ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2317/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2317/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra contestațiilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea din oficiu formulată în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Bacău, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, pentru condamnatul P.O., recidivist, necăsătorit, 1 copil minor, în ceea ce privește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 70 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 257/32/2013, definitivă prin respingerea recursului.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 70 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 257/32/2013, definitivă prin respingerea recursului, s-a dispus în baza art. 320
1
, alin. (4) C. proc. pen., admiterea cererilor formulate de inculpații P.O. și C.E. de judecare pe baza recunoașterii vinovăției.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice:
- pentru inculpatul P.O. din infracțiunile de aderare la o asociere infracțională, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2, lit. b), pct. 1 din Legea nr. 39/2003, acte de terorism, prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33, lit. a) C. pen. și art. 37, lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) și (4) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33, lit. a) C. pen. și art. 37, lit. a) C. pen.;
- pentru inculpatul C.E. din infracțiunile de aderare la o asociere infracțională, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2, lit. b), pct. 1 din Legea nr. 39/2003, acte de terorism, prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 535/2004, tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și (e) C. pen. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen. și deținere de droguri de risc, prevăzută de art. 2, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33, lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 26 c.pen, art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 26 C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) și (4) C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen. și deținere de droguri de risc, prevăzută de art. 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33, lit. a) C. pen.
În baza art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O.,recidivist, necăsătorit, 1 copil minor, la pedeapsa închisorii de 9 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O. la pedeapsa principală a închisorii de 9 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O. la pedeapsa principală a închisorii de 6 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza de art. 32, alin. (1), lit. d) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.O. la pedeapsa principală a închisorii de 15 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 61, alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Onești, așa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, rest pe care-l contopește cu fiecare pedeapsă aplicată în cauză, în pedepsele cele mai grele, aplicate în cauză.
În baza art. 33, lit. a), art. 34, lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele principale astfel rezultate în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și pedepsele complementare în pedeapsa cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani.
Pedeapsă rezultantă: 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71, alin. (2) C. pen.
În baza art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispozițiilor art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul pe C.E., fără antecedente penale, căsătorit, un copil minor, fără ocupație, la pedeapsa închisorii de 7 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 26 C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa principală a închisorii de 6 ani și 5 luni și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la complicitate la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 26 C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 217, alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa principală a închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 32, alin. (1), lit. d) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa principală a închisorii de 7 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art. 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa închisorii de 1 an.
În baza art. 33, lit. a), art. 34, lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedepsele complementare în pedeapsa cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 4 ani.
Pedeapsă rezultantă: 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 4 ani.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare un nou C. pen., iar dispozițiile penale din Legea nr. 535/2004 au fost modificate, inclusiv sub aspectul tratamentului sancționator.
Pentru stabilirea incidenței dispozițiilor art. 6 C. pen., instanța de fond a analizat următoarele aspecte:
aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere C. pen. intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, dar și modificările aduse Legii nr. 535/2004 începând cu aceeași dată;
aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, în conformitate cu Deciziile nr. 1 și 6 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din 14 aprilie 2014, respectiv 26 mai 2014.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța a stabilit limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv:
a) în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, ea se regăsește în incriminarea art. 35, alin. (1) din Legea nr. 535/2004 după data de 01 februarie 2014, iar maximul special a fost redus de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare. Ținându-se seama de cauza generală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, incidentă în cauză, acesta maxim devine 8 ani închisoare. Rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce privește această pedeapsă individuală;
b) în ceea ce privește infracțiunea prevăzută art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen. anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, ea se regăsește în incriminarea art. 32, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen. anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior iar maximul special, ținându-se seama de cauzele generale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior și tentativa, incidente în cauză, acesta maxim devine 12 ani și 6 luni închisoare. Rezultă că nu sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce privește această pedeapsă individuală, vechea pedeapsă fiind de 9 ani închisoare.
În schimb, în baza art. 6 alin. (6) C. pen., s-a redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior de la 7 ani, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., și în conținutul prevăzut de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare, identic, de altfel, cu cel vechi;
c) în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c) și art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 253, alin. (1), (4) și (7) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, maximul special, ținându-se seama de cauzele generale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior și tentativa, incidente în cauză, acesta maxim devine 3 ani și 6 luni închisoare. Rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce privește această pedeapsă principală individuală, vechea pedeapsă de 6 ani închisoare urmând a fi redusă la maximul arătat, de 3 ani și 6 luni închisoare.
Totodată, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dat spre executare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, în conținutul prevăzut de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare, identic, de altfel, cu cel vechi, pe o durată de 4 ani;
d) în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, ea se regăsește în incriminarea art. 32, alin. (1), lit. o) și art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 346, alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, iar maximul special, ținându-se seama de cauza generală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, incidentă în cauză, acesta maxim devine 12 ani închisoare. Rezultă că sunt aplicabile prevederile art. 6, alin. (1) C. pen., în ceea ce privește această pedeapsă principală individuală, vechea pedeapsă de 15 ani închisoare urmând a fi redusă la maximul arătat, de 12 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a redus și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, de la 7 ani, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., și în conținutul prevăzut de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare, identic, de altfel, cu cel vechi.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța a comparat pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen. în vigoare.
Potrivit dispozițiilor art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen., în urma contopirii pedepselor, rezultă o pedeapsă de 12 ani închisoare - la care se adăugă un spor de 6 ani și 10 luni (1/3 din totalul celorlalte pedepse de 20 ani și 6 luni închisoare).
Astfel, noua pedeapsă rezultantă de executat este în cuantum de 18 ani și 10 luni închisoare, pedeapsă ce depășește pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată potrivit legii vechi, ceea ce înseamnă că va rămâne cea stabilită prin hotărârea de condamnare.
Mai mult, în virtutea aceluiași criteriu enunțat în considerentele Deciziei nr. 1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din 14 aprilie 2014, potrivit căruia se ia în considerare tratamentul sancționator cel mai greu pe care legea nouă îl prevede pentru pluralitatea din cauză, la pedeapsa principală rezultantă de 18 ani și 10 luni închisoare trebuie adăugat și restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Onești, așa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate, și asta în conformitate cu dispozițiile art. 104, alin. (2) C. pen. în vigoare.
Chiar și în ipoteza în care cauza generală de reducere a pedepsei a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, existentă și în reglementarea penală în vigoare, la art. 375 și 396, alin. (10) C. proc. pen., cu aceleași efecte, nu ar trebui luată în considerare la determinarea maximului special în cazul fiecărei infracțiuni, aceasta ar conduce fie la o neaplicare a art. art. 6, alin. (1) C. pen., fie la o reducere mai puțin substanțială, aceasta nu ar face decât să atragă, obligatoriu, o pedeapsă rezultantă și mai mare potrivit legii noi. În concluzie, rezultatul nu poate fi decât unul singur, pedeapsa principală rezultantă stabilită pe legea veche va rămâne spre executare.
În cazul pedepselor complementare legea nouă prevede o limită maximă de 5 ani, astfel că, în baza art. 45, alin. (3), lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare, pentru o durată de 5 ani.
Dat fiind că pentru unele pedepse principale, privite individual, s-a procedat la reducerea lor, s-a dispus anularea formelor de executare anterioare, inclusiv MEPI nr. 76/D/2013, emise în baza Sentinței penale nr. 70 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău și emiterea unor noi forme de executare, potrivit prezentei hotărâri, care să cuprindă pedepsele principale individuale astfel cum au fost reduse și noua pedeapsă complementară aplicată.
În concret, dispozitivul Sentinței penale emise în cauză, nr. 71 din 29 mai 2014, este următorul:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul P.O. recidivist, necăsătorit, 1 copil minor.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pe o durată de 7 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 70 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 257/32/2013, definitivă prin respingerea recursului, și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa închisorii de 9 ani, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 35, alin. (2) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa principală a închisorii de 9 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen. anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa principală a închisorii de 6 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. c), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 217, alin. (1) și (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior;
- pedeapsa principală a închisorii de 15 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 7 ani stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. d) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 280, alin. (1), (3) și (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior;
- restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Onești, așa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate, în baza art. 61, alin. (1) C. pen. anterior, contopit cu fiecare pedeapsă aplicată în cauză, în pedepsele cele mai grele, aplicate în cauză.
I. În baza art. 6, alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa principală a închisorii de 9 ani, la maximul special de 8 ani închisoare, prevăzut de art. 35, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și 7 C. proc. pen. anterior.
În baza art. 6, alin. (6) C. pen., reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior de la 7 ani, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 32, alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 2, lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior, raportat la art. 174, 175, alin. (1), lit. a) și e) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., așa cum sunt ele prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b C. pen. în vigoare.
În baza art. 6, alin. (1) și (5) C. pen., reduce pedeapsa principală a închisorii de 6 ani, la maximul special de 3 ani și 6 luni închisoare, prevăzut de art. 32, alin. (1), lit. c) și art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la tentativă la distrugere, prevăzută de art. 253, alin. (1), (4) și (7) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, și dă spre executare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare pe o durată de 4 ani.
În baza art. 6, alin. (1) și 5 C. pen., reduce pedeapsa principală a închisorii de 15 ani, la maximul special de 12 ani închisoare, prevăzut de art. 32, alin. (1), lit. o) și art. 34, alin. (1) din Legea nr. 535/2004, raportat la infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzută de art. 346, alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37, lit. a) C. pen. anterior și art. 320
1
, alin. (1) și (7) C. proc. pen. anterior, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, la limita maximă de 5 ani, prevăzută de art. 66, alin. (1) C. pen., așa cum sunt ele prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare.
II. Constată că pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată potrivit legii vechi, nu depășește pedeapsa principală rezultantă la care se poate ajunge, potrivit art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen. în vigoare, de 18 ani și 10 luni închisoare, la care se adaugă restul de pedeapsă de 81 zile, rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 431 din 16 iunie 2009 a Judecătoriei Onești, așa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 373/A din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate, în conformitate cu dispozițiile art. 104, alin. (2) C. pen. în vigoare.
În baza art. 45, alin. (3), lit. a) C. pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare, pentru o durată de 5 ani.
Deduce din pedeapsă durata reținerii, a arestului preventiv și cea executată, de la 11 ianuarie 2013 la zi.
Dispune anularea formelor de executare anterioare, inclusiv MEPI nr. 76/D/2013, emise în baza Sentinței penale nr. 70 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău și emiterea unor noi forme de executare, potrivit prezentei hotărâri, care să cuprindă pedepsele principale individuale astfel cum au fost reduse și noua pedeapsă complementară aplicată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, s-au exercitat contestații, căi de atac potrivit art. 425
1
C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău și contestatorul P.O.
Parchetul a invocat, în scris, nelegalitatea sentinței atacate privind greșita aplicare a legii mai favorabile, în concret precizându-se că pedepsele principale componente au fost reduse în mod greșit (pentru cele două infracțiuni individualizate).
În susținerea orală, cu raportare la Decizia nr. 1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia dezlegării unor chestiuni de drept, s-a sintetizat și precizat că pedeapsa principală rezultantă de 15 ani aplicată anterior se încadrează în limitele legale ale fiecărei infracțiuni coroborat cu instituția concursului de infracțiuni, trebuie apreciată ca fiind aplicată legal în funcție de legea penală mai favorabilă, care este legea veche, dar se impune totuși reducerea pedepsei complementare, la maximul de 5 ani conform art. 66 C. pen. nou.
Contestatorul P.O., prin motivele de contestație invocate, insistă în aplicarea legii penale mai favorabile, în formula concretă de reducere a sancțiunilor ce i-au fost aplicate.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Lămuritoare pentru dezlegarea situației juridice specifică speței este Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (adusă în discuție de organele judiciare implicate), în materia aplicării legii mai favorabile, care dincolo de cadrul de abordare de fond a problematicii, inserează inclusiv maniera procedurală pe care trebuie să o adopte instanțele de judecată ce se confruntă cu astfel de "contestații".
Astfel, se specifică expres că, "problema de drept ce face obiectul prezentei cauze privește mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, în ipoteza unui concurs de infracțiuni.
Înalta Curte reține că, în aplicarea corectă a dispozițiilor legii penale mai favorabile în cauze definitiv judecate, privitor la orice instituție a dreptului substanțial incidență în această fază, trebuie să se pornească de la specificul reglementării cuprinse în art. 6 din noul C. pen., stabilind în raport cu acesta modul în care litera și rațiunea acestei reglementări se transpun în fiecare caz particular.
Potrivit art. 6 alin. (1) - (3) C. pen., când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la executarea pedepsei, a intervenit o lege penală mai favorabilă, pedeapsa închisorii sau amenzii se reduce la maximul prevăzut de legea nouă, dacă sancțiunea aplicată este mai mare decât acest maxim, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii de legea nouă pentru aceeași infracțiune, dacă închisoarea este singura pedeapsă prevăzută pentru aceasta, iar închisoarea se înlocuiește cu amenda, care nu poate depăși maximul prevăzut de legea nouă pentru aceeași infracțiune, când amenda este singura pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru aceasta.
Din cuprinsul art. 6 din noul C. pen. rezultă condițiile în care operează aplicarea obligatorie a legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, și anume:
- să existe o hotărâre de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață, a închisorii, a amenzii sau o hotărâre de aplicare a unei măsuri educative;
- înainte de executarea pedepsei sau a măsurii educative, în timpul executării acestora, dar înainte de executarea lor integrală să intervină o lege penală nouă;
- legea penală nouă să prevadă o pedeapsă sau măsură educativă mai ușoară decât pedeapsa ori măsura educativă prevăzută de legea în temeiul căreia s-a pronunțat hotărârea definitivă;
- pedeapsa sau măsura educativă aplicată prin hotărârea judecătorească definitivă să depășească maximul pedepsei prevăzute de legea nouă sau să fie mai grea.
O primă observație pe care o facem este aceea că, privitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă.
Dacă în cazul aplicării legii penale mai favorabile, în cursul procesului, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre legile succesive și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, acest procedeu este total diferit în raport cu ipotezele avute în vedere în art. 6 din noul C. pen.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, așa cum rezultă din cele de mai sus, prezintă unele particularități față de aplicarea legii mai favorabile faptelor în curs de judecată.
Conchidem că, singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă este aceea în care tratamentul sancționator aplicat excedează limitei maxime prevăzute de legea nouă. Scopul reglementării art. 6 din noul C. pen. este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare.
Așadar, principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă.
Pe de altă parte, criteriile de stabilire a legii mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, au fost reduse la unul singur, și anume: compararea pedepsei aplicate în baza legii în temeiul căreia s-a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare cu maximul pedepsei prevăzut în legea nouă, modificarea sancțiunii limitându-se la reducerea ei la maximul prevăzut de legea nouă.
Prin urmare, în cazul pedepselor definitive, nu mai interesează criteriile privind condițiile de incriminare ori de tragere la răspundere penală, pentru determinarea legii mai favorabile urmând a fi avut în vedere maximul pedepsei prevăzut în legea nouă și pedeapsa aplicată în baza legii vechi.
În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6, a unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate (indiferent de limitele în cadrul cărora, în legea veche, se situa acest cuantum și de raportul lui cu aceste limite) și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cel dintâi este superior celui de-al doilea, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la limita inferioară a acestui maxim.
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depășește maximul prevăzut de legea nouă sau să înlocuiască o pedeapsă mai grea cu alta mai ușoară, legiuitorul prevăzând expres situațiile nou-create prin apariția legii penale noi și modul lor de rezolvare.
Întrucât condamnarea are efecte și după executarea pedepsei, aplicarea obligatorie a legii mai favorabile se impune, nu numai pe motive de consecvență și echitate juridică, ci și ca o consecință a principiului legalității pedepselor, ca partea de pedeapsă, care nu mai are corespondent în legea nouă, chiar dacă a fost executată, să nu mai producă alte consecințe.
Prin urmare, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalității pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă.
Acest mecanism implică eliminarea "plusului" de pedeapsă care avea temei legal în C. pen. anterior, dar care, prin intrarea în vigoare a noului C. pen., rămâne lipsit de temei legal, asigurându-se astfel legalitatea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, după intrarea în vigoare a legii penale noi, și fiind singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă.
Rațiunile care pot sta la baza modificării pedepsei rezultante aplicate printr-o hotărâre definitivă de condamnare, care are autoritate de lucru judecat, nu subzistă prin urmare, în cazul în care această pedeapsă răspunde exigențelor principiului legalității și în cazul în care legea nouă ar conduce la aplicarea unei pedepse mai severe.
Așadar, în pofida reducerii pedepselor individuale în baza legii noi, faptul că rezultanta aplicată potrivit legii vechi poate ajunge să rămână la cuantumul inițial nu conduce la concluzia potrivit căreia condamnatul ar fi privat de efectele aplicării dispozițiilor art. 6 din noul C. pen., deoarece, dincolo de eventuala influență asupra pedepselor rezultante, de reducere a pedepselor individuale la maximul prevăzut de legea nouă, se leagă și alte consecințe cum ar fi calculul termenului de reabilitare, eventuala aplicabilitate a unei grațieri etc.
În raport cu argumentația sus-prezentată se reține că determinarea incidenței legii penale mai favorabile, în cazul hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, în ipoteza concursului de infracțiuni, se realizează în două etape succesive, potrivit următorului mecanism:
Într-o primă etapă, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, se compară pedeapsa aplicată pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, care compun pluralitatea de infracțiuni, cu maximul special prevăzut de legea penală nouă și se reduce fiecare pedeapsă aplicată la maximul special prevăzut de legea nouă, în cazul în care se constată că depășește acest maxim special.
Această operațiune este obligatorie, ea trebuie să aibă loc independent de soarta pedepsei rezultante, întrucât pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte poate avea semnificații de sine stătătoare, independent de pluralitate, în cazuri precum incidența unei alte legi mai favorabile, incidența unui act de grațiere etc.
În a doua etapă, separat de soarta pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, se va proceda la analiza pedepsei rezultante.
Astfel, și în privința acesteia, se va porni de la premisa potrivit căreia cuantumul ei, intrat în autoritatea de lucru judecat și care constituie sancțiunea pusă efectiv în executare, urmează a fi modificat numai prin raportare la criteriul enunțat în considerațiile generale, respectiv acela privind tratamentul sancționator cel mai greu pe care legea nouă îl prevede pentru pluralitatea din cauză.
Prin urmare, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită va fi supusă comparației cu pedeapsa rezultantă care s-ar stabili conform legii noi, față de pedepsele obținute în cadrul primei operațiuni (descrisă la pct. 1).
Comparația nu se va face cu rezultanta ce s-ar putea obține potrivit legii vechi, întrucât rațiunea art. 6 din noul C. pen. nu este, așa cum am arătat, aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituțiile autonome (această rațiune se regăsește numai în art. 5 din noul C. pen.), ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancționator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă.
Faptul că instanța nu poate recurge la o contopire efectuată potrivit mecanismului din legea veche pe baza pedepselor reduse potrivit legii noi, ci este ținută să se raporteze la maximul rezultantei aplicabile nu înseamnă că se renunță la aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu fiecare instituție autonomă și că s-ar ajunge la o evaluare globală.
Imposibilitatea reducerii în toate cazurile a pedepsei rezultante ca efect al reducerii pedepselor individuale este consecința opțiunii legiuitorului de a înăspri tratamentul prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni în noul C. pen.
În plus, deoarece suntem în cazul unor pedepse definitive, aplicarea unor dispoziții care s-a făcut deja în cursul procesului penal nu mai poate fi făcută ulterior pentru că ar înfrânge autoritatea de lucru judecat.
De aceea, Înalta Curte constată că nu este posibil ca, după reducerea pedepselor stabilite pentru fiecare infracțiune componentă a pluralității respective potrivit legii noi, contopirea să se facă potrivit dispozițiilor legii vechi, pentru că nu ne mai aflăm în cursul procesului penal, iar această contopire potrivit legii vechi a fost făcută deja, având caracter definitiv.
Ca atare, pedepsele rezultate în urma primei operațiuni (reduse, dacă este cazul) vor fi ipotetic contopite conform regulilor prevăzute de art. 39 din noul C. pen. Rezultatul obținut va fi comparat cu pedeapsa rezultantă și numai atunci când aceasta din urmă este mai mare, ea va fi redusă la pedeapsa obținută conform art. 39 din noul C. pen.
În mod concret, Curtea reține că mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, poate avea rezultate diferite, după cum urmează:
În ipoteza în care se ajunge la concluzia existenței unei egalități între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, nu sunt incidente dispozițiile art. 6 C. pen. și, prin urmare, nu se impune modificarea hotărârii definitive, o eventuală contestație formulată pe acest temei legal urmând a fi respinsă.
În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul urmează a constata lipsa de efect a dispozițiilor art. 6 C. pen. Și în această situație o eventuală contestație urmează a fi respinsă.
În ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul va constata incidența dispozițiilor art. 6 C. pen., pedeapsa definitiv aplicată conform legii vechi urmând a fi redusă la acest maxim special. În această situație, o eventuală contestație trebuie admisă".
Transpunând situația sancționatorie a condamnatului P.O. la cadrul juridic deslușit anterior, aparte de optica vizând reducerea greșită a unor pedepse principale componente (inserată inițial în contestația procurorului), individualizate prin sentință, în mod cert ajungem la ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, astfel că judecătorul fondului contestației la executare urma a constata simpla lipsă de efect a dispozițiilor art. 6 C. pen.
Singurul element de abordat în detaliu de către instanța fondului, asupra căruia trebuia să se insiste, să fie individualizat și redus corespunzător, viza strict pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Operațiunile juridice sub aceste aspecte din partea instanței fondului sunt în deplină legalitate.
Așadar, doar sub aceste aspecte sunt de apreciat ca fiind întemeiate criticile aduse hotărârii, ce în contextul art. 425
1
alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. impun admiterea căii de atac a contestației Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău și "soluționării cauzei" de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul admiterii contestației la executare inițial formulate și menținerii dispozițiilor instanței fondului ce conduc la rezultatul reducerii pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., față de condamnat, la o durată ce a fost specificată, de 5 ani maximul legal.
În cazul pedepselor complementare legea nouă prevede o limită maximă de 5 ani, astfel că, în baza art. 45, alin. (3), lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b) C. pen. în vigoare, pentru o durată de 5 ani.
În rest, toate celelalte dispoziții amănunțite și vaste din partea instanței de fond, ce vizează pedeapsa principală rezultantă de 15 ani (descontopiri, reduceri sancționatorii, constatări), ce evident că urmează a fi executată în continuare, sunt de înlăturat, atât cuantumul sancțiunii principale cât și formele de executare anterioare necomportând un proces de anulare și de emitere de noi forme în acest sens.
În contextul în care doar pedeapsa complementară de executat suferă modificări, în favoarea condamnatului, după cum s-a specificat, prin reducerea la o durată de 5 ani, coroborat cu procedura legală de punere în executare a pedepselor complementare, ce implică o trimitere de către judecătorul delegat al instanței de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii (aflat în acord și cu mandatul de executare a pedepsei închisorii care trebuie să fie corespunzător), în cadrul prezentei căi de atac a contestației se s-a dispune, pentru acuratețe, și modificarea formelor de executare anterioare în sensul prezentei hotărâri.
Fiind în cadrul examinării unor contestații, raportat la împrejurarea că, în fond, condamnatului P.O. i s-a redus corespunzător, legal și corect, cuantumul pedepsei complementare, inițiindu-se totuși de către acesta o cale de atac, contestația Parchetului fiind admisă doar în formatul enunțat, cu evidență, potrivit art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., soarta juridică a contestației formulată de condamnatul P.O., este de a fi respinsă ca nefondată.
Văzând și disp. art. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinței nr. 71 din 29 mai 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, desființează în parte hotărârea atacată și soluționează cauza, în sensul că:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. admite contestația la executare, ca urmare a sesizării din oficiu, privind pe condamnatul P.O., recidivist, necăsătorit, 1 copil minor; numai în ceea ce privește pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) și b C. pen., pe care o reduce la o durată de 5 ani.
Înlătură celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Dispune modificarea formelor de executare anterioare, inclusiv MEPI nr. 76/D/2013, emise în baza Sentinței penale nr. 70 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău - numai în ceea ce privește pedeapsa complementară, astfel cum a fost redusă și aplicată potrivit prezentei hotărâri.
Respinge contestația, ca nefondată, formulată de condamnatul P.O., aflat în Penitenciarul Iași împotriva aceleiași Sentințe nr. 71 din 29 mai 2014 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iulie 2014.
Procesat de GGC - AM