ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1768/2011

Asupra recursului penal de față:

Prin

sentința penală nr. 207 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

I-a penală, s-au dispus următoarele:

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei pusă în discuție din oficiu de

către instanță, din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 alin.

(1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 rap. la art. 174-175 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. a fost condamnat

inculpatul Ș.G.N. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei

principale.

Au fost respinse, ca neîntemeiate,

pretențiile civile formulate de partea civilă P.I.

A fost obligat inculpatul Ș.G.N. la

plata sumei de 3.024,38 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă

Spitalul Universitar de Urgență București.

Totodată, a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a fost avansat din fondurile

M.J.L.C.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 16 octombrie 2004, în jurul

orelor 16, inculpatul Ș.G.N. zis „T." a fost văzut de către mai multe

persoane în fața barului „La F." din cartierul Buciumeni din orașul

Buftea, jucând barbut.

La un moment dat, între partea

vătămată P.I. și inculpat a izbucnit un conflict determinat de faptul că acesta

din urmă a reproșat părții vătămate că i-ar fi bătut un nepot. Conflictul

dintre cei doi s-a întețit, astfel încât a fost nevoie pentru aplanarea lui de

intervenția martorilor oculari I.G., I.V. și S.M. care l-au imobilizat pe

inculpat.

Inculpatul a reușit să scape și a fugit

în curtea unui imobil din apropiere de unde a ieșit cu o bâtă lungă de 1 m, s-a

întors în grupul în care era partea vătămată P.I. și pe care a lovit-o în cap,

cauzându-i, conform concluziilor certificatului medico - legal nr. A2/J/762/2004

al S.M.L. al jud. Ilfov un traumatism cranio - cerebral nivelul, respectiv

plagă scalp parietal stângă cu fractură craniană subacută care, după

intervenția chirurgicală, au necesitat 47 de zile de îngrijire medicală.

În același înscris medical s-a mai

precizat că leziunile cranio-meningo-cerebrale cauzate părții vătămate i-au pus

viața în primejdie.

Situația de fapt anterior menționată a

fost reținută pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi

penale și în timpul judecății: declarația părții vătămate, declarațiile

martorilor I.G., I.V., S.M., T.M. și M.N., coroborate cu declarațiile

inculpatului, precum și cu concluziile rapoartelor de constatare

tehnico-științifică din 17 septembrie 2008 și din 13 decembrie 2008, cu

procesele verbale de recunoaștere din grup a inculpatului și planșele foto.

Constatând dovedită vinovăția

inculpatului, instanța fondului a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa

închisorii, pedeapsă la a cărei individualizare au fost avute în vedere

criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat apel inculpatul Ș.G.N. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinice în sensul că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare

juridică și că, astfel, s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință

condamnarea inculpatului.

S-a mai susținut că inculpatul este

nevinovat, solicitându-se achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar în subsidiar,

redozarea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 196 din 22

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a respins, ca

nefondat, apelul formulat de inculpat.

În considerentele acestei decizii s-a

reținut că probele administrate în cauză au demonstrat fără putință de tăgadă

că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Astfel, pe situația de fapt, martorii T.I.,

M.N., D. (S.N.) au declarat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul

pe care-l avea în mână, lovitura fiindu-i aplicată din spate (filele 26,27 și

44 d.u.p.). De asemenea din declarațiile martorilor S.M., D.N. rezultă cu

certitudine că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un băț în cap (o bâtă

de lemn lungă de 1 m și circa 5 cm grosime) și nicidecum că ar aruncat bățul

înspre grupul de oameni în care se afla și partea vătămată.

Deopotrivă, concluziile raportului

medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. județul Ilfov au stabilit că partea

vătămată a suferit leziuni cranio - cerebrale care i-au pus viața în primejdie,

fiind internată și supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, pentru

însănătoșire fiindu-i necesare 45 de zile de îngrijiri medicale.

S-a mai reținut că în cursul

procesului penal inculpatul a avut o poziție procesuală relativ sinceră, în

sensul că nu a negat că a avut un conflict cu partea vătămată, susținând însă

că a azvârlit parul respectiv în grupul de oameni în care se afla și partea

vătămată, apărarea care a fost apreciată că nu corespunde realității întrucât

leziunile pe care le-a provocat parul, în dinamica producerii lovirii, nu

corespunde unei simple aruncări a acestuia.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod

corect s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar nu cea prev. de art.

182 alin. (2) C. pen., întrucât din probele administrate cu referire la

dinamica producerii leziunilor, rezultă cu certitudine că acesta a agresat-o pe

partea vătămată lovind-o direct în cap cu parul respectiv și nicidecum prin

aruncarea acestuia astfel încât să se poată reține că acționând în acest mod nu

a urmărit moartea victimei ca potențial rezultat al acțiunii sale

infracționale, iar încadrarea juridică să fie art. 182 C. pen.

Sub aspectul individualizării

judiciare a pedepsei aplicate s-a apreciat, de asemenea, că aceasta s-a făcut

judicios, cu respectarea criteriilor generale de individualizare judiciară a

pedepsei aplicate prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol

social al faptei săvârșite, modalitatea și împrejurările în care s-a săvârșit

fapta, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și poziția procesuală a

inculpatului în cursul procesului penal, care a fost valorizată prin reținerea

în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Și împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul Ș.G.N., solicitând, în principal, în sfera

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea

sa, conform art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu argumentarea că nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată

întrucât fapta sa a constat în aruncarea unui par către un grup de persoane în

care se afla și partea vătămată.

În subsidiar, în sfera cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare,

reducerea corespunzătoare a pedepsei, ca urmare a unei juste valorificări a

elementelor favorabile ținând de persoana sa, respectiv lipsa antecedentelor

penale.

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate și cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima instanță și instanța de apel,

uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat și argumente

juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o

încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și

dispozițiilor legale care reglementează fapta deduse judecății.

Analizând în continuare critica

invocată de inculpat în sfera cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 18C.

proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată întrucât

probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor T.l., M.N.

și D. (S.N.) care au arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul

pe care-l avea în mână, lovitura fiindu-i aplicată din spate (filele 26,27 și

44 d.u.p.) se coroborează cu declarațiile martorilor S.M. și D.N. din care

rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un

băț în cap (o bâtă de lemn lungă de 1 m și circa 5 cm grosime), dar și cu concluziile

raportului medico - legal nr. A2/J/762/2004 al S.M.L. județul Ilfov,

stabilește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a lovit partea

vătămată în cap, cu un par, în mod intenționat, astfel că se face vinovat de

săvârșirea tentativei la omor calificat. Or, în acest context, susținerile

apărării în sensul că inculpatul ar aruncat bățul înspre grupul de oameni în

care se afla și partea vătămată sunt simple afirmații fără suport probator.

Ca urmare, solicitarea inculpatului de

achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen., formulată în fața

instanței de fond și reiterată în fond și apel, se dovedește a fi neîntemeiată,

apărarea neaducând nicio probă în acest sens.

Deopotrivă neîntemeiate sun și

criticile formulate, în subsidiar, în sfera cazului de casare prev. de 385

9

pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constatând că, în raport de gravitatea

deosebită a faptei, modalitatea de săvârșire, rezultatul produs, dar și de

comportamentul procesul al inculpatului și persoana acestuia, pedeapsa aplicată

de prima instanță, menținută în apel, coborâtă sub limita minimă prevăzută de

lege pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - art. 175 liti) C. pen., ca afect al reținerii

circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., este aptă prin

cuantum și modalitate de executare să asigure realizarea scopurilor de

exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de

comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

În concret, în procesul de stabilire a

pedepsei și la individualizarea modului de executare a acesteia, în mod corect,

instanțele au avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege

pentru infracțiunea comisă de inculpat, gradul ridicat de pericol social al

faptei reliefat de modul și mijloacele utilizate pentru săvârșirea acesteia -

pe fondul consumului de alcool, inculpatul a lovit-o în cap pe partea vătămată P.I.,

cu un par, cauzându-i, conform concluziilor certificatului medico - legal nr. A2/J/762/2004

al S.M.L. al județului Ilfov un traumatism cranio - cerebral nivelul, respectiv

plagă scalp parietal stângă cu fractură craniană subacută care, după

intervenția chirurgicală, au necesitat 47 de zile de îngrijire medicală -,

urmările produse (părții vătămate fiindu-i pusă în primejdie viața), natura

relațiilor sociale ce au fost încălcate, dar și profilul socio-moral al

inculpatului care nu are antecedențe penale, deși în minorat a săvârșit fapte

penale, și care s-a prezentat la aproape toate termenele de judecată în fața

instanțelor.

Deopotrivă, au fost avute în vedere și

datele privind vârsta fragedă a inculpatului, atitudinea sa parțial sinceră,

alături de atitudinea procesuală exemplară (constând în prezentarea în fața instanțelor

de judecată) fiind corect valorificate prin reținerea în beneficiul

inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., în

raport de care s-a coborât pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege pentru

fapta săvârșită.

Rezultă, așadar, că nu poate fi

primită nici critica invocată în recurs referitoare la greșita individualizare

a pedepsei aplicate inculpatului, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele ce preced,

constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum și

faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. care se ia în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare; statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.G.N. împotriva Deciziei penale nr. 196 din 22

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

mai 2011.