ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Decizia civilă nr. 156 din 23 octombrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul R.F. împotriva sentinței civile nr. 311/31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 13.128 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri și a menținut în rest hotărârea atacată. A respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara împotriva aceleiași sentințe. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării procedurilor de expropriere au fost cele corecte.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cererea de recurs a fost semnată de pârât prin avocat B.M.B. (fila 8 dosar), care nu a depus împuternicire avocațială și care nu a reprezentat partea în apel. Constând această neregularitate, prin încheierea din 15 mai 2014 (filele 20-21 dosar), Înalta Curte a dispus a se comunica recurentului-pârât obligația semnării cererii de recurs, sub sancțiunea anulării acestuia, în condițiile art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la filele 23-24 dosar, citațiile purtând mențiunea amintită au fost primite de serviciul de registratură al recurentului-pârât, atât la sediul central din București, cât și la sediul D.R.D.P.

Timișoara. Analizând recursul din perspectiva dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea acestuia, pentru considerentele ce succed: Dispozițiile legale mai sus invocate dispun: „(1) Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni (...) d) semnătura.” În același timp, art. 69 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date (...)”. Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că avocatul care a semnat cererea de recurs nu a reprezentat partea nici în apel și nici la instanța de fond, astfel încât, în lipsa unui mandat, nu avea calitatea de reprezentant al părții, pentru a exercita, în numele acesteia, calea de atac.

Lipsa semnăturii putea fi totuși, împlinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., sens în care instanța a acordat un termen și a citat recurentul-pârât cu mențiunea expresă a semnării cererii de recurs, sub sancțiunea anulării cererii. Nici în aceste condiții recurentul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația. Pentru aceste considerente, constatând lipsa din cererea de recurs a unei mențiuni prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, Înalta Curte va anula recursul. În același timp, Înalta Curte va fac aplicațiunea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând că recurentul-pârât a căzut în pretenții și că s-a solicitat de către partea adversă obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 156 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurentul-pârât la 3.288 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant R.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014.