ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1412/2014

Asupra contestației în anulare de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1760 din 16 noiembrie

2011, Tribunalul Comercial Argeș a respins contestația la titlu formulată de

contestatoarea SC T.N.G.I.R. SA București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

constatat că, motivele invocate în cadrul prezentei contestații la titlu au

fost dezlegate irevocabil odată cu soluționarea fondului cauzei, contestatoarea

neaducând alte argumente decât cele pe care Ie-a susținut în cadrul

soluționării în fond a cauzei și a căilor de atac promovate, sens în care a

apreciat că aspectele învederate de către contestatoare au fost lămurite în mod

irevocabil, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 399 pct.

1 C. proc. civ.

În termen legal, împotriva acestei

sentințe contestatoarea SC T.N.G.I.R. SA București a declarat apel, criticând

hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 67/2012 din 12

septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost

admis apelul formulat de contestatoarea SC T.N.G.I.R. SA BUCUREȘTI, împotriva

sentinței atacate cu consecința schimbării sentinței și admiterii contestației

la titlu, în sensul că a fost lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 7873/2006

pronunțată de Tribunalul București, cu privire la obligația de plată a

penalităților de către pârâtă, către SC U.S.C. SA București.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a examinat cu prioritate excepțiile invocate prin întâmpinare, apreciind

că acestea sunt neîntemeiate.

Pe fondul contestației la titlu,

instanța de apel a reținut, în esență, că, raportat la prevederile art. 399 alin.

(1) teza a ll-a C. proc. civ., precizarea făcută în dispozitiv nu reprezintă o

modificare a acestuia, câtă vreme s-a fixat deja o obligație, însă conținutul

acestei obligații nu este clar.

S-a constatat că, prin sentința civilă

nr. 7873/2006 a fost admisă acțiunea așa cum a fost formulată de către intimata

de față, A.V.A.S., fiind dispusă și obligarea la plata penalităților de

întârziere a SC T.N.G.I.R. SA, însă, instanța, deși a admis acțiunea așa cum a

fost formulată, nu a indicat cine este beneficiarul acestor penalități, sens în

care s-a apreciat că penalitățile de întârziere fiind un accesoriu al

investițiilor neefectuate, se cuvin societății privatizate SC U.S.C. SA

București.

În termen legal, împotriva acestei

decizii A.A.A.S. a declarat recurs, iar prin decizia nr. 2987 din 2 octombrie

2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a

fost respins recursul, reținându-se că, criticile recurentei vizând fondul

cauzei exced analizei de legalitate, față de soluția pronunțată prin decizia ce

se solicită a fi reformată, deoarece, prin punerea în discuție a chestiunilor

de fond recurenta A.A.A.S. (FOSTĂ A.V.A.S.) ar aduce atingere puterii de lucru

judecat.

Astfel, în speță, titlul executoriu

constând în sentința comercială nr. 7873/2006 cuprinde o soluție susceptibilă

de interpretare și aplicare diferită, întrucât nu clarifică conținutul

obligației de plată a penalităților, obligație deja stabilită.

Prin urmare, în speță, este vorba de o

veritabilă interpretare a titlului executoriu, astfel cum în mod legal a

apreciat și instanța de control judiciar, care a aplicat corect dispozițiile art.

399 alin. (1) C. proc. civ., argumentând că întrucât penalitățile de întârziere

sunt un accesoriu al investițiilor neefectuate, rezultă că acestea se cuvin

societății privatizate, respectiv SC U.S.C. SA BUCUREȘTI.

Contestația în anulare formulată de A.V.A.S.

împotriva acestei decizii a fost anulată prin decizia nr. 637 din 19 februarie

2014 pronunțată în dosar nr. 4930/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 112 pct. 4

C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii s-a

reținut că raportat la data înregistrării contestației, respectiv 10 octombrie

2013, depunerea motivelor la data de 19 februarie 2014 s-a făcut cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzute de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., în

condițiile în care contestatoarei i-a fost comunicată decizia atacată la data

de 27 noiembrie 2013.

Împotriva deciziei nr. 2987 din 2

octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, contestatoarea A.A.A.S. București a înregistrat, la data de 6 martie

2014, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă,

contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., precizând că a luat cunoștință de considerentele deciziei nr. 2987 din 2

octombrie 2013, la data de 28 februarie 2013.

În motivarea contestației în anulare,

A.A.A.S. București arată că, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu

recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, iar

în prezenta cauză, hotărârea pronunțată de instanța de recurs a fost dată cu

încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului procesual civil, respectiv

dreptul la apărare și cel al dreptului la un proces echitabil, drepturi

garantate de Convenția C.E.D.O.

O altă critică a contestatoarei

vizează omisiunea instanței de recurs de a cerceta toate argumentele invocate

în susținerea recursului, aspect ce nu poate rămâne fără consecințe juridice,

întrucât menținerea hotărârii atacate ar fi echivalentul unei încălcări a

principiului egalității armelor și al dreptului la apărare.

Din această perspectivă,

contestatoarea A.A.A.S. București consideră că, instanța nu avea nici un temei

legal pentru a admite contestația la titlu și a stabili ca beneficiar al

penalităților de întârziere societatea privatizată, atâta vreme cât, instanțele

care au soluționat fondul cauzei s-au pronunțat cu putere de lucru judecat

asupra acestui aspect, și au apreciat în unanimitate că aceste penalități se

cuvin A.A.A.S. București, în temeiul clauzei 7.7 din contract.

În acest sens, contestatoarea A.A.A.S.

București arată că sunt întrunite condițiile cerute pentru exercitarea căii

extraordinare de atac a contestației în anulare speciale reglementată de art. 318

alin. (I) C. proc. civ., sens în care solicită admiterea prezentei căi

extraordinare de atac, anularea deciziei din recurs, în sensul reluării

judecății recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 67/2012 din 12

septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

La termenul de dezbateri, Înalta Curte

a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității contestației în anulare,

invocată de intimatele SC T.N.G.I.R. SA București și SC U.S.C. SA București,

reținând următoarele:

Prezenta cale de atac are în vedere

aceeași decizie nr. 2987 din 2 octombrie 2013, care a făcut obiectul dosarului nr.

4930/1/2014, soluționat prin decizia nr. 637 din 19 februarie 2014, care a

stabilit în mod, irevocabil tardivitatea motivării contestației în anulare

depuse de A.A.A.S. București ulterior expirării termenului de 15 zile calculat

începând cu data de 27 noiembrie 2013, conform dovezilor depuse de intimata SC

T.N.G.I.R. SA București privind comunicarea deciziei atacate contestatoarei,

aceasta luând cunoștință de considerentele hotărârii la data înregistrării

adresei nr. 211 din 27 noiembrie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2)

teza a ll-a C. proc. civ., contestația în anulare împotriva hotărârilor

irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită poate fi

introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatoarea a luat cunoștință

de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas

irevocabilă.

Contestația în anulare este formulată

împotriva unei decizii prin care s-a respins recursul, adică împotriva unei

hotărâri irevocabile care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare

silită, ipoteza în care trebuie înregistrată în termen de 15 zile de la data la

care contestatoarea a luat act de această decizie, deoarece termenul de

exercitare a contestației este de 15 zile și curge de la momentul subiectiv la

care contestatoarea a luat cunoștință de hotărârea atacată.

În speță, este incontestabil faptul

că, contestatoarea A.A.A.S. București a luat cunoștință de conținutul deciziei nr.

2987 din 2 octombrie 2013, la data de 27 noiembrie 2013, ca urmare a

comunicării acesteia de către intimata SC T.N.G.I.R. SA București, prin adresa nr.

211 din 27 noiembrie 2013 înregistrată la sediul contestatoarei sub nr. 41377

din 27 ianuarie 2013.

Prin urmare, termenul de 15 zile impus

de dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., a început să

curgă de la data de 27 noiembrie 2013 și a expirat la data de 13 decembrie

2013, hotărârea a rămas irevocabilă.

La expirarea termenului de 15 zile

calculat de la această dată, contestatoarea este decăzută din dreptul de a mai

exercita calea de atac a contestației în anulare, în conformitate cu art. 103 C.

proc. civ., motiv pentru care contestația înregistrată la data de 6 martie 2014

a fost respinsă ca tardiv formulată, excepția tardivității invocată de intimați

fiind fondată.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de

contestatoarea A.A.A.S. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestația în

anulare formulată de contestatoarea A.A.A.S. București împotriva deciziei nr. 2987

din 2 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 aprilie 2014.