ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1645/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș la data de 21 octombrie 2010, sub nr. 3729/1371/2010, reclamanta SC P.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Comuna Solovăstru a solicitat angajarea răspunderii contractuale a pârâtei în sensul obligării acesteia la repararea în natură a prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, în cuantum de 204.536,32 RON, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1360 din 3 octombrie 2011, Tribunalul Specializat Mureș a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Comuna Solovăstru și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de cesionar a achiziționat, de la SC C. SRL, o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 236.486,33 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului nr. x/2007, încheiat cu Comuna Solovăstru. Valoarea contractului de cesiune înregistrat efectiv în evidențele debitorului cedat este de 850.000 RON, inclusiv TVA, sumă care a fost achitată în favoarea cedentului. Având în vedere lipsa unei stipulații în contractul de cesiune de creanță cu privire la situația de lucrări corespunzătoare creanței cesionate și împrejurarea că debitorul cedat a făcut dovada achitării în favoarea cedentului a sumei ce reprezintă valoarea contractului de executare de lucrări, anterior notificării către pârâtă a contractului de cesiune, acțiunea reclamantei a fost apreciată de către prima instanță ca fiind nefondată.

În același sens, tribunalul a reținut și excepția neexecutării contractului, invocată de pârâtă referitor la lucrările menționate în anexa nr. 2 - neexecutate și în anexa nr. 3 - executate necorespunzător, la procesul-verbal de recepție din data de 18 decembrie 2009. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 48/A din 18 iunie 2012, Curtea de Apel Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.C. SRL Reghin împotriva Sentinței nr. 1380 din 3 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș în Dosarul nr. 3729/1371/2010.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat, aspecte în considerarea cărora a înlăturat ca nefondate criticile reclamantei Împotriva Deciziei nr. 48/A din 18 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului în principal cu casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și, în subsidiar cu consecința modificării deciziei în sensul admiterii apelului și schimbării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de drept pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. A susținut că, în justificarea soluției pronunțate, instanța de apel a reprodus, în mod lapidar, trunchiat și scoase din context unele aserțiuni ale primei instanței, între care cea referitoare la valoarea contractului de execuție de lucrări din 4 mai 2007, ca fiind în sumă de 850.000 RON inclusiv, concluzie pe care o apreciază ca fiind fundamental nelegală, prin raportare la dispozițiile art. 204 din O.U.G.

nr. 34/2006 - privind atribuirea contractelor de achiziție publică și la sumele menționate în procesul-verbal de deschidere a ofertelor, în cel de adjudecare și în cele două acte adiționale la contract, în cuprinsul cărora s-a consemnat suma de 940.474 RON inclusiv TVA (respectiv 790.315 RON exclusiv TVA) și nu de 850.000 RON inclusiv TVA, cum nelegal a concluzionat instanța de apel. Un alt motiv de nelegalitate a deciziei atacate invocat de reclamantă, a vizat aprecierea instanței de apel, neargumentată prin raportare la probatoriul administrat și neavută în vedere de prima instanță, în opinia reclamantei, referitoare la nedovedirea efectuării unor lucrări suplimentare în baza celor două acte adiționale, Procedând în acest mod, reclamanta a opinat că instanța de apel, ar fi încălcat dispozițiile art. 298 teza a II-a din C. proc.

civ. A susținut reclamanta că, la concluzia anterior menționată a ajuns instanța de apel, încălcând dispozițiile art. 15 și 23 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, coroborate cu cele prevăzute la pct. 7 din procesul-verbal de recepție încheiat la 18 decembrie 2009. Astfel, deși și-a fondat soluția de respingere a apelului argumentat și pe insuficiența probatorie referitoare la executarea de lucrări suplimentare, reclamanta a criticat, hotărârea instanței de apel pentru respingerea cererii sale de administrare a probei cu un martor, dirigintele de șantier, care ar fi putut elucida acest aspect și pentru încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. care consfințesc principul rolului activ al instanței. A mai criticat concluzia instanței de apel, potrivit căreia, din cuprinsul procesului-verbal de recepție a lucrărilor din 18 decembrie 2009 rezultă neîndeplinirea corespunzătoare de către cedentul SC C. SA a obligațiilor asumate prin contract, fiind evidențiate lucrările neefectuate și neajunsurile ce se impun a fi remediate, prin această concluzie încălcându-se dispozițiilor art. 1, 23 și 30 din H.G. nr. 273/1994 Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că reclamanta, în memoriu de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând și structurând criticile formulate subsumat acestuia. Înalta Curte, în raport de criticile formulate de reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs și în baza dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că parte dintre acestea pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., urmând a fi analizate și din perspectiva acestuia. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor arata în continuare: Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ prin dispozițiile art. 261 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția pronunțată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În cauză motivarea deciziei curții de apel răspunde acestor exigențe legale, chiar dacă nu reiterează temeiurile de drept reținute ca incidente de tribunal, deoarece examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță.

Cu alte cuvinte, concluzia instanței este precedată de examinarea criticilor formulate de reclamantă referitor la interpretarea probelor administrate din perspectiva excepției de neexecutare și a nedeterminării volumului lucrărilor corespunzător creanței cesionate, cu indicarea argumentelor care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate și cu respectarea caracterului devolutiv al căii de atac conform art. 295 C. proc. civ., potrivit căruia îi revenea obligația verificării în limitele învestirii prin cererea de apel a realității situației de fapt și a corectei aplicări a legii de către prima instanță. Astfel Înalta Curte constată că, instanța de prim control judiciar deși a dat hotărârii pronunțate o motivare relativ succintă, aceasta este însă cuprinzătoare și corespunzătoare soluției pe care a adoptat-o, concluziile sale fiind argumentate în raport cu obiectul cauzei calea de atac fiind astfel respinsă ca nefondată.

Referitor la criticile privind interpretarea probatoriilor de către instanțe de fond, Înalta Curte reține că acestea nu se încadrează între motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și ca atare nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în contextul abrogării pct. 10 și 11 ale acestei norme, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub acest aspect, prin Legea nr. 219/2005 și respectiv prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. De asemenea, Înalta Curte, reține că reclamanta deși a indicat, în memoriul de recurs depus la dosar, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii atacate sau aplicarea ori interpretarea greșită a legii nu a structurat critici subsumat acestuia, neargumentând niciuna dintre ipotezele reglementate de norma menționată.

Analiza probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate, vizând chestiuni ce țin de netemeinicie și privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Pentru a răspunde ipotezei aplicării greșite a dispozițiilor art. 1, 15, 23 și 30 din H.G. nr. 273/1994, reclamanta se afla în situația de a demonstra interpretarea greșită a normelor legale menționate în raport de petitul cererii de chemare în judecată, cu argumente din care să rezulte că soluția pronunțată este rezultatul acestei interpretări eronate. Or, în cauză, reclamanta invocă textele legale cu referire la aprecierea unor elemente de probatoriu, respectiv a procesului-verbal de recepție, a lucrărilor din 18 decembrie 2009 în cuprinsul căruia părțile semnatare, pârâta debitor cedat și cedentul SC C. SA au consemnat neîndeplinirea de către acesta din urmă a obligațiilor asumate prin contractul de executare de lucrări nr. x/2007, fiind evidențiate lucrările neefectuate și neajunsurile ce se impun remediate.

Astfel, în cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că reclamanta prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizii din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Situația este similară și în ceea ce privește critica asupra excepției de neexecutare a contractului, soluția instanțelor de fond bazându-se pe același înscris depus în probatoriu, respectiv procesul-verbal de recepție a lucrărilor din 18 decembrie 2009. Referitor la pretinsa încălcare a principiului rolului activ al instanței consfințit de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. prin respingerea probei cu un martor solicitată în dovedirea volumului lucrărilor efectuate, Înalta Curte reține că soluția dispusă de instanța de apel în sensul respingerii acesteia ca neconcludentă în raport de situațiile de lucrări depuse este corectă, declarația dirigintelui de șantier neputând prevala înscrisurile care trebuiau întocmite în acest sens. De asemenea, reține că principiul rolului activ al instanței este limitat de principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, potrivit căruia reclamantul este cel care determină cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului și cauzei juridice a cererii, și în raport de care, inițiativa judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitată la cele ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunile cu care a fost învestită, astfel cum acestea au fost formulate.

De asemenea, Înalta Curte va înlătura critica referitoare la valoarea contractului de executare de lucrări, despre care reclamanta afirmă că a fost eronat reținută de instanța de apel ca fiind în cuantum de 850.000 RON inclusiv TVA, acesta fiind un aspect ce ține eventual de netemeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia, cu atât mai mult cu cât, în cele două variante ale aceluiași contract depuse la dosarul cauzei sunt menționate valori diferite, cea avută în vedere de instanța de apel fiind rezultatul coroborării cu sumele ce se regăsesc consemnate în evidențele contabile ale pârâtei și în bugetul alocat cu această destinație, astfel cum instanța a argumentat, iar reclamanta a dedus judecății pretenții în valoare de 204.536,32 RON, a căror dovedire îi revenea conform art. 1169 C. civ.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamanta SC P.C. SRL Reghin împotriva Deciziei nr. 46/A din 18 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal să fie respins, ca nefondat. De asemenea, având în vedere că recurenta-reclamanta SC P.C. SRL Reghin a căzut în pretenții, fiind așadar, în culpă procesuală, iar intimata-pârâtă Comuna Solovăstru a solicitat acordarea și a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei-reclamante în favoarea intimatei-pârâte la plata sumei de 24.800 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.C. SRL Reghin împotriva Deciziei nr. 46/A din 18 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă intimata-pârâtă Comuna Solovăstru să-i achite recurentei-reclamante SC P.C. SRL Reghin suma de 24.800 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS