ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2440/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2440/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 440 din 27 septembrie 2013 pronunțată de către Tribunalul

Dâmbovița,

în baza art.

346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 din același Cod și la art. 998-999

C. civ. (în vigoare la

5

august

2011) s-a admis în

parte acțiunea civilă formulată de către partea vătămată constituită parte

civilă - I.E.C. și în consecință, a fost obligat inculpatul M.C.R. la plata

despăgubirilor civile în sumă de 36.063,65 RON din care: 11.063,65 RON cu titlu

de daune materiale și 25.000 RON cu titlu de daune morale.

În

temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul

Clinic de Urgență B.A. București, și în consecință, a fost obligat inculpatul M.C.R.,

la plata sumei de 8936,35 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare ocazionate

cu internarea părții vătămate I.E.C., în secția NC HI în perioada 9-16 august 2011;

30 ianuarie - 06 februarie 2012.

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 50 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin sentința penală nr. 176

din 26 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 415/120/2013,

în baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.C.R. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În

baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus

disjungerea laturii civile a cauzei, părți civile fiind I.E.C., și Spitalul Clinic

de Urgență B.A. București, c la SC P. P. & B., motivat de faptul că pentru soluționarea

acțiunilor civile exercitate era necesară administrarea de probatorii, inculpatul

neachiesând la pretențiile civile solicitate

de

către partea vătămată I.E.C., pe de o parte, iar pe de altă parte, în legătură cu

constituirea de parte civilă realizată în cauză de către Spitalul de Urgență B.A.

București, se impunea înaintarea relațiilor solicitate de această unitate spitalicească.

În

urma dispoziției de disjungere, cauza a fost înregistrată

sub nr. 3249/120/2013 la data de 29 aprilie 2013.

Mai înainte de a fi dispusă măsura disjungerii,

prin încheierea pronunțată la data de 22 aprilie 2013 în Dosarul nr. 415/120/2013,

în urma aducerii la cunoștință a dispozițiilor art. 320

!

C. proc.

pen., partea vătămată I.E.C. și-a menținut declarația de constituire de parte civilă

dată în faza urmăririi penale, arătând că se constituie parte civilă în cauză cu

suma de 120.000 RON, din care 20.000 RON cu titlu de daune materiale, cheltuieli

ocazionate cu spitalizarea, tratamentului medical și cu însoțitorul pe durata spitalizării,

și 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În

cadrul ședinței publice de la termenul din 27 mai 2013, partea

civilă I.E.C. a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și martori, probe

apreciate ca fiind utile, legale și pertinente cauzei, dispunându-se încuviințarea

acestora. Totodată, s-a luat act că inculpatul nu a solicitat probe în apărare.

A fost încuviințată solicitarea părții

civile Spitalul de Urgență B.A., constând în înaintarea relațiilor privitoare la

comunicarea datelor de identificare ale părții civile I.E.C.

În

urma încuviințării probei cu înscrisuri din partea părții

civile I.E.C. s-au depus la dosar mai multe înscrisuri (chitanțe).

La propunerea aceleiași părți civile au

fost ascultați martorii G.C. și D.G.

Martorul G.C., a precizat că i-a împrumutat

pe părinții părții civile, inițial cu suma de 3.000 RON, iar ulterior, la un interval

de aproximativ 6 luni, cu suma de 2.000 RON. Același martor a mai declarat că martora

D.G. i-a transportat pe părinții părții civile la spital, fără însă a le pretinde

bani, mama părții civile fiind cea care a stat în spital pe perioada internării

părții civile.

Același martor a mai arătat că înainte

de incident, partea civilă lucra la o societate împreună cu tatăl acesteia, în aceeași

perioadă părinții părții civile fiind nevoiți să se împrumute și de la martora D.G.

Martora D.G., a precizat că i-a împrumutat

pe părinții părții civile cu suma de 10.000 RON, fiind cea care a pus la dispoziția

părinților părții civile mașina pentru a fi transportată la București, la spital,

efectuându-se 10 drumuri, costul benzinei fiind pentru un singur drum de 100 RON.

A mai arătat martora că la un interval

de aproximativ 6 luni de zile de la primul împrumut, i-a mai împrumutat pe părinții

părții civile cu suma de 5.000 RON, necesară pentru cea de-a doua intervenție chirurgicală

suferită de partea civilă, ambele sume de bani fiind folosite în perioada în care

partea civilă a fost internată, sume de bani care nu i-au fost restituite până în

prezent, despre aceste împrumuturi având cunoștință mai multe persoane.

A mai declarat martora că știe de la mama

părții civile, că a cheltuit în perioada internării părții civile suma de 22.000

RON, anterior incidentului partea civilă lucrând pe un șantier, în prezent datorită

intervențiilor chirurgicale suferite, nemaiputând fi apt de muncă.

Din partea părții civile Spitalul Clinic

de Urgență B.A. s-a înaintat adresa din 4 iunie 2013 privitoare la confirmarea constituirii

de parte civilă în cauză.

În

cadrul ședinței publice de la termenul din 20 septembrie 2013,

cauza a fost reținută în vederea soluționării, fiind dispusă amânarea pronunțării

în vederea deliberării.

Analizând actele și lucrările dosarului

instanța de fond a reținut că inculpatul M.C.R. a fost condamnat la 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit i)

C. pen., parte vătămată fiind I.E.C., reținându-se ca situație de fapt, că în noaptea

de 5 din 6 august 2011, în timp ce se afla pe raza localității C. a lovit-o cu o

bâtă în cap pe partea vătămată, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare

un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale și, care i-au pus viața în primejdie.

În

faza urmăririi penale și după sesizarea instanței, partea

vătămată I.E.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 120.000

RON, din care 100.000 RON cu titlu de daune morale și 20.000 RON cu titlu de daune

materiale (cheltuieli de spitalizare, tratament medical, plata însoțitorului pe

perioada spitalizării).

La rândul acestuia, Spitalul Clinic B.A.

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.936,35 RON reprezentând

cheltuielile de spitalizare, ocazionate cu internarea părții civile I.E.C., în perioadele

9-16 august 2011 și 30 ianuarie - 6 februarie 2012, constituiri realizate în termenul

prevăzut în art. 15 alin. (2) C. proc. pen. (înainte de citirea actului de sesizare,

sub aspectul laturii penale a cauzei, aplicându-se procedura simplificată a judecății,

prev. de disp. art. 320

1

C. proc. pen.).

Prin aceeași sentință penală, deoarece

în vederea soluționării acțiunii civile a cauzei, a fost necesară administrarea

de probatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (5)

C. proc. pen., s-a dispus disjungerea laturii civile sub aspectul ambelor acțiuni

civile exercitate în cadrul procesului penal.

În

conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. pen., acțiunea

civilă a avut ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului atât pentru

repararea daunelor materiale, cât și pentru repararea daunelor morale, putând fi

alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, repararea pagubei făcându-se

potrivit dispozițiilor legii civile.

Potrivit art. 998 C. civ. (în vigoare la

data săvârșirii faptei - 5 august 2011), orice faptă a omului care cauzează altuia

un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Prin urmare, pentru angajarea răspunderii

civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv

existența unui prejudiciu care

constă în efectul negativ

suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană,

prejudiciu care poate fi atât material, cât și moral; existența unei fapte ilicite;

existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența

vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Raportând aceste condiții la situația din

speță, s-a apreciat că sunt îndeplinite.

Astfel, s-a apreciat că prin sentința penală

nr. 176 din 26 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 415/120/2013, a fost realizată

dovada existenței faptei ilicite și a vinovăției inculpatului (acesta fiind condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C.

pen. și care a constituit un fapt juridic ilicit care generează un raport obligațional

în temeiul căruia cel care a suferit un prejudiciu este îndreptățit să solicite

și să obțină repararea pagubei), dar și, existența raportului de cauzalitate între

faptă și prejudiciu, dovada în acest sens fiind mențiunile din cuprinsul actelor

medicale eliberate părții vătămate I.E.C.

În

speța dedusă judecății, s-a solicitat pe de o parte prejudiciul

material, iar pe de altă parte prejudiciul moral, cauzat de fapta ilicită săvârșită

de inculpat la data de 5 din 6 august 2011.

S-a arătat că vătămarea sănătății și integrității

fizice și psihice a unei persoane, cauzează atât un prejudiciu economic (material)

constând în cheltuielile pentru refacerea sănătății, pentru îndeplinirea anumitor

activități în interesul victimei sau cele legate de pierderile de natură financiară

suferite din cauza imposibilității de a mai presta munca anterioară, cât și unul

nepatrimonial (moral) care a constat în durerile fizice și psihice determinate de

natura leziunilor, suferințele psihice determinate de vătămările aduse armoniei

fizice.

În

speță, partea vătămată I.E.C. s-a constituit parte civilă

cu suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, incluzând cheltuielile de spitalizare,

tratamentul medicamentos urmat.

Față de probatoriul administrat în cauză,

sub aspectul pretențiilor materiale solicitate, s-a apreciat că în cauză se justifică,

acordarea unor astfel de despăgubiri însă într-un cuantum mai redus decât cel solicitat,

motivat de faptul că din totalul prejudiciului dovedit prin proba cu înscrisuri

și prin depozițiile martorilor D.G. și G.C., urmează a fi scăzute cheltuielile de

spitalizare solicitate de partea civilă, în privința cărora nu s-a realizat dovada

achitării, existând constituire de parte civilă în cauză din partea unității spitalicești

în care a fost internată (Spitalul B.A.).

În

privința daunelor morale solicitate și a căror acordare se

justifică în cauză, față de considerentele mai sus enunțate raportate la situația

existentă în cauză (suferințele fizice și psihice îndurate, gravitatea leziunii

durata zilelor de îngrijiri medicale acordate, complexitatea intervențiilor chirurgicale

efectuate), s-a apreciat sub aspectul cuantumului, raportat la cele mai sus enumerate,

că suma de 25.000 RON reprezintă un cuantum rezonabil, evitându-se astfel o îmbogățire

fără justă cauză pentru cel care a solicitat astfel de daune.

În privința acțiunii civile exercitată

de către Spitalul B.A., realizându-se dovada, prin înscrisurile depuse, că victima

infracțiunii a beneficiat de asistență medicală potrivit art. 313 din Legea nr.

95/2006, cheltuielile ocazionate au fost recuperate de la autorul faptei ilicite.

Față de considerentele enunțate, a fost

admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă I.E.C. și, pe cale

de consecință, a fost obligat inculpatul la plata daunelor morale și materiale în

cuantumul precizat.

Totodată, s-a admis acțiunea civilă formulată

de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A. și pe cale de consecință,

a fost inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea

părții civile în respectiva unitate spitalicească.

Împotriva sentinței penale nr. 440 din

27 septembrie 2013 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, a exercitat apel, în

termen legal, inculpatul M.R.C.,

criticând-o

pentru netemeinicie, în ceea ce privește greșita rezolvare a acțiunii civile disjunse.

Apelantul inculpat a criticat întinderea

despăgubirilor civile și a daunelor morale, susținând că acestea sunt excesive,

depășind rolul compehsator pe care trebuie să-l aibă, deoarece s-a ignorat raportarea

la nivelul venitului mediu la economia națională, pe care îl realizează actualmente

apelantul, acesta fiind lipsit așadar de mijloace materiale suficiente pentru a

putea suporta aceste cheltuieli.

Prin decizia nr. 247 din 11 decembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva

sentinței penale nr. 440 din 27 septembrie 2013 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița.

A fost obligat apelantul la 300 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului

din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Prahova, precum și la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

intimatul parte civilă I.E.C., reprezentând onorariu apărător în apel.

Instanța de apel, examinând sentința apelată,

în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu,

sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (1) și 2 C.

proc. pen., și în limitele impuse de art. 372 și art. 373 C. proc. pen., a constatat

că apelul este nefondat.

S-a arătat că prima instanță, învestită

cu soluționarea laturii civile a cauzei, a constatat în mod corect întrunirea cumulativă

a condițiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie,

în persoana inculpatului apelant.

Din acest punct de vedere, prima instanță

a constatat că, în ceea ce privește izvorul pretențiilor civile decurgând din fapta

ilicită a inculpatului

M.R.C., acesta a fost condamnat în mod

definitiv, prin soluționarea separată a acțiunii penale, prin sentința penală

nr. 176 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la pedeapsa de 4

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art.

174-175 lit. i) C. pen., parte vătămată fiind I.E.C.

În

esență, pe baza probelor administrate, s-a reținut în fapt,

în sarcina inculpatului că în noaptea de 5 din 6 august 2011, în timp ce se afla

pe raza localității C. a lovit-o cu o bâtă în cap pe partea vătămată I.E.C., cauzându-i

leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile

de îngrijiri medicale și care i-au pus acestuia viața în primejdie.

Prin urmare, constatându-se existența faptei

și vinovăția inculpatului, prin raportare la probele administrate dar și la recunoașterea

inculpatului în condițiile prev. de art. 320

1

C. proc. pen., instanța

de fond a dispus condamnarea acestuia și a disjuns soluționarea laturii civile a

cauzei.

În

cadrul acțiunii civile disjunse s-a reținut că partea vătămată

I.E.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 120.000 RON, din care 100.000 RON

cu titlu de daune morale și 20.000 RON cu titlu de daune materiale (cheltuieli de

spitalizare, tratament medical, plata însoțitorului pe perioada spitalizării).

Instanța de apel a apreciat că, în speță,

în mod legal prima instanță a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile

prevăzute de dispozițiile legale în vigoare ce reglementează răspunderea civilă

delictuală, ca o consecință a săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală ce

constituie infracțiune. În ceea ce privește întinderea dezdăunării în plan patrimonial

și moral nepatrimonial, Curtea de apel a constatat că prima instanță a stabilit

în mod judicios daunele materiale, realizând sub acest aspect o corectă interpretare

a probatoriului, și a proporționalizat într-un cuantum adecvat daunele morale, stabilind,

din acest punct de vedere, sume suficiente pentru acoperirea justă și integrală

a prejudiciului moral - nepatrimonial suferit de către intimatul parte civilă.

Referitor la întinderea despăgubirilor

civile, Curtea de apel a observat că, într-adevăr, potrivit înscrisurilor și depozițiile

martorilor G.C. și D.G., audiați în ceea ce privește latura civilă, partea civilă

a suportat cheltuieli patrimoniale generate de săvârșirea infracțiunii, în vederea

restabilirii stării sănătății, întrucât a fost internată într-o unitate spitalicească,

suportând două intervenții chirurgicale, fiind de altfel de notorietate faptul că

suportarea unui regim de spitalizare generează efectuarea unor cheltuieli sporite,

inclusiv legate de deplasarea membrilor familiei pentru vizitarea bolnavului internat,

martorii audiați confirmând efectuarea cheltuielilor de către partea civilă, provenind

din sume împrumutate, partea civilă având nevoie de însoțitor pe perioada spitalizării

și efectuând ulterior externării transporturi la unitatea spitalicească.

Așadar, Curtea de apel a constatat că instanța

de fond a avut în vedere probele administrate în latură civilă la stabilirea întinderii

despăgubirilor civile, depozițiile martorilor audiați confirmând efectuarea de către

partea civilă a

cheltuielilor legate de îngrijirea stării

sănătății ulterior săvârșirii faptei, așa încât despăgubirile civile au fost stabilite

nu în mod arbitrar, ci pe baza probelor administrate.

În

ceea ce privește celelalte sume solicitate de către partea

civilă cu titlu de despăgubiri civile, Curtea de apel a constatat că sub acest aspect,

prima instanță a realizat o analiză amănunțită a mijloacelor de probă și a obiectului

probațiunii, apreciind în mod just ca fiind parțial, dovedite aceste cheltuieli,

așa cum s-a reținut în considerentele sentinței atacate, având în vedere depoziția

martorilor G.C. și D.G., așa încât a constatat că instanța de fond a cenzurat deja

suma solicitată de partea civilă, limitând-o prin scăderea sumei reținută cu titlu

de cheltuieli de spitalizare, ce au fost acordate unității spitalicești unde a fost

internată victima.

Curtea de apel a apreciat totodată că prima

instanță a stabilit într-un cuantum adecvat și daunele morale acordate părții civile,

întinderea acestora fiind în măsură să asigure respectarea principiului reparării

juste și integrale a prejudiciului moral nepatrimonial, produs prin fapta ilicită

a inculpatului, avându-se în vedere intensitatea vătămărilor produse - victima necesitând

45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și fiindu-i pusă viața în primejdie.

Astfel, s-a apreciat ca adevărată împrejurarea

că, daunele morale au preponderent un rol compensatoriu și reparatoriu, de acoperire

a prejudiciului moral nepatrimonial produs prin fapta ilicită ce constituie infracțiune,

însă, în egală măsură, soluțiile jurisprudențiale au evidențiat faptul că acestea

trebuie să evite îmbogățirea fără justă cauză, limitându-se doar la a constitui

o reparație echitabilă și justă, prin asigurarea unei compensări suficiente, dar

nu exagerate, a prejudiciului moral suferit .

Este real că partea civilă a solicitat

sume mult mai mari decât cele stabilite de instanța de fond, însă, în egală măsură,

această instanță a avut în vedere faptul că aceste sume nu pot căpăta semnificația

unei îmbogățiri fără justă cauză și nici caracterul unor amenzi excesive pentru

inculpat, așa încât cuantumul sumei stabilite la primul grad de jurisdicție corespunde

pe deplin tuturor criteriilor stabilite de legislație și jurisprudență în ceea ce

privește răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Chiar dacă apelantul inculpat a susținut

că realizează venituri situate la nivelul venitului mediu pe economia națională,

Curtea de apel a constatat că acesta nu poate reprezenta unicul criteriu în raport

de care se stabilește întinderea dezdăunării, instanța de fond având în vedere și

celelalte criterii stabilite de dispozițiile legale și jurisprudență, neputându-se

limita dreptul de la dezdăunare al victimei numai pe simplul considerent al insuficienței

resurselor materiale ale inculpatului, neputându-se ignora așadar, consecințele

fizice și psihice și intensitatea acestora.

Raportat la considerentele expuse, Curtea

de apel a constatat că instanța de fond a stabilit în mod corespunzător despăgubirile

civile și daunele morale, evaluând judicios probele administrate și criteriile în

raport de care se

proporționalizează întinderea acestor dezdăunări,

astfel încât, criticile inculpatului apelant au fost apreciate ca nefondate, iar

apelul a fost respins.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul M.R.C., pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs formulate de recurentul

inculpat au fost susținute cu ocazia dezbaterilor la termenul fixat pentru judecarea

cauzei, 4 septembrie 2014. Astfel, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se reducerea cuantumului

daunelor materiale și morale, raportat la declarațiile contradictorii ale martorilor.

Examinând recursul formulat de inculpatul

M.R.C., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor

inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat

în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr.

255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual

în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile

art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară,

având în vedere în acest sens dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12

alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Totodată, cu titlu preliminar se impune

a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de recurent pot

fi examinate de instanța de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., având în vedere

modificările aduse acestui art. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același Cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 11 decembrie

2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor

judecătorești (15 februarie 2013), situație

în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

sus menționat.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni

de drept.

În

ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se

constată că acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul

conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs

care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat

de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzutje

de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că recurentul inculpat, prin apărătorul din oficiu, nu a depus

la dosar motivele de recurs cu cel puțin cinci zile înaintea primului termen de

judecată, ci doar le-a susținut oral în ședința publică din data de 4 septembrie

2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind la data de 24 aprilie 2014),

încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte, ținând seama de

prevederile art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc.

pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 12/2013 și care nu mai enumera printre cazurile

de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de

pct. 17

2

al art. 385 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor

circumscrise de recurent acestui motiv de recurs.

Față de considerentele arătate mai sus,

nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să

poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva deciziei penale nr. 247 din 11

decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.R.C. împotriva deciziei penale nr. 247 din 11 decembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 4 septembrie 2014.