ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2010

Asupra recursului de fata: Din examinarea lucrărilor dosarului, constata următoarele: Prin sentința civilă nr. 692 din 29 aprilie 2009, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta SC V.T. SRL BRAȘOV în contradictoriu cu pârâtele M.A.P.D.R. București și M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov și l-a obligat pe pârâtul M.A.P.D.R. București să îi plătească reclamantei suma de 63.407 lei reprezentând actualizare debit pe perioada 4 iulie 2007 – 30 octombrie 2007 și 73.136 lei dobândă legală aferentă debitului precum și 12.983 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.F.P. – D.G.F.P.J.

Brașov și excepția inadmisibilității invocată de pârâtul M.A.P.D.R. București. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 2646 din 4 iulie 2007 pronunțată in dosar nr. 4867/62/2006 al Tribunalului Brașov a fost admisă cererea formulată și precizată de reclamanta SC V.T. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâtele D.S.V.S.A. – D.A.D.R., M.A.P.D.R. București și M.F.P. București, pârâta M.A.P.D.R. fiind obligată să plătească reclamantei suma de 2.156.702,2 lei reprezentând despăgubiri și 53.390,26 lei cheltuieli de judecată.

Prin neîndeplinirea de bună voie, la termen, a obligației de plată a sumei stabilită prin titlu executoriu susmenționat pârâta a cauzat reclamantei un prejudiciu în cuantum de 136543 lei constând în devalorizarea monedei naționale datorate inflației și dobânda legală aferentă debitului astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, reclamanta fiind împiedicată a utiliza suma în raporturile comerciale. Față de cele sus-menționate, văzând principiul reparării integrale a prejudiciului precum și prevederile art. 998 și 999 C. civ., s-a constatat că cererea reclamantei este fondată urmând a obliga M.A.P.D.R. la plata despăgubirilor susprecizate. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii, bazată pe aplicabilitatea prevederilor O.G.

nr. 22/2002, instanța a apreciat că aceste prevederi nu exonerează pârâta de plata prejudiciului creat. De altfel, pârâta nu a făcut dovada lipsei de fonduri prevăzută în art. 2 din O.G. nr. 22/2002. S-a respins și excepția lipsei calității procesuale a pârâtei 2, întrucât s-a considerat necesar ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă acestei pârâte, M.E.F. având calitatea de ordonator de credite. Împotriva acestei soluții ambele pârâte au declarat apel. Prin decizia nr. 102/ Ap din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, au fost admise în parte apelurile declarate, în sensul că a fost înlăturată obligația de plată a sumei de 63.407 lei reprezentând actualizare debit cu motivarea că numai în mod excepțional este permis cumulul între dobândă și alte daune interese, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.

Instanța de apel a apreciat că excepția invocată de apelantul M.F.P., privind lipsa calității sale procesuale pasive este neîntemeiată. În mod justificat reclamanta a solicitat ca hotărârea să fie pronunțată în contradictoriu și cu acest pârât, având în vedere atribuțiile ce-i revin acestuia potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, în domeniul deschiderii de credite bugetare. De asemenea, în conformitate cu art. 13 din O.G. nr. 119/1999, plățile efectuate de ordonatorii de credite sunt avizate prealabil, de către controlorii delegați, desemnați de M.F.P. Așadar, chiar dacă M.A.P.D. R. are calitatea de ordonator de credite, acesta nu poate realiza plata fără avizul controlorilor delegați, desemnați și subordonați M.F.P.

Motivul de fond invocat de același apelant, referitor la lipsa unei baze legale pentru înscrierea în buget a actualizării drepturilor cu dobânda legală și cu indicele de inflație a fost, de asemenea, apreciată nefondată. Acțiunea a fost întemeiată pe dispoziții C. civ. și O.G. nr. 9/2000, astfel că la soluționarea cauzei instanța nu putea face abstracție de aceste dispoziții legale, respingând acțiunea numai pentru motivul că în bugetul instituției pârâte nu există un capitol cu această destinație. Art. 16 din Constituția României consacră egalitatea cetățenilor și a autorităților publice în fața legii, astfel că apelantele pârâte nu se pot sustrage aplicării dispozițiilor de drept civil și comercial, în situațiile în care intră în astfel de raporturi juridice cu persoane fizice sau juridice.

Pretinsa nulitate a sentinței, pentru lipsa considerentelor care au stat la baza formării convingerii instanței, invocată de apelantul M.A.P.D.R. nu a fost reținută. Deși sumară, motivarea instanței de fond descrie situația de fapt reținută din probele administrate, precizează dispozițiile legale pe care le consideră aplicabile în cauză și sintetizează considerentele pentru care excepțiile invocate de pârâți au fost respinse. Ca urmare, nu se poate reține lipsa unei părți din hotărâre. Cu privire la ignorarea hotărârii judecătorești prin care s-a constatat îndeplinirea benevolă a obligației, s-a constatat că această sentință nu are relevanță în cauză, executarea voluntară a obligației neavând nici un efect cu privire la curgerea dobânzilor până la data executării.

De asemenea, s-a apreciat că dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nu au incidență în cauză. Prin acest act normativ legiuitorul a reglementat un termen procedural, pentru identificarea resurselor financiare necesare plății debitelor, în vederea evitării blocării activității instituțiilor publice și nu un termen de grație, care să afecteze caracterul exigibil al obligației. Cu privire la data la care obligația stabilită prin hotărârea judecătorească a devenit exigibilă au fost avute în vedere dispozițiile art. 720 C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii. Potrivit art. 266 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea judecătorească se comunică părților în cazul în care aceasta este necesar în vederea curgerii termenului de exercitare a apelului sau recursului.

Scopul comunicării este deci, acela de a marca data curgerii termenului pentru exercitarea căii de atac însă obligația stabilită prin hotărâre devine exigibilă, în cazul hotărârilor pronunțate în materie comercială, de la data pronunțării. La fel de lipsite de legătură cu obiectul cauzei au fost considerate și dispozițiile art. 44 alin. (2) din C.E.D.O., referitoare la data la care devin definitive hotărârile Camerelor. Acestea sunt dispoziții de procedură aplicabile exclusiv procedurii acestei instanțe. Referitor la îndeplinirea condițiilor răspunderii, instanța de apel a apreciat că: Fapta ilicită constă în întârzierea executării obligației. În conformitate cu art. 1082 C. civ., culpa debitorului pentru neexecutarea unei obligații este prezumată, singurele cazuri de exonerare de răspundere fiind forța majoră și cazul fortuit, împrejurări care nu au fost dovedite în cauză.

Din dispozițiile art. 1088 alin. (2) C. civ., rezultă că pentru neexecutarea obligației având ca obiect o sumă de bani, daunele interese se cuvin fără ca debitorul să fie obligat să dovedească prejudiciul suferit. În privința cuantumului prejudiciului, prima instanță a îmbrățișat punctul de vedere al reclamantei, în conformitate cu care rata inflației reprezintă paguba efectivă iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat. Dar, în conformitate cu art. 1088 C. civ., la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepția regulilor speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate. Din acest text de lege rezultă că dobânzile au caracter de daune interese, care se particularizează prin faptul că sunt stabilite anticipat de legiuitor.

În conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 9/2000, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bănești se poate acorda numai dobânda legală care, în materie comercială, potrivit art. 3 se stabilește la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R. Cumularea dobânzilor cu alte daune-interese este permisă numai în mod excepțional, în ca zurile expres prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță, în opinia curții de apel. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și ambele pârâte. Recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1088 C. civ., prevederi legale pe care a apreciat că în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat soluția pronunțată în cauză în sensul reținerii ca neîntemeiate a despăgubirilor pretinse de subscrisa cu titlu de actualizare debit cu indicele de inflație.

Pârâta M.A.P.D.R. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului si respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei. Pârâta M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului si respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei. Recursul reclamantei este fondat și se va admite pentru următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat cererea introductivă de instanță pe dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., art. 1082 și următoarele C. civ., precum și pe prevederile O.G.

nr. 9/2000 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 136.543 lei reprezentând despăgubiri (63.407 lei, cu titlu de actualizare cu indicele de inflație și 73.136 lei dobândă legală, pentru perioada 04 iulie 2007 - 30 octombrie 2007) pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat printr-un fapt juridic ilicit al acestora constând în neexecutarea obligației de a plăti acesteia despăgubirile în sumă de 2.156.702,2 lei stabilite prin Sentința civilă nr. 2646/ C din 04 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 4867/62/2006, executorie în condițiile art. 720 8 C. proc. civ. și irevocabilă prin respingerea recursurilor.

La formularea cererii, reclamanta a considerat că prejudiciul încercat, a cărui reparare integrală o pretinde constă în: damnum emergens, erodarea creanței prin efectul inflației, realitate concretă ce nu poate fi ignorată, valoarea reală a acesteia de la momentul plății sale, 30 octombrie 2007 fiind evident redusă față de cea de la momentul exigibilității sale, respectiv 04 iulie 2007, și lucrum cessans, folosul nerealizat urmare a privării acesteia de dreptul de a fi obținut fructe de pe urma folosirii sumei respective în circuitul comercial, având în vedere că este vorba despre banii unui comerciant, care sunt frugiferi, acest prejudiciu fiind cuantificat la nivelul dobânzii legale, chiar dacă aceasta este inferioară dobânzilor practicate pe piața bancară în perioada respectivă.

În susținerea cererii formulate în sensul mai sus precizat, reclamanta a invocat în mod întemeiat principiul reparării integrale a prejudiciului, aplicabil în materia răspunderii civile delictuale, în raport cu dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., situație în care întinderea prejudiciului este cea determinată de legiuitor prin dispozițiile art. 1084 C. civ., potrivit căruia „Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit..” Față de acest context, Înalta Curte apreciază că în mod greșit instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1088 C. civ., care limitează daunele, interese datorate pentru neexecutarea obligațiilor constând în plata unor sume de bani la nivelul dobânzii legale, fără a ține seama de tărâmul delictual al răspunderii pe care se plasează cererea reclamantei, care implică repararea integrală a prejudiciului, conform art. 998 – art. 999 C. civ.

În materia obligațiilor care iau naștere din fapte ilicite sunt aplicabile regulile instituite de art. 998 și următoarele C. civ., privitoare la răspunderea civilă delictuală. Reglementarea cuprinsă în art. 1088 C. civ., nu are aplicabilitate în această materie. Persoana vinovată de producerea prejudiciului este ținută să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens) cât și câștigul nerealizat (lucrum cessans). Principiul care stă la baza instituției actualizării creanțelor bănești este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat creditorului prin îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor de plată a unei sume de bani, ce decurge din prevederile art. 1084 C. civ.

Soluția admisibilității acordării de despăgubiri în completarea dobânzilor moratorii nu este contrazisă de regula înscrisă în art. 1088 C. civ., întrucât în cazul obligațiilor bănești dobânda are în vedere numai întârzierea la plată, nu și neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor principale. Despăgubirile în completare sunt menite a compensa prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale, adică sunt daune, interese compensatorii. Conform art. 1069 alin. (2) C. civ., cumulul daunelor, interese moratorii cu cele compensatorii este admisibil, creditorul având posibilitatea de a cere atât executarea obligației principale cât și dobânda moratorie. În materia răspunderii delictuale reparația este integrală, debitorul fiind dator să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și foloasele nerealizate (lucrum cessans) și răspunde nu numai pentru pagubele previzibile, dar și pentru cele neprevizibile.

Același este și punctul de vedere exprimat de legiuitor privitor la problema actualizării creanțelor cu indicele de inflație, sens în care se pot evoca dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, și art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. Ca atare, dacă potrivit art. I alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, legiuitorul a permis ca în cadrul unei proceduri simplificate precum procedura somației de plată să se realizeze o actualizare cu rata inflației aplicabilă la data plății unei creanțe, atât în ceea ce privește creanța principală cât și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii, rezultă că se impune, pentru egalitatea de tratament a unei creanțe ce se dorește a se valorifica pe calea unei acțiuni de fond formulată în condițiile dreptului comun, aceeași tratament juridic.

În același sens pledează și dispozițiile art. 371 alin. (3) C. proc. civ., care conferă executorului judecătoresc dreptul de a proceda la actualizarea creanței în funcție de rata inflației calculată de la data de când hotărârea judecătorească a devenit executorie. Ca atare, din perspectiva textului legal menționat, creditorul nu este ținut să obțină o hotărâre a instanței în sensul actualizării creanței cu indicele de inflație, fiind suficient doar să precizeze solicitarea de actualizare în cererea adresată executorului judecătoresc pentru a obține plata debitului principal actualizat. Așadar, instanța poate actualiza cu rata inflației cuantumul debitului, pentru restabilirea echilibrului prestațiilor.

Caracterul compensatoriu al actualizării debitului principal rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală și de penalitățile de întârziere. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, iar penalitatea reprezintă o modalitate de evaluare convențională a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de către debitor, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Având în vedere că natura juridică a dobânzii și a penalității este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, ce reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), rezultă că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dubla reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.

Cumulului debitului, al dobânzii legale, ori al penalităților cu actualizarea creanței nu reprezintă doar o creație a jurisprudenței prin tehnica interpretării dispozițiilor Codului Civil, ci și o creație a legiuitorului, sens în care se dispun prevederile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, astfel cum s-a menționat mai sus. Pentru toate motivele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanta SC V.T. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 102/ Ap din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, se va modifica în tot decizia recurată în sensul că se vor respinge apelurile declarate de pârâții M.A.P.D.R.

și M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov împotriva sentinței civile nr. 692/ C din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrative, pe care o va menține în totalitate. Pentru aceleași argumente de fond pentru care s-a admis recursul reclamantei, urmează a se respinge recursurile declarate de pârâții M.A.P.D.R. București și M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov împotriva aceleiași decizii, ca nefondate. Totodată, nu se va putea reține critica formulată de pârâte și încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 7 pentru că decizia atacată cuprinde motivele ce au condus la pronunțarea soluției atacate, iar greșita aplicare a legii constă în cele deja reținute, iar nu în cele învederate de recurente și care ar determina respingerea acțiunii reclamantei.

Nu se poate reține nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 întrucât prin norma de procedură pretins încălcată nu se aduce o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC V.T. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 102/ Ap din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Modifică în tot decizia recurată în sensul că respinge apelurile declarate de pârâții M.A.P.D.R. și M.F.P. – D.R.F.P.J. Brașov împotriva sentinței civile nr. 692/ C din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrative, pe care o menține în totalitate. Respinge recursurile declarate de pârâții M.A.P.D.R. București și M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov împotriva aceleiași decizii, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.