ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2440/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 440 din 27 septembrie 2013 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 din același Cod și la art. 998-999 C. civ. (în vigoare la 5 august 2011) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea vătămată constituită parte civilă - I.E.C. și în consecință, a fost obligat inculpatul M.C.R. la plata despăgubirilor civile în sumă de 36.063,65 RON din care: 11.063,65 RON cu titlu de daune materiale și 25.000 RON cu titlu de daune morale. În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A.

București, și în consecință, a fost obligat inculpatul M.C.R., la plata sumei de 8936,35 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate I.E.C., în secția NC HI în perioada 9-16 august 2011; 30 ianuarie - 06 februarie 2012. Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 RON. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 415/120/2013, în baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.R.

la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei, părți civile fiind I.E.C., și Spitalul Clinic de Urgență B.A. București, c la SC P. P. & B., motivat de faptul că pentru soluționarea acțiunilor civile exercitate era necesară administrarea de probatorii, inculpatul neachiesând la pretențiile civile solicitate de către partea vătămată I.E.C., pe de o parte, iar pe de altă parte, în legătură cu constituirea de parte civilă realizată în cauză de către Spitalul de Urgență B.A. București, se impunea înaintarea relațiilor solicitate de această unitate spitalicească. În urma dispoziției de disjungere, cauza a fost înregistrată sub nr. 3249/120/2013 la data de 29 aprilie 2013. Mai înainte de a fi dispusă măsura disjungerii, prin încheierea pronunțată la data de 22 aprilie 2013 în Dosarul nr. 415/120/2013, în urma aducerii la cunoștință a dispozițiilor art. 320 ! C. proc.

pen., partea vătămată I.E.C. și-a menținut declarația de constituire de parte civilă dată în faza urmăririi penale, arătând că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 120.000 RON, din care 20.000 RON cu titlu de daune materiale, cheltuieli ocazionate cu spitalizarea, tratamentului medical și cu însoțitorul pe durata spitalizării, și 100.000 RON cu titlu de daune morale. În cadrul ședinței publice de la termenul din 27 mai 2013, partea civilă I.E.C. a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și martori, probe apreciate ca fiind utile, legale și pertinente cauzei, dispunându-se încuviințarea acestora. Totodată, s-a luat act că inculpatul nu a solicitat probe în apărare. A fost încuviințată solicitarea părții civile Spitalul de Urgență B.A., constând în înaintarea relațiilor privitoare la comunicarea datelor de identificare ale părții civile I.E.C.

În urma încuviințării probei cu înscrisuri din partea părții civile I.E.C. s-au depus la dosar mai multe înscrisuri (chitanțe). La propunerea aceleiași părți civile au fost ascultați martorii G.C. și D.G. Martorul G.C., a precizat că i-a împrumutat pe părinții părții civile, inițial cu suma de 3.000 RON, iar ulterior, la un interval de aproximativ 6 luni, cu suma de 2.000 RON. Același martor a mai declarat că martora D.G. i-a transportat pe părinții părții civile la spital, fără însă a le pretinde bani, mama părții civile fiind cea care a stat în spital pe perioada internării părții civile. Același martor a mai arătat că înainte de incident, partea civilă lucra la o societate împreună cu tatăl acesteia, în aceeași perioadă părinții părții civile fiind nevoiți să se împrumute și de la martora D.G.

Martora D.G., a precizat că i-a împrumutat pe părinții părții civile cu suma de 10.000 RON, fiind cea care a pus la dispoziția părinților părții civile mașina pentru a fi transportată la București, la spital, efectuându-se 10 drumuri, costul benzinei fiind pentru un singur drum de 100 RON. A mai arătat martora că la un interval de aproximativ 6 luni de zile de la primul împrumut, i-a mai împrumutat pe părinții părții civile cu suma de 5.000 RON, necesară pentru cea de-a doua intervenție chirurgicală suferită de partea civilă, ambele sume de bani fiind folosite în perioada în care partea civilă a fost internată, sume de bani care nu i-au fost restituite până în prezent, despre aceste împrumuturi având cunoștință mai multe persoane.

A mai declarat martora că știe de la mama părții civile, că a cheltuit în perioada internării părții civile suma de 22.000 RON, anterior incidentului partea civilă lucrând pe un șantier, în prezent datorită intervențiilor chirurgicale suferite, nemaiputând fi apt de muncă. Din partea părții civile Spitalul Clinic de Urgență B.A. s-a înaintat adresa din 4 iunie 2013 privitoare la confirmarea constituirii de parte civilă în cauză. În cadrul ședinței publice de la termenul din 20 septembrie 2013, cauza a fost reținută în vederea soluționării, fiind dispusă amânarea pronunțării în vederea deliberării. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că inculpatul M.C.R. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit i) C. pen., parte vătămată fiind I.E.C., reținându-se ca situație de fapt, că în noaptea de 5 din 6 august 2011, în timp ce se afla pe raza localității C. a lovit-o cu o bâtă în cap pe partea vătămată, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale și, care i-au pus viața în primejdie. În faza urmăririi penale și după sesizarea instanței, partea vătămată I.E.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 120.000 RON, din care 100.000 RON cu titlu de daune morale și 20.000 RON cu titlu de daune materiale (cheltuieli de spitalizare, tratament medical, plata însoțitorului pe perioada spitalizării). La rândul acestuia, Spitalul Clinic B.A.

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.936,35 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare, ocazionate cu internarea părții civile I.E.C., în perioadele 9-16 august 2011 și 30 ianuarie - 6 februarie 2012, constituiri realizate în termenul prevăzut în art. 15 alin. (2) C. proc. pen. (înainte de citirea actului de sesizare, sub aspectul laturii penale a cauzei, aplicându-se procedura simplificată a judecății, prev. de disp. art. 320 1 C. proc. pen.). Prin aceeași sentință penală, deoarece în vederea soluționării acțiunii civile a cauzei, a fost necesară administrarea de probatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea laturii civile sub aspectul ambelor acțiuni civile exercitate în cadrul procesului penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. pen., acțiunea civilă a avut ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului atât pentru repararea daunelor materiale, cât și pentru repararea daunelor morale, putând fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, repararea pagubei făcându-se potrivit dispozițiilor legii civile. Potrivit art. 998 C. civ. (în vigoare la data săvârșirii faptei - 5 august 2011), orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui prejudiciu care constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană, prejudiciu care poate fi atât material, cât și moral; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Raportând aceste condiții la situația din speță, s-a apreciat că sunt îndeplinite. Astfel, s-a apreciat că prin sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 415/120/2013, a fost realizată dovada existenței faptei ilicite și a vinovăției inculpatului (acesta fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. i) C. pen. și care a constituit un fapt juridic ilicit care generează un raport obligațional în temeiul căruia cel care a suferit un prejudiciu este îndreptățit să solicite și să obțină repararea pagubei), dar și, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, dovada în acest sens fiind mențiunile din cuprinsul actelor medicale eliberate părții vătămate I.E.C.

În speța dedusă judecății, s-a solicitat pe de o parte prejudiciul material, iar pe de altă parte prejudiciul moral, cauzat de fapta ilicită săvârșită de inculpat la data de 5 din 6 august 2011. S-a arătat că vătămarea sănătății și integrității fizice și psihice a unei persoane, cauzează atât un prejudiciu economic (material) constând în cheltuielile pentru refacerea sănătății, pentru îndeplinirea anumitor activități în interesul victimei sau cele legate de pierderile de natură financiară suferite din cauza imposibilității de a mai presta munca anterioară, cât și unul nepatrimonial (moral) care a constat în durerile fizice și psihice determinate de natura leziunilor, suferințele psihice determinate de vătămările aduse armoniei fizice.

În speță, partea vătămată I.E.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, incluzând cheltuielile de spitalizare, tratamentul medicamentos urmat. Față de probatoriul administrat în cauză, sub aspectul pretențiilor materiale solicitate, s-a apreciat că în cauză se justifică, acordarea unor astfel de despăgubiri însă într-un cuantum mai redus decât cel solicitat, motivat de faptul că din totalul prejudiciului dovedit prin proba cu înscrisuri și prin depozițiile martorilor D.G. și G.C., urmează a fi scăzute cheltuielile de spitalizare solicitate de partea civilă, în privința cărora nu s-a realizat dovada achitării, existând constituire de parte civilă în cauză din partea unității spitalicești în care a fost internată (Spitalul B.A.).

În privința daunelor morale solicitate și a căror acordare se justifică în cauză, față de considerentele mai sus enunțate raportate la situația existentă în cauză (suferințele fizice și psihice îndurate, gravitatea leziunii durata zilelor de îngrijiri medicale acordate, complexitatea intervențiilor chirurgicale efectuate), s-a apreciat sub aspectul cuantumului, raportat la cele mai sus enumerate, că suma de 25.000 RON reprezintă un cuantum rezonabil, evitându-se astfel o îmbogățire fără justă cauză pentru cel care a solicitat astfel de daune. În privința acțiunii civile exercitată de către Spitalul B.A., realizându-se dovada, prin înscrisurile depuse, că victima infracțiunii a beneficiat de asistență medicală potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006, cheltuielile ocazionate au fost recuperate de la autorul faptei ilicite.

Față de considerentele enunțate, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă I.E.C. și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul la plata daunelor morale și materiale în cuantumul precizat. Totodată, s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A. și pe cale de consecință, a fost inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea părții civile în respectiva unitate spitalicească. Împotriva sentinței penale nr. 440 din 27 septembrie 2013 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, a exercitat apel, în termen legal, inculpatul M.R.C., criticând-o pentru netemeinicie, în ceea ce privește greșita rezolvare a acțiunii civile disjunse.

Apelantul inculpat a criticat întinderea despăgubirilor civile și a daunelor morale, susținând că acestea sunt excesive, depășind rolul compehsator pe care trebuie să-l aibă, deoarece s-a ignorat raportarea la nivelul venitului mediu la economia națională, pe care îl realizează actualmente apelantul, acesta fiind lipsit așadar de mijloace materiale suficiente pentru a putea suporta aceste cheltuieli. Prin decizia nr. 247 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva sentinței penale nr. 440 din 27 septembrie 2013 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița.

A fost obligat apelantul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova, precum și la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul parte civilă I.E.C., reprezentând onorariu apărător în apel. Instanța de apel, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (1) și 2 C. proc. pen., și în limitele impuse de art. 372 și art. 373 C. proc. pen., a constatat că apelul este nefondat. S-a arătat că prima instanță, învestită cu soluționarea laturii civile a cauzei, a constatat în mod corect întrunirea cumulativă a condițiilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie, în persoana inculpatului apelant.

Din acest punct de vedere, prima instanță a constatat că, în ceea ce privește izvorul pretențiilor civile decurgând din fapta ilicită a inculpatului M.R.C., acesta a fost condamnat în mod definitiv, prin soluționarea separată a acțiunii penale, prin sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., parte vătămată fiind I.E.C. În esență, pe baza probelor administrate, s-a reținut în fapt, în sarcina inculpatului că în noaptea de 5 din 6 august 2011, în timp ce se afla pe raza localității C. a lovit-o cu o bâtă în cap pe partea vătămată I.E.C., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus acestuia viața în primejdie.

Prin urmare, constatându-se existența faptei și vinovăția inculpatului, prin raportare la probele administrate dar și la recunoașterea inculpatului în condițiile prev. de art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a dispus condamnarea acestuia și a disjuns soluționarea laturii civile a cauzei. În cadrul acțiunii civile disjunse s-a reținut că partea vătămată I.E.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 120.000 RON, din care 100.000 RON cu titlu de daune morale și 20.000 RON cu titlu de daune materiale (cheltuieli de spitalizare, tratament medical, plata însoțitorului pe perioada spitalizării). Instanța de apel a apreciat că, în speță, în mod legal prima instanță a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare ce reglementează răspunderea civilă delictuală, ca o consecință a săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală ce constituie infracțiune.

În ceea ce privește întinderea dezdăunării în plan patrimonial și moral nepatrimonial, Curtea de apel a constatat că prima instanță a stabilit în mod judicios daunele materiale, realizând sub acest aspect o corectă interpretare a probatoriului, și a proporționalizat într-un cuantum adecvat daunele morale, stabilind, din acest punct de vedere, sume suficiente pentru acoperirea justă și integrală a prejudiciului moral - nepatrimonial suferit de către intimatul parte civilă. Referitor la întinderea despăgubirilor civile, Curtea de apel a observat că, într-adevăr, potrivit înscrisurilor și depozițiile martorilor G.C.

și D.G., audiați în ceea ce privește latura civilă, partea civilă a suportat cheltuieli patrimoniale generate de săvârșirea infracțiunii, în vederea restabilirii stării sănătății, întrucât a fost internată într-o unitate spitalicească, suportând două intervenții chirurgicale, fiind de altfel de notorietate faptul că suportarea unui regim de spitalizare generează efectuarea unor cheltuieli sporite, inclusiv legate de deplasarea membrilor familiei pentru vizitarea bolnavului internat, martorii audiați confirmând efectuarea cheltuielilor de către partea civilă, provenind din sume împrumutate, partea civilă având nevoie de însoțitor pe perioada spitalizării și efectuând ulterior externării transporturi la unitatea spitalicească.

Așadar, Curtea de apel a constatat că instanța de fond a avut în vedere probele administrate în latură civilă la stabilirea întinderii despăgubirilor civile, depozițiile martorilor audiați confirmând efectuarea de către partea civilă a cheltuielilor legate de îngrijirea stării sănătății ulterior săvârșirii faptei, așa încât despăgubirile civile au fost stabilite nu în mod arbitrar, ci pe baza probelor administrate. În ceea ce privește celelalte sume solicitate de către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile, Curtea de apel a constatat că sub acest aspect, prima instanță a realizat o analiză amănunțită a mijloacelor de probă și a obiectului probațiunii, apreciind în mod just ca fiind parțial, dovedite aceste cheltuieli, așa cum s-a reținut în considerentele sentinței atacate, având în vedere depoziția martorilor G.C.

și D.G., așa încât a constatat că instanța de fond a cenzurat deja suma solicitată de partea civilă, limitând-o prin scăderea sumei reținută cu titlu de cheltuieli de spitalizare, ce au fost acordate unității spitalicești unde a fost internată victima. Curtea de apel a apreciat totodată că prima instanță a stabilit într-un cuantum adecvat și daunele morale acordate părții civile, întinderea acestora fiind în măsură să asigure respectarea principiului reparării juste și integrale a prejudiciului moral nepatrimonial, produs prin fapta ilicită a inculpatului, avându-se în vedere intensitatea vătămărilor produse - victima necesitând 45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și fiindu-i pusă viața în primejdie.

Astfel, s-a apreciat ca adevărată împrejurarea că, daunele morale au preponderent un rol compensatoriu și reparatoriu, de acoperire a prejudiciului moral nepatrimonial produs prin fapta ilicită ce constituie infracțiune, însă, în egală măsură, soluțiile jurisprudențiale au evidențiat faptul că acestea trebuie să evite îmbogățirea fără justă cauză, limitându-se doar la a constitui o reparație echitabilă și justă, prin asigurarea unei compensări suficiente, dar nu exagerate, a prejudiciului moral suferit . Este real că partea civilă a solicitat sume mult mai mari decât cele stabilite de instanța de fond, însă, în egală măsură, această instanță a avut în vedere faptul că aceste sume nu pot căpăta semnificația unei îmbogățiri fără justă cauză și nici caracterul unor amenzi excesive pentru inculpat, așa încât cuantumul sumei stabilite la primul grad de jurisdicție corespunde pe deplin tuturor criteriilor stabilite de legislație și jurisprudență în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Chiar dacă apelantul inculpat a susținut că realizează venituri situate la nivelul venitului mediu pe economia națională, Curtea de apel a constatat că acesta nu poate reprezenta unicul criteriu în raport de care se stabilește întinderea dezdăunării, instanța de fond având în vedere și celelalte criterii stabilite de dispozițiile legale și jurisprudență, neputându-se limita dreptul de la dezdăunare al victimei numai pe simplul considerent al insuficienței resurselor materiale ale inculpatului, neputându-se ignora așadar, consecințele fizice și psihice și intensitatea acestora. Raportat la considerentele expuse, Curtea de apel a constatat că instanța de fond a stabilit în mod corespunzător despăgubirile civile și daunele morale, evaluând judicios probele administrate și criteriile în raport de care se proporționalizează întinderea acestor dezdăunări, astfel încât, criticile inculpatului apelant au fost apreciate ca nefondate, iar apelul a fost respins.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.R.C., pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs formulate de recurentul inculpat au fost susținute cu ocazia dezbaterilor la termenul fixat pentru judecarea cauzei, 4 septembrie 2014. Astfel, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitându-se reducerea cuantumului daunelor materiale și morale, raportat la declarațiile contradictorii ale martorilor. Examinând recursul formulat de inculpatul M.R.C., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc.

pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest sens dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Totodată, cu titlu preliminar se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de recurent pot fi examinate de instanța de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., având în vedere modificările aduse acestui art. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același Cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași art., cu singura excepție a cazurilor de casare care potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 11 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat. Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzutje de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat, prin apărătorul din oficiu, nu a depus la dosar motivele de recurs cu cel puțin cinci zile înaintea primului termen de judecată, ci doar le-a susținut oral în ședința publică din data de 4 septembrie 2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind la data de 24 aprilie 2014), încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca atare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 12/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 C. proc.

pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurent acestui motiv de recurs. Față de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva deciziei penale nr. 247 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva deciziei penale nr. 247 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 septembrie 2014.