ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1768/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1768/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față:
Prin
sentința penală nr. 207 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția
I-a penală, s-au dispus următoarele:
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea
de schimbare a încadrării juridice a faptei pusă în discuție din oficiu de
către instanță, din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 alin.
(1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174-175 alin.
(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. a fost condamnat
inculpatul Ș.G.N. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat
inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani după
executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a
aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.
64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei
principale.
Au fost respinse, ca neîntemeiate,
pretențiile civile formulate de partea civilă P.I.
A fost obligat inculpatul Ș.G.N. la
plata sumei de 3.024,38 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă
Spitalul Universitar de Urgență București.
Totodată, a fost obligat inculpatul la
plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a fost avansat din fondurile
M.J.L.C.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 16 octombrie 2004, în jurul
orelor 16, inculpatul Ș.G.N. zis „T." a fost văzut de către mai multe
persoane în fața barului „La F." din cartierul Buciumeni din orașul
Buftea, jucând barbut.
La un moment dat, între partea
vătămată P.I. și inculpat a izbucnit un conflict determinat de faptul că acesta
din urmă a reproșat părții vătămate că i-ar fi bătut un nepot. Conflictul
dintre cei doi s-a întețit, astfel încât a fost nevoie pentru aplanarea lui de
intervenția martorilor oculari I.G., I.V. și S.M. care l-au imobilizat pe
inculpat.
Inculpatul a reușit să scape și a fugit
în curtea unui imobil din apropiere de unde a ieșit cu o bâtă lungă de 1 m, s-a
întors în grupul în care era partea vătămată P.I. și pe care a lovit-o în cap,
cauzându-i, conform concluziilor certificatului medico - legal nr. A2/J/762/2004
al S.M.L. al jud. Ilfov un traumatism cranio - cerebral nivelul, respectiv
plagă scalp parietal stângă cu fractură craniană subacută care, după
intervenția chirurgicală, au necesitat 47 de zile de îngrijire medicală.
În același înscris medical s-a mai
precizat că leziunile cranio-meningo-cerebrale cauzate părții vătămate i-au pus
viața în primejdie.
Situația de fapt anterior menționată a
fost reținută pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi
penale și în timpul judecății: declarația părții vătămate, declarațiile
martorilor I.G., I.V., S.M., T.M. și M.N., coroborate cu declarațiile
inculpatului, precum și cu concluziile rapoartelor de constatare
tehnico-științifică din 17 septembrie 2008 și din 13 decembrie 2008, cu
procesele verbale de recunoaștere din grup a inculpatului și planșele foto.
Constatând dovedită vinovăția
inculpatului, instanța fondului a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa
închisorii, pedeapsă la a cărei individualizare au fost avute în vedere
criteriile prev. de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen
legal, a declarat apel inculpatul Ș.G.N. criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinice în sensul că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare
juridică și că, astfel, s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință
condamnarea inculpatului.
S-a mai susținut că inculpatul este
nevinovat, solicitându-se achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 20
rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar în subsidiar,
redozarea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 196 din 22
septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a respins, ca
nefondat, apelul formulat de inculpat.
În considerentele acestei decizii s-a
reținut că probele administrate în cauză au demonstrat fără putință de tăgadă
că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap.
la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Astfel, pe situația de fapt, martorii T.I.,
M.N., D. (S.N.) au declarat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul
pe care-l avea în mână, lovitura fiindu-i aplicată din spate (filele 26,27 și
44 d.u.p.). De asemenea din declarațiile martorilor S.M., D.N. rezultă cu
certitudine că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un băț în cap (o bâtă
de lemn lungă de 1 m și circa 5 cm grosime) și nicidecum că ar aruncat bățul
înspre grupul de oameni în care se afla și partea vătămată.
Deopotrivă, concluziile raportului
medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. județul Ilfov au stabilit că partea
vătămată a suferit leziuni cranio - cerebrale care i-au pus viața în primejdie,
fiind internată și supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, pentru
însănătoșire fiindu-i necesare 45 de zile de îngrijiri medicale.
S-a mai reținut că în cursul
procesului penal inculpatul a avut o poziție procesuală relativ sinceră, în
sensul că nu a negat că a avut un conflict cu partea vătămată, susținând însă
că a azvârlit parul respectiv în grupul de oameni în care se afla și partea
vătămată, apărarea care a fost apreciată că nu corespunde realității întrucât
leziunile pe care le-a provocat parul, în dinamica producerii lovirii, nu
corespunde unei simple aruncări a acestuia.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod
corect s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 20 rap.
la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar nu cea prev. de art.
182 alin. (2) C. pen., întrucât din probele administrate cu referire la
dinamica producerii leziunilor, rezultă cu certitudine că acesta a agresat-o pe
partea vătămată lovind-o direct în cap cu parul respectiv și nicidecum prin
aruncarea acestuia astfel încât să se poată reține că acționând în acest mod nu
a urmărit moartea victimei ca potențial rezultat al acțiunii sale
infracționale, iar încadrarea juridică să fie art. 182 C. pen.
Sub aspectul individualizării
judiciare a pedepsei aplicate s-a apreciat, de asemenea, că aceasta s-a făcut
judicios, cu respectarea criteriilor generale de individualizare judiciară a
pedepsei aplicate prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol
social al faptei săvârșite, modalitatea și împrejurările în care s-a săvârșit
fapta, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și poziția procesuală a
inculpatului în cursul procesului penal, care a fost valorizată prin reținerea
în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
Și împotriva acestei decizii, în termen
legal, a declarat recurs inculpatul Ș.G.N., solicitând, în principal, în sfera
cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.,
admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea
sa, conform art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu argumentarea că nu se face
vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată
întrucât fapta sa a constat în aruncarea unui par către un grup de persoane în
care se afla și partea vătămată.
În subsidiar, în sfera cazului de
casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a
solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare,
reducerea corespunzătoare a pedepsei, ca urmare a unei juste valorificări a
elementelor favorabile ținând de persoana sa, respectiv lipsa antecedentelor
penale.
Examinând cauza prin prisma criticilor
formulate și cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanță și instanța de apel,
uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente
juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o
încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și
dispozițiilor legale care reglementează fapta deduse judecății.
Analizând în continuare critica
invocată de inculpat în sfera cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 18C.
proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată întrucât
probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor T.l., M.N.
și D. (S.N.) care au arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul
pe care-l avea în mână, lovitura fiindu-i aplicată din spate (filele 26,27 și
44 d.u.p.) se coroborează cu declarațiile martorilor S.M. și D.N. din care
rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un
băț în cap (o bâtă de lemn lungă de 1 m și circa 5 cm grosime), dar și cu concluziile
raportului medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. județul Ilfov,
stabilește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a lovit partea
vătămată în cap, cu un par, în mod intenționat, astfel că se face vinovat de
săvârșirea tentativei la omor calificat. Or, în acest context, susținerile
apărării în sensul că inculpatul ar aruncat bățul înspre grupul de oameni în
care se afla și partea vătămată sunt simple afirmații fără suport probator.
Ca urmare, solicitarea inculpatului de
achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen., formulată în fața
instanței de fond și reiterată în fond și apel, se dovedește a fi neîntemeiată,
apărarea neaducând nicio probă în acest sens.
Deopotrivă neîntemeiate sun și
criticile formulate, în subsidiar, în sfera cazului de casare prev. de 385
9
pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constatând că, în raport de gravitatea
deosebită a faptei, modalitatea de săvârșire, rezultatul produs, dar și de
comportamentul procesul al inculpatului și persoana acestuia, pedeapsa aplicată
de prima instanță, menținută în apel, coborâtă sub limita minimă prevăzută de
lege pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.
pen. raportat la art. 174 - art. 175 liti) C. pen., ca afect al reținerii
circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., este aptă prin
cuantum și modalitate de executare să asigure realizarea scopurilor de
exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de
comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
În concret, în procesul de stabilire a
pedepsei și la individualizarea modului de executare a acesteia, în mod corect,
instanțele au avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege
pentru infracțiunea comisă de inculpat, gradul ridicat de pericol social al
faptei reliefat de modul și mijloacele utilizate pentru săvârșirea acesteia -
pe fondul consumului de alcool, inculpatul a lovit-o în cap pe partea vătămată P.I.,
cu un par, cauzându-i, conform concluziilor certificatului medico - legal nr. A2/J/762/2004
al S.M.L. al județului Ilfov un traumatism cranio - cerebral nivelul, respectiv
plagă scalp parietal stângă cu fractură craniană subacută care, după
intervenția chirurgicală, au necesitat 47 de zile de îngrijire medicală -,
urmările produse (părții vătămate fiindu-i pusă în primejdie viața), natura
relațiilor sociale ce au fost încălcate, dar și profilul socio-moral al
inculpatului care nu are antecedențe penale, deși în minorat a săvârșit fapte
penale, și care s-a prezentat la aproape toate termenele de judecată în fața
instanțelor.
Deopotrivă, au fost avute în vedere și
datele privind vârsta fragedă a inculpatului, atitudinea sa parțial sinceră,
alături de atitudinea procesuală exemplară (constând în prezentarea în fața instanțelor
de judecată) fiind corect valorificate prin reținerea în beneficiul
inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., în
raport de care s-a coborât pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege pentru
fapta săvârșită.
Rezultă, așadar, că nu poate fi
primită nici critica invocată în recurs referitoare la greșita individualizare
a pedepsei aplicate inculpatului, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.
Pentru considerentele ce preced,
constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum și
faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de
art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. care se ia în considerare din
oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (1) lit. b) C.
proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor
judiciare; statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul Ș.G.N. împotriva Deciziei penale nr. 196 din 22
septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2
mai 2011.