ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1960/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin.

(1) C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față;

Prin

Decizia civilă nr. 5179 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursurile declarate de pârâții T.l. și T.V. și a dispus

modificarea în parte a Deciziei nr. 347/A din 09 octombrie 2012 a Curții de

Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții Ț.A.R.,

Ț.C.A. și Ț.C. împotriva sentinței nr. 1962 din 09 noiembrie 2011 a

Tribunalului Bucureștim secția a V-a civilă, a constatat nul recursul declarat

de reclamanții Ț.A.R. și Ț.C., și, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

Ț.C.A. formulate împotriva aceleiași decizii, menținând restul dispozițiilor

deciziei.

Pentru a pronunța această soluție, cu

privire ia recursul formulat de Ț.C.A., instanța a reținut că susținerile

acestuia sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

Excepția autorității de lucru judecat

nu este incidență în cauză, recurentul invocând existența unei hotărâri

judecătorești anterioare care statuează asupra unui aspect ce nu are relevanță

asupra obiectului procesului pendinte.

În ceea ce privește prescripția

dreptului material la acțiunea în constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare, în mod corect instanța de apel a statuat că prin raportare

la împrejurarea că imobilul în litigiu face parte din cele prevăzute la art. 1

din Legea nr. 10/2001, în speță sunt aplicabile dispozițiile art,45 alin. (5)

din acest act normativ, conform cărora dreptul la acțiune în constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995,

până ia data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este prescriptibil în

termen de un an de la intrarea în vigoare a acesteia, indiferent de cauza de

nulitate, termen care s-a împlinit ia 14 august 2002.

Împotriva acestei deciziL recurentul Ț.C.A.

a formulat contestație în anulare. în motivarea căii de atac exercitate, a

deciarat că este nemulțumit de considerentele hotărârii instanței de recurs, în

sensul în care instanța trebuia să aibă în vedere temeiul de drept invocat prin

cererea de chemare în judecată, respectiv art. 480 și art. 481 C. civ., și nu

Legea nr. 10/2001 Pe de altă parte, a invocat excepția autorității de lucru

judecat, ca excepție de ordine publică, apreciind că aceata împiedică orice judecată

în fond a pricinii. în acest sens arată că decizia atacată a fost pronunțată cu

eludarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și art. 166 C. proc. civ.

Recurentul și-a întemeiat în drept

contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând prioritar contestația în

anulare sub aspectul admisibilității, în aplicarea dispozițiilor art. 137 alin.

(1) cu referire la ari 317 - 318 C. proc. civ, Înalta Curte constată că aceasta

este inadmisibilă, urmând a fi respinsa, pentru considerentele ce succed:

Contestația în anulare, cale

extraordinară de atac de retractare, poate fi exercitată exclusiv pentru

motivele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 - 318C. proc. civ.

Art 317 C. proc. civ, prevede

posibilitatea atacării cu contestație în anulare a hotărârilor irevocabile,

pentru situația când procedura de chemare în judecată a părții, pentru ziua

când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau

când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență, dar numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului sau când, deși au fost invocate prin

cererea de recurs, instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări

de fapt.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu această cale de

atac de retractare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale

sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis

din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Numai în situația invocării acestor

motive contestația în anuiare este admisibilă, iar nu și pentru greșita

apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a

hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în cazul contestației în anulare.

Or, prin contestația în anulare

promovată, contestatorul face vorbire despre netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii atacate, de starea de fapt și de probeie administrate.

Chiar dacă în mod formai contestatorul

a indicat dispozițiile art. 317 C. proc. civ., ca temei al contestației în

anuiare, niciuna din eriticile formulate nu poate fi subsumată vreunui motiv de

contestație în anulare, nefiind incidente nici dispozițiile art. 318 C. proc.

civ.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge calea de atac ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGM

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul Ț.C.A. împotriva Deciziei nr. 5179 din 12

noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

18 iunie 2014.