ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1299/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA, în contradictoriu cu pârâta SC F.T. SRL PITEȘTI a solicitat evacuarea pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei situat în București, b-dul Nicolae Grigorescu, sector 3 și obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a spațiului de la data încetării contractului de locațiune (8 decembrie 2008) până la data eliberării efective a spațiului; precum și obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților aferente spațiului de la data încetării contractului de locațiune până la data eliberării efective a spațiului precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Prin sentința nr. 627 din 22 ianuarie 2009, Judecătoria sector 3 București a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, în temeiul art. 2 alin. (l) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 8520/3/2009. Tribunalului București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 5728 din 8 aprilie 2009, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC C.C. SRL și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, b-dul Nicolae Grigorescu, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei: echivalentul în lei, la cursul B.N.R.

din ziua plății, al sumei de 2864,4 Euro reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 8 decembrie 2008 - 31 decembrie 2008; echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății ai sumei de 3700 Euro, lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009 și până la eliberarea spațiului. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților aferente spațiului ca nefondat și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 970 lei cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în temeiul clauzei nr. 7.1 lit. b), reclamanta a denunțat unilateral contractul și prin urmare, această modalitate de încetare a contractului, prin denunțare unilaterală se impune părților în virtutea principiului forței obligatorii a convențiilor prevăzute de art. 969 alin. (1) C. civ., astfel că, deși durata locațiunii a fost stabilită de părți în contract, prin derogare de la prevederile art. 1362 alin. (2) C. civ., contractul încheiat între părți poate înceta prin anunțarea concediului de către oricare dintre părți anterior împlinirii termenului locațiunii.

A mai reținut instanța că, începând cu data de 8 decembrie 2008 pârâta deține spațiul fără titlu, astfel, tribunalul a constatat că aceasta datorează reclamantei echivalentul in lei al sumei de 2.864,4 lei Euro pe perioada 8 decembrie 2008 - 31 decembrie 2008, iar începând cu data de 1 ianuarie 2009 și până la eliberarea spațiului pârâta datorează reclamantei echivalentului in lei al sumei de 3700 euro/lunar cu titlu de contravaloare lipsă de folosință și în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea ei la plata utilităților aferente spațiului folosit, tribunalul apreciază că este nefondat întrucât reclamanta nu a administrat dovezi în acest sens. Împotriva acestei sentințe atât reclamanta SC C.C.

SRL CHIAJNA cât și pârâta SC F.T. SRL PITEȘTI au declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 460 din 16 noiembrie 2009, a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată și a respins, ca nefondate, ambele apeluri, reținând că, față de înscrisul încheiat între părți la data de 9 iulie 2009 și depus la dosarul cauzei, apelurile declarate au rămas fără obiect, iar cererea de acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile art. 298 și 274 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC C.C.

SRL CHIAJNA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în toate fazele procesuale, inclusiv în recurs. Critica adusă deciziei atacate, se referă în esență, la faptul că instanța de apel, în mod greșit, nu a acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 14.063,04 lei, reprezentând 6.350,34 lei onorariu de avocat aferent fondului; 205 lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii de apel și 7.507,7 lei onorariu de avocat aferent cererii de apel, deși la termenul de judecată din 22 iulie 2009, s-au depus precizări la apelul declarat în care au fost expuse si detaliate pe larg toate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocațial aferent atât fondului cauzei cât și căii de atac a apelului.

Aceste precizări au fost însoțite de fișele de lucrări executate de societatea de avocatură pentru clientul în cauză, precum si un centralizator al lucrărilor cu caracter contencios prestate în legătură directă cu litigiul dedus judecății în cauză, astfel încât calculele matematice din precizările apelului își găseau justificarea legală. Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respins recursul pentru următoarele considerente: Critica vizând greșita soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de apel ocazionate cu soluționarea cauzei la instanța de fond, se constată că este nefondată, întrucât cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat nu au fost dovedite la instanța de fond, acestea nefiind depuse la dosarul cauzei, așa cum rezultă din susținerile reclamantei în motivarea cererii de apel, astfel că, pe acest aspect nu se putea formula vreo critică.

În ceea ce privește cererea de acordarea cheltuielilor de judecată din apel, astfel cum a înțeles reclamanta să facă dovada acestora, se constată că, într-adevăr instanța de apel a procedat în mod corect, față de soluția pronunțată în cauză, instanța apreciind că în raport de procesul verbal încheiat între părți la data 9 iulie 2009 care constată stingerea obligațiilor pecuniare dintre părți, mai puțin cheltuielile de judecata reprezentând onorariul de avocat și față de faptul că s-a încheiat un nou contract de locațiune, acestea nu se mai justifică. Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitată în recurs, urmează a fi respinsă, întrucât nu s-a putut reține culpa procesuală a intimatei-pârâte, în sensul celor dispuse de art. 274 C. proc.

civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA împotriva deciziei nr. 460 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.