ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2117/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 11332/63/2008, reclamanta SC F.I.E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA – U.R. DOLJ, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 592.812,68 lei cu titlu de daune materiale produse exclusiv din vina pârâtei pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale și cele stabilite prin decizia nr. 1051/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul reinstalării numărului de telefon de la vechea adresă. La data de 7 octombrie 2008, reclamanta a precizat că suma solicitată este de 459.463 lei iar ulterior prin sentința nr. 82 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Dolj a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC F.I.E.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SA. În motivarea sentinței, instanța a reținut că nu s-a demonstrat prin ce mecanism un număr de telefon poate polariza publicul, indiferent de celelalte elemente ale fondului de comerț. Fidelitatea publicului față de produsele, serviciile sau lucrările unui comerciant nu țin de o anumită combinație de cifre din numărul de apel telefonit al reclamantei, mai ales în situația în care aceasta pretinde că are ca obiect de activitate fabricarea produselor de patiserie și restaurant, dar în registrul comerțului s-a înregistrat interdicția dispusă de D.S.V. de a desfășura aceste activități deoarece spațiul folosit nu corespunde normelor sanitar-veterinare. Prin decizia nr. 129 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC F.I.E.

SRL împotriva sentinței nr. 82/2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în contradictoriu cu intimata

SC R. SA CRAIOVA.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale în sarcina intimatei pârâte SC R. SA CRAIOVA. Astfel, potrivit contractului de furnizor de servicii telefonice încheiat între părți numărul J 1711006021463, intimata pârâtă nu are obligația de a menține același număr de telefon pe toată perioada derulării contractului și cu atât mai mult în caz de mutare la alte locații. Prin contract, numărul de apel a fost alocat la adresa din Craiova, Calea București, iar o eventuală mutare a numărului de apel la o altă locație, se poate face numai în urma unor negocieri. Raportul contractual dintre părți, are ca obiect furnizarea de servicii telefonice, iar obținerea de profit de către reclamantă nu este afectată de folosirea unui număr de telefon.

Dintre elementele de individualizare ale unei firme, folosite de comercianți pentru realizarea de profit și care au aptitudine de a atrage publicul, sunt: locul unde se află amplasat localul, calitatea mărfurilor și serviciile oferite clienților, prețurile practicate, comportamentul personalului comerciantului, publicitatea și reclama produselor iar fidelitatea publicului nu depinde de o anumită combinație de cifre care de altfel este temporară și atribuită în mod cu totul aleatoriu de către societatea de telefonie. Împotriva deciziei nr. 129/2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta

SC F.I.E. SRL CRAIOVA

recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că intimata SC R. SA CRAIOVA nu și-a executat obligațiile contractuale pentru numărul de apel xxxxxx obligație stabilită și prin Decizia nr. 1051/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Contractul de furnizare de servicii telefonice a fost încheiat pentru numărul de apel xxxxxx și nu generic. Curtea de Apel Craiova, a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului, fiind vorba de fapt de nerespectarea clauzelor contractuale. Între reaua credință a SC R. SA și prejudiciul produs societății F.I.E.

SRL, există legătura de cauzalitate demonstrată atât în fața instanței de fond cât și în apel. De altfel, instanța de fond a respins proba cu expertiză solicitată fapt ce reprezintă o antepronunțare, iar instanța de apel nici măcar nu s-a pronunțat asupra acestui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii. La numărul de apel xxxxxx, se apelează Pizzeria M.M. astfel că toată clientela cunoaște acest număr de apel iar lipsind societatea de acest număr de telefon s-a cauzat un prejudiciu în sensul că a scăzut cifra de afaceri și s-au acumulat datorii la bugetul de stat. Intimata SC R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat. Recurenta a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar în dezvoltarea motivelor de recurs se critică modul în care instanța de apel a reținut situația de fapt și a analizat probatoriul administrat. Schimbarea situației de fapt și reaprecierea probelor nu este posibilă în această fază procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta reclamă vizează situația în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise sau instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndeielnic al acestuia.

Astfel, în limitele investirii prin cererea de apel, instanța de apel a analizat condițiile generale pentru angajarea răspunderii contractuale având în vedere că între părți a fost încheiat contractul nr. J 1711006021463 din 16 martie 2006 în temeiul căruia reclamanta a solicitat despăgubiri. De asemenea, instanța de apel a analizat fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu în raport de dispozitivul deciziei nr. 1051 din 8 martie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care SC R. SA a fost obligată să reinstaleze în locația indicată vechiul număr de telefon xxxxxx, obligație executată la 24 iunie 2008. Recurenta reclamantă a devenit titulara postului telefonic cu numărul de apel xxxxxx, la data de 16 martie 2006, utilizând acest număr până la data de 3 aprilie 2006 când prin cererea nr. 21 din 20 martie 2006 a solicitat mutarea postului telefonic de la punctul de lucru din Calea București la sediul din Calea București.

Recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 459.463 lei cu titlu de daune materiale „pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract și prin neexecutarea titlului irevocabil” dar nu a probat în condițiile art. 1109 C. civ., legătura de cauzalitate în faptele imputate și prejudiciul pretins. În raport de obiectul acțiunii, instanțele au analizat condițiile răspunderii civile, iar instanța de apel în limitele efectului devolutiv a procedat la o nouă judecată asupra fondului în limitele criticilor formulate de apelantă, reținând în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile întrucât nu există o faptă ilicită din partea intimatei pârâte și ca urmare, nu a putut fi reținută legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul pretins.

Recurenta reclamantă a invocat un prejudiciu cuantificat la suma de 459.463 lei ca urmare a pierderii clientelei dar pentru angajarea răspunderii este necesară ca între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat prejudiciul solicitat. Numărul de telefon alocat în baza contractului dintre părți și reținut prin decizia nr. 1051/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu face parte dintre elementele de individualizare ale unei societăți comerciale, serviciul telefonic fiind o cale de comunicare și nu o condiție de a obține profit în afaceri, aspect reținut corect de instanța de apel.

Ca urmare, instanța de apel a interpretat corect clauzele contractuale în raport de dispozițiile art. 969 alin. (1) și art. 982 C. civ., cât și condițiile generale ale răspunderii civile în raport de contractul încheiat de părți și decizia irevocabilă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauză neexistând o legătură de cauzalitate între faptele ilicite prezentate și prejudiciul invocat, aspecte ce înlătură incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Este de observat că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în speță, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitate deciziei atacate din perspectiva cerințelor legale.

Două sunt ipotezele pe care le reglementează acest text de lege și anume: - hotărârea recurată este lipsită de temei legal; - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta reclamantă nu critică sub cele două aspecte arătate hotărârea pronunțată în apel ci propune o reapreciere în recurs a probelor pentru a se trage o concluzie diferită de cea a instanței de apel. Prin urmare, recurenta nu critică, decizia din apel pentru nelegalitatea ei, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci pentru netemeinicie. Un ultim motiv de recurs vizează nepronunțarea instanței de apel asupra „unui mijloc de apărare” respectiv proba cu expertiza, probă nesolicitată în condițiile art. 169 C. proc.

civ. Prin cererea de apel, apelanta nu a solicitat efectuarea unei expertize și nici ulterior până la închiderea dezbaterilor. Încuviințarea unei probe are loc după dezbateri contradictorii, iar administrarea unei probe încuviințate are loc anterior începerii dezbaterilor asupra fondului. Instanța de apel s-a pronunțat în limitele cererii de apel conform art. 292 C. proc. civ., iar solicitarea probei cu expertiza de către apelantă prin concluziile scrise după închiderea dezbaterilor nu putea fi analizată de instanță întrucât în toate fazele sale, procesul civil este contradictoriu, presupunând două părți cu interese contrare, rolul procesului fiind acela de a pune capăt unei stări conflictuale și de a restabili adevărul.

Potrivit acestui principiu, nicio probă nu poate fi opusă celeilalte părți dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta. Instanța de apel a respectat drepturile părților și principiile fundamentale ale procesului civil pronunțându-se în limitele investirii sale, neputând să se pronunțe asupra unei probe ce nu a fost solicitată în condițiile art. 112, 132, 138 raportat la art. 292 C. proc. civ. și până la închiderea dezbaterilor. Principiile fundamentale ale procesului civil, dau posibilitatea părților aflate în litigiu să participe în mod activ la arătarea drepturilor și pretențiilor lor, la argumentarea și probarea acestora în cursul judecății prin combaterea și discutarea susținerilor făcute de fiecare din părți, precum și cu privire la inițiativele instanței luate în executare rolului său activ.

O procedură echitabilă în raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. impune ca orice probă să poată fi pusă în discuția contradictorie a părților, or, în condițiile în care apelanta a solicitat proba cu expertiza contabilă, după încheierea dezbaterilor prin concluziile scrise nu se poate susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui „mijloc de apărare” așa cum arată recurenta. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul formulat de reclamanta

SC F.I.E. SRL CRAIOVA

împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC F.I.E. SRL CRAIOVA

împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.