ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1564/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul C.N.S.L. din cadrul F.R.F., reclamantul P.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC F.C.U.C. SA constatarea rezilierii

din inițiativa angajatorului a contractului individual de muncă încheiat

cu acesta, precum și obligarea pârâtei la plata sumei totale de 11.975.000 euro,

echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plătii.

Prin sentința arbitrală nr. 41 din 10 martie 2011 pronunțată de

C.N.S.L. din cadrul F.R.F. s-a admis în parte cererea, s-au constatat încetate

raporturile contractuale dintre antrenorul V.P. și SC F.C.U.C. SA, începând cu

data de 12 ianuarie 2011, din voința unilaterală a clubului, fără culpa

antrenorului și a fost obligat clubul la plata către reclamant a următoarelor

sume: 164.893 euro cu titlul de drepturi salariale restante aferente perioadei

24 septembrie 2010-12 ianuarie 2011, 1.800.000 euro cu titlul de indemnizație

de instalare și 5.000.000 euro cu titlul de daune interese. Au fost respinse

celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

La data de 28 iunie 2012, SC F.C.U.C. SA a formulat acțiune în anulare

împotriva acestei sentințe.

Intimatul P.V. a formulat întâmpinare la acțiunea în anulare, în

cuprinsul căreia a invocat, cu prioritate, excepțiile lipsei calității

procesuale active și lipsei de interes.

Prin sentința civilă nr. 24 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei SC F.C.U.C. SA și a respins acțiunea ca fiind formulată de o

persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că cererea soluționată

prin Hotărârea din 10 martie 2011 a fost formulată de P.V. în contradictoriu cu

SC F.C.U.C. SA, înregistrată la O.R.C. sub nr. J/16/565/2002 (după cum rezultă

din cuprinsul cererii, depusa la fila 24 dosar).

Din înscrisurile comunicate de O.R.C. Dolj rezultă că societatea înregistrată

sub nr. J16/565/2002 are denumirea corectă și completă de SC F.C.U.C. SA.

În dispozitivul hotărârii arbitrale atacate se menționează că s-au

constatat încetate raporturile contractuale dintre antrenorul V.P. și SC F.C.U.C.

SA începând cu data de 12 ianuarie 2011 din voința unilaterală a clubului

fără culpa antrenorului și a fost obligat clubul SC F.C.U.C. SA la plata către

reclamant a următoarelor sume: 164.893 euro net cu titlul de drepturi salariale

restante aferente perioadei 24 septembrie 2010-12 ianuarie 2011, 1.800.000 euro

net cu titlul de indemnizație de instalare și 5.000.000 euro net cu titlul

de daune interese.

Petenta în cauza de față este SC F.C.U.C. SA înregistrată la O.R.C. sub

nr. J/16/1351/2006.

Prin urmare, este evident că există două societăți distincte, înregistrate

sub numere diferite în Registrul Comerțului, care au același sediu și

denumiri apropiate, împrejurări ce determină cu ușurință confuzie între

cele două persoane juridice.

Calitatea procesuală activă, cu titlu generic, presupune identitatea

dintre persoana reclamantului și persoana care este titulara dreptului dedus judecații.

Particularizând cu privire la acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale,

Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 364

1

C. proc.

civ. „părțile nu pot renunța prin convenție arbitrală la dreptul de a

introduce acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale. Renunțarea

la acest drept se poate face, însă, după pronunțarea hotărârii arbitrale”.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, au

dreptul de a formula acțiune în anulare părțile din convenția

arbitrală, nu și terții la această convenție.

Curtea a mai constatat că, prin încheierea pronunțată la data de

28 august 2012 de către C.N.S.L. din cadrul F.R.F., a fost soluționată

cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de P.V. și s-a dispus în mod

expres îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele și

dispozitivul Hotărârii din 2011, în sensul că hotărârea este pronunțată în

contradictoriu cu SC F.C.U.C. SA.

S-a apreciat de către instanța arbitrală, în cuprinsul încheierii

de îndreptare eroare materială că: ”văzând că înscrisul care a stat ca probă în

pronunțarea Hotărârii din 10 martie 2011 a C.N.S.L. este doar Contractul

Individual de muncă din 23 septembrie 2010 încheiat cu pârâta SC F.C.U.C. SA.,

cu datele de identificare menționate anterior și nu cu SC F.C.U.C. SA, care are

alte date de identificare, Camera apreciază ca fiind întemeiată cererea

principală.

Pentru a se evita orice fel de confuzie, ce ar putea afecta punerea în

executare a hotărârii ce face obiectul cauzei, Camera consideră ca fiind

necesară îndreptarea erorii materiale din preambulul, conținutul și

dispozitivul Hotărârii C.N.S.L. nr. 41 din 10 martie 2011, în temeiul disp. art.

33.4 din R.S.T.J.F., în sensul că, pe tot parcursul acesteia, SC F.C.U.C. SA se

va citi SC F.C.U.C. SA."

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC F.C.U.C. SA., recursul

fiind soluționat la data de 04 octombrie 2012, în sensul respingerii caii

de atac, ca netimbrată.

A mai reținut instanța că, din punctul de vedere al tribunalului

arbitral, hotărârea nr. 41/10 martie 2011 a fost pronunțată împotriva

pârâtei SC F.C.U.C. SA, aceasta fiind societatea parte în dosar și care a fost

obligată prin hotărâre la plata despăgubirilor bănești cuvenite lui P.V.

S-a mai constatat că și împotriva Hotărârii arbitrale din 10 martie 2011

a fost formulat recurs tot de către SC F.C.U.C. SA, recurs soluționat prin

Decizia nr. 42/CR/2011 la data de 20 aprilie 2011, iar în dispozitivul acestei

decizii se menționează expres că se respinge recursul formulat de SC

F.C.U.C. SA Prin urmare la data de 20 aprilie 2011, deci anterior soluționării

cererii de îndreptare de eroare materială prin încheierea din 28 august 2012, tribunalul

arbitral nu a reținut că sentința arbitrală împotriva căreia s-a

formulat recurs nu ar fi fost pronunțată în contradictoriu cu SC F.C.U.C.

SA, nici că SC F.C.U.C. SA ar fi fost obligată la plata de despăgubiri către V.P.

În subsidiar, instanța a reținut și alte argumente în sensul că

societatea care are calitatea de parte în dosarul arbitral și, implicit are

calitate procesuală activă în acțiunea în anularea sentinței arbitrale

este SC F.C.U.C. SA și nu SC F.C.U.C. SA: contractul individual de muncă a cărui

încetare se constată prin sentința arbitrală și în temeiul căruia s-au

acordat despăgubiri bănești a fost încheiat între V.P. și SC F.C.U.C. SA înregistrată

sub nr. J/16/565/2002; această societate - SC F.C.U.C. SA a declanșat

procedura cercetării disciplinare a angajatului său P.V. pentru absențe

nemotivate în perioada 07 decembrie 2010-11 ianuarie 2011 și a dispus

suspendarea contractului individual de muncă al acestuia și ulterior încetarea

contractului de muncă prin Deciziile nr. 1 din 11 ianuarie 2011 și nr. 2 din 09

februarie 2011; aceeași societate a formulat apărări pe cale de întâmpinare și

completare la întâmpinare și a depus înscrisuri, atât în dosarul arbitral inițial,

finalizat prin pronunțarea Hotărârii din 10 martie 011, cât și în dosarul

constituit ca urmare a formulării cererii de îndreptare eroare materială; SC

F.C.U.C. SA, înregistrată sub nr. J/16/565/2002, este societate aflată în lichidare,

astfel încât apărările au fost formulate de lichidatorul judiciar.

Curtea de apel a mai reținut că petenta din cauza de față - SC F.C.U.C.

SA, înregistrată sub nr. J/16/1351/2006, nu a făcut dovada faptului ca i s-a

solicitat executarea obligației de plata stabilită prin sentința nr. 41

din 10 martie 2011, astfel încât nu se confirmă susținerile acesteia în

sensul că are calitate procesuală activă în acțiunea în anularea hotărârii

arbitrale întrucât i s-a solicitat executarea dispozitivului acesteia.

Împotriva sentinței nr. 24 din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale a declarat recurs reclamanta SC F.C.U.C. SA, invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., precum

și netemeinicia sentinței, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat

următoarele:

Din preambulul, considerentele și dispozitivul Hotărârii din 10 martie 2011

rezultă faptul că aceasta a fost pronunțată împotriva FC U.C. SA, așa încât în

mod greșit a fost respinsă acțiunea în anulare ca fiind formulată de o persoană

lipsită de calitate procesuală activă.

Faptul că intimatul V.P. nu a solicitat recurentei să execute obligația

impusă de hotărârea din 10 martie 2011 nu înseamnă că nu poate face aceasta, în

termenul prevăzut de lege (3 ani). Or, termenul de exercitare a acțiunii în

anulare este stabilit de lege, astfel că recurenta a exercitat acțiunea, în

termenul de o lună, stabilit de art. 365 alin. (2) C. proc. civ.

Încheierea din data de 28 august 2012 nu este definitivă și

irevocabilă, ci face obiectul cauzei nr. 7553/2/2012, aflată pe rolul Curții de

Apel București.

În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 367 C. proc. civ., Hotărârea

din 2011 este obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de bunăvoie de partea

împotriva căreia s-a pronunțat. Or, recurenta nu dorește să ducă la îndeplinire

dispozitivul Hotărârii din 10 martie 2011, care obligă FC U.C. SA să-i

plătească lui P.V. suma de 6.964.893 euro.

De altfel, Hotărârea arbitrală din 10 martie 2011 este învestită cu

formulă executorie de instanța Tribunalului București și potrivit art. 368 C.

proc. civ., este titlu executoriu opozabil FC U.C. SA.

Actul ce a stat la baza admiterii excepției lipsei calității procesuale

active, respectiv, încheierea din data de 28 august 2012, prin care s-a dispus

îndreptarea erorilor materiale strecurate în preambulul, considerentele și

dispozitivul hotărârii este nulă absolut în raport de dispozițiile imperative

ale art. 358

13

alin. (3) lit. e) C. proc. civ., deoarece nu conține

semnăturile tuturor arbitrilor.

Încheierea de ședință din data de 28 august 2012 este nulă absolut

având în vedere și faptul că toate încheierile de ședință - încheierea din data

de 23 august 2012, încheierea din data de 16 august 2012 și încheierea din data

de 12 iulie 2012 nu sunt semnate de arbitri.

Această situație de fapt și de drept obliga Curtea să dispună aplicarea

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - actele îndeplinite cu

neobservarea formelor legale se vor declara nule, iar în cazul nulităților

prevăzute de lege vătămarea se prezumă, cu referire la art. 106 alin. (1) C.

proc. civ. - anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor

următoare.

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2013 Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecății prezentului recurs,

până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 7553/2/2012

al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 11 aprilie 2014, intimatul - pârât P.V. a

formulat cerere de redeschidere a judecății, arătând că Dosarul nr. 7553/2/2012

a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 3526 din 25 iunie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Această cerere a fost

încuviințată, cauza fiind repusă pe rol pentru continuarea judecății

recursului.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de

recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., acesta este invocat formal, deoarece din dezvoltarea

recursului nu rezultă critici care să fie încadrate în acest motiv de

nelegalitate.

Criticile recurentei vizează nelegalitatea sentinței

recurate, imputându-se instanței greșita admitere a excepției lipsei calității

procesuale active, iar aceste critici pot fi încadrate în motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind incidente prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte consideră că soluția de

respingere, pe temeiul excepției lipsei calității procesuale active, a acțiunii

în anulare vizând sentința arbitrală nr. 41 din 10 martie 2011 a C.N.S.L. din

cadrul F.R.F., acțiune formulată de SC F.C.U.C. SA, este corectă, deoarece,

chiar dacă în sentința arbitrală s-a menționat ca având calitate de pârâtă

această societate comercială, ulterior, sentința a fost îndreptată prin

încheierea din 28 august 2012 a aceleiași instanțe arbitrale, în sensul că

hotărârea este pronunțată în contradictoriu cu SC F.C.U.C. SA.

Îndreptarea erorii materiale, în sensul menționat, nu este de natură să

cauzeze reclamantei recurente SC F.C.U.C. SA vreo vătămare, ci dimpotrivă, se

stabilește că aceasta nu are calitate de pârâtă și, deci, debitoare în cadrul

raportului juridic dezlegat prin sentința arbitrală nr. 41 din 10 martie 2011,

această soluție fiind în deplin acord cu poziția exprimată de reclamanta

recurentă în acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu, în sensul că nu a

existat un contract de muncă și nici convenție arbitrală încheiate între SC

F.C.U.C. SA și P.V.

Încheierea de îndreptare a erorii materiale referitoare la denumirea

societății comerciale pârâte face corp comun cu sentința a cărei îndreptare s-a

dispus, astfel încât, ca urmare a îndreptării, se consideră că pârâta în raport

de care s-a pronunțat sentința și care a fost obligată la despăgubiri este SC

F.C.U.C. SA, nu recurenta din prezenta cauză SC F.C.U.C. SA, cum greșit se

menționase în sentința inițială.

Datorită efectului pe care încheierea de îndreptare îl produce asupra

sentinței îndreptate, prin menționarea corectă a denumirii pârâtei, nu există

riscul invocat de recurentă ca sentința să fie executată silit împotriva sa,

deoarece sentința se va executa astfel cum a fost îndreptată, recurenta din

prezenta cauză neavând calitatea de debitoare a obligațiilor stabilite prin

titlul executoriu.

În ceea ce privește susținerea recurentei, în sensul că încheierea din

28 august 2012 nu ar fi irevocabilă, Înalta Curte constată că Dosarul nr. 7553/2/2012

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a determinat suspendarea

prezentei pricini, a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 3526 din 25 iunie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul că s-a

respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de SC F.C.U.C. SA vizând anularea Deciziei

nr. 106 din 04 octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F., decizie

prin care s-a respins recursul aceleiași societăți comerciale împotriva

încheierii de îndreptare a erorii materiale din 28 august 2012.

Efectul obligatoriu al hotărârii arbitrale, invocat de recurentă prin

motivele de recurs, se produce față de părțile raportului juridic litigios, nu

față de terți. Or, ca urmare a îndreptării sentinței arbitrale nr. 41 din 10

martie 2011 a C.N.S.L. din cadrul F.R.F., prin încheierea din 28 august 2012,

această sentință are efect obligatoriu și este executorie față de SC F.C.U.C.

SA, și nu față de recurenta SC F.C.U.C. SA, care nu este parte în litigiul

astfel soluționat de instanța arbitrală.

Neavând calitate procesuală activă de a ataca pe calea acțiunii în

anulare sentința arbitrală nr. 41 din 10 martie 2011, recurenta SC F.C.U.C. SA

nu poate ataca pe această cale nici încheierea de îndreptare a erorii materiale

din data de 28 august 2012.

De altfel, se constată că prin cererea formulată în prezentul dosar de

către reclamanta SC F.C.U.C. SA s-a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 41

din 10 martie 2011, curtea de apel nefiind învestită cu analiza aspectelor de

nelegalitate a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 28 august 2012

și a încheierilor premergătoare din 23 august 2012, din 16 august 2012 și din

12 iulie 2012, aceste aspecte fiind invocate de recurentă pentru prima oară în

recurs. Întrucât încheierea de îndreptare a erorii materiale și încheierile precedente

nu au format obiectul acțiunii în anulare înregistrată de reclamantă în

prezentul dosar, în recurs nu se poate extinde cadrul procesual și nu se pot

examina susținerile recurentei, referitoare la nulitatea absolută a acestor

încheieri din perspectiva art.  358

13

alin. (3) lit. e) C. proc.

civ., sau din perspectiva nulității derivate reglementate de art. 106 alin. (1)

C. proc. civ.

Datorită aceluiași motiv, nu se poate imputa curții de apel că nu a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce

privește pretinsa nulitate a încheierilor premergătoare din 23 august 2012, din

16 august 2012 și din 12 iulie 2012, care au precedat încheierea de îndreptare

a erorii materiale. Curtea de apel s-a pronunțat în limitele învestirii,

analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei de a formula acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 41 din 10

martie 2011, iar în cadrul argumentelor avute în vedere la pronunțarea soluției

a reținut în mod corect că sentința ce formează obiectul acțiunii în anulare a

fost îndreptată prin încheierea din 28 august 2012, care este irevocabilă.

Această încheiere a fost atacată, odată cu sentința nr. 41 din 10

martie 2011, cu acțiune în anulare, de SC F.C.U.C. SA, care avea interesul să

exercite căile de atac, în condițiile în care prin hotărârea arbitrală, astfel

cum a fost îndreptată, i s-a reținut calitatea de pârâtă debitoare și s-a

stabilit obligația de plată în sarcina sa (spre deosebire de recurenta din

prezenta cauză, în sarcina căreia nu s-au stabilit nici un fel de obligații).

Prin încheierea din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București în Dosarul nr. 7553/2/2012 s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în

anulare formulată de SC F.C.U.C. SA împotriva sentinței nr. 41 din 10 martie 2011

și încheierii din 28 august 2012.

Astfel cum s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 3526 din 25 iunie

2013, pronunțată în Dosarul nr. 7553/2/2012 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, încheierea din 15 noiembrie 2012 a curții de apel,

prin care s-a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca

obiect anularea încheierii de îndreptare a erorii materiale din 28 august 2012

și a sentinței arbitrale nr. 41 din 10 martie 2011 nu a fost atacată cu recurs

de SC F.C.U.C. SA, astfel încât dispozițiile acestei încheieri au rămas

irevocabile.

Totodată, prin Decizia nr. 3526 din 25 iunie 2013, pronunțată în Dosarul

nr. 7553/2/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă s-a

respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare vizând Decizia nr. 106 din 04

octombrie 2012 a Comisiei de Recurs din cadrul F.R.F., decizie prin care se

respinsese recursul declarat de SC F.C.U.C. SA împotriva încheierii de

îndreptare a erorii materiale din 28 august 2012.

Față de caracterul irevocabil al încheierii din 28 august 2012, prin

care s-a stabilit că nu recurenta din prezenta cauză, ci o altă persoană

juridică cu alte date de identificare este pârâtă debitoare în cadrul sentinței

arbitrale nr. 41 din 10 martie 2011, soluția respingerii acțiunii în anulare pe

temeiul excepției lipsei calității procesuale active este pe deplin

justificată.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul declarat de reclamanta SC F.C.U.C. SA împotriva sentinței nr.

24 din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC F.C.U.C. SA împotriva sentinței nr. 24 din 23 octombrie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2014.