ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2036/2014

Deliberând asupra cererii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2/2014 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de revizuentul M.H. împotriva Sentinței penale nr. 29/C din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Vaslui și a fost obligat apelantul-revizuent la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Tribunalul Vaslui, prin Sentința penală nr. 29/C din data de 13 noiembrie 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul M.H., privind revizuirea Sentinței penale nr. 230 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, menținută prin Decizia penală nr. 30 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Iași și rămasă definitivă, prin respingerea recursului, prin Decizia penală nr. 2021 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prima instanță a reținut că revizuentul a formulat cererea de revizuire, arătând faptul că este adevărat că el a comis fapta pentru care a fost condamnat, însă nu în împrejurările reținute de către instanțele care l-au judecat; că a fost abuzat și i s-au adus injurii de către membrii comisiei care l-au expertizat psihiatric, motiv pentru care s-a panicat și nu a mai putut colabora cu organele judiciare, cu atât mai mult cu cât figura în evidențele medicale cu o boală psihică, respectiv epilepsie; că, deși pe parcursul cercetărilor nu a dat nicio declarație, i s-a adus la cunoștință la un moment dat, de către procuror, existența unei declarații, pe care el a semnat-o, în condițiile în care nu era lucid, fiind internat la secția de psihiatrie.

Prin cererea de revizuire M.H. a solicitat: anularea mandatului de executare a pedepsei; anularea expertizei medico legale-psihiatrice efectuate de către Serviciul Medico-Legal Județean Vaslui și efectuarea unei noi expertize de către I.N.M.L.; reluarea cercetărilor pentru a se stabili situația de fapt reală; efectuarea unei reconstituiri la fața locului. Prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 230 din 28 decembrie 2012, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul M.H. la pedeapsa de 19 (nouăsprezece) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior; la individualizarea pedepsei, fiind avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

anterior și anume dispozițiile părții generale a Codului penal anterior, limitele pedepsei prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) (închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi), împrejurarea concretă în care a fost săvârșită fapta, care este de o violență și de o brutalitate deosebită, cu atât mai mult cu cât, pe lângă prevederile legii penale, înfrânge și obligația morală, aproape sacră, de respect și dragoste față de mamă, care l-a născut și l-a îngrijit aproape în permanență pe inculpat, cum au declarat chiar rudele inculpatului, gradul concret de pericol social al acestora, care este deosebit de ridicat, persoana inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptei, a încercat să își înlăture răspunderea penală, impunându-și manifestări specifice unor boli psihice, și a mai fost anterior condamnat de două ori pentru infracțiuni de violență, respectiv viol și tentativă de omor (care a fost comisă împotriva socrului său).

Vinovăția revizuentului M.H. a fost stabilită de către instanța de judecată prin analiza probelor administrate, respectiv: declarațiile martorilor A.C.M., G.M.F., M.G., C.S. (dată înainte de constituirea sa ca parte civilă), A.V., P.A., R.C., B.M., declarațiile inculpatului M.H., mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului cu fotografiile anexate acestuia, concluziile raportului de expertiză traseologică de interpretare din data de 18 mai 2012, dar și ale raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 16 noiembrie 2011 și ale raportului de constatare tehnico-științifică de determinare a comportamentului simulat din 12 iulie 2012, precum și aspectele reliefate de celelalte înscrisuri depuse în cauză.

Tribunalul a subliniat că pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. În virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în Codul de procedură penală s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive.

În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale. Față de reglementarea motivelor de revizuire în Codul de procedură penală și raportând cererea revizuentului M.H. la textele de lege indicate, Tribunalul a analizat solicitarea acestuia prin raportare la dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, reținând că ceea ce particularizează revizuirea față de alte căi extraordinare de atac, raportat la prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, este faptul că are menirea de a desființa o hotărâre definitivă care conține erori de fapt, erori ce pot fi puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanței, adică neexistente în materialul probator de la dosar.

Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul de față). Din analiza dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar.

În consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ. Astfel, în primul rând, în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate "probe noi" în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului de a fi administrate alte probe, dar cu privire la aceleași aspecte de fapt discutate în fața instanței de fond. Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).

Tribunalul a arătat că inculpatul M.H. a fost prezent la toate termenele de judecată care s-au acordat în cauză și a beneficiat de asistență juridică, fiindu-i respectate toate drepturile procesuale. Inculpatul a avut așadar posibilitatea de a-și propune probe în apărare pe întreaga desfășurare a procesului penal, procedând, de altfel, în acest sens. Instanța de fond a procedat la ascultarea martorilor din lucrări, respectiv P.A., M.G., A.V., S.M., precum și a martorelor propuse de către inculpat, B.M. și M.G., constatând imposibilitatea audierii martorilor A.C. și G.F. Inculpatul M.H. a dat declarație în fața instanței de fond (Dosar 3106/89/2012) prilej cu care a negat comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, susținând că fapta a fost săvârșită de tatăl său.

Revizuentul-condamnat a solicitat, prin cererea de revizuire formulată reaprecierea probatoriului administrat, dar și readministrarea unor probe administrate în cursul judecății la fond și avute în vedere și analizate de către instanțe, respectiv efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice și efectuarea unei reconstituiri la fața locului. Prima instanță a reținut că, în realitate, în cererea sa revizuentul nu invocă elemente de fapt noi cu caracter informativ, ci solicită reanalizarea aceleiași situații de fapt și a acelorași probatorii care au fost avute în vedere de instanțele care s-au pronunțat anterior. În acest sens, s-a reținut că M.H.

a solicitat efectuarea unei noi cercetări la fața locului și cu prilejul judecății la fond, instanța pronunțându-se prin încheierea de ședință de la termenul din 21 noiembrie 2012 (Dosar nr. 3106/89/2012) în sensul respingerii acestei cereri, apreciindu-se că nu este necesară efectuarea unei noi cercetări la fața locului în condițiile în care fusese efectuată o astfel de cercetare imediat după comiterea faptei, iar locul fusese între timp modificat. De asemenea, la același termen, instanța a respins cererea inculpatului de efectuare de confruntări între el și tatăl său, având în vedere în acest sens declarațiile amănunțite pe care atât inculpatul, cât și tatăl său (martorul M.G.) le-au dat în cursul urmăririi penale.

În ceea ce privește solicitarea revizuentului de efectuare a unei noi expertize medico-legale psihiatrice, Tribunalul a apreciat relevant faptul că revizuentul nu a contestat această expertiza medico-legală psihiatrică pe parcursul judecării la fond. Împotriva sentinței penale indicate mai sus a declarat apel revizuentul M.H., reiterând apărările din cererea de revizuire. Curtea de Apel a reținut că prin Sentința penală nr. 230 din 28 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, revizuentul M.H. a fost condamnat la pedeapsa de 19 (nouăsprezece) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

Pentru a se hotărî astfel, s-a reținut că în noaptea de 7 - 8 noiembrie 2011 inculpatul M.H., folosind un obiect tăietor-înțepător, precum și o cazma i-a aplicat mamei sale, M.F. multiple lovituri pe tot corpul, provocându-i leziuni traumatice severe care au condus la deces. M.H. a formulat cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 230 din 28 decembrie 2012 a Tribunalului Vaslui, solicitând, în esență, reaprecierea probelor administrate în cauză. Cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. anterior privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În sensul acestor prevederi, trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a cauzei, iar nu mijloacele care probează fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Prin calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunțarea sentinței și a hotărârilor de control judiciar. Pentru aceste motive, Curtea a reținut că sunt nefondate criticile aduse de revizuent hotărârii primei instanțe, astfel că, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul ca nefondat.

Înalta Curte, analizând recursul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Recurentul-revizuent și-a întemeiat cererea pe cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, (în prezent, art. 453 lit. a)) C. proc. pen.) susținând că că în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză s-a constatat că a produs victimei un număr de 19 leziuni, în condițiile în care i-ar fi aplicat victimei o singură lovitură și că nu avea discernământ la data săvârșirii faptei, motivat de faptul că suferea de epilepsie, solicitând efectuarea unui raport de expertiză medico-legală care să conforme susținerile sale. Or, cererea de revizuire formulată pe temeiul de drept invocat de recurentul-revizuent este admisibilă, așa cum corect au reținut și instanțele de fond și de apel, doar în situația în care revizuentul dovedește existența în cauză a unor fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la data judecării cauzei și care ar putea conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate în primul ciclu procesual.

Înalta Curte subliniază că în accepțiunea textului de lege invocat ca și temei al cererii de revizuire, doar faptele și împrejurările trebuie să fie noi, nu și mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute. Din această perspectivă, Înalta Curte constată faptele și împrejurările expuse de recurentul-revizuent nu sunt noi, ele au fost cunoscute instanțelor din ciclul procesual în care a fost pronunțată hotărârea recurată. Sub acest aspect, în mod corect instanța de fond a reținut cu privire la probele și chiar mijloacele de probă solicitate că ele nu prezintă caracter de noutate în condițiile în care și cu prilejul judecății în fond revizuentul M.H.

a solicitat efectuarea unei noi cercetări la fața locului și efectuarea de confruntări între el și tatăl său, instanța pronunțându-se prin încheierea de ședință de la termenul din 21 noiembrie 2012 (Dosar nr. 3106/89/2012) în sensul respingerii acestor cereri, apreciindu-se că nu este necesară administrarea acestor probe în condițiile în care fusese efectuată o astfel de cercetare imediat după comiterea faptei, iar locul fusese între timp modificat și având în vedere declarațiile amănunțite pe care atât inculpatul, cât și tatăl său (martorul M.G.) le-au dat în cursul urmăririi penale. De asemenea, o expertiză medico-legală psihiatrică având ca și obiectiv stabilirea existenței discernământului recurentului-revizuent la momentul săvârșirii faptei a fost administrată în fața instanțelor care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În plus, criticile privind concluziile raportului de expertiză medico-legală legate de numărul de lovituri aplicate victimei, nu au nici o relevanță sub aspectul dovedirii nevinovăției condamnatului, nefiind o cauză care să determine schimbarea soluției de condamnare cu una de achitare sau de încetare a procesului penal, atâta timp cât rezultatul socialmente periculos s-a produs și el a fost cauzat de fapta condamnatului. Prin urmare, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor). În consecință, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.H. împotriva Deciziei penale nr. 2/2014 din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.H. împotriva Deciziei penale nr. 2/2014 din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2014. Procesat de GGC - CL