ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3011/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3011/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.I.L. București, prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială,

a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând anularea hotărârii Adunării

Generale Extraordinare a Acționarilor SC C. SA din data de 3 noiembrie 2008.

Prin sentința nr.

4143 din 13 martie 2009, Tribunalul București, secția a Vi-a

comercială, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantei B.I.L. București.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut în esență că dispozițiile legale ale art. 241 din

Legea nr. 297/2004 nu au fost nesocotite prin adoptarea hotărârii A.G.E.A. nr. 1

din 3 noiembrie 2008, măsurile luate în cadrul ședinței A.G.E.A. având ca

finalitate, consideră tribunalul, tocmai respectarea art. 241 din Legea nr. 297/2004.

S-a mai apreciat de către instanța de

fond că hotărârea atacată este legală și nu contravine interesului social.

Organul deliberativ al societății a aprobat vânzarea totală sau parțială a

terenului SC C. SA situat în București, B-dul Theodor și a clădirilor, precum

și a drepturilor reale și personale aferente acestora, stabilind prețul minim

de vânzare, momentul transferului dreptului de proprietate, impunând și cerința

prezentării de către potențialul cumpărător a unei

scrisori de garanție bancară în valoare de 150.000 Euro. Totodată,

adunarea generală a aprobat componența comisiei de negociere a clauzelor

contractuale și a ales persoanele împuternicite să îndeplinească formalitățile

necesare în vederea înstrăinării terenului și

semnării contractului de

vânzare-cumpărare.

Sancțiunea nulității prevăzută de art.

241 din Legea nr. 297/2004 are în vedere ipoteza încheierii de către

administratorii sau directorii societății a actelor juridice enumerate de text,

fără aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare. Or, scopul

convocării A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008 a fost tocmai obținerea acordului

organului deliberativ al societății în vederea vânzării.

Instanța de fond

a înlăturat susținerile reclamantei, în sensul că acționarii ar fi

trebuit să aprobe rezultatul unor

negocieri aflate aproape de finalizare și nu mandatarea administratorilor de a

începe negocierile, întrucât adunarea generală extraordinară are posibilitatea

să ia orice hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale,

împuternicirea acordată administratorilor de a începe negocierile și de a semna

contractul de vânzare-cumpărare încadrându-se în limitele competenței acestui

tip de adunare conform art. 113 lit. m) din Legea nr. 31/1990 și art. 241 din

Legea nr. 297/2004, etapa negocierii fiind premergătoare perfectării

contractului de vânzare-cumpărare.

Nu s-a probat, în speță, că prin

luarea hotărârii menționate a fost încălcat interesul social. Prețul minim a

fost stabilit pe baza unei evaluări efectuate de o societate specializată (SC E.V.

SRL), prin raportul de expertiză realizat fiind avută în vedere valoarea de

piață.

S-a mai reținut

și faptul că, în orice caz, critica referitoare la stabilirea prețului

minim de vânzare vizează oportunitatea

luării deciziei, ceea ce nu poate atrage nulitatea hotărârii adunării generale

față de dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Adunarea

generală este organul deliberativ și de decizie al societății comerciale,

exprimând voința socială, iar hotărârea adoptată de aceasta în baza principiului

majorității nu poate fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului

constitutiv.

Întrucât

reclamanta a renunțat la termenul din 13 martie 2009 la invocarea temeiului

juridic prevăzut de art. 150 din Legea

nr. 31/1990, respectarea acestor prevederi legale

nu a mai făcut obiectul cercetării judecătorești de către tribunal,

raportat la principiul

disponibilității.

Apelul declarat

împotriva acestei hotărâri de reclamanta B.

I.L. București a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

424 din 26 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut în esență următoarele:

S-a apreciat că, susținerea apelantei

în sensul că prin hotărârea A.G.E.A. atacată,

nu

se menționează obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că nu s-a

determinat

obiectul vânzării, nefiind indicată suprafața terenului, ceea ce încalcă

dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004, este nefondată deoarece textul de

lege evocat stabilește necesitatea aprobării prealabile de către adunarea

generală extraordinară a acționarilor, a actelor de înstrăinare a unor active

din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește

20 % din totalul activelor

imobilizate și

nu se referă la hotărârea adunării generale prin care se aprobă tocmai

înstrăinarea

acestora (ulterioară încheierii actului).

Astfel că, așa cum corect a reținut și

tribunalul, prin Hotărârea A.G.E.A. atacată, s-a aprobat tocmai înstrăinarea

unuia dintre aceste active, în acest sens fiind

împuternicit administratorul I.J. să înstrăineze numai în condițiile

stabilite prin

aceeași hotărâre (aprobarea prețului de pornire, a

condițiilor de vânzare, a comisiei de negociere etc.), adică s-a urmărit tocmai

respectarea art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, activul fiind

identificat ca „terenul situat în București, bd. Theodor Pallady .. conform

certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria

M03 nr. 2541 și seria M03 nr. 2542, ..”.

Mai mult, alin. (3) din art. 241 din

Legea nr. 297/2004 stabilește că „în cazul

nerespectării

prevederilor alin. (1) (privind aprobarea prealabilă de către A.G.E.A. - s.n.)

și

2 (care se referă la închirieri - s.n.), oricare dintre acționari

poate solicita instanței judecătorești anularea actului juridic încheiat și

urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății”,

acesta nefăcând nicio referire la Hotărârea A.G.E.A. prin care se aprobă tocmai

vânzarea unui astfel de activ.

Prin urmare, s-a apreciat că,

apelanta-reclamantă nu poate invoca acest text de lege în susținerea nulității

hotărârii A.G.E.A., ci eventual, pentru a susține nulitatea actului de

vânzare-cumpărare ce se va încheia.

În consecință, s-a constatat ca prima instanță

a făcut o corectă și justă

interpretare a art.

241 din Legea nr. 297/2004, raportat la susținerile în fapt și în drept

ale

reclamantei.

S-a mai apreciat că nu poate fi

reținută susținerea apelantei în sensul că prin

această hotărâre, ar fi trebuit să fie aprobată însăși

vânzarea-cumpărare în anumite

condițiuni și nu mandatarea

administratorilor, pentru a fi respectate dispozițiile legale evocate, deoarece

aprobarea prealabilă a A.G.E.A. nu trebuie să îmbrace o anumită

formă, sacramentală, nefiind nici oportun și nici

posibilă stabilirea tuturor condițiilor vânzării prin aceeași hotărâre (de

pildă stabilirea prețului ce urmează a fi negociat cu

cumpărătorul).

Practic apelanta-reclamantă consideră că aprobarea prealabilă despre

care se face referire în art. 241 alin. (1) din

Legea nr. 297/2004 trebuie să reprezinte însuși

contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între toți acționarii și cumpărător, ceea ce ar fi

imposibil și contrar spiritului art. 241 din Legea nr. 297/2004. Pe de altă

parte, principiul consensualismului ce guvernează contractul de

vânzare-cumpărare

presupune negocierea unui

preț, care nu se cunoaște în prealabil, doar la contractele de

adeziune

fiind prestabilite toate condițiile încheierii acestora. Este firesc ca prin

Hotărârea A.G.E.A. să se stabilească un preț minim de pornire a negocierilor

(pentru a nu se vinde la un preț mult prea mic pentru societate), însă

stabilirea unor condiții

stricte prin

Hotărârea A.G.E.A., ce nu ar mai putea face obiectul negocierii ulterioare nu

numai

că nu este reglementată de art. 241 din Legea nr. 297/2004, dar nu ar fi nici

utilă, putând conduce la neîncheierea contractului.

Susținerile apelantei-reclamante

privesc în mod nefondat pretinse încălcări ale art. 241 alin. (l) din Legea nr.

297/2004, însă acestea au ca finalitate neîncheierea contractului de

vânzare-cumpărare sau inversarea momentelor reglementate de Legea nr. 297/2004

în încheierea unei operațiuni de înstrăinare de active, în sensul de a se

încheia întâi contractul de vânzare-cumpărare și apoi, de a se aproba acest

contract într-o nouă Adunare Generală. Or, așa cum s-a arătat mai sus, pentru

încheierea contractului legiuitorul a stabilit necesitatea aprobării prealabile

de către A.G.E.A. (ceea

ce s-a și hotărât

prin hotărârea atacată) și apoi, încheierea contractului conform acestei

hotărâri,

iar nu invers. Apelanta susține practic că aprobarea prealabilă trebuie să fie

concomitentă încheierii actului sau ulterioară, contrar unei interpretări

gramaticale formale a art. 241 alin. (l) din Legea nr. 297/2004, respectiv a

sintagmei „ aprobarea prealabilă”.

În acest sens, mandatarea

administratorului ulterior aprobării vânzării (art. 1 și 5 din Hotărârea

atacată) nu este nicidecum nelegală, ci reprezintă tocmai respectarea legii

invocate de însăși apelanta.

În fine, Curtea a mai constatat, ca și

tribunalul, că hotărârea atacată este conformă atât legii cât și statutului

societății, astfel că nu este supusă nulității, în condițiile art. 132 alin. (2)

și (3) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, reclamanta B.I.L. București care a reluat textual toate criticile

cuprinse în cererea de apel, dar pe care le-a subsumat motivelor prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot

a deciziei recurate și a sentinței instanței de fond, cu consecința admiterii

acțiunii, susținând în esență că ambele instanțe au interpretat și aplicat

greșit legea, respectiv dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind

piața de capital și au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al hotărârii A.G.E.A. atacate. Recursul este nefondat. 1. Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci „când

instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Acest motiv nu a fost argumentat

potrivit cerințelor textului redat mai sus, întrucât recurenta deși a indicat

că hotărârea A.G.E.A. reprezintă actul căruia i s-a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, aceasta a reluat criticile făcute în

fața instanței de apel, exprimându-și nemulțumirea cu privire la mandatul

acordat administratorilor acela de a îndeplini formalitățile necesare în vederea

înstrăinării terenului și semnării contractului de vânzare-cumpărare, aprobat

prin hotărârea A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008, critici ce se subsumează

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Criticile subsumate acestui motiv

vizând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 241 din Legea nr.

297/2004 privind piața de capital sunt nefondate,

întrucât ambele instanțe au dat o interpretare corectă textului legal

enunțat în raport de

înscrisurile de la dosar.

Astfel, se constată că în mod corect

s-a reținut că, adoptarea măsurilor din cadrul hotărârii A.G.E.A. din 3

noiembrie 2008, prin care s-a aprobat înstrăinarea unui teren aflat în

proprietatea SC C. SA în acest sens fiind împuternicit administratorul și

directorul general, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 241 din Legea nr.

297/2004 privind piața de capital.

Critica recurentei vizând nemulțumirea

sa cu privirea la mandatarea consiliului

de

administrație apreciind în acest sens că atâta timp cât mandatul nu privește

toate

elementele actului juridic nu se poate spune că ne aflăm în

prezența aprobării

prevăzute de art. 241

din Legea nr. 297/2004, nu poate fi reținută. Astfel, așa cum corect a

reținut

și instanța de apel mandatarea administratorului, ulterior aprobării vânzării

activului, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale invocate de reclamantă

și nu constituie motiv de nelegalitate.

Prin norma

imperativă cuprinsă în prevederile art. 241 din Legea nr. 297/2004,

legiuitorul a instituit ca prin

aprobarea prealabilă a unor tranzacții de către A.G.E.A., ocrotirea unui

interes social, în sensul de a proteja și de a încunoștința acționarii unei

societăți despre măsurile cu un anumit grad de importanță pe care

administratorii sau directorii acesteia urmează să le ia, cum de altfel s-a și

procedat prin adoptarea hotărârii A.G.E.A. SC C. SA din 3 noiembrie 2008.

Prin urmare, Curtea găsește nefondate

motivele de recurs invocate de recurentă și prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de

apel ar fi pronunțat o soluție cu încălcarea unor texte

de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale,

interpretându-le prea

extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Pentru aceste

considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge

recursul, ca nefondat declarat de

reclamanta BROADHURST INVESTMENTS LIMITED București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta B.

I.L. București împotriva deciziei comerciale nr. 424 din

26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.