ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2265/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2265/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând,

în condițiile art. 258 C. proc. civ., asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub

nr. 455/95/2012 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul Cabinet Individual de

Practician în Insolvență I.C.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.N.C. SRL,

Banca R.D., Sucursala Gorj, Biroul Executorului Judecătoresc D.I. și Banca R.D.

București, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a actului de

adjudecare din 11 februarie 2011 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc D.I.,

prin care pârâta SC S.N.C. SRL a adjudecat imobilul teren în cotă indiviză în

suprafață de 153 mp împreună cu activul „B.M.”, în suprafață utilă de 247,88

mp, situate în municipiul Târgu-Jiu, strada V., înscris în Cartea funciară.

Tnbunalul Gorj,

prin judecător sindic, prin sentința nr. 1023 din 20 iunie 2012, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a avut în vedere că, în cauza nu își au aplicabilitate

dispozițiile art. 46 din Legea nr.

85/2006,

ci dispozițiile art. 36 din același act normativ întrucât actul de adjudecare

din 11 februarie 2011, a cărui nulitate absolută s-a solicitat, a fost întocmit

de către executorul judecătoresc și nu de către debitor.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Cabinet Individual de Practician în Insolvență

I.C.D. iar Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 1019

din 3 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 455/95/2012, a respins recursul

ca inadmisibil,

La Judecătoria

Târgu-Jiu cauza a fost înregistrată sub nr. 18774/318/2012, iar prin sentința nr.

1550 din 21 februarie 2013, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată

de reclamant și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Gorj, judecătoria apreciind că în speță competența aparține judecătorului-sindic.

Judecătoria, a

reținut că în cauza dedusă judecății, reclamantul Cabinet Individual de Practician

în Insolvență I.C.D., în calitate de lichidator al debitoarei SC M.G. SRL, a solicitat

să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare din 11 februarie 2011

încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc D.I., iar temeiul de drept invocat

au fost dispozițiile art. 948-art. 966 C. civ., raportat la art. 36 din Legea nr.

85/2005. Ca motiv de nulitate absolută, reclamantul a invocat frauda legii, respectiv

art. 986 C. civ.

Instanța, având

în vedere natura juridică a actului de adjudecare, aceea de veritabil act juridic

autentic, translativ de proprietate asupra imobilului, de Ia debitorul urmărit Ia

adjudecatar, a apreciat că acesta poate fi atacat în instanța de drept comun, ca

orice act juridic civil, pentru neregulile sale.

Astfel, s-a reținut

că, actul de adjudecare, întocmit de către executorul judecătoresc în procedura

urmăririi silite imobiliare este actul autentic prin care se confirmă efectuarea

unei vânzări-cumpărări forțate. Deși vânzarea-cumpărarea forțată, prin licitație,

prezintă unele particularități cât privește caracterul ei sinalagmatic, comutativ

și consensual, aceasta nu înseamnă că ea s-ar înfățișa ca altă operațiune juridică

decât vânzare-cumpărare, debitorul urmărit silit fiind considerat ca vânzător, iar

adjudecatarul ca și cumpărător.

Actul juridic

atacat în prezenta cauză, respectiv actul de adjudecare din 11 februarie 2011 încheiat

de Biroul Executorului Judecătoresc D.I. materializează o vânzare-cumpărare forțată,

prin licitație, care nu este o altă operațiune juridică decât vânzare-cumpărare.

Negotium juris, ca operațiune juridică, el semnifică așadar vânzare-cumpărare și,

prin urmare, este permisă analizarea valabilității lui prin raportare la dispozițiile

art. 948-art. 966 C. civ., care reglementează condițiile de validitate a convențiilor.

Instanța a constatat

că finalitatea acțiunii reclamantei a fost constatarea nulității titlului de proprietate

al pârâtei SC S.N.C. SRL respectiv actui de adjudecare din 11 februarie 2011, titlu

care, după finalizarea executării silite, intrând în circuitul civil și producând

efecte erga omnes, poate fi atacat în condițiile dreptului comun.

Mai mult, judecătoria

a constatat că reclamantul a subliniat faptul că a introdus acțiunea în nume propriu

și nu ca participant la executarea silită, solicitând constatarea nulității actului

de adjudecare în temeiul dreptului comun, art. 946-art. 968 C. civ., motivul invocat

pentru nulitatea absolută fiind frauda legii. Conform principiului disponibilității,

ce guvernează procesul civil, reclamantul fixează cadrul procesual, atât sub aspectul

părților cât și sub aspect obiectiv al obiectului cererii de chemare în judecată,

iar, în cauză obiectul cererii de chemare în judecată este delimitat clar, acesta

reprezentându-l nulitatea absolută a actului de adjudecaredin 11 februarie 2011.

Așadar, în condițiile în care reclamantul, notele de ședințe depuse Ia dosar, a

subliniat expres obiectul și ca juridică a cererii de chemare în judecată, ca fiind

o cerere în anulare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, instanța este ținută

a judeca în limitele investirii sale, în temeiul principiului disponibilității acțiunii

civile.

Din precizările

reclamantului, instanța a reținut că scopul acțiunii îl reprezintă reîntregirea

patrimoniului SC M.G. SRL, societate aflată în procedura specială de insolventă,

astfel că în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2008, competența materială

de soluționare a prezentei cauze revine Tribunalului Gorj.

Astfel, judecătoria

a apreciat că nu are competența materială să soluționeze cauza de față, aceasta

aparținând Tribunalului Gorj.

S-a constatat

ivit conflict negativ de competența între cele două instanțe, s-a înaintat dosarul

instanței în drept să hotărască asupra conflictului, care este Curtea de Apel Craiova.

Prin sentința

nr. 11 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a stabilit în favoarea

Judecătoriei Târgu-Jiu ca instanță de executare, competența de soluționare a cererii,

având ca obiect anulare act de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc, formulată

de administratorul judiciar Cabinet Individual de Practician în Insolventă I.C.D.

În motivarea acestei

sentințe s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, care

constituie principalul temei de fapt și de drept invocat, de la data deschiderii

procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile

de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor

sale.

Potrivit textului

citat, executorul judecătoresc era cel care trebuia să aprecieze și să facă aplicarea

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2008.

Or, în cauză,

reclamantul, în calitate de lichidator al debitoarei a solicitat a fi anulate acte

ce au fost încheiate de către executorul judecătoresc, în cadrul unei executări

silite individuale în condițiile C. proc. civ. împotriva debitorului, acte ce au

fost încheiate după deschiderea procedurii insolvenței împotriva acestuia.

Fiind vorba de

acte de executare întocmite ele executorul judecătoresc (ordonanța de adjudecare)

acestea pot fi anulate numai în cadrul unei contestații la executare. Judecătorul-sindic

are competența de a anula numai acte încheiate de debitor, în condițiile legii insolvenței.

Potrivit art.

399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite se poate face contestație

de către cei interesați și vătămați prin executare, iar, potrivit art. 400

alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare .

Prin raportare

Ia art. 400 alin. (1) și art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare

este judecătoria în raza căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel,

astfel că soluționarea contestației la executare este întotdeauna de competența

judecătoriei.

În condițiile

în care față de obiectul cererii calificarea acțiunii este contestație împotriva

unui act de executare întocmit de executorul judecătoresc, iar competența materială

de soluționare aparține în primă instanță judecătoriei în circumscripția căreia

s-a întocmit actul de executare, Curtea a constatat că revine Judecătoriei Târgu-Jiu,

ca instanță de executare, competența soluționării cererii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs R.G. IPURL reprezentată prin Cabinet Individual de Practician

în Insolvență I.C.D., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.

proc. civ.

În preambulul

cererii de recurs, recurenta a formulat critici în ceea ce privește calitatea procesuală

a lichidatorului judiciar în cauza dedusă judecății, raportat la textul de lege

pe care se întemeiază acțiunea. Astfel, a susținut că prin sentința de deschidere

a procedurii generale a insoivenței a fost numit administrator judiciar la Cabinetul

Individual de Practician în Insolvență I.C.D., nefiind ridicat dreptul de administrare

al administratorului social.

Ulterior, prin

sentința comercială nr. 897/2011 a Tribunalului Gorj s-a dispus Ia trecerea în faliment

a debitoarei și s-a ridicat dreptul de administrare al administratorului social

și a fost numit ca administrator judiciar la Cabinetul Individual de Practician

în Insolvență I.C.D., iar ulterior ca administrator special a fost desemnată d-na

S.I.

Recurenta susține

că nu există identitate de persoane între administratorul judiciar/lichidatorul

judiciar și administratorul special al debitoarei, care deține drept de reprezentare

în prezenta cauză, potrivit art. 73 și art. 80 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta apreciază

ca nefondată soluția instanței de fond referitor la stabilirea competenței de soluționare

a cauzei întrucât, în primul rând încalcă principiul disponibilității părții, întemeindu-și

acțiunea pe un alt text de lege decât cel reținut de instanța de fond ca și temei

de drept procedural (contestația la executare), urmând ca asupra admisibilității

sau a înadmisibilității cererii formulată, raportat Ia textul de lege invocat, să

se pronunțe instanța material competentă să soluționeze o astfel de cauză, respectiv

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Nu cade în sarcina

instanței a cărei sentința a fost atacată să se pronunțe asupra calificării acțiunii

formulate de recurentă in contra și dincolo de limitele cu care a fost investită,

respectiv strict soluționarea conflictului negativ de competență .

Consideră că instanța

de fond, Curtea de Apel Craiova, a calificat mai întâi cererea noastră ca fiind

o contestație la executare depășind limitele cu care a fost investită, acesta fiind

un motiv de nelegalitate al sentinței atacate, întrucât face o discuție de bază

și în ceea ce privește textele de lege aplicabile, in contra manifestării de voință

direct exprimată referitor la calea procedural aleasă, respectiv o acțiune de drept

comun de constatare a nulității absolute a actului juridic în care recurenta are

calitatea de terț.

În privința netemeiniciei

recurenta arătă instanței de control judiciar că atât timp cât reclamantul, înțelege

să utilizeze o acțiune de drept comun doar instanța competentă să soluționeze o

astfel de acțiune, întemeiată substanțial pe dispozițiile art. 948, art. 966, art.

969 C. civ. și procedural pe dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în

vigoare la data introducerii cererii, se poate pronunța atât în ceea ce privește

admisibilitatea cât și în ceea ce privește temeinicia cererii, această instanță

competentă fiind Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Față de cele expuse

anterior recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate

în sensul celor arătate anterior, respectiv soluționarea conflictului negativ de

competență stabilind competența de soluționare în favoarea Tribunalului Gorj, secția

I civilă.

În raport de cererea

de recurs, intimata SC S.N.C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în

principat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, iar pe fondul

cauzei a solicitat menținerea ca legală și temeinică a dispozițiilor sentinței atacate.

În ceea ce privește

excepția invocată, intimata a susținut că cel care deține calitate de reprezentant

în prezenta cauză este lichidatorul judiciar potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2008,

motiv pentru care acțiunea este formulată de o persoană fără calitate procesuală

activă.

Prealabil examinării

criticilor formulate prin cererea de recurs și încadrate în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a recurentei R.G. IPURL, arată că soluționarea

acestei excepții, în această etapă procesuală nu se impune, având în vedere faptul

că soluționarea conflictului negativ de competență urmează regulile specifice unei

proceduri de judecată care impune urgență și celeritate.

Astfel, Curtea

de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost investită cu soluționarea conflictului

negativ de competență ivit între Tribunalul Gorj și Judecătoria Târgu-Jiu, în soluționarea

cererii având ca obiect anularea actului de adjudecare, formulată de administratorul

judiciar desemnat să administreze falimentul debitoarei SC M.G. SRL, în contradictoriu

cu pârâtele SC S.N.C. SRL și Banca R.D. Sucursala Gorj. Judecata cererii are Ioc

fără citarea părții, în camera de consiliu, ceea ce denotă „urgența procedurii”.

Deși judecarea

recursului are Ioc în ședința publică, cu respectarea dispozițiilor art. 121 C.

proc. civ., instanța de recurs este ținută să analizeze cererea prin prisma dezlegărilor

statuate prin hotărârea care constituie regulator de competență.

În consecință,

excepțiile care vizează fondul cauzei, precum și cele de procedură urmează a fi

analizate de către instanța de trimitere, cu respectarea principiului contradictorialității

și al dublului grad de jurisdicție, și nu în procedura soluționării regulatorului

de competență și a căii de atac împotriva acestei hotărâri.

Trecând la analiza

cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În analiza acestui

motiv, Înalta Curte că invocarea dispozițiilor acestui lext de lege s-a efectuat

formal, fără a fi dezvoltate și indicate criticile care pot fi subsumate acestui

motiv.

În concluzie,

câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicție între considerente și dispozitiv

sau că au fost reținute motive care nu au legătură cu pricina, criticile aduse de

recurentă nu sprijină motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Distinct de această

concluzie, se constată că soluția este motivată pe fiecare capăt de cerere, astfel

că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea

care constituie regulator de competență, prin prisma aplicării dispozițiilor legale

aplicabile, Înalta Curte constată că în mod corect a fost stabilită competența materială

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.

Chestiunea de

drept care a constituit obiect de analiză din partea instanței investită cu soluționarea

regulatorului de competență a constat în stabilirea competenței materiale de soluționare

a prezentei cauze, având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act de

adjudecare, întocmit de executorul judecătoresc, cerere de chemare în judecată întemeiata

pe dispozițiile art. 401 alin. (3) C. proc. civ., art. 948, art, 969, art. 968 C.

civ. și art. 38 din Legea nr. 85/2006.

În soluționarea

problemei de drept dedusă judecății, trebuie menționat că acțiunea de față a fost

formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei care a solicitat anularea

unor acte ce au fost încheiate de executorul judecătoresc, în cadrul unei executări

silite individuale, acte încheiate după deschiderea procedurii însolvenței împotriva

acestuia.

Deși recurenta

a susținut prin criticile formulate că instanța a încălcat principiul disponibilității

părții, în sensul că acțiunea de față nu este una specială prevăzută de dispozițiile

speciale referitoare la executarea silită, ci una întemeiată pe dispozițiile generale

referitoare la nulitatea actelor juridice prin care s-au efectuat transferuri patrimoniale,

critica nu este întemeiată.

Cu toate că recurenta

susține în esență că instanța a depășit limitele acțiunii fixate de către reclamant,

schimbând temeiul juridic al acțiunii, Înalta Curte constată că instanța nu este

legată de calificarea juridică pe care părțile o dau cererilor lor. Astfel, în mod

corect a reținut Curtea de Apel Craiova că acțiunea poate fi calificată, în funcție

de obiectul său, contestație împotriva unui act de executare, întocmit de executorul

judecătoresc.

Un argument în

sprijinul acestei calificări sunt și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006,

care reglementează atribuțiile judecătorului sindic, din care rezultă intenția legiuitorului

de a delimita atribuțiile jurisdicționale ale judecătorului sindic de cele de administrare

a procedurii însolvenței, precum și de cele de gestiune, atribuții ce revin în principal,

administratorului judiciar, lichidatorului și celorlalți participanți la procedură.

A da o interpretare

extensivă dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, înseamnă a extinde

competența judecătorului sindic în ceea ce privește cererile și procesele date în

competența unei anumite instanțe,

Argumentele recurentei

care vizează cadrul procesual precizat și întemeiat pe dispozițiile art. 79 și

art. 77 coroborat cu art. 3 și art. 5 din Legea nr. 85/2006, care fac trimitere

la o acțiune aferentă procedurii însolvenței nu vor fi reținute de către instanța

de recurs, acțiunea de față subscriindu-se unei acțiuni a cărei finalitate este

întregirea averii debitorului, însă ea transcede procedurii însolvenței, dispozițiile

sale fiind reglementate de dispozițiile dreptului comun, competența aparținând judecătorului

de fond.

În aceste condiții,

cum acțiunea de față excede procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006, competența

sa de soluționare se stabilește în conformitate cu prevederile expres și limitativ

prevăzute de art. 400 alin. (1) raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Drept urmare,

pentru considerentele expuse competența materială de soluționare a cauzei a fost

în mod corect stabilită în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu, astfel încât în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta R.G. IPURL reprezentată prin Cabinet Individual de

Practician în insolență I.C.D. împotriva sentinței nr. 11 din 2 aprilie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.