ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3011/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.I.L. București, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC C. SA din data de 3 noiembrie 2008. Prin sentința nr. 4143 din 13 martie 2009, Tribunalul București, secția a Vi-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei B.I.L. București. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că dispozițiile legale ale art. 241 din Legea nr. 297/2004 nu au fost nesocotite prin adoptarea hotărârii A.G.E.A.

nr. 1 din 3 noiembrie 2008, măsurile luate în cadrul ședinței A.G.E.A. având ca finalitate, consideră tribunalul, tocmai respectarea art. 241 din Legea nr. 297/2004. S-a mai apreciat de către instanța de fond că hotărârea atacată este legală și nu contravine interesului social. Organul deliberativ al societății a aprobat vânzarea totală sau parțială a terenului SC C. SA situat în București, B-dul Theodor și a clădirilor, precum și a drepturilor reale și personale aferente acestora, stabilind prețul minim de vânzare, momentul transferului dreptului de proprietate, impunând și cerința prezentării de către potențialul cumpărător a unei scrisori de garanție bancară în valoare de 150.000 Euro. Totodată, adunarea generală a aprobat componența comisiei de negociere a clauzelor contractuale și a ales persoanele împuternicite să îndeplinească formalitățile necesare în vederea înstrăinării terenului și semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Sancțiunea nulității prevăzută de art. 241 din Legea nr. 297/2004 are în vedere ipoteza încheierii de către administratorii sau directorii societății a actelor juridice enumerate de text, fără aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare. Or, scopul convocării A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008 a fost tocmai obținerea acordului organului deliberativ al societății în vederea vânzării.

Instanța de fond a înlăturat susținerile reclamantei, în sensul că acționarii ar fi trebuit să aprobe rezultatul unor negocieri aflate aproape de finalizare și nu mandatarea administratorilor de a începe negocierile, întrucât adunarea generală extraordinară are posibilitatea să ia orice hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale, împuternicirea acordată administratorilor de a începe negocierile și de a semna contractul de vânzare-cumpărare încadrându-se în limitele competenței acestui tip de adunare conform art. 113 lit. m) din Legea nr. 31/1990 și art. 241 din Legea nr. 297/2004, etapa negocierii fiind premergătoare perfectării contractului de vânzare-cumpărare. Nu s-a probat, în speță, că prin luarea hotărârii menționate a fost încălcat interesul social.

Prețul minim a fost stabilit pe baza unei evaluări efectuate de o societate specializată (SC E.V. SRL), prin raportul de expertiză realizat fiind avută în vedere valoarea de piață. S-a mai reținut și faptul că, în orice caz, critica referitoare la stabilirea prețului minim de vânzare vizează oportunitatea luării deciziei, ceea ce nu poate atrage nulitatea hotărârii adunării generale față de dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Adunarea generală este organul deliberativ și de decizie al societății comerciale, exprimând voința socială, iar hotărârea adoptată de aceasta în baza principiului majorității nu poate fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului constitutiv.

Întrucât reclamanta a renunțat la termenul din 13 martie 2009 la invocarea temeiului juridic prevăzut de art. 150 din Legea nr. 31/1990, respectarea acestor prevederi legale nu a mai făcut obiectul cercetării judecătorești de către tribunal, raportat la principiul disponibilității. Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de reclamanta B. I.L. București a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 424 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență următoarele: S-a apreciat că, susținerea apelantei în sensul că prin hotărârea A.G.E.A.

atacată, nu se menționează obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că nu s-a determinat obiectul vânzării, nefiind indicată suprafața terenului, ceea ce încalcă dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004, este nefondată deoarece textul de lege evocat stabilește necesitatea aprobării prealabile de către adunarea generală extraordinară a acționarilor, a actelor de înstrăinare a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește 20 % din totalul activelor imobilizate și nu se referă la hotărârea adunării generale prin care se aprobă tocmai înstrăinarea acestora (ulterioară încheierii actului). Astfel că, așa cum corect a reținut și tribunalul, prin Hotărârea A.G.E.A.

atacată, s-a aprobat tocmai înstrăinarea unuia dintre aceste active, în acest sens fiind împuternicit administratorul I.J. să înstrăineze numai în condițiile stabilite prin aceeași hotărâre (aprobarea prețului de pornire, a condițiilor de vânzare, a comisiei de negociere etc.), adică s-a urmărit tocmai respectarea art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, activul fiind identificat ca „terenul situat în București, bd. Theodor Pallady .. conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M03 nr. 2541 și seria M03 nr. 2542, ..”. Mai mult, alin. (3) din art. 241 din Legea nr. 297/2004 stabilește că „în cazul nerespectării prevederilor alin. (1) (privind aprobarea prealabilă de către A.G.E.A.

- s.n.) și 2 (care se referă la închirieri - s.n.), oricare dintre acționari poate solicita instanței judecătorești anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății”, acesta nefăcând nicio referire la Hotărârea A.G.E.A. prin care se aprobă tocmai vânzarea unui astfel de activ. Prin urmare, s-a apreciat că, apelanta-reclamantă nu poate invoca acest text de lege în susținerea nulității hotărârii A.G.E.A., ci eventual, pentru a susține nulitatea actului de vânzare-cumpărare ce se va încheia. În consecință, s-a constatat ca prima instanță a făcut o corectă și justă interpretare a art. 241 din Legea nr. 297/2004, raportat la susținerile în fapt și în drept ale reclamantei.

S-a mai apreciat că nu poate fi reținută susținerea apelantei în sensul că prin această hotărâre, ar fi trebuit să fie aprobată însăși vânzarea-cumpărare în anumite condițiuni și nu mandatarea administratorilor, pentru a fi respectate dispozițiile legale evocate, deoarece aprobarea prealabilă a A.G.E.A. nu trebuie să îmbrace o anumită formă, sacramentală, nefiind nici oportun și nici posibilă stabilirea tuturor condițiilor vânzării prin aceeași hotărâre (de pildă stabilirea prețului ce urmează a fi negociat cu cumpărătorul). Practic apelanta-reclamantă consideră că aprobarea prealabilă despre care se face referire în art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 trebuie să reprezinte însuși contractul de vânzare-cumpărare încheiat între toți acționarii și cumpărător, ceea ce ar fi imposibil și contrar spiritului art. 241 din Legea nr. 297/2004.

Pe de altă parte, principiul consensualismului ce guvernează contractul de vânzare-cumpărare presupune negocierea unui preț, care nu se cunoaște în prealabil, doar la contractele de adeziune fiind prestabilite toate condițiile încheierii acestora. Este firesc ca prin Hotărârea A.G.E.A. să se stabilească un preț minim de pornire a negocierilor (pentru a nu se vinde la un preț mult prea mic pentru societate), însă stabilirea unor condiții stricte prin Hotărârea A.G.E.A., ce nu ar mai putea face obiectul negocierii ulterioare nu numai că nu este reglementată de art. 241 din Legea nr. 297/2004, dar nu ar fi nici utilă, putând conduce la neîncheierea contractului.

Susținerile apelantei-reclamante privesc în mod nefondat pretinse încălcări ale art. 241 alin. (l) din Legea nr. 297/2004, însă acestea au ca finalitate neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare sau inversarea momentelor reglementate de Legea nr. 297/2004 în încheierea unei operațiuni de înstrăinare de active, în sensul de a se încheia întâi contractul de vânzare-cumpărare și apoi, de a se aproba acest contract într-o nouă Adunare Generală. Or, așa cum s-a arătat mai sus, pentru încheierea contractului legiuitorul a stabilit necesitatea aprobării prealabile de către A.G.E.A. (ceea ce s-a și hotărât prin hotărârea atacată) și apoi, încheierea contractului conform acestei hotărâri, iar nu invers.

Apelanta susține practic că aprobarea prealabilă trebuie să fie concomitentă încheierii actului sau ulterioară, contrar unei interpretări gramaticale formale a art. 241 alin. (l) din Legea nr. 297/2004, respectiv a sintagmei „ aprobarea prealabilă”. În acest sens, mandatarea administratorului ulterior aprobării vânzării (art. 1 și 5 din Hotărârea atacată) nu este nicidecum nelegală, ci reprezintă tocmai respectarea legii invocate de însăși apelanta. În fine, Curtea a mai constatat, ca și tribunalul, că hotărârea atacată este conformă atât legii cât și statutului societății, astfel că nu este supusă nulității, în condițiile art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta B.I.L.

București care a reluat textual toate criticile cuprinse în cererea de apel, dar pe care le-a subsumat motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și a sentinței instanței de fond, cu consecința admiterii acțiunii, susținând în esență că ambele instanțe au interpretat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al hotărârii A.G.E.A. atacate. Recursul este nefondat. 1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci „când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Acest motiv nu a fost argumentat potrivit cerințelor textului redat mai sus, întrucât recurenta deși a indicat că hotărârea A.G.E.A. reprezintă actul căruia i s-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, aceasta a reluat criticile făcute în fața instanței de apel, exprimându-și nemulțumirea cu privire la mandatul acordat administratorilor acela de a îndeplini formalitățile necesare în vederea înstrăinării terenului și semnării contractului de vânzare-cumpărare, aprobat prin hotărârea A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008, critici ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Criticile subsumate acestui motiv vizând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital sunt nefondate, întrucât ambele instanțe au dat o interpretare corectă textului legal enunțat în raport de înscrisurile de la dosar. Astfel, se constată că în mod corect s-a reținut că, adoptarea măsurilor din cadrul hotărârii A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008, prin care s-a aprobat înstrăinarea unui teren aflat în proprietatea SC C. SA în acest sens fiind împuternicit administratorul și directorul general, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Critica recurentei vizând nemulțumirea sa cu privirea la mandatarea consiliului de administrație apreciind în acest sens că atâta timp cât mandatul nu privește toate elementele actului juridic nu se poate spune că ne aflăm în prezența aprobării prevăzute de art. 241 din Legea nr. 297/2004, nu poate fi reținută.

Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de apel mandatarea administratorului, ulterior aprobării vânzării activului, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale invocate de reclamantă și nu constituie motiv de nelegalitate. Prin norma imperativă cuprinsă în prevederile art. 241 din Legea nr. 297/2004, legiuitorul a instituit ca prin aprobarea prealabilă a unor tranzacții de către A.G.E.A., ocrotirea unui interes social, în sensul de a proteja și de a încunoștința acționarii unei societăți despre măsurile cu un anumit grad de importanță pe care administratorii sau directorii acesteia urmează să le ia, cum de altfel s-a și procedat prin adoptarea hotărârii A.G.E.A. SC C. SA din 3 noiembrie 2008. Prin urmare, Curtea găsește nefondate motivele de recurs invocate de recurentă și prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi pronunțat o soluție cu încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat declarat de reclamanta BROADHURST INVESTMENTS LIMITED București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. I.L. București împotriva deciziei comerciale nr. 424 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.