.F. a căii de atac a recursului în condițiile în care

legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință,

pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform

art. 385 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de condamnații P.C. și A.F. împotriva deciziei

penale nr. 1426 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenții condamnați la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de condamnații P.C. și A.F. împotriva deciziei penale nr.

1426 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții

condamnați la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care sumele de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați

din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 martie 2012.