ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4347/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4347/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 33 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Bacău a respins excepția lipsei calității procesuale active; a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes privind pe reclamantele SC C.E. SA BĂILEȘTI,
SC A. SA GALAȚI, SC C. SA
GALAȚI, SC D. SA
GALAȚI, SC E. SA
GALAȚI, SC F.B. SA GALAȚI, SC G.C. SA GALAȚI, SC G.T. SA
GALAȚI, SC L.C. SA GALAȚI, SC L.T. SA GALAȚI, SC M.C. SA GALAȚI, SC Z.B. SA
GALAȚI, în contradictoriu cu pârâta S.I.F.M. SA BACĂU. Această sentință a fost apelată de către reclamanți, criticându- se soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4/ CC din 26 mai 2010, a respins excepția lipsei de obiect a apelului invocată de intimata S.I.F.M. SA BACĂU și a respins, ca nefondate, apelurile reclamantelor. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, acțiunea este lipsită de interes, așa cum a apreciat și instanța de fond, motivat de faptul că reclamantele nu au un interes direct, iar ordonanțele emise de C.N.V.M. s-a considerat ca fiind legal emise. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.E.
SA BĂILEȘTI, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuție excepția netimbrării recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia. Recurenta-reclamantă a fost legal citată pentru termenul din 14 decembrie 2010 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și 0,15 Iei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat. Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată 14 decembrie 2010, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului reclamantei SC C.E. SA Băilești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC C.E. SA Băilești împotriva deciziei nr. 4/ CC din 26 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.