ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2036/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2036/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cererii de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2/2014 din 17

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de revizuentul M.H.

împotriva Sentinței penale nr. 29/C din 13 noiembrie 2013 pronunțată de

Tribunalul Vaslui și a fost obligat apelantul-revizuent la plata sumei de 350

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Tribunalul Vaslui,

prin Sentința penală nr. 29/C din data de 13 noiembrie 2013, a respins, ca

inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul M.H., privind revizuirea

Sentinței penale nr. 230 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui,

menținută prin Decizia penală nr. 30 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Iași și

rămasă definitivă, prin respingerea recursului, prin Decizia penală nr. 2021

din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prima instanță a

reținut că revizuentul a formulat cererea de revizuire, arătând faptul că este

adevărat că el a comis fapta pentru care a fost condamnat, însă nu în

împrejurările reținute de către instanțele care l-au judecat; că a fost abuzat

și i s-au adus injurii de către membrii comisiei care l-au expertizat

psihiatric, motiv pentru care s-a panicat și nu a mai putut colabora cu

organele judiciare, cu atât mai mult cu cât figura în evidențele medicale cu o

boală psihică, respectiv epilepsie; că, deși pe parcursul cercetărilor nu a dat

nicio declarație, i s-a adus la cunoștință la un moment dat, de către procuror,

existența unei declarații, pe care el a semnat-o, în condițiile în care nu era

lucid, fiind internat la secția de psihiatrie.

Prin cererea de

revizuire M.H. a solicitat: anularea mandatului de executare a pedepsei;

anularea expertizei medico legale-psihiatrice efectuate de către Serviciul

Medico-Legal Județean Vaslui și efectuarea unei noi expertize de către

I.N.M.L.; reluarea cercetărilor pentru a se stabili situația de fapt reală;

efectuarea unei reconstituiri la fața locului.

Prima instanță a

reținut că prin Sentința penală nr. 230 din 28 decembrie 2012, Tribunalul

Vaslui a condamnat pe inculpatul M.H. la pedeapsa de 19 (nouăsprezece) ani și 9

(nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev.

de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior; la

individualizarea pedepsei, fiind avute în vedere criteriile prevăzute de art.

72 C. pen. anterior și anume dispozițiile părții generale a Codului penal

anterior, limitele pedepsei prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)

lit. c) (închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi),

împrejurarea concretă în care a fost săvârșită fapta, care este de o violență

și de o brutalitate deosebită, cu atât mai mult cu cât, pe lângă prevederile

legii penale, înfrânge și obligația morală, aproape sacră, de respect și

dragoste față de mamă, care l-a născut și l-a îngrijit aproape în permanență pe

inculpat, cum au declarat chiar rudele inculpatului, gradul concret de pericol

social al acestora, care este deosebit de ridicat, persoana inculpatului, care

nu a recunoscut săvârșirea faptei, a încercat să își înlăture răspunderea

penală, impunându-și manifestări specifice unor boli psihice, și a mai fost

anterior condamnat de două ori pentru infracțiuni de violență, respectiv viol

și tentativă de omor (care a fost comisă împotriva socrului său).

Vinovăția

revizuentului M.H. a fost stabilită de către instanța de judecată prin analiza

probelor administrate, respectiv: declarațiile martorilor A.C.M., G.M.F., M.G.,

C.S. (dată înainte de constituirea sa ca parte civilă), A.V., P.A., R.C., B.M.,

declarațiile inculpatului M.H., mențiunile procesului-verbal de cercetare la

fața locului cu fotografiile anexate acestuia, concluziile raportului de

expertiză traseologică de interpretare din data de 18 mai 2012, dar și ale

raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 16 noiembrie 2011

și ale raportului de constatare tehnico-științifică de determinare a

comportamentului simulat din 12 iulie 2012, precum și aspectele reliefate de celelalte

înscrisuri depuse în cauză.

Tribunalul a

subliniat că pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un

caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt

executorii și au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este

considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi

judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut

obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

În virtutea

autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată

ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur).

Cu toate acestea, în

practică a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești

rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în Codul de

procedură penală s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii

procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești

penale rămase definitive.

În această categorie

de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară,

prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave

erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei

penale.

Față de reglementarea

motivelor de revizuire în Codul de procedură penală și raportând cererea

revizuentului M.H. la textele de lege indicate, Tribunalul a analizat

solicitarea acestuia prin raportare la dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen. anterior, reținând că ceea ce particularizează revizuirea față de

alte căi extraordinare de atac, raportat la prevederile art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. anterior, este faptul că are menirea de a desființa o hotărâre

definitivă care conține erori de fapt, erori ce pot fi puse în lumină ca urmare

a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanței,

adică neexistente în materialul probator de la dosar.

Din analiza

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, rezultă că

revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul

că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau

împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea

elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul de

față).

Din analiza

dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că cererea de

revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă din

probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date

suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din

probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă

este necesar. În consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ.

Astfel, în primul

rând, în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate

"probe noi" în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în

completarea dovezilor administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului

de a fi administrate alte probe, dar cu privire la aceleași aspecte de fapt

discutate în fața instanței de fond.

Textul art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. anterior este foarte clar din acest punct de vedere,

în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire

a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au

soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin

readministrarea probelor).

Tribunalul a arătat

că inculpatul M.H. a fost prezent la toate termenele de judecată care s-au

acordat în cauză și a beneficiat de asistență juridică, fiindu-i respectate

toate drepturile procesuale. Inculpatul a avut așadar posibilitatea de a-și

propune probe în apărare pe întreaga desfășurare a procesului penal, procedând,

de altfel, în acest sens. Instanța de fond a procedat la ascultarea martorilor

din lucrări, respectiv P.A., M.G., A.V., S.M., precum și a martorelor propuse

de către inculpat, B.M. și M.G., constatând imposibilitatea audierii martorilor

A.C. și G.F.

Inculpatul M.H. a dat

declarație în fața instanței de fond (Dosar 3106/89/2012) prilej cu care a

negat comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, susținând că

fapta a fost săvârșită de tatăl său.

Revizuentul-condamnat

a solicitat, prin cererea de revizuire formulată reaprecierea probatoriului

administrat, dar și readministrarea unor probe administrate în cursul judecății

la fond și avute în vedere și analizate de către instanțe, respectiv efectuarea

unei expertize medico-legale psihiatrice și efectuarea unei reconstituiri la

fața locului.

Prima instanță a

reținut că, în realitate, în cererea sa revizuentul nu invocă elemente de fapt

noi cu caracter informativ, ci solicită reanalizarea aceleiași situații de fapt

și a acelorași probatorii care au fost avute în vedere de instanțele care s-au

pronunțat anterior.

În acest sens, s-a

reținut că M.H. a solicitat efectuarea unei noi cercetări la fața locului și cu

prilejul judecății la fond, instanța pronunțându-se prin încheierea de ședință

de la termenul din 21 noiembrie 2012 (Dosar nr. 3106/89/2012) în sensul

respingerii acestei cereri, apreciindu-se că nu este necesară efectuarea unei

noi cercetări la fața locului în condițiile în care fusese efectuată o astfel

de cercetare imediat după comiterea faptei, iar locul fusese între timp

modificat. De asemenea, la același termen, instanța a respins cererea

inculpatului de efectuare de confruntări între el și tatăl său, având în vedere

în acest sens declarațiile amănunțite pe care atât inculpatul, cât și tatăl său

(martorul M.G.) le-au dat în cursul urmăririi penale.

În ceea ce privește

solicitarea revizuentului de efectuare a unei noi expertize medico-legale

psihiatrice, Tribunalul a apreciat relevant faptul că revizuentul nu a

contestat această expertiza medico-legală psihiatrică pe parcursul judecării la

fond.

Împotriva sentinței

penale indicate mai sus a declarat apel revizuentul M.H., reiterând apărările

din cererea de revizuire.

Curtea de Apel a

reținut că prin Sentința penală nr. 230 din 28 decembrie 2012 pronunțată de

Tribunalul Vaslui, revizuentul M.H. a fost condamnat la pedeapsa de 19

(nouăsprezece) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C.

pen. anterior.

Pentru a se hotărî

astfel, s-a reținut că în noaptea de 7 - 8 noiembrie 2011 inculpatul M.H.,

folosind un obiect tăietor-înțepător, precum și o cazma i-a aplicat mamei sale,

M.F. multiple lovituri pe tot corpul, provocându-i leziuni traumatice severe

care au condus la deces.

M.H. a formulat

cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 230 din 28 decembrie 2012 a

Tribunalului Vaslui, solicitând, în esență, reaprecierea probelor administrate

în cauză.

Cazul de revizuire

prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. anterior privește situația când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei.

În sensul acestor

prevederi, trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a

stabili existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a

cauzei, iar nu mijloacele care probează fapte sau împrejurări cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

Prin calea

extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot

fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la

pronunțarea sentinței și a hotărârilor de control judiciar.

Pentru aceste motive,

Curtea a reținut că sunt nefondate criticile aduse de revizuent hotărârii

primei instanțe, astfel că, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins apelul ca nefondat.

Înalta Curte,

analizând recursul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie

o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor

judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei

căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra

propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de

fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea

cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a

dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după

judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Recurentul-revizuent

și-a întemeiat cererea pe cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. anterior, (în prezent, art. 453 lit. a)) C. proc. pen.)

susținând că că în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză s-a

constatat că a produs victimei un număr de 19 leziuni, în condițiile în care

i-ar fi aplicat victimei o singură lovitură și că nu avea discernământ la data

săvârșirii faptei, motivat de faptul că suferea de epilepsie, solicitând

efectuarea unui raport de expertiză medico-legală care să conforme susținerile

sale.

Or, cererea de

revizuire formulată pe temeiul de drept invocat de recurentul-revizuent este

admisibilă, așa cum corect au reținut și instanțele de fond și de apel, doar în

situația în care revizuentul dovedește existența în cauză a unor fapte și

împrejurări noi, necunoscute de instanță la data judecării cauzei și care ar

putea conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate în primul ciclu

procesual.

Înalta Curte

subliniază că în accepțiunea textului de lege invocat ca și temei al cererii de

revizuire, doar faptele și împrejurările trebuie să fie noi, nu și mijloacele

de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute.

Din această

perspectivă, Înalta Curte constată faptele și împrejurările expuse de

recurentul-revizuent nu sunt noi, ele au fost cunoscute instanțelor din ciclul

procesual în care a fost pronunțată hotărârea recurată. Sub acest aspect, în

mod corect instanța de fond a reținut cu privire la probele și chiar mijloacele

de probă solicitate că ele nu prezintă caracter de noutate în condițiile în

care și cu prilejul judecății în fond revizuentul M.H. a solicitat efectuarea

unei noi cercetări la fața locului și efectuarea de confruntări între el și

tatăl său, instanța pronunțându-se prin încheierea de ședință de la termenul

din 21 noiembrie 2012 (Dosar nr. 3106/89/2012) în sensul respingerii acestor

cereri, apreciindu-se că nu este necesară administrarea acestor probe în

condițiile în care fusese efectuată o astfel de cercetare imediat după

comiterea faptei, iar locul fusese între timp modificat și având în vedere

declarațiile amănunțite pe care atât inculpatul, cât și tatăl său (martorul

M.G.) le-au dat în cursul urmăririi penale. De asemenea, o expertiză medico-legală

psihiatrică având ca și obiectiv stabilirea existenței discernământului

recurentului-revizuent la momentul săvârșirii faptei a fost administrată în

fața instanțelor care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În plus, criticile

privind concluziile raportului de expertiză medico-legală legate de numărul de

lovituri aplicate victimei, nu au nici o relevanță sub aspectul dovedirii

nevinovăției condamnatului, nefiind o cauză care să determine schimbarea

soluției de condamnare cu una de achitare sau de încetare a procesului penal,

atâta timp cât rezultatul socialmente periculos s-a produs și el a fost cauzat

de fapta condamnatului.

Prin urmare, este

inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii

pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat

cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea

probelor).

În consecință, în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.H.

împotriva Deciziei penale nr. 2/2014 din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275

alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.H. împotriva Deciziei penale

nr. 2/2014 din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă

recurentul-revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 17 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL