ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 640/2010

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 1482 din 28 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis în parte contestația formulată de D.C. în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primar general. A completat dispoziția din 5 aprilie 2007, emisă de pârâtă, în sensul că urmează a fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile demolate de pe terenul în suprafață de 2.208 mp, situat în București, sector 6, cu deducerea despăgubirilor primite la data exproprierii, actualizate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția atacată, primarul General al municipiului București a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 2.208 mp, motivat de faptul că este afectat de detalii de sistematizare, fiind situat în incinta Institutului Politehnic București și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Tribunalul a constatat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren expropriat și că pârâta a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția demolată ulterior exproprierii. Prin Decizia nr. 278/A din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelurile declarate de contestator și Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a reținut că D.C. a formulat în termen două notificări care vizau același imobil, iar prin a doua notificare a precizat în mod neechivoc că solicită măsuri reparatorii și pentru construcția demolată. A mai reținut instanța de apel, că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 759/1965 în vederea executării lucrărilor pentru Institutul Politehnic Ghe.Ghe. Dej - în prezent, Universitatea Politehnică București - și că este parte componentă a spațiului universitar, în acord cu prevederile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 84/1995. În raport și de prevederile art. 166 alin. (1) și (4) din același act normativ, instanța de apel a reținut că terenul se află chiar în proprietatea Universității Politehnice București, iar Primăria municipiului nu este entitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a mai reținut că în mod corect prima instanță a dedus contravaloarea despăgubirilor primite la expropriere. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs contestatorul și Municipiul București, prin primar general. Contestatorul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia este nelegală. Astfel, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că terenul a aparținut autorilor săi și că Universitatea Politehnică are doar un drept de folosință asupra terenului. Prin interpretarea greșită a înscrisurilor aflate la dosar, instanța de apel a transformat acțiunea într-o acțiune în constatare.

Sub aspectul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că este posibilă restituirea în natură, deoarece terenul nu face parte din baza materială a Universității Politehnice, regimul juridic al terenurilor aferente instituțiilor de învățământ fiind reglementat de art. 166 alin. (41), alin. (42), alin. (44) și alin. (46) din Legea nr. 84/1995. A mai arătat recurentul, că terenul este liber de construcții și nu a primit afectațiunea pentru care a fost expropriat. De asemenea, recurentul a criticat decizia și sub aspectul deducerii despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, deoarece nu s-a făcut dovada că acestea au fost efectiv plătite. Municipiul București a invocat, la rândul său, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a arătat că au existat două notificări distincte, care trebuie soluționate separat. Prin dispoziția atacată, a fost soluționată doar notificarea înregistrată la B.E.J. S.D. sub nr. 33/2001, prin care s-a solicitat doar restituirea în natură a imobilului teren. Criticile formulate de contestator permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Instanța de apel nu a schimbat natura și înțelesul vădit al actului dedus judecății, ci a soluționat cauza în limitele investirii, conform regulilor de drept material și procesual aplicabile contestației împotriva dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată.

Criticile vizând modul în care instanța a făcut aprecierea probelor nu intră sub incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și nu pot face obiect de analiză în recurs după ce pct. 10 și 11 din art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Nefondate sunt și criticle referitoare la aplicarea greșită a legii, rezultând din faptul că imobilul poate fi restituit în natură. Astfel, imobilul în litigiu a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 759/1965.

Imobilul fiind expropriat, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, care în alin. (3) prevăd că, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent. În cauză, proprietatea autorilor contestatorului a fost expropriată în vederea executării lucrărilor pentru noul local al Institutului Politehnic, iar din raportul de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar D.A., rezultă că terenul solicitat este amplasat la cea 50 ml de clădirea rectoratului, într-o zonă liberă de clădiri.

Expertul a mai precizat că pe teren se află două alei betonate pietonale, sisteme de iluminat și spații verzi. Prin urmare, se constată că, deși nu este ocupat de construcții, terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat de lucrări de amenajare publică și servituti, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Institutul Politehnic nu este o clădire singulară, ci un complex de clădiri, cu dotările utilitare necesare, iar amenajările existente au răspuns scopului pentru care s-a dispus exproprierea și contribuie la buna desfășurare a activității pentru care a fost edificat institutul și la buna exploatare și funcționare a construcțiilor existente.

Indiferent de persoana juridică care este proprietarul imobilului, în cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care se solicită restituirea unui teren expropriat, criteriile în funcție de care se analizează posibilitatea restituirii în natură sunt cele strict prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. De altfel, în cadrul contestației formulate, prin care notificarea a fost soluționată în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, discutarea dreptului de proprietate al entității ce a soluționat notificarea este superfluă, din moment ce aceasta a soluționat pe fond cererea de restituire, iar obicetul contestației nu vizează calitatea de unitate deținătoare, ci natura măsurilor reparatorii stabilite.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, constatând că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de amenajări de utilitate publică, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Nefondate sunt și criticile referitoare la greșita deducere a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii. Astfel, prin notificarea transmisă din 2001, contestatorul însuși susține că exproprierea s-a realizat prin acordarea de despăgubiri și solicită reactualizarea sumei primite pentru casa demolată. Față de această susținere a contestatorului, în mod corect instanța de judecată a dispus deducerea sumei actualizate, primită cu titlu de despăgubire.

De altfel, dispoziția atacară fiind emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, valoarea finală a despăgubirilor se stabilește de către C.C.S.D., care, potrivit art. 22 din Titlul VII al legii, va dispune compensarea, în cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată. Nici recursul declarat de Municipiul București, care permite încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat. Contestatorul a formulat, într-adevăr două notificări, înregistrate în 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu și sub nr. 54/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului și despăgubiri pentru casa demolată.

Prin decizia atacată, pârâtul a soluționat doar notificarea din 2001, care viza restituirea terenului, lăsând nerezolvată cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate ulterior exproprierii. Pe parcursul procedurii judiciare, pârâtul nu a făcut dovada că ar fi soluționat și cea de a doua notificare, astfel încât timpul îndelungat scurs de la data sesizării și lipsa unei soluții, echivalează cu refuzul de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcții. Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, în concordanță cu practica judiciară stabilită sub acest aspect. Față de cele ce preced, ambele recursuri se vor privi ca nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de contestatorul D.C. și pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 278/A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2010.