ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2004/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI HARGHITA, reclamanta SC I. SA MIERCUREA CIUC, în contradictoriu cu pârâtul O. BĂLAN, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 48.821,75 RON, reprezentând daune și la plata sumei de 211.605,50 RON, reprezentând diferențe de preț ale resurselor constitutive ale lucrărilor executate. A mai solicitat reclamanta și suspendarea contractului încheiat între părți. Prin sentința nr. 774 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei SC I. SA MIERCUREA CIUC și a obligat pârâtul O. BĂLAN la plata sumei de 260.427,25 RON, titlu de daune.
A respins cererea reconvențională formulată de pârât, fiind obligat acesta la 7.530 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, valoarea totala a pagubei se ridica la suma de 260.427,25 RON, aceasta avându-și temeiul nu numai în art. 1084 C. civ., ci și în art. 14.2 din contract care prevede că, în situația în care achizitorul nu onorează facturile la scadență, executantul are dreptul „de a beneficia de reactualizarea sumei de plată la nivelul zilei de efectuare a plății”. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul O. BĂLAN, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 64/ A din 12 octombrie 2009, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de Primăria orașului Bălan, reținând că aceasta, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 2961 lei și timbru judiciar de 5 lei, pentru termenul de judecata din data de 12 octombrie 2009, aceasta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația prevăzută de dispozițiile art. art. 20 alin. (l) din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul O. BĂLAN, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea apelului astfel cum a fost formulat. Critica adusă deciziei atacate, se referă în esență, la faptul că în mod greșit instanța de apel a anulat apelul pârâtei ca netimbrat, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 104 C. proc.
civ., actele de procedura trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a fi admis recursul, pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelanta O. BĂLAN a îndeplinit dispozițiile instanței menținute în sarcina sa, prin citația emisă pentru termenul din 12 octombrie 2009, aflată la dosarul de apel, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar, respectiv ordinul de plată nr. 716 din 9 octombrie 2009, prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru in valoare de 2.961 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, astfel că, nu se poate imputa acesteia faptul că, din eroare, instanța de apel nu a observat adresa aflată la dosar, înregistrată la data de 12 octombrie 2009, prin care se aducea la cunoștință faptul că s-a achitat taxa de timbru, astfel cum s-a dispus de către instanță.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (2), Înalta Curte va admite recursul pârâtei O. BĂLAN, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta O. BĂLAN - prin P. împotriva deciziei nr. 64/ A din 12 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.