ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2322/2013

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentin ța penală nr. 191/P din 20 octombrie 2010, Tribunalul Bihor a procedat după cum urmează: I. Î n baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M.S.P., pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane la pedeapsa principala de 7 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 61 C. pen.

a revocat liberarea condi ționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin decizia penala nr. 222/A/2002 a Curții de Apel Oradea și a contopit restul de 359 de zile cu pedeapsa de 7 ani stabilind pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificat ă și completată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori la pedeapsa principală de 7 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev ăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condi ționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 222/A/2002 a Curții de Apel Oradea și a contopit restul de 359 de zile cu pedeapsa de 7 ani stabilind pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. II. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a condamnat pe inculpatul S.M.A., pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane la pedeapsa principala de 7 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev ăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen.

a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. III. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată l-a condamnat pe inculpatul I.S., pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane la pedeapsa principala de 9 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 modificată și completată cu referire la art. 118 lit. e) C. pen.

a dispus confiscarea specială de la inculpatul M.S.P. a sumei de 6.000 euro, de la inculpatul S.M.A. a sumei de 108.000 euro și de la inculpatul I.S. a sumei de 400.000 euro. Pentru a pronun ța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism - Biroul Teritorial Bihor au fost trimiși în judecată inculpații M.S.P. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, S.M.A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane și I.S. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane. S-a re ținut în fapt, în sarcina inculpatului M.S. că a recrutat prin fraudă și înșelăciune pe minora P.T.N., pe care a transportat-o în Italia, a cazat-o dup ă care supus-o exploatării sexuale.

De asemenea, a recrutat prin frauda și înșelăciune pe D.M.M. și pe o alta persoana audiată sub identitate protejată - indicată ca fiind martora nr. 1, pe aceasta din urmă transportând-o în Italia în scopul exploatării sexuale, iar acolo împreună cu inculpatul S.M.A. au exercitat supravegherea în perioada exploatării sexuale. În sarcina inculpatului S. M.A. s-a reținut în fapt că, a transportat și primit de la inculpatul I.S. o persoană, indicată ca fiind martora nr. 2 și a recrutat-o prin fraudă și înșelăciune pe martora nr. 1, pe care le-au supus exploatării sexuale. În sarcina inculpatului I.S. s-a re ținut că a recrutat prin fraudă și înșelăciune pe martora nr. 2, pe care a trimis-o în Italia în vederea exploatării sexuale de către inculpatul S.M.

Împotriva sentinței penale nr. 191/P/2010 a Tribunalului Bihor, au declarat apel inculpații M.S.P., S.M.A. și I.S., apreciind-o ca netemeinică și nelegală. Prin apelul declarat, inculpatul M.S.P. a solicitat, în principal, desființarea sentinței în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., de sub învinuirea comiterii infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane în formă continuată, iar în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a invocat nelegala condamnare a inculpatului M.S.P. în baza actelor premergătoare, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) și art. 224 alin. (3) C. proc.

pen., precizându-se că toate actele premergătoare au fost, de altfel, efectuate înainte de 31 octombrie 2006, dată la care s-a început urmărirea penală față de inculpat. S-a mai solicitat înlăturarea declarațiilor date de martora V. (fostă P.) T.N., din 7 ianuarie 2005 și 7 martie 2005, care a fost audiată în aceste date în calitate de parte vătămată, deși prima fază a procesului penal s-a declanșat în data de 31 octombrie 2006. S-a sus ținut apoi, cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului apelant la punctul 1 din rechizitoriu, cu privire la martora nr. 2, c ă fapta nu a fost comisă de către acesta. S-a arătat în acest sens că din nicio probă nu rezultă că inculpatul apelant a supravegheat-o pe martora nr. 2. A mai fost pus ă în discuție și credibilitatea acestei martore care, la rândul său le-a transportat în Italia pe numitele M.L.A.

și G.M., reținându-le pașapoarte și dându-le indicații cu privire la modul de lucru. Prin apelul declarat, inculpatul S. M.A. a solicitat desființarea sentinței, în principal în sensul de a se dispune achitarea sa sub învinuirea comiterii infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin apelul declarat, inculpatul I.S. a solicitat, în principal ca, în urma admiterii apelului să se desființeze sentința în sensul de a se dispune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. și să se înlăture dispoziția de confiscare a sumei de 400.000 euro, iar în subsidiar, să se dispună reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, având în vedere durate de timp care s-a scurs de la data comiterii faptei, în raport de care pericolul social s-a estompat și tot sub acest aspect s-a mai cerut să se țină seama de așa-zisele victime care puteau să circule liber, ba mai mult, unele au venit în țară, de unde apoi s-au întors în Italia, unde au continuat activitatea de practicare a prostituției. S-a ar ătat că probatoriul administrat în cauză se rezumă, pe de o parte, la declarațiile inculpaților și ale martorelor practicante ale prostituție. S-a susținut că, probabil, fetele care practicau prostituția s-au înțeles cu cea care se ocupa de ele, respectiv U.F., să deturneze activitatea infracțională pe spatele inculpaților.

Prin decizia penal ă nr. 60/A/2012, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile inculpaților M.S.P., S.M.A. și I.S., procedând după cum urmează: 1. A înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatului M.S.P. la pedeapsa rezultant ă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-ași lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlul de pedeapsă complementară, rezultată în urma contopirii celor două pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și prev. și ped.

de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.S.P. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și prev. și ped. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 2. Î n baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului S.M.A. din infracțiunea prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 687/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în infracțiunea prev. și ped. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 687/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul S. M.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlul de pedeapsă complementară. În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a execut ării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 9 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen. A f ăcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.

în privința pedepselor accesorii. 3. A redus pedeapsa aplicat ă inculpatului I.S. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 de la 9 ani închisoare la 7 ani închisoare. 4. A înlăturat dispoziția de confiscare în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 lit. e) C. pen. a sumelor de 6000 euro de la inculpatul M.S.P., de 108.000 euro de la inculpatul S.M.A. și de 400.000 euro de la inculpatul I.S. A men ținut dispozițiile sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii. Pentru a pronun ța această hotărâre, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele: În ceea ce prive ște fapta de trafic de persoane, prev. și ped.

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., reținută în sarcina inculpatului M.S.P., constând în recrutarea prin fraudă și înșelăciune a victimei „martora nr. 1", într-adevăr, declarația martorei nr. 1, în sensul că inculpatul apelant M.S.P. împreună cu inculpatul apelant S.M.A. ar fi recrutat-o prin fraudă, stă exclusiv la baza condamnării inculpatului apelant M.S.P. Declara ția martorului S.A.R. și împrejurarea că inculpatul apelant M.S.P. a părăsit țara, în aceeași zi cu martora nr. 1, aceasta din urmă împreună cu martorul S.A.R. și F.N.A., nu demonstrează decât faptul că inculpatul apelant a ajutat-o pe aceasta să treacă frontiera.

Relevat a fost apreciat și faptul că martorul S.A.R. a arătat în declarația dată în fața instanței de fond că inculpatul apelant efectua curse la negru, fără licență și că nici din declarația dată de aceasta în faza de urmărire penală nu rezultă că inculpatul apelant M.S.P. ar fi constrâns vreuna dintre persoanele transportate de martor la cererea inculpatului apelant. În aceste condi ții, Curtea a apreciat că în ceea ce-l privește pe inculpatul apelant M.S.P. nu se poate reține că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în speță nefiind dovedit cert și dincolo de orice dubiu că inculpatul apelant, alături de inculpatul apelant S.M.A.

ar fi recrutat-o prin fraudă ori înșelăciune pe martora nr. 1, sub acest aspect lipsind atât latura obiectivă cât și cea subiectiv ă a infracțiunii. În ceea ce privește transportul martorei nr. 1 din România în Italia, în raport de probele administrate în cauză Curtea a apreciat că lipsește latura subiectivă a infracțiunii, câtă vreme nu s-a dovedit că inculpatul apelant M.S.P. ar fi transportat-o pe martora nr. 1 în Italia știind că aceasta urmează să se prostitueze sau că ar fi transportat-o tocmai în acest scop. C ât privește modalitatea alternativă a recrutării, Curtea a reținut că singura probă care susține această acuzație este declarația martorei nr. 1, audiată doar în faza de urmărire penală, declarație care nu se coroborează cu nicio altă declarație a inculpaților ori a martorilor audiați în cauză și cu nicio altă probă administrată în cauză.

Apreciind c ă hotărârea de condamnare nu poate fi fondată în mod exclusiv pe o declarație, în urma admiterii apelului declarat de inculpatul M.S.P., Curtea, în baza art. 11 pct. 2 lit. r) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii prev. și ped. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Instan ța de apel a reținut că susținerile martorei nr. 2 referitoare la inculpatul apelant M.S.P. vizează mai mult obținerea pașapoartelor, respectiv transportul, iar celelalte susțineri, în sensul că ar fi cunoscut o fată, C., care afirmativ se prostitua pentru inculpatul apelant, nu se coroborează cu vreo altă probă și, de altminteri, în raport de acuzațiile aduse de parchet prin actul de sesizare nu au relevanță în contextul probator.

Referitor la cea de-a doua fapt ă reținută în sarcina inculpatului apelant M. S.P., respectiv cea prev. și ped. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificat ă și completată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în recrutarea prin fraud ă și înșelăciune a minorei P.T.N. pe care ar fi transportat-o în Italia, ar fi cazat-o, iar apoi ar fi supus-o exploat ării sexuale, Curtea a reținut că, într-adevăr, în faza de urm ărire penală, martora P.T.N. a declarat că inculpatul apelant, care ini țial s-a prezentat sub o identitate falsă, a recrutat-o prin fraudă și înșelăciune, promițându-i că o va duce în Italia pentru a munci.

Relatează apoi că inculpatul apelant a constr âns-o moral să se prostitueze, pentru a-și putea achita datoriile reprezent ând obținerea pașaportului și contravaloarea transportului din România în Italia și că a practicat prostituția în perioada 15 iulie 2004-11 septembrie 2004, timp în care în primele dou ă săptămâni toți banii obținuți i-a dat prietenei inculpatului apelant, numita C. Mai arat ă martora că după câte zile inculpatul apelant i-a restituit pașaportul pe care inițial i-l reținuse și că, după două săptămâni, a împărțit banii obținuți pe din două cu inculpatul apelant. Martora a mai susținut că se prostitua împreună cu prietena inculpatului apelant, numita C. și cu M. și că ulterior, în 12 septembrie 2004, s-a întors în țară cu numitul L., care i-a fost recomandat de către inculpatul apelant.

Audiat ă fiind în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, martora a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, susținând că inculpatul apelant doar a ajutat-o să ajungă în Italia, unde i-a și asigurat cazare pe o durată de timp în care urma să-și caute un loc de muncă și, cu această ocazia l-ar fi cunoscut pe numitul Ș., care i-a propus să se prostitueze, propunere pe care a acceptat-o, mutându-se de la prietena lui M.P., la care locuia, într-o altă locuință pusă la dispoziție de acest Ș. Martora și-a justificat declarațiile date inițial în faza de urmărire penală prin care îl incrimina pe inculpatul apelant prin aceea că la parchet a fost însoțită de tatăl său și nu dorea ca acesta să știe cu ce se ocupase în Italia.

Instan ța de apel a arătat că, față de declarația dată de partea vătămată V. (fostă P.) T.N., precum și de împrejurarea că în declarațiile olografe ale martorei D.M.M. din faza de urmărire penală, aceasta nu face susțineri sau referire concrete legate de perioada în care partea vătămată s-a aflat in Italia, acestea fiind menționate abia în declarația tehnoredactată, curtea a apreciat că în speță nici cu privire la această faptă nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului apelant. În ceea ce-l prive ște pe inculpatul apelant S.M.A., instanța de fond a re ținut în sarcina acestuia comiterea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuat ă, prev. și ped.

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., const ând în transportul, cazarea și transferul victimei martora nr. 2 pe teritoriul Italiei, prin exercitarea de amenin țări și respectiv în recrutarea prin fraud ă, împreună cu inculpatul M.S.P., a martorei nr. 1 și a transportării și cazării acesteia în Italia în scopul exploatării sexuale.

Cu privire la transportul, cazarea și transferul victimei martorei nr. 2 pe teritoriul Italiei, prin exercitarea de amenin țări, Curtea a reținut că în declarațiile acestei martore, date atât în faza de urmărire penală și consemnată în procesul-verbal de redare a declarației aflat la dosar, cât și în declarația dată în fața instanței de fond, aceasta a susținut constant că, după ce a fost transportată în Olanda și constrânsă să practice prostituția timp de o săptămână, o persoană, care la rândul ei se prostitua, i-a făcut cunoștință cu numitul S., în fapt inculpatul I.S., care după ce a cazat-o timp de o săptămână în Amsterdam și i-a promis că o va sprijini pentru a-și găsi în Italia un loc de muncă în calitate de bonă sau menajeră, i-a asigurat transportul în Italia, unde a fost așteptată de către inculpatul apelant S.M.A., care a transportat-o în localitatea Peschiera di Garda și a cazat-o într-un imobil în care se mai aflau alte aproximativ 20 de tinere românce.

Aici i s-a pus în vedere de către inculpatul S.M.A. că va trebui să practice prostituția în stradă, pe timp de noapte. Cum martora și-a manifestat dezacordul, a fost amenințată telefonic de către inculpatul apelant I.S. că va fi bătută de către inculpatul apelant S.M.A. sau de alți prieteni ai săi, până va accepta. În aceste condi ții, martora nr. 2 a fost obligată să se prostitueze în perioada septembrie 2003 - august 2005, banii obținuți atât de ea cât și de celelalte fete fiind dați numitei U.F., care ținea legătura cu inculpatul apelant I.S. Potrivit susținerilor martorei U.F. retina sau inculpatul apelant S.M.A. se deplasau periodic în Olanda pentru a-i livra inculpatului apelant I.S., care avea interdicție de intrare în Italia, sume de bani.

Martora a precizat c ă inculpatul apelant S.M.A. este cel care se ocupa și de supravegherea prostituatelor în perioada în care acestea se aflau în stradă, le livra telefoane și cartele pentru a putea ține în permanență legătura cu ele, le asigura cazarea și, mai mult de atât, exercita presiuni asupra acestora pentru a mări numărul de clienți. Tot inculpatul apelant S. M.A. se ocupa și de transportul periodic al fetelor în România, asigurându-se ca în cazul în care acestea depășeau termenul maxim de 3 luni de ședere în Uniunea Europeană să nu fie incluse în baza de date a politiei de frontieră. Declara țiile martorei nr. 2 au fost confirmate parțial de declarațiile martorelor M.L.A. și G.M., iar martora nr. 2 a recunoscut-o din albumul foto pe victima martora nr. 1, ar ătând că și aceasta a fost cazată în același imobil din Peschiera.

Cu privire la martora nr. 1, spre deosebire de cele re ținute referitor la inculpatul apelant M.S.P., declarația acesteia se coroborează cu cea a martorei nr. 2 care a recunoscut-o din albumul foto, arătând că și aceasta a fost cazată în același imobil din Peschiera și supusă exploatării prin prostituție. Toate aceste probe au fost în opinia instanțe de apel de natură a contura împrejurarea că într-adevăr, inculpatul apelant, chiar dacă nu era cel care coordona activitatea de prostituție, acest rol avându-l inculpatul apelant I.S., este cel care a transportat-o, cazat-o și transferat-o pe victima martora nr. 2 din Olanda pe teritoriul Italiei unde aceasta s-a prostituat și a recrutat-o prin fraudă pe victima martora nr. 1, pe care a cazat-o în Italia în scopul exploatării sale sexuale.

Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 687/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. și ped. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În raport de noua încadrare a faptei, de rolul efectiv avut de către inculpatul apelant în activitatea infracțională, de comportamentul concret al acestuia pe durata desfășurării acestei activității, dar și de comportamentul anterior, cât și cel ulterior, precum și de atitudinea procesuală a acestuia, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 9 ani, va fi în măsură să asigure realizarea în ceea ce-l privește a scopului pedepsei.

În ceea ce-l prive ște pe inculpatul apelant I.S., în sarcina acestuia s-a reținut comiterea infrac țiunii de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, const ând în recrutarea, cazarea și transportul în scopul exploatării sexuale a martorei nr. 2, ini țial prin fraudă și înșelăciune și apoi prin amenințări, Curtea a re ținut că în ceea ce-l privește hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Cu toate acestea, c âtă vreme, în speță, inculpatul apelant a fost trimis în judecat ă doar pentru comiterea faptei mai sus arătate, Curtea a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată de prima instanță, de 9 ani închisoare cu executare prin privare de libertate, este mult prea mare astfel că, în urma admiterii apelului, a dispus reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată la 7 ani închisoare, apreciindu-se că această pedeapsă corespunde, sub aspectul naturii și duratei sale, gravității deosebite a faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale. C ât privește dispoziția instanței de fond de confiscare a sumelor de 6000 euro de la inculpatul M.S.P., de 108.000 euro de la inculpatul S.M.A.

și de 400.000 euro de la inculpatul I.S., în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., Curtea a reținut că atâta vreme cât susținerile martorelor nr. 1 și 2 cu privire la sumele de bani pe care le-ar fi obținut în urma practicării prostituției și pe care le-ar fi dat inculpaților apelanți nu se coroborează cu alte probe relevante în context probator, neexistând nici elemente care să permită identificarea certă a acestora și nici a valorii lor, în ceea ce le privește trebuie făcută aplicarea principiului in dubio pro reo, evident cu excepția inculpatului apelant M.S.P., în privința căruia s-a dispus achitarea. Astfel c ă s-a dispus înlăturarea dispoziției de confiscare a acestor sume.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea și inculpații S.M.A. și I.S. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea a criticat: 1.-greșita achitare a inculpatului M.S.P., în contradicție cu probele administrate și rezultatul unei greșite interpretări a stării de fapt; 2.-greșita reducere a pedepselor aplicate inculpaților S.M.A. și I.S.; 3.-nelegala înlăturare a dispoziției privind confiscarea sumelor de bani obținute de inculpați din comiterea infracțiunilor de trafic de persoane. Inculpatul S.M.A. a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, care nu s-a pronunțat asupra a două probe esențiale în dovedirea nevinovăției sale. De asemenea, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. Cu caracter subsidiar a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Inculpatul I.S. a invocat, în principal, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., raportat la care a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta. În subsidiar a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., solicitând reducerea pedepsei. Înalta Curte, analizând hotărârile recurate, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, cât și conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca fiind întemeiată doar critica recurentului inculpat I.S. privind individualizarea pedepsei, celelalte critici fiind nefondate, pentru următoarele considerente: 1. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea a) Prima critică vizează greșita achitare a inculpatului M.S.P., care s-a dispus în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. și nu este fondată. În raport de temeiul soluției de achitare, critica parchetului (care nu a circumscris-o niciunui caz de casare) poate fi raportată la motivul de recurs prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen., dar nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că în mod corect instanța de apel a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În ceea ce privește fapta de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., reținută în sarcina inculpatului M.S.P., constând în recrutarea prin fraudă și înșelăciune a victimei „martora nr. 1”, într-adevăr, declarația martorei nr. 1, în sensul că inculpatul M.S.P. împreună cu inculpatul S.M.A. ar fi recrutat-o prin fraudă, stă exclusiv la baza condamnării inculpatului M.S.P.

Declarația martorului S.A.R. și împrejurarea că inculpatul M.S.P. a părăsit țara, în aceeași zi cu martora nr. 1, aceasta din urmă împreună cu martorul S.A.R. și F.N.A., nu demonstrează decât faptul că inculpatul a ajutat-o pe aceasta să treacă din frontiera. Relevat este și faptul că martorul S.A.R. a arătat în declarația dată în fața instanței de fond că inculpatul efectua curse la negru, fără licență și că nici din declarația dată de aceasta în faza de urmărire penală nu rezultă că inculpatul M.S.P. ar fi constrâns vreuna dintre persoanele transportate de martor la cererea inculpatului. În aceste condiții, curtea apreciază că în ceea ce-l privește pe inculpatul M.S.P. nu se poate reține că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped.

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în speță nefiind dovedit cert și dincolo de orice dubiu că inculpatul, alături de coinculpatul S.M.A. ar fi recrutat-o prin fraudă ori înșelăciune pe martora nr. 1, sub acest aspect lipsind atât latura obiectivă cât și cea subiectivă a infracțiunii. În ceea ce privește transportul martorei nr. 1 din România în Italia, în raport de probele administrate în cauză curtea apreciază că lipsește latura subiectivă a infracțiunii, câtă vreme nu s-a dovedit că inculpatul M.S.P. ar fi transportat-o pe martora nr. 1 în Italia știind că aceasta urmează să se prostitueze sau că ar fi transportat-o tocmai în acest scop.

Cât privește modalitatea alternativă a recrutării, curtea va reține că singura probă care susține această acuzație este declarația martorei nr. 1, audiată doar în faza de urmărire penală, declarație care nu se coroborează cu nicio altă declarație a inculpaților ori a martorilor audiați în cauză și cu nicio altă probă administrată în cauză. Potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și în deplină concordanță cu principiile fundamentale ale dreptului național o condamnare nu poate fi fondată în mod exclusiv pe o declarația anonimă. Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina inculpatului M.S.P., respectiv cea prev. și ped. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în recrutarea prin fraudă și înșelăciune a minorei P.T.N.

pe care ar fi transportat-o în Italia, ar fi cazat-o, iar apoi ar fi supus-o exploatării sexuale, curtea a reținut că, într-adevăr, în faza de urmărire penală, martora P.T.N. a declarat că inculpatul, care inițial s-a prezentat sub o identitate falsă, a recrutat-o prin fraudă și înșelăciune, promițându-i că o va duce în Italia pentru a munci. Arată apoi martora că în Italia a fost cazată la locuința prietenei inculpatului, numita S.T.C., împreună cu 3 tinere pe nume N., S.P. și M., locuință unde a stat o singură noapte. Tot martora susține că din discuțiile purtate cu C. a înțeles că inculpatul locuiește într-un alt apartament, împreună cu un tânăr, pe nume „T.”, despre care a înțeles ulterior că era peștele celor 3 tinere care locuiau împreună cu Cristina.

Arată martora apoi că după o noapte s-a mutat, împreună cu C. într-un alt apartament, unde locuia o altă tânără, pe nume M., din Tulcea. Relatează apoi că inculpatul a constrâns-o moral să se prostitueze, pentru a-și putea achita datoriile reprezentând obținerea pașaportului și contravaloarea transportului din România în Italia și că a practicat prostituția în perioada 15 iulie 2004-11 septembrie 2004, timp în care în primele două săptămâni toți banii obținuți i-a dat prietenei inculpatului, numita C. Mai arată martora că după câte zile inculpatul i-a restituit pașaportul pe care inițial i-l reținuse și că, după două săptămâni, a împărțit banii obținuți pe din două cu inculpatul. Mai susține martora că se prostitua împreună cu prietena inculpatului, numita C. și cu M. și că ulterior, în 12 septembrie 2004, s-a întors în țară cu numitul L., care i-a fost recomandat de către inculpat.

Audiată fiind în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, martora a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, susținând că inculpatul doar a ajutat-o să ajungă în Italia, unde i-a și asigurat cazare pe o durată de timp în care urma să-și caute un loc de muncă și, cu această ocazie l-ar fi cunoscut pe numitul Ș., care i-a propus să se prostitueze, propunere pe care a acceptat-o, mutându-se de la prietena lui M.P., la care locuia într-o altă locuință, pusă la dispoziție de acest Ș. Martora își justifică declarațiile date inițial în faza de urmărire penală prin care îl incrimina pe inculpat prin aceea că la parchet a fost însoțită de tatăl său și nu dorea ca acesta să știe cu ce se ocupase în Italia.

Este de precizat că prima instanță, deși declarația dată de martoră în faza de cercetare judecătorească se corobora cu declarațiile inculpatului, cu cele ale martorilor D. (fostă D.) M.M., T.C.I., P.I., P.A.C., S.T.C., D.G.M., a înlăturat această declarație, considerând că motivul invocat de martoră pentru a-și justifica modalitatea substanțială a declarației sale nu poate fi reținut ca întemeiat. În acest sens principalul argument a fost concordanța declarației dată de partea vătămată P.T.N. în faza de urmărire penală cu cea a martorei D.M.M., dată în aceeași fază procesuală, precizându-se totodată că împrejurarea că și această martoră a revenit în declarația dată în fața instanței asupra declarațiilor anterioare, aceste reveniri sunt nejustificate, câtă vreme primele declarații se coroborează cu restul ansamblului probator administrat în cauză.

În raport de cele mai sus arătate, având în vedere și declarația dată de partea vătămată V. (fostă P.) T.N. precum și de împrejurarea că în declarațiile olografe ale martorei D.M.M. din faza de urmărire penală, aceasta nu face susțineri sau referire concrete legate de perioada în care partea vătămată s-a aflat în Italia, acestea fiind menționate abia în declarația tehnoredactată, curtea apreciază că în speță nici cu privire la această faptă nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului. b) Cea de-a doua critică a parchetului se referă la greșita reducere a pedepselor aplicate inculpaților S.M.A. și I.S. în apel, caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., și este, de asemenea, nefondată.

Instanța de apel a avut corect în vedere, pentru inculpatul S.M.A., rolul efectiv avut de acesta în activitatea infracțională, atitudinea sa procesuală, lipsa antecedentelor penale, apreciind că suspendarea sub supraveghere a unei pedepse stabilite în cuantum de 4 ani, pe durata maximă a termenului de încercare de 9 ani, asigură prevenția și reeducarea inculpatului, obligat să se supună unor stricte măsuri de supraveghere. Pentru inculpatul I.S. s-a avut în vedere că acesta a traficat o singură persoană. c) Critica privind înlăturarea măsurii confiscării sumelor de bani obținute de inculpați din comiterea infracțiunilor este nefondată, Înalta Curte constatând ca și instanța de apel, că nu există nici un probatoriu care să permită identificarea certă a acestora.

2. Recursul declarat de inculpatul S.M.A. a) Primul motiv de recurs, raportat la dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., prin care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe două probe esențiale în dovedirea nevinovăției sale, nu este fondat. Instanța de apel, chiar dacă nu a făcut referire expresă la proba cu înscrisuri, administrată, de altfel, în cauză, respectiv pașaportul cu care inculpatul tinde a dovedi că la data la care martora pretinde că a fost luată de la aeroport inculpatul nu părăsise încă România, a arătat că sunt probe certe care atestă vinovăția inculpatului, iar anumite inadvertențe ce apar în depoziția martorilor (cum ar fi și indicarea greșită a unei date la care a fost luată de la aeroport) se datorează duratei de timp scursă de la data comiterii faptelor.

b) Nici solicitarea inculpatului de achitare, formulată în principal, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.) și în subsidiar în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen.) nu este întemeiată. Existența faptei este pe deplin probată de martorii audiați în cauză, declarațiile acestora coroborându-se chiar cu declarațiile inculpatului.

Cu privire la transportul, cazarea și transferul victimei martorei nr. 2 pe teritoriul Italiei, prin exercitarea de amenințări, curtea a reținut că în declarațiile acestei martore, date atât în faza de urmărire penală și consemnată în procesul-verbal de redare a declarației aflat la dosar, cât și în declarația dată în fața instanței de fond, aceasta a susținut constant că, după ce a fost transportată în Olanda și constrânsă să practice prostituția timp de o săptămână, o persoană ca la rândul său se prostitua i-a făcut cunoștință cu numitul S., în fapt inculpatul I.S., care după ce a cazat-o timp de o săptămână în Amsterdam și i-a promis că o va sprijini pentru a-și găsi în Italia un loc de muncă în calitate de bonă sau menajeră, i-a asigurat transportul în Italia, unde a fost așteptată de către inculpatul S.M.A., care a transportat-o în localitatea Peschiera di Garda și a cazat-o într-un imobil în care se mai aflau alte aproximativ 20 de tinere românce.

Aici i s-a pus în vedere de către inculpatul S.M.A. că va trebui să practice prostituția în stradă, pe timp de noapte. Cum martora și-a manifestat dezacordul, a fost amenințată telefonic de către inculpatul I.S. că va fi bătută de către inculpatul S.M.A. sau de alți prieteni ai săi, până va accepta. În aceste condiții, martora nr. 2 a fost obligată să se prostitueze în perioada septembrie 2003 – august 2005, banii obținuți atât de ea cât și de celelalte fete fiind dați numitei U.F., care ținea legătura cu inculpatul I.S. Potrivit susținerilor martorei U.F. sau inculpatul S.M.A. se deplasau periodic în Olanda pentru a-i livra inculpatului I.S., care avea interdicție de intrare în Italia, sume de bani.

Martora a precizat că inculpatul S.M.A. este cel care se ocupa și de supravegherea prostituatelor în perioada în care acestea se aflau în stradă, le livra telefoane și cartele pentru a putea ține în permanență legătura cu ele, le asigura cazarea și, mai mult de atât, exercita presiuni asupra acestora pentru a mări numărul de clienți. Tot inculpatul S.M.A. se ocupa și de transportul periodic al fetelor în România, asigurându-se ca în cazul în care acestea depășeau termenul maxim de 3 luni de ședere în Uniunea Europeană să nu fie incluse în baza de date a poliției de frontieră. Declarațiile martorei nr. 2 au fost confirmate parțial de declarațiile martorelor M.L.A. și G.M., iar martora nr. 2 a recunoscut-o din albumul foto pe victima martora nr. 1, arătând că și aceasta a fost cazată în același imobil din Peschiera.

Împrejurarea că martora nr. 2 ar fi avut, la rândul său, un anumit rol în cadrul grupului de persoane cazate în imobilul din localitatea mai sus arătată și exploatate, beneficiind la un moment dat de încrederea inculpaților I.S. și S.M.A., nu este de natură să ducă la concluzia că martora nu ar spune adevărul, câtă vreme nici chiar consimțământul victimei nu înlătură răspunderea penală. Cu privire la martora nr. 1, spre deosebire de cele reținute cu privire la inculpatul M.S.P., declarația acesteia se coroborează cu cea a martorei nr. 2 care, așa cum s-a arătat mai sus, a recunoscut-o din albumul foto, arătând că și aceasta a fost cazată în același imobil din Peschiera și supusă exploatării prin prostituție.

Mai mult de atât, chiar inculpatul a arătat în declarația dată în fața instanței de apel că știe cine este martora nr. 1, fiind de asemenea conștient de consecințele juridice ale dezvăluirii în prezent a activității acesteia, că a întreținut cu aceasta relații sexuale inițial plătite și că apoi l-a rugat pe inculpatul M.P.S. să o transporte în Italia. A mai arătat inculpatul, în declarația dată, că o perioadă a locuit cu martora care practica prostituția, susținând că banii pe care aceasta îi obținea îi cheltuiau împreună, pe distracții, pentru că era vorba despre sume relativ mici. A mai recunoscut inculpatul că a protejat-o atunci când avea probleme în stradă.

Toate aceste probe sunt de natură a contura împrejurarea că într-adevăr, inculpatul chiar dacă nu era cel care coordona activitatea de prostituție, acest rol avându-l inculpatul I.S., este cel care a transportat-o, cazat-o și transferat-o pe victima martora nr. 2 din Olanda pe teritoriul Italiei unde aceasta s-a prostituat și a recrutat-o prin fraudă pe victima martora nr. 1, pe care a cazat-o în Italia în scopul exploatării sale sexuale. 3. Recursul declarat de inculpatul I.S. a) Solicitarea acestuia de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.) nu este fondată. În sarcina acestuia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, constând în recrutarea, cazarea și transportul în scopul exploatării sexuale a martorei nr. 2, inițial prin fraudă și înșelăciune, apoi prin amenințări.

Fără a mai relua analiza probelor, care s-a efectuat mai sus, în recursul inculpatului S.M.A., Înalta Curte constată că s-a dovedit că inculpatul a obligat-o pe martora nr. 2 să se prostitueze, acesta fiind, în fapt, cel care coordona din Olanda, prin intermediul inculpatului S. și a numitei U.F., activitatea fetelor. b) Critica privind individualizarea pedepsei (caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.) este, în schimb, întemeiată. Chiar dacă din probele dosarului transpare rolul principal pe care inculpatul I.S. l-a avut în traficarea victimelor, câtă vreme acesta a fost trimis în judecată doar pentru traficarea unei singure victime, cuantumul pedepsei aplicate acestuia apare disproporționat față de pedeapsa celuilalt coinculpat, care a traficat două victime, astfel că se impune reducerea acesteia, urmând ca gravitatea faptei să se reflecte în modalitatea de executare, respectiv prin privare de libertate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul I.S. și va casa în parte decizia recurată. Rejudecând, se va reduce de la 7 ani la 5 ani închisoare pedeapsa principală aplicată acestui inculpat, cu aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei apelate. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și inculpatul S.M.A. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul S.M.A. va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu pentru inculpatul M.S.P. și onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul I.S. se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul I.S. împotriva deciziei penale nr. 60/A din 3 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia penală recurată și reduce de la 7 ani la 5 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului I.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2000. Face aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea și de inculpatul S.M.A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat S.M.A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.S.P., în sumă de 100 RON, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat I.S., în sumă de 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 iulie 2013.