ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2450/2014

Asupra cauzei de față, prin raportare la

dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele;

Prin

decizia nr.

262/A din 21 mai

2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, s-a respins cererea de suspendare

provizorie formulată pe cale de ordonanță președințială de petenta P. România SRL

în contradictoriu cu intimatul Ț.V. împotriva sentinței civile nr. 157/LM/2014 pronunțată

de Tribunalul Bihor.

Împotriva acestei hotărâri definitive a

declarat „apel" petenta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea,

la data de 26 mai 2014 și înaintat de această instanță, la data de 26 iunie 2014,

Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare (stadiul procesual recurs).

Investită cu soluționarea căii de atac,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 7 iulie

2014, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului,

prin raport constatându-se că acesta nu este admisibil.

În conținutul raportului asupra admisibilității,

s-a reținut în esență, că în drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 Cod sunt

hotărâri definitive hotărârile date în apel, Iară drept de recurs, precum și cele

neatacate cu recurs,

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate

în cererile prevăzute la art.

94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,

conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare

de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile

date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului".

Hotărârea atacată (decizia nr. 262/A din

21 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă), prin care s-a respins cererea

de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 157/LM/2014 a Tribunalului

Bihor (pe care de ordonanță președințială) a fost dată în calea de atac a apelului.

În

conformitate cu prevederile art. 718 alin. (7) din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea

prevăzută la alin. (2), instanța poate dispune (...) suspendarea provizorie a executării

până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi

de atac".

În

speță, în calea de atac a apelului a fost formulată cererea

de suspendare provizorie a executării unei sentințe pronunțate în primă instanță

în litigii de muncă, (pe cale de ordonanță președințială) or, C. proc. civ. prevede

în mod expres, în cuprinsul art. 718 alin. (7), sus evocat, că încheierea pronunțată

în cererea având ca obiect suspendarea provizorie a executării unei hotărâri nu

este susceptibilă de a fi atacată.

Apreciind că raportul întrunește condițiile

art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a dispus Ia 9

iulie 2014, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună punctele

de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din aceeași lege.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de

recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

recurentei-petente P. România SRL și intimatului Ț.V.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra

raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin registratura instanței, la data de

23 iulie 2014 recurenta-petentă P. România SRL a depus însă o cerere de renunțare

la judecata recursului, ce a fost comunicată intimatului Ț.V.

S-a fixat termen la data de 30 septembrie

2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., când, conform principiului disponibilității

ce guvernează procesul civil, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la judecata

recursului declarat împotriva deciziei nr. 262/A din 21 mai 2014 a Curții de Apel

Oradea, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1)

raportat la alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „reclamantul

poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință

de judecată, fie prin cerere scrisă", actul de dispoziție al părții putând

fi manifestat și în apel, precum și în căile extraordinare de atac.

Art. 406 din legea menționată reglementează

condițiile în care poate opera renunțarea reclamantuiui la judecată, aceasta reprezentând

un act procesual de dispoziție și întrucât reclamantul este cel care a inițial demersul

judiciar este firesc ca acesta să aibă dreptul de a renunța la judecată, Iară vreo

obligație de a justifica în vreun fel, manifestarea sa de voință și fără vreo constrângere

de ordin temporal în această privință.

Constatând că sunt incidente prevederile

art. 406 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., că manifestarea de voință

a reclamantei P. România SRL este expresă, neechivocă și îndeplinește toate condițiile

de fond și de formă pentru a produce efecte juridice specifice actului de dispoziție,

Înalta Curte urmează a lua act de renunțare la judecata recursului declarat în cauză.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de renunțarea reclamantei P. România

SRL cu sediul în Arad, str. A.T., înregistrată la ORC sub nr. 102/825/2010, la judecata

recursului declarat împotriva deciziei nr. 262/A din 21 mai 2014 a Curții de Apel

Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie 2014.