ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1299/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București reclamanta SC C.C. SRL

CHIAJNA, în contradictoriu cu pârâta SC F.T. SRL PITEȘTI a solicitat evacuarea

pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei situat în București, b-dul Nicolae

Grigorescu, sector 3 și obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de

folosință a spațiului de la data încetării contractului de locațiune (8

decembrie 2008) până la data eliberării efective a spațiului; precum și

obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților aferente spațiului de la

data încetării contractului de locațiune până la data eliberării efective a

spațiului precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Prin sentința nr. 627

din 22 ianuarie 2009, Judecătoria sector 3 București a admis excepția de

necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competenta de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, în

temeiul art. 2 alin. (l) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 8520/3/2009.

Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 5728 din 8 aprilie 2009,

a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC C.C. SRL și a dispus

evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, b-dul Nicolae Grigorescu,

fiind obligată pârâta să plătească reclamantei: echivalentul în lei, la cursul

B.N.R. din ziua plății, al sumei de 2864,4 Euro reprezentând contravaloare

lipsă de folosință pentru perioada 8 decembrie 2008 - 31 decembrie 2008;

echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății ai sumei de 3700 Euro,

lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009 și până la eliberarea spațiului.

A respins capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților aferente

spațiului ca nefondat și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 970

lei cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în temeiul clauzei nr. 7.1 lit. b),

reclamanta a denunțat unilateral contractul și prin urmare, această modalitate

de încetare a contractului, prin denunțare unilaterală se impune părților în virtutea

principiului forței obligatorii a convențiilor prevăzute de art. 969 alin. (1) C.

civ., astfel că, deși durata locațiunii a fost stabilită de părți în contract,

prin derogare de la prevederile art. 1362 alin. (2) C. civ., contractul

încheiat între părți poate înceta prin anunțarea concediului de către oricare

dintre părți anterior împlinirii termenului locațiunii.

A mai reținut

instanța că, începând cu data de 8 decembrie 2008 pârâta deține spațiul fără

titlu, astfel, tribunalul a constatat că aceasta datorează reclamantei

echivalentul in lei al sumei de 2.864,4 lei Euro pe perioada 8 decembrie 2008 -

31 decembrie 2008, iar începând cu data de 1 ianuarie 2009 și până la

eliberarea spațiului pârâta datorează reclamantei echivalentului in lei al

sumei de 3700 euro/lunar cu titlu de contravaloare lipsă de folosință și în

ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea ei la plata

utilităților aferente spațiului folosit, tribunalul apreciază că este nefondat

întrucât reclamanta nu a administrat dovezi în acest sens.

Împotriva acestei

sentințe atât reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA cât și pârâta SC F.T. SRL PITEȘTI

au declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 460 din 16 noiembrie 2009,

a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței generale a instanțelor de

judecată și a respins, ca nefondate, ambele apeluri, reținând că, față de

înscrisul încheiat între părți la data de 9 iulie 2009 și depus la dosarul

cauzei, apelurile declarate au rămas fără obiect, iar cererea de acordarea

cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite

condițiile art. 298 și 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului propriu

și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

soluționarea cauzei în toate fazele procesuale, inclusiv în recurs.

Critica adusă

deciziei atacate, se referă în esență, la faptul că instanța de apel, în mod

greșit, nu a acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 14.063,04 lei,

reprezentând 6.350,34 lei onorariu de avocat aferent fondului; 205 lei taxă

judiciară de timbru aferentă cererii de apel și 7.507,7 lei onorariu de avocat

aferent cererii de apel, deși la termenul de judecată din 22 iulie 2009, s-au

depus precizări la apelul declarat în care au fost expuse si detaliate pe larg

toate cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul avocațial aferent atât

fondului cauzei cât și căii de atac a apelului. Aceste precizări au fost

însoțite de fișele de lucrări executate de societatea de avocatură pentru

clientul în cauză, precum si un centralizator al lucrărilor cu caracter

contencios prestate în legătură directă cu litigiul dedus judecății în cauză,

astfel încât calculele matematice din precizările apelului își găseau justificarea

legală.

Analizând critica

adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând

a fi respins recursul pentru următoarele considerente:

Critica vizând

greșita soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată de către

instanța de apel ocazionate cu soluționarea cauzei la instanța de fond, se

constată că este nefondată, întrucât cheltuielile de judecată reprezentând

onorariul de avocat nu au fost dovedite la instanța de fond, acestea nefiind

depuse la dosarul cauzei, așa cum rezultă din susținerile reclamantei în

motivarea cererii de apel, astfel că, pe acest aspect nu se putea formula vreo

critică.

În ceea ce privește

cererea de acordarea cheltuielilor de judecată din apel, astfel cum a înțeles

reclamanta să facă dovada acestora, se constată că, într-adevăr instanța de

apel a procedat în mod corect, față de soluția pronunțată în cauză, instanța

apreciind că în raport de procesul verbal încheiat între părți la data 9 iulie

2009 care constată stingerea obligațiilor pecuniare dintre părți, mai puțin

cheltuielile de judecata reprezentând onorariul de avocat și față de faptul că

s-a încheiat un nou contract de locațiune, acestea nu se mai justifică.

Cererea privind

acordarea cheltuielilor de judecată solicitată în recurs, urmează a fi

respinsă, întrucât nu s-a putut reține culpa procesuală a intimatei-pârâte, în

sensul celor dispuse de art. 274 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC C.C. SRL CHIAJNA împotriva deciziei nr. 460 din 16 noiembrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2010.