Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2368/2014

HOTĂRÂRE
24.09.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2368/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva la data de 20 februarie 2014, reclamanta B.F.G., domiciliată în Cipru, a solicitat, în contradictoriu cu B.Z.L., domiciliat în Carei, jud. Satu Mare, desfacerea căsătoriei încheiate între aceștia la data de 29 septembrie 2007, din culpa exclusivă a pârâtului; reluarea, de către reclamantă a numelui "N.", avut anterior încheierii căsătoriei; exercitarea autorității părintești asupra minorei B.V. de către ambii părinți; stabilirea domiciliului acesteia în Cipru, Germasogenia, Limassol și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majoratul acesteia.

În motivare, reclamanta a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 29 septembrie 2007, în localitatea Gurasada, jud. Hunedoara, iar din căsătoria acestora a rezultat minora B.V., născută la 14 februarie 2008 în Hunedoara, jud. Hunedoara. Reclamanta a mai arătat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în localitatea Câmpuri-Surduc, jud. Hunedoara, că din anul 2012 aceasta locuiește în Cipru, împreună cu fiica sa și că pârâtul s-a mulat din imobilul unde au locuit împreună în Carei, jud. Satu Mare. Prin Sentința civilă nr. 1950 din 11 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Deva cauza a fost declinată spre soluționare în favoarea Judecătoriei Carei. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, ultimul domiciliu comun al soților B. a fost în comuna Gurasada, sat Câmpuri-Surduc, jud. Hunedoara, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Deva.

Din informațiile furnizate de I.T.M. Hunedoara, I.T.M. Satu Mare, Poliția comunei Gurasada și Primăria municipiului Carei, a rezultat că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care s-a aflat cel din urmă domiciliu comun al părților, reclamanta stabilindu-se în Cipru, iar pârâtul în Carei, jud. Satu Mare, ipotecă în care instanța a stabilit aplicabilitatea dispozițiilor art. 914 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, competența de soluționare a pricinii revine instanței în raza teritorială a căreia locuiește pârâtul, respectiv judecătoriei Carei. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 2300 din 11 septembrie 2014, Judecătoria Carei a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru rezolvarea acestuia.

În motivare, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 914 alin. (1) teza I C. proc. civ., Judecătoria Deva este competentă să judece litigiul, întrucât în circumscripția acesteia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, doar în cadrul acestei instanțe putându-se administra cu celeritate probatoriul, constând în audierea martorei propuse de către reclamantă și ancheta socială. Examinând conflictul de competență, Înalta Curte va reține că, în speță, competența soluționării cauzei în primă instanță, revine Judecătoriei Carei, pentru considerentele ce succed. Această instanță a fost sesizată cu o cerere prin care reclamanta B.F.G., domiciliată în Cipru, Germasogenia, Limassol, a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul B.Z.L., domiciliat în Carei, jud. Satu Mare, din culpa exclusivă a acestuia; reluarea, de către reclamantă a numelui "N.", avut anterior încheierii căsătoriei; exercitarea autorității părintești asupra minorei B.V.

de către ambii părinți; stabilirea domiciliului acesteia în Cipru, Germasogenia, Limassol și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majoratul acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 914 alin. (1) C. proc. civ. cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a părților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, după plecarea sa în Cipru, pârâtul s-a mutat din domiciliul conjugal, situat în localitatea Câmpuri-Surduc, jud. Hunedoara, în orașul Carei, și că este angajat la SC P.M.

SRL, din Foieni, jud. Satu Mare. Din verificările dispuse, din oficiu, de către judecătoria Deva la inspectoratele Teritoriale de Muncă Hunedoara și Satu Mare, la Poliția comunei Gurasada și la Primăria municipiului Carei, a rezultat că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care s-a aflat cel din urmă domiciliu comun al soților, reclamanta locuind în Cipru, iar pârâtul în Carei, jud. Satu Mare. Această situație se circumscrie ipotezei reglementate de dispozițiile art. 914 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care își găsesc aplicabilitatea în cauză, și potrivit cărora, competența de soluționare a pricinii revine instanței în a cărei rază teritorială locuiește pârâtul, respectiv Judecătoriei Carei.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Carei. Definitivă. Decizia se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2731/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, Ia data de 06 noiembrie 2014, reclamantul P.G.l. a chemat în judecată pe pârâta P.A., solicitând; - desface
ÎCCJ 2013-12-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2066/2015
2014, reclamantul se afla în Spania, iar minora fusese lăsată în grija bunicii paterne. Prin Sentința civilă nr. 257 din 12 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Sf. Gheorghe, s-a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pâ
ÎCCJ 2015-10-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2047/2015
I.C. a chemat în judecată pe pârâta C.E.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei, prin acordul părților, reluarea de către pârâtă a numelui avui anterior căsătoriei, stabilirea locuințe
ÎCCJ 2014-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2014
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 16 mai 2013, reclamanta D.I.M., în calitate de reprezentant legal a
ÎCCJ 2015-05-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1837/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată din data de 7 octombrie 2014, în Dosarul nr. 2577/206/2014 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamanta A.N.M. l-a chemat în j
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă