ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând, în
condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin
Decizia civilă nr. 156 din 23 octombrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I
civilă
a admis apelul declarat de reclamantul
R.F. împotriva sentinței civile nr. 311/31 ianuarie 2013 pronunțată de
Tribunalul Arad, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat
pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 13.128 euro sau echivalentul în
lei la data plății, cu titlul de despăgubiri și a menținut în rest hotărârea
atacată. A respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.T.I., prin
CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii atacate și,
pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că
valorile stabilite prin expertiza ce a stat la baza declanșării procedurilor de
expropriere au fost cele corecte. În drept, recursul a fost întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost semnată de
pârât prin avocat B.M.B. (fila 8 dosar), care nu a depus împuternicire
avocațială și care nu a reprezentat partea în apel.
Constând această neregularitate, prin
încheierea din 15 mai 2014 (filele 20-21 dosar), Înalta Curte a dispus a se
comunica recurentului-pârât obligația semnării cererii de recurs, sub
sancțiunea anulării acestuia, în condițiile art. 302
1
alin. (1) lit.
d) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de îndeplinire a
procedurii de citare, aflate la filele 23-24 dosar, citațiile purtând mențiunea
amintită au fost primite de serviciul de registratură al recurentului-pârât,
atât la sediul central din București, cât și la sediul D.R.D.P. Timișoara.
Analizând recursul din perspectiva
dispozițiilor art. 302
1
alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta
Curte va dispune anularea acestuia, pentru considerentele ce succed:
Dispozițiile legale
mai sus invocate dispun: „(1) Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea
nulității, următoarele mențiuni (...) d) semnătura.”
În același timp, art.
69 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „Avocatul care a asistat pe o parte la
judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea
drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la
timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii
date (...)”.
Verificând actele
dosarului, Înalta Curte constată că avocatul care a semnat cererea de recurs nu
a reprezentat partea nici în apel și nici la instanța de fond, astfel încât, în
lipsa unui mandat, nu avea calitatea de reprezentant al părții, pentru a
exercita, în numele acesteia, calea de atac.
Lipsa semnăturii
putea fi totuși, împlinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., sens
în care instanța a acordat un termen și a citat recurentul-pârât cu mențiunea
expresă a semnării cererii de recurs, sub sancțiunea anulării cererii.
Nici în aceste
condiții recurentul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația.
Pentru aceste
considerente, constatând lipsa din cererea de recurs a unei mențiuni prevăzute
de lege sub sancțiunea nulității, Înalta Curte va anula recursul.
În același timp,
Înalta Curte va fac aplicațiunea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.
civ., constatând că recurentul-pârât a căzut în pretenții și că s-a solicitat
de către partea adversă obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează
recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.T.I. prin CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P.
Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 156 din 23 octombrie 2013 a Curții de
Apel Timișoara, secția I civilă.
Obligă
recurentul-pârât la 3.288 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant R.F.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 septembrie 2014.