Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.06.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2568/2013

HOTĂRÂRE
27.06.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2568/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 349 pronunțată în data de 21 aprilie 2011, Tribunalul Prahova a admis excepția plângerii prealabile, invocată de către pârâta SC I. SpA, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții T.E.M. și A.M., în contradictoriu cu pârâta SC I. SpA, ca inadmisibilă, a admis excepția plângerii prealabile privind cererea reconvențională, invocată din oficiu de instanță și a respins cererea reconvențională, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că acțiunea este de natură comercială și are ca obiect anularea contractului de cooperare și promisoriu de vânzare semnat la data de 12 februarie 2007, între pârâta SC I. SpA, pe de o parte și reclamanții T.E.M.

și A.M., pe de altă parte, pentru dol-viciu de consimțământ, conform art. 953, art. 960 și 961 C. civ., fie pentru eroare gravă-viciu de consimțământ, respectiv pentru cauză falsă asupra scopului mediat al contactului, potrivit art. 953, art. 954 și art. 961 C. civ., raportat la art. 966 C. civ.; în subsidiar, în ipoteza în care s-ar reține că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a putea fi dispusă anularea contractului, au solicitat în temeiul disp. art. 1020-1021 C. civ. rezoluțiunea contractului de cooperare și promisoriu de vânzare pentru neîndeplinirea culpabilă, respectiv îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor esențiale de către pârâta SC I. SpA, reclamanții rezervându-și dreptul de a solicita daune-interese de la pârâtă pentru repararea prejudiciilor cauzate, într-un cuantum care depinde de rezultatele analizei economico-financiare care va fi întocmit în cauză.

La rândul său pârâta SC I. SpA, prin cererea reconvențională, a solicitat: - obligarea intimaților să permită accesul neîngrădit lui SC I. SpA la sediul și documentele contabile în înregistrările SC C. SA în conformitate cu prevederile art. 2.2.8 din contractul de cooperare și promisoriu de vânzare semnat la data de 30 ianuarie 2007 între SC I. SpA și intimați; - obligarea intimaților să transmită către SC I. SpA documentele menționate la art. 2.2.9 și 2.2.10 din contract, respectiv (i) rapoartele lunare de administrare, incluzând contul de profit și pierderi, bilanțul și bugetul de trezorerie începând cu luna august 2007 și până la data punerii la dispoziție a documentelor, (ii) planul anual de afaceri, care va include documentele precizate la art. 2.2.10 din contract și (iii) declarațiile financiare și alte raportări în legătură cu anii financiari închiși; - obligarea intimaților la plata sumei de 3.000.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea de către intimați în îndeplinirea obligațiilor lor contractuale; constatarea datei de începere (definită conform contractului) ca fiind data de 01 mai 2010, în subsidiar, dacă data de începere nu este 01 mai 2010 să se stabilească care este data de începere în funcție de probatoriul administrat în prezenta cauză; cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate pentru promovarea cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale, respectiv procedura concilierii directe, a admis excepția inadmisibilității invocate de pârâtă și a respins cererea ca inadmisibilă și a admis excepția inadmisibilității formulării cererii reconvenționale invocată din oficiu și a respins și cererea reconvențională ca inadmisibilă. Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta, aceștia criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Reclamanții T.E.M. și A.M. au apreciat că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod greșit legea - respectiv dispozițiile art. 720 1 alin. (2) C. proc.

civ., coroborate cu dispozițiile art. 720 lit. c) C. proc. civ., cu aplicarea art. 132 C. proc. civ.; deși reclamanții au respectat dispozițiile legale menționate și au îndeplinit în mod corect procedura de conciliere prealabilă, judecătorul fondului a interpretat greșit actele deduse judecății și probele administrate în dosar (în condițiile în care, față de capătul principal de cerere se poate considera că nici nu era necesară îndeplinirea procedurii de conciliere prealabilă). S-a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinței prin care s-a admis excepția inadmisibilității și s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă - motivat în mod nelegal de o pretinsă neîndeplinire a procedurii de conciliere prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., solicitându-se, raportat la dispozițiile art. 297 C. proc. civ., anularea hotărârii apelate și judecarea procesului cu evocarea fondului. Apelanta-pârâtă-reclamantă SC I. SpA a considerat că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lipsei procedurii prealabile în cazul cererii reconvenționale, raportat la prevederile art. 720 5 alin. (1) C. proc. civ., prin care legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că în cazul litigiilor comerciale ce intră sub prevederile art. 720 1 C. proc. civ., cererea reconvențională formulată de către pârât poate fi exercitată fără a mai fi necesară procedură prealabilă a concilierii directe. Prin decizia nr. 99 pronunțată în data de 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești s-au admis apelurile declarate de reclamanții T.E.M.

și A.M. și pârâta SC I. SpA împotriva sentinței nr. 349 din data de 21 aprilie 2011 pronunțate de Tribunalul Prahova, a fost desființată sentința atacată și s-a fixat termen pentru evocarea fondului la data de 08 noiembrie 2011. Pentru a hotărî astfel, instanță a reținut că reclamanții nu avea un capăt unic de cerere, ci o cerere principală și o cerere subsidiară; în urma precizării acțiunii din 15 aprilie 2011, fiecare dintre cele 2 petite a primit câte unul identic accesoriu, respectiv acordarea de daune interese în cuantum de 10.000.000 euro, evaluat provizoriu, sub rezerva rezultatelor unei expertize tehnice de specialitate, deci, raportat la capătul principal de cerere, trebuia analizată necesitatea îndeplinirii sau nu a procedurii de conciliere prealabilă, iar nu la capătul accesoriu al cererii, cât timp principiile de drept statuează că „accesorium sequitur principale” și nu invers, cum a, reținut în mod greșit prima instanță.

În cauză, scrisoarea de conciliere trimisă pârâtei de către reclamanții-apelanți îndeplinea condițiile de fond și de formă impuse de legiuitor, respectiv cele prevăzute de art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ., în cuprinsul scrisorii s-au arătat în mod clar care sunt pretențiile reclamanților și temeiul legal de drept, fiind anexate și actele doveditoare și înscrisurile în sensul celor susținute. În consecință, nu se putea susține în mod temeinic și legal că scrisoarea de conciliere nu ar cuprinde toate elementele necesare pentru a face cunoscute părții adverse pretențiile reclamanților. S-a mai reținut, în esență, că având în vedere că atât reclamanții-apelanți, cât și pârâta-apelantă au solicitat admiterea fiecărui apel și reținerea cauzei pentru evocarea fondului la instanța de apel, în sensul art. 297 alin. (2) C. proc.

civ. S-a mai constatat că prima instanță a soluționat pricina, fără a intra în judecarea fondului procesul de față, prin admiterea în mod greșit și eronat a excepției lipsei procedurii prealabile a concilierii directe, deci inadmisibilitatea acțiunii principale sens în care a admis ambele apeluri, a anulat hotărârea atacată și a fixat termen pentru evocarea fondului. Prin încheierea din data de 08 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești a încuviințat pentru părți probele cu înscrisuri și probeie cu expertize, fiind stabilite și obiective pentru expertiza contabilă, prin încheierea din data de 29 noiembrie 2011 obiectivele pentru expertiză evaluare echipamente și utiiaje și prin încheierea din data de 13 decembrie 2011 obiectivele pentru expertiza tehnică imobiliară, conform solicitărilor formulate de părți.

Prin decizia nr. 99 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a evocat fondul ca urmare a deciziei nr. 99 din 11 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin care s-a anulat sentința nr. 349 din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova, s-a admis în parte acțiunea principală în rezoluțiune contract și daune formulată de reclamanții pârâți T.E.M. și A.M., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC I. SpA. S-a dispus rezoluțiunea contractului de cooperare și promisoriu de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 30 ianuarie 2007 și a fost obligată pârâta reclamantă SC I. SpA să plătească reclamanților pârâți T.E.M.

și A.M. suma de 1.480.112 euro cu titlu de daune interese, precum și suma de 991.083 RON cheltuieli de judecată, de la ambele instanțe, fond și apel. Prin aceeași decizie a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC I. SpA. S-a reținut, în esență, că părțile au stabilit că realizarea investiției să poată fi făcută de către reclamanți printr-o finanțare, iar terenul pe care urma a fi construită instalația putea fi folosit pentru a garanta finanțarea, sens în care la data de 26 iunie 2008, SC C. SA a încheiat cu o bancă un contract de împrumut pentru finanțarea/refinanțarea construirii instalației de măcinare a clincherului în localitatea Corbu, județul Constanța, în valoare totală de 25.000.000 euro, care reprezenta 80% din valoarea investiției, diferența de 20% fiind suportată de către SC C. SA și acționarii săi.

Această finanțare a fost efectuată deoarece la acel moment valoarea investiției a fost de 29.750.000 euro, cu mult mai mult decât valoarea indicată de către SC I. SpA la momentul semnării contractului - conform anexei nr. 3 la contract.

Astfel, partea italiană ar fi dobândit dreptul în temeiul contractului un pachet de control de 51% din acțiunile SC C. SA în schimbul asumării unor obligații, respectiv: de a asigura asistența tehnică pe parcursul atribuirii comenzii de proiectare, la alegerea echipamentelor principale, precum și a furnizorilor de echipamente, în fazele de construcție și de asamblare și la punerea în funcțiune a instalației, în detaliu, s-a agreat ca asistența tehnică să cuprindă furnizarea proiectului tehnic de detaliu, asistența tehnică la construcția instalației, asistența tehnică în alegerea și pentru încheierea contractelor de furnizare a echipamentelor și instalațiilor, asistența tehnică pentru procesul de punere în funcțiune, instruirea personalului și asistență în procesul de producție.

Se mai reține că pârâta a prezentat mai multe informații tehnice cu privire la realizarea investiției, respectiv durata realizării investiției și costul realizării acesteia: data de finalizare a construcției și a începerii producției comerciale, în a doua jumătate a anului 2008, iar investițiile, excluzând valoarea terenului (de 1,5 milioane euro) și a licenței, trebuiau să fie de 20.000.000 euro (19.715.000 euro) - detaliate în anexa nr. 3 la contract, dar la data de 30 august 2010 investiția nu a fusese finalizată, iar costurile totale au depășit valoarea de 29.750.000 euro, estimat de banca finanțatoare în 26 iunie 2008, ajungând la acest moment la peste 31.000.000 euro.

Prin cererea reconvențională pârâta SC I. SpA a solicitat obligarea reclamanților să permită accesul neîngrădit al pârâtei SC I. SpA la sediul și documentele contabile și înregistrările SC C. SA în conformitate cu prevederile art. 2.2.8 din contract; obligarea reclamanților să-i transmită documentele menționate la art. 2.2.9 și art. 2.2.10 din contract, respectiv (i) rapoartele lunare de administrare incluzând contul de profit și pierderi, bilanțul și bugetul de trezorerie începând cu luna august 2007 și până la data punerii la dispoziție a documentelor, (ii) planul anual de afaceri, care va include documentele precizate la art. 2.2.10 din contract și (iii) declarațiile financiare și alte raportări în legătură cu anii financiari închiși; obligarea reclamanților la plata sumei de 3.000.000 euro cu titlu de despăgubire pentru întârzierea de către reclamanți în îndeplinirea obligațiilor asumate în contract; constatarea datei de începere ca fiind data de 01 mai 2010; în subsidiar, dacă data de începere nu este 01 mai 2010, șă se stabilească care este data de începere în funcție de probatoriul administrat în cauză; obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată suportate de către SC I. SpA.

Atâta timp cât apelanții-reclamanți au fost asistați de avocat, la negocierea și încheierea convenției în cauză, cât și faptul că aceștia sunt oameni de afaceri cu o mare experiență profesională, ce controlează direct sau indirect mai multe societăți comerciale și care activează în domenii diverse este exagerat și de necrezut situația potrivit căreia consimțământul acestora ar fi fost viciat în momentul încheierii contractului prin inducerea lor în eroare. S-a apreciat că în cauză nu este vorba de dol ca o viciere a consimțământului fiind o exagerare ce nu are susținere probatorie în raport cu situația de fapt reală în momentul încheierii convenției, lipsa de experiență întotdeauna se suplinește cu o consultanță profesionistă în respectivul domeniu, consultanță juridică și financiar economică.

S-a constatat că cele două părți contractuale au hotărât să se asocieze în vederea desfășurării unor activități productive și comerciale, într-un domeniu în care pârâta reclamantă este un producător de ciment la nivel mondial, având o experiență vastă, dar și reclamanții pârâți sunt oameni de afaceri cu experiență mare în domeniul comercial, mai puțin în producerea cimentului, dar acest lucru nu înseamnă că sunt novici, că au fost induși în eroare la perfectarea convenției; negocierile și discuțiile în vederea încheierii contractului în cauză s-au întins pe parcursul unei perioade destul de mare (10 luni), perioadă în care apelanții reclamanți au beneficiat în permanență de asistență juridică, iar aceștia sunt cunoscuți ca oameni de afaceri de succes, experimentați și maturi.

Ca atare, s-a apreciat că nu există nici o probă referitoare la „intenția dolosivă a pârâtei”, iar depășirea costurilor și duratei investiției față de estimările inițiale cuprinse în anexa 5 la contract, așa numitul „plan de afaceri” nu constituie viciere de consimțământ și elemente primordiale pentru o eventuală nerespectare în termene a clauzelor contractuale, întârziere care poate determina creșterea costurilor și implicit scăderea valorii acțiunilor promise a fi cumpărate și respectiv vândute de către apelanții reclamanți de la SC C. SA. S-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele dolului ca viciu de consimțământ în încheierea contractului și a constatat valabilitatea contractului, însă în cauză se impune rezoluțiunea acestuia ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către partea italiană.

Referitor la rezoluțiunea contractului încheiat între părți ca urmare a obligațiilor contractuale de către partea italiană, trebuie observat că SC I. SpA avea ca obligație esențială asigurarea unei consultanțe tehnice, în vederea construirii fabricii de ciment. În acest caz obligația de asigurare a asistenței tehnice de către partea italiană a fost agreată în convenție a se îndeplini, prin contact direct cu furnizorii terți, pe parcursul atribuirii comenzii de proiectare, la alegerea echipamentelor principale, precum și a furnizorilor de echipamente, în fazele de construcții și de asamblare de punere în funcțiune a instalației.

În atare context este evident că partea italiană pentru cumpărarea a 51% din acțiunile deținute de apelanții reclamanți la SC C. SA și-a asumat o obligație de rezultat, astfel încât societatea respectivă într-un termen de 6 săptămâni de la data semnării contractului să solicite furnizorilor posibili ofertele pentru principalele echipamente, construcțiile și ridicarea acesteia, iar în două săptămâni de la primirea ofertelor să facă o evaluare completă a acestora, să înceapă negocierile finale cu respectivii furnizori conform art. 3.1 pct. 2 din contract.

Contrar celor susținute de către pârâta apelantă, obligația asumată de a asigura asistența tehnică nu era condiționată de nici o notificare, mai mult chiar din modul de formulare a contractului, partea italiană trebuia să îndeplinească dispozițiile art. 3.1.2 din contract, așa cum s-a învederat mai sus, aspect ce rezultă în mod cert din prevederile art. 3.1 din contractul încheiat la 12 februarie 2007. Drept urmare, obligația de a asigura asistența tehnică, nu numai că era esențială și fundamentală din perspectiva părții române, ci presupunea executarea ei de îndată după semnarea contractului, putând duce la rezoluțiunea contractului printr-un pact comisoriu în art. 4.4.4 din contractul în cauză.

În cauză, deși partea italiană nu și-a îndeplinit obligația, aspecte probate de către reclamanții apelanți, aceștia din urmă nu au notificat-o referitor la acest lucru, excluzând astfel incidența pactului comisoriu, ca mecanism contractual de încetare a acestuia, prevederile art. 4.4.4 nefiind aplicabile în cauză. Ceea ce este important de reținut rezidă în faptul că obligația societății italiene era una de rezultat la o valoare prestabilită și nu una de diligențe, obligație de rezultat din două perspective, una temporală și alta financiară.

Din perspectiva temporală, partea italiană trebuia să acorde imediat după semnarea contractului asistența tehnică, investiția trebuia realizată în termen, astfel încât data de finalizare a construcției și a începerii producției comerciale să fie în a doua jumătate a anului 2007. Având în vedere expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, instanța de apel a apreciat că prin neacordarea asistenței de specialitate, imediată din partea societății italiene, reclamanții-apelanți au fost prejudiciați prin achitarea unui preț mai mare pentru ridicarea liniei tehnologice de măcinare. De asemenea, s-a mai avut în vedere și faptul că investiția a fost finalizată abia la începutul anului 2012, respectiv data punerii în funcțiune, iar la acel moment costurile totale depășeau 31.000.000 euro, este evident că partea italiană și-a încălcat obligația asumată din ambele ipoteze, respectiv temporal, cât și ca rezultat.

Partea italiană a avut tot interesul de a tergiversa și întârzia realizarea investiției la timp, știind de la bun început și urmărind acest aspect că prețul acțiunilor au o valoare prestabilită, și este influențat de valoarea costurilor fabricii, costuri mai mari preț pe acțiune mai mic. În atare condiții, instanța de apel concluzionează, sub acest aspect, pârâta reclamantă a acționat cu rea-credință deoarece a perfectat un contract prin care a dobândit dreptul de a cumpăra 51% din acțiunile SC C. SA, de la doi acționari ai acestei societăți cu toate că știa că există și alți acționari, și întârziind în mod culpabil punerea în funcțiune a fabricii, și-a asigurat un cost cât mai redus al acțiunilor respective.

S-a mai apreciat că manevrele dolosive comise de partea italiană, în special cu privire la costurile totale ale investiției la asistența și consultanța tehnică a unui producător important de ciment pe piața mondială a convins partea română să semneze convenția de vânzare-cumpărare acțiuni, nu pot determina existența unui dol cert ca viciu de consimțământ ca să determine anularea contractului, dar sunt elemente constitutive împreună cu celelalte probe care să genereze totuși rezoluțiunea contractului.

S-a reținut, în esență, că partea italiană nu a dovedit că a acordat asistență și consultanță tehnică de specialitate ca un mare producător mondial de ciment, în sensul obligației asumate în contractul respectiv, din probe rezultând contrariul, ceea ce va determina rezoluțiunea contractului în sensul art. 1020-1021 din vechiul C. civ., și unde se arată că „condiția rezolutorie este subînțelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său”, iar art. 1021 arată că „în acest caz, contractul nu este desființat de drept”. În cauză obligația era de rezultat și aparținea în exclusivitate părții italiene acordarea de asistență și consultanță tehnică, obligație ce nu este susceptibilă de executare silită, așa că rezoluțiunea contractului este singura cale de desființare a convenției.

În această ipoteză ne aflăm în domeniul răspunderii contractuale, unde reclamantul în calitate de creditor al obligației neexecutate, trebuie să arate temeiul obligației și să afirme neexecutarea, sarcina probării îndeplinirii obligației revenind celeilalte părți, respectiv debitorul obligației neexecutate. Partea română a dovedit că partenerul de afaceri nu și-a îndeplinit obligația de asistență și consultanță tehnică, aceasta fiind nevoită să se descurce prin mijloace proprii, plătind însăși consultantul și specialistul recomandat de pârâta reclamantă, ceea ce a determinat întârzierea punerii în funcțiune a investiției respective, evident cu mărirea costurilor de realizare.

În atare condiții, instanța de apel a constatat ca întemeiat capătul principal al acțiunii reclamantei referitor la rezoluțiunea contractului, iar în privința daunelor interese s-a avut în vedere răspunderea contractuală a părții italiene și nu răspunderea civilă delictuală, și s-a avut în vedere, totodată, raportul de expertiză financiar contabil, economist C.V., și nu răspunsul la obiecțiuni al acestuia, unde cuantumul prejudiciului este mult mai mare și nerealist, exagerat în condițiile economico-financiare de astăzi. Referitor la daunele interese cauzate apelanților-reclamanți prin nerespectarea clauzei asumate de apelanta pârâtă, în cazul în care cei doi reclamanți, asociați la SC M. SRL, în cazul în care ar fi creditat SC E. SA cu sumele cu care au creditat SC C. SA beneficiau de dividende în sumă de 6.101.016 RON, respectiv 1.480.112 euro.

S-a constatat că expertiza tehnică financiar-contabilă judiciară a stabilit suma de 1.480.112 euro prejudiciu cert ca daună interese la care va fi obligată partea italiană. În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de apel a constatat, în esență, că nu se poate aplica pactul comisoriu prevăzut în contract, partea ce se considera vătămată într-un drept al său prin încălcarea unei clauze trebuia să notifice cealaltă parte într-un termen de 30 de zile, conform prevederilor contractuale, ori în cauză niciuna dintre părțile contractante, nici partea română și nici partea italiană nu s-au încunoștințat reciproc de încălcarea clauzelor. A fost respins ultimul motiv al cererii reconvenționale care a vizat constatarea datei de începere ca fiind data de 01 mai 2010, întrucât acest capăt nu poate fi admis fiind inadmisibil, prin raportare la prevederile art. 111 C. proc.

civ., întrucât societatea italiană putea cere realizarea dreptului. S-au aplicat corespunzător cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ., având în vedere și cererea finală, prin care apărătorul reclamaților-pârâți a solicitat a fi obligată societatea pârâtă-reclamantă la o sumă mai mare, diferența dintre suma acordată și cea solicitată reprezentând taxa de timbru redusă în raport cu valoarea daunelor interese acordate. Împotriva deciziei nr. 89 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții au declarat:

D E C I D E: Admite recursurile declarate de reclamanții T.E.M. și A.M. și de pârâta SC I. SpA împotriva deciziilor nr. 99 din 11 octombrie 2011 și respectiv nr. 89 din 16 octombrie 2012, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care le modifică în sensul că admite apelurile declarate de către reclamanți și pârâtă împotriva sentinței nr. 349 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ. Schimbă sentința și consfințește învoiala părților după cum urmează: Contract de tranzacție Prezentul contract se încheie astăzi, 07 decembrie 2012, de către și între: 1. A.M., cetățean român, domiciliat în România, Slatina, județul Olt; 2. T.E.M., cetățean român, domiciliat în România, Câmpina, județul Prahova;

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1098 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC C.C.M.S.I. SRL împotriv
ÎCCJ 2013-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 194/2013
februarie 2008 pentru cauză de impreviziune și să fie obligați intimații pârâți la restituirea către apelanta reclamantă a sumei de 67.500 euro, achitată în baza antecontractului, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispoz
ÎCCJ 2011-09-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2648/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S.I.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.V. SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate ca intervenită reziliere
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1593/2017
RON; nr. 34356096 din 18 noiembrie 2008, scadentă la 31 decembrie 2008, suma facturată x,15 RON, suma achitată 0 RON, rest de plată 36078,15 RON; nr. x din 7 iulie 2008, scadentă la 10 august 2008, suma facturată x.25 RON, suma achitată 0 R
ÎCCJ 2015-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 191/2015
cumpărare încheiate între părți și autentificată în data de 9 noiembrie 2007 de Biroul Notarial Public S.S., constatându-se că pârâții P.I. și D.M. nu și-au îndeplinit în mod culpabil obligațiile ce le reveneau și că nu poate fi constatată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă