ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3803/2013

Asupra contestației

de fată;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 333 din 31

ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 0548/97/2006, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F.

– reprez. de D.G.F.P. Hunedoara Deva, D.G.F.P. împotriva deciziei penale nr. 104/A

din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

A casat sentința

penală atacată și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel

Alba Iulia.

A respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat recurentul

inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei

decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul T.V.G., aceasta fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 aprilie

2013.

Pe această cale,

contestatorul și-a exprimat nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța

de recurs, în drept fiind invocate dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.,

susținând că la instanța de recurs nu a fost citat.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatorul T.V.G., sub aspectul admisibilității în principiu,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor

urma.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele

de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică

a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației

în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși

instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a

dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate

cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor

privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală,

arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi

în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la

dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva

hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar

în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea

temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității

în principiu.

Potrivit dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura

de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-1

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent

nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul

a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată

prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această

cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura

efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză

se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-de dispozițiile

art. 386 lit. a) C. proc. pen. în sensul că nu a fost citat de către instanța de

recurs.

Cu privire la

criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestator, circumscrise

art. 386 lit. a) C. proc. pen., se constată că acestea nu pot fi calificate și încadrate

în dispozițiile anterior menționate, întrucât instanța de recurs în concordanță

cu dispozițiile art. 385

5

C. proc. pen. potrivit căruia, judecă recursul

numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă

declarația de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în

proces și de aceea nu a dispus citarea contestatorului T.V.G. pentru că acesta nu

a exercitat calea de atac a recursului.

Astfel fiind,

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de contestator nu se circumscriu cazurilor

expres și limitativ prevăzute de lege, nefîind îndeplinite cumulativ cerințele care

condiționează admiterea în principiu a contestației în anulare, motiv pentru care

va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

T.V.G. împotriva deciziei penale nr. 333 din 31 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 0548/97/2006.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul T.V.G. împotriva deciziei penale

nr. 333 din 31 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 0548/97/2006.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 2 decembrie 2013.