ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1811/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de fata:
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constata următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 692 din 29 aprilie 2009, Tribunalul Brașov, secția comercială
și de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta SC V.T.
SRL BRAȘOV în contradictoriu cu pârâtele M.A.P.D.R. București și M.F.P. – D.G.F.P.J.
Brașov și l-a obligat pe pârâtul M.A.P.D.R. București să îi plătească
reclamantei suma de 63.407 lei reprezentând actualizare debit pe perioada 4
iulie 2007 – 30 octombrie 2007 și 73.136 lei dobândă legală aferentă debitului
precum și 12.983 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov și
excepția inadmisibilității invocată de pârâtul M.A.P.D.R. București.
Pentru a
pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 2646 din 4 iulie 2007 pronunțată in dosar nr. 4867/62/2006
al Tribunalului Brașov a fost admisă cererea formulată și precizată de
reclamanta SC V.T. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâtele D.S.V.S.A. – D.A.D.R.,
M.A.P.D.R. București și M.F.P. București, pârâta M.A.P.D.R. fiind obligată să
plătească reclamantei suma de 2.156.702,2 lei reprezentând despăgubiri și
53.390,26 lei cheltuieli de judecată.
Prin
neîndeplinirea de bună voie, la termen, a obligației de plată a sumei stabilită
prin titlu executoriu susmenționat pârâta a cauzat reclamantei un prejudiciu în
cuantum de 136543 lei constând în devalorizarea monedei naționale datorate
inflației și dobânda legală aferentă debitului astfel cum rezultă din
înscrisurile aflate la dosar, reclamanta fiind împiedicată a utiliza suma în
raporturile comerciale.
Față de cele sus-menționate, văzând principiul reparării
integrale a prejudiciului precum și
prevederile art. 998 și 999 C. civ., s-a
constatat că cererea reclamantei este fondată urmând a obliga M.A.P.D.R. la
plata despăgubirilor susprecizate.
Cu
privire la excepția inadmisibilității cererii, bazată pe aplicabilitatea
prevederilor O.G. nr. 22/2002, instanța a apreciat că aceste prevederi nu
exonerează pârâta de plata prejudiciului creat. De altfel, pârâta nu a făcut
dovada lipsei de fonduri prevăzută în art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
S-a
respins și excepția lipsei calității procesuale a pârâtei 2, întrucât s-a
considerat
necesar ca prezenta hotărâre
să-i fie opozabilă acestei pârâte, M.E.F.
având calitatea de ordonator
de credite.
Împotriva
acestei soluții ambele pârâte au declarat apel.
Prin
decizia nr. 102/ Ap din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția
comercială, au fost admise în parte apelurile declarate, în sensul că a fost
înlăturată obligația de plată a sumei de 63.407 lei reprezentând actualizare
debit cu motivarea că numai în mod excepțional este permis cumulul între
dobândă și alte daune interese, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.
Instanța
de apel a apreciat că
excepția invocată de
apelantul M.F.P., privind lipsa calității sale procesuale pasive este
neîntemeiată. În mod justificat reclamanta a solicitat ca hotărârea să fie
pronunțată
în contradictoriu și cu acest pârât, având în vedere atribuțiile ce-i revin
acestuia potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 500/2002,
privind finanțele publice, în domeniul deschiderii de credite bugetare.
De
asemenea, în conformitate cu art. 13 din O.G. nr. 119/1999, plățile efectuate
de ordonatorii de credite sunt avizate prealabil, de către controlorii
delegați, desemnați de
M.F.P. Așadar, chiar
dacă M.A.P.D.
R. are calitatea de ordonator de credite, acesta nu poate
realiza plata fără avizul controlorilor delegați, desemnați și subordonați M.F.P.
Motivul
de fond invocat de același apelant, referitor la lipsa unei baze legale pentru
înscrierea în buget a actualizării drepturilor cu dobânda legală și cu indicele
de inflație a fost, de asemenea, apreciată nefondată.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispoziții C. civ. și O.G.
nr. 9/2000, astfel că la
soluționarea
cauzei instanța nu putea face abstracție de aceste dispoziții legale,
respingând acțiunea numai pentru motivul că în bugetul instituției pârâte nu
există un capitol cu această destinație.
Art. 16 din Constituția României consacră egalitatea
cetățenilor și a autorităților publice
în fața legii, astfel că apelantele pârâte nu
se pot sustrage aplicării dispozițiilor de drept civil și comercial, în
situațiile în care intră în astfel de raporturi juridice cu persoane fizice sau
juridice.
Pretinsa nulitate a sentinței, pentru lipsa
considerentelor care au stat la baza formării
convingerii instanței, invocată de
apelantul M.A.P.D.R. nu a fost reținută.
Deși
sumară, motivarea instanței de fond descrie situația de fapt reținută din probele
administrate, precizează dispozițiile legale pe care le consideră
aplicabile în cauză și sintetizează considerentele pentru care excepțiile
invocate de pârâți au fost respinse. Ca urmare, nu se poate reține lipsa unei
părți din hotărâre.
Cu
privire la ignorarea hotărârii judecătorești prin care s-a constatat
îndeplinirea benevolă a obligației, s-a constatat că această sentință nu are
relevanță în cauză, executarea voluntară a obligației neavând nici un efect cu
privire la curgerea dobânzilor până la data executării.
De
asemenea, s-a apreciat că dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nu au incidență în
cauză. Prin acest act normativ legiuitorul a reglementat un termen procedural,
pentru identificarea resurselor
financiare
necesare plății debitelor, în vederea evitării blocării activității
instituțiilor publice și nu
un termen de grație, care să afecteze
caracterul exigibil al obligației.
Cu
privire la data la care obligația stabilită prin hotărârea judecătorească a
devenit exigibilă au fost avute în vedere dispozițiile art. 720 C. proc. civ.,
în conformitate cu care hotărârile date în primă instanță privind procesele și
cererile în materie comercială sunt executorii. Potrivit art. 266 alin. (3) C.
proc. civ., hotărârea judecătorească se comunică părților în cazul în care
aceasta este necesar în vederea curgerii termenului de exercitare a
apelului sau recursului. Scopul comunicării este
deci, acela de a marca data curgerii termenului
pentru exercitarea căii
de atac însă obligația stabilită prin hotărâre devine exigibilă, în cazul
hotărârilor pronunțate în materie comercială, de la data pronunțării.
La
fel de lipsite de legătură cu obiectul cauzei au fost considerate și
dispozițiile art. 44 alin. (2) din C.E.D.O., referitoare la data la care devin
definitive hotărârile Camerelor. Acestea sunt dispoziții de procedură
aplicabile exclusiv procedurii acestei instanțe.
Referitor
la îndeplinirea condițiilor răspunderii, instanța de apel a apreciat că:
Fapta ilicită constă în întârzierea executării
obligației.
În conformitate cu art. 1082 C. civ., culpa debitorului pentru neexecutarea
unei
obligații este prezumată, singurele
cazuri de exonerare de răspundere fiind forța majoră și cazul
fortuit,
împrejurări care nu au fost dovedite în cauză. Din dispozițiile art. 1088 alin.
(2) C. civ., rezultă că pentru neexecutarea obligației având ca obiect o sumă
de bani, daunele interese se cuvin fără ca debitorul să fie obligat să
dovedească prejudiciul suferit.
În
privința cuantumului prejudiciului, prima instanță a îmbrățișat punctul de
vedere al reclamantei, în conformitate cu care rata inflației reprezintă paguba
efectivă iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat. Dar, în conformitate cu art.
1088 C. civ., la obligațiile care au ca obiect o sumă
oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât
dobânda legală, cu excepția
regulilor speciale în materie de comerț,
fidejusiune și societate. Din acest text de lege rezultă că dobânzile au
caracter de daune interese, care se particularizează prin faptul că sunt
stabilite anticipat de legiuitor.
În
conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 9/2000, pentru executarea cu întârziere a
obligațiilor bănești se poate acorda numai dobânda legală care, în materie
comercială, potrivit art. 3 se stabilește la nivelul taxei oficiale a scontului
stabilit de B.N.R.
Cumularea dobânzilor cu
alte daune-interese este permisă numai în mod excepțional, în ca
zurile
expres prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță, în opinia curții de
apel.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanta și ambele pârâte.
Recurenta
reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la aplicarea în
cauză a dispozițiilor art. 1088 C. civ., prevederi legale pe care a apreciat că
în mod greșit instanța de apel și-a întemeiat soluția pronunțată în cauză în
sensul reținerii ca neîntemeiate a despăgubirilor pretinse de subscrisa cu
titlu de actualizare debit cu indicele de inflație.
Pârâta M.A.P.D.R.
a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând
admiterea recursului si respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei.
Pârâta M.F.P.
– D.G.F.P.J. Brașov a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,
solicitând admiterea recursului si respingerea în totalitate a acțiunii
reclamantei.
Recursul
reclamantei este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Reclamanta
și-a întemeiat cererea introductivă de instanță pe dispozițiile art. 998 – art.
999 C. civ., art. 1082 și următoarele C. civ., precum și pe prevederile O.G. nr.
9/2000 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, solicitând obligarea
pârâtelor la plata sumei de 136.543 lei reprezentând despăgubiri (63.407 lei,
cu titlu de actualizare cu indicele de inflație și 73.136 lei dobândă legală,
pentru perioada 04 iulie 2007 - 30 octombrie 2007) pentru repararea integrală a
prejudiciului cauzat printr-un fapt juridic ilicit al acestora constând în
neexecutarea obligației de a plăti acesteia despăgubirile în sumă de
2.156.702,2 lei stabilite prin Sentința civilă nr. 2646/ C din 04 iulie 2007
pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 4867/62/2006, executorie în
condițiile art. 720
8
C. proc. civ. și irevocabilă prin respingerea
recursurilor.
La
formularea cererii, reclamanta a considerat că prejudiciul încercat, a cărui
reparare integrală o pretinde constă în: damnum emergens, erodarea creanței
prin efectul inflației, realitate concretă ce nu poate fi ignorată, valoarea
reală a acesteia de la momentul plății sale, 30 octombrie 2007 fiind evident
redusă față de cea de la momentul exigibilității sale, respectiv 04 iulie 2007,
și lucrum cessans, folosul nerealizat urmare a privării acesteia de dreptul de
a fi obținut fructe de pe urma folosirii sumei respective în circuitul
comercial, având în vedere că este vorba despre banii unui comerciant, care
sunt frugiferi, acest prejudiciu fiind cuantificat la nivelul dobânzii legale,
chiar dacă aceasta este inferioară dobânzilor practicate pe piața bancară în
perioada respectivă.
În
susținerea cererii formulate în sensul mai sus precizat, reclamanta a invocat
în mod întemeiat principiul reparării integrale a prejudiciului, aplicabil în
materia răspunderii civile delictuale, în raport cu dispozițiile art. 998 – art.
999 C. civ., situație în care întinderea prejudiciului este cea determinată de
legiuitor prin dispozițiile art. 1084 C. civ., potrivit căruia
„Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a
suferit si beneficiul de care a fost lipsit..”
Față de
acest context, Înalta Curte apreciază că în mod greșit instanța a reținut
aplicabilitatea dispozițiilor art. 1088 C. civ., care limitează daunele,
interese datorate pentru neexecutarea obligațiilor constând în plata unor sume
de bani la nivelul dobânzii legale, fără a ține seama de tărâmul delictual al
răspunderii pe care se plasează cererea reclamantei, care implică repararea
integrală a prejudiciului, conform art. 998 – art. 999 C. civ.
În
materia obligațiilor care iau naștere din fapte ilicite sunt aplicabile
regulile instituite de art. 998 și următoarele C. civ., privitoare la răspunderea
civilă delictuală. Reglementarea cuprinsă în art. 1088 C. civ., nu are
aplicabilitate în această materie. Persoana vinovată de producerea
prejudiciului este ținută să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens)
cât și câștigul nerealizat (lucrum cessans).
Principiul
care stă la baza instituției actualizării creanțelor bănești este acela al
reparării integrale a prejudiciului cauzat creditorului prin îndeplinirea cu
întârziere a obligațiilor de plată a unei sume de bani, ce decurge din
prevederile art. 1084 C. civ. Soluția admisibilității acordării de despăgubiri
în completarea dobânzilor moratorii nu este contrazisă de regula înscrisă în art.
1088 C. civ., întrucât în cazul obligațiilor bănești dobânda are în vedere
numai întârzierea la plată, nu și neexecutarea sau executarea necorespunzătoare
a obligațiilor principale. Despăgubirile în completare sunt menite a compensa
prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale, adică sunt daune, interese
compensatorii. Conform art. 1069 alin. (2) C. civ., cumulul daunelor, interese
moratorii cu cele compensatorii este admisibil, creditorul având posibilitatea
de a cere atât executarea obligației principale cât și dobânda moratorie.
În
materia răspunderii delictuale reparația este integrală, debitorul fiind dator
să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și foloasele
nerealizate (lucrum cessans) și răspunde nu numai pentru pagubele previzibile, dar
și pentru cele neprevizibile.
Același
este și punctul de vedere exprimat de legiuitor privitor la problema
actualizării creanțelor cu indicele de inflație, sens în care se pot evoca dispozițiile
art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, și art. 371
2
alin. (3) C.
proc. civ.
Ca
atare, dacă potrivit art. I alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, legiuitorul a permis
ca în cadrul unei proceduri simplificate precum procedura somației de plată să
se realizeze o actualizare cu rata inflației aplicabilă la data plății unei
creanțe, atât în ceea ce privește creanța principală cât și dobânzile,
majorările sau penalitățile datorate potrivit legii, rezultă că se impune,
pentru egalitatea de tratament a unei creanțe ce se dorește a se valorifica pe
calea unei acțiuni de fond formulată în condițiile dreptului comun, aceeași
tratament juridic.
În
același sens pledează și dispozițiile art. 371 alin. (3) C. proc. civ., care
conferă executorului judecătoresc dreptul de a proceda la actualizarea creanței
în funcție de rata inflației calculată de la data de când hotărârea
judecătorească a devenit executorie.
Ca
atare, din perspectiva textului legal menționat, creditorul nu este ținut să
obțină o hotărâre a instanței în sensul actualizării creanței cu indicele de
inflație, fiind suficient doar să precizeze solicitarea de actualizare în
cererea adresată executorului judecătoresc pentru a obține plata debitului
principal actualizat.
Așadar,
instanța poate actualiza cu rata inflației cuantumul debitului, pentru
restabilirea echilibrului prestațiilor.
Caracterul
compensatoriu al actualizării debitului principal rezidă în faptul că, prin aceasta
se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală și de penalitățile de
întârziere. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de
folosință, iar penalitatea reprezintă o modalitate de evaluare convențională a
prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare
necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de către debitor, actualizarea
cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Având în
vedere că natura juridică a dobânzii și a penalității este diferită de natura
juridică a actualizării obligației cu rata
inflației, ce reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării
plății, (daune compensatorii), rezultă că este admisibil cumulul acestora și
deci nu se ajunge la o dubla reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără
justă cauză a creditorului.
Cumulului
debitului, al dobânzii legale, ori al penalităților cu actualizarea creanței nu
reprezintă doar o creație a jurisprudenței prin tehnica interpretării
dispozițiilor Codului Civil, ci și o creație a legiuitorului, sens în care se
dispun prevederile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată care
prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor,
majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, astfel cum s-a
menționat mai sus.
Pentru
toate motivele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul
declarat de reclamanta SC V.T. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 102/ Ap din 22
octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, se va modifica în
tot decizia recurată în sensul că se vor respinge apelurile declarate de
pârâții M.A.P.D.R. și M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov împotriva sentinței civile nr.
692/ C din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de
contencios administrative, pe care o va menține în totalitate.
Pentru
aceleași argumente de fond pentru care s-a admis recursul reclamantei, urmează
a se respinge recursurile declarate de pârâții M.A.P.D.R. București și M.F.P. –
D.G.F.P.J. Brașov împotriva aceleiași decizii, ca nefondate.
Totodată,
nu se va putea reține critica formulată de pârâte și încadrată în dispozițiile art.
304 pct. 7 pentru că decizia atacată cuprinde motivele ce au condus la
pronunțarea soluției atacate, iar greșita aplicare a legii constă în cele deja
reținute, iar nu în cele învederate de recurente și care ar determina
respingerea acțiunii reclamantei.
Nu se
poate reține nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 întrucât prin norma de
procedură pretins încălcată nu se aduce o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată
decât prin casarea deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanta SC V.T. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 102/ Ap
din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.
Modifică
în tot decizia recurată în sensul că respinge apelurile declarate de pârâții M.A.P.D.R.
și M.F.P. – D.R.F.P.J. Brașov împotriva sentinței civile nr. 692/ C din 29
aprilie 2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios
administrative, pe care o menține în totalitate.
Respinge
recursurile declarate de pârâții M.A.P.D.R. București și M.F.P. – D.G.F.P.J. Brașov
împotriva aceleiași decizii, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.