ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 640/2010

Asupra

recursurilor civile de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința nr. 1482 din 28

noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis în parte

contestația formulată de D.C. în contradictoriu cu Primăria municipiului

București, prin primar general.

A completat

dispoziția din 5 aprilie 2007, emisă de pârâtă, în sensul că urmează a fi

acordate măsuri reparatorii prin echivalent și pentru construcțiile demolate de

pe terenul în suprafață de 2.208 mp, situat în București, sector 6, cu

deducerea despăgubirilor primite la data exproprierii, actualizate.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția atacată, primarul General al

municipiului București a respins cererea de restituire în natură a terenului în

suprafață de 2.208 mp, motivat de faptul că este afectat de detalii de

sistematizare, fiind situat în incinta Institutului Politehnic București și a

propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Tribunalul a

constatat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, deoarece

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

expropriat și că pârâta a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare de

măsuri reparatorii pentru construcția demolată ulterior exproprierii.

Prin Decizia

nr. 278/A din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelurile

declarate de contestator și Municipiul București, prin primar general.

Instanța de

apel a reținut că D.C. a formulat în termen două notificări care vizau același

imobil, iar prin a doua notificare a precizat în mod neechivoc că solicită

măsuri reparatorii și pentru construcția demolată.

A mai reținut

instanța de apel, că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 759/1965 în

vederea executării lucrărilor pentru Institutul Politehnic Ghe.Ghe. Dej - în

prezent, Universitatea Politehnică București - și că este parte componentă a

spațiului universitar, în acord cu prevederile art. 91 alin. (1) din Legea nr.

84/1995.

În raport și de

prevederile art. 166 alin. (1) și (4) din același act normativ, instanța de

apel a reținut că terenul se află chiar în proprietatea Universității

Politehnice București, iar Primăria municipiului nu este entitate deținătoare,

în sensul Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel

a mai reținut că în mod corect prima instanță a dedus contravaloarea

despăgubirilor primite la expropriere.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs contestatorul și

Municipiul București, prin primar general.

Contestatorul a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia

este nelegală.

Astfel,

instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece

din probele administrate în cauză a rezultat că terenul a aparținut autorilor

săi și că Universitatea Politehnică are doar un drept de folosință asupra

terenului.

Prin

interpretarea greșită a înscrisurilor aflate la dosar, instanța de apel a

transformat acțiunea într-o acțiune în constatare.

Sub aspectul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că este posibilă restituirea

în natură, deoarece terenul nu face parte din baza materială a Universității

Politehnice, regimul juridic al terenurilor aferente instituțiilor de

învățământ fiind reglementat de art. 166 alin. (41), alin. (42), alin. (44) și

alin. (46) din Legea nr. 84/1995.

A mai arătat

recurentul, că terenul este liber de construcții și nu a primit afectațiunea

pentru care a fost expropriat.

De asemenea,

recurentul a criticat decizia și sub aspectul deducerii despăgubirilor primite

cu ocazia exproprierii, deoarece nu s-a făcut dovada că acestea au fost efectiv

plătite.

Municipiul

București a invocat, la rândul său, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a arătat că au existat două notificări distincte, care trebuie soluționate

separat.

Prin dispoziția

atacată, a fost soluționată doar notificarea înregistrată la B.E.J. S.D. sub

nr. 33/2001, prin care s-a solicitat doar restituirea în natură a imobilului

teren.

Criticile

formulate de contestator permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în

continuare.

Instanța de

apel nu a schimbat natura și înțelesul vădit al actului dedus judecății, ci a

soluționat cauza în limitele investirii, conform regulilor de drept material și

procesual aplicabile contestației împotriva dispoziției emise în temeiul Legii

nr. 10/2001, republicată.

Criticile

vizând modul în care instanța a făcut aprecierea probelor nu intră sub

incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și nu pot face obiect de analiză în

recurs după ce pct. 10 și 11 din art. 304 C. proc. civ. au fost abrogate prin

O.U.G. nr. 138/2000.

Nefondate sunt

și criticle referitoare la aplicarea greșită a legii, rezultând din faptul că

imobilul poate fi restituit în natură.

Astfel,

imobilul în litigiu a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr.

759/1965.

Imobilul fiind

expropriat, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr.

10/2001, republicată, care în alin. (3) prevăd că, în cazul în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.

În cauză,

proprietatea autorilor contestatorului a fost expropriată în vederea executării

lucrărilor pentru noul local al Institutului Politehnic, iar din raportul de

expertiză efectuat de expert tehnic judiciar D.A., rezultă că terenul solicitat

este amplasat la cea 50 ml de clădirea rectoratului, într-o zonă liberă de

clădiri.

Expertul a mai

precizat că pe teren se află două alei betonate pietonale, sisteme de iluminat

și spații verzi.

Prin urmare, se

constată că, deși nu este ocupat de construcții, terenul nu poate fi restituit

în natură, deoarece este afectat de lucrări de amenajare publică și servituti,

în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Institutul

Politehnic nu este o clădire singulară, ci un complex de clădiri, cu dotările

utilitare necesare, iar amenajările existente au răspuns scopului pentru care

s-a dispus exproprierea și contribuie la buna desfășurare a activității pentru

care a fost edificat institutul și la buna exploatare și funcționare a

construcțiilor existente.

Indiferent de

persoana juridică care este proprietarul imobilului, în cadrul contestației

întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care se solicită restituirea

unui teren expropriat, criteriile în funcție de care se analizează

posibilitatea restituirii în natură sunt cele strict prevăzute de art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

De altfel, în

cadrul contestației formulate, prin care notificarea a fost soluționată în

sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, discutarea dreptului

de proprietate al entității ce a soluționat notificarea este superfluă, din

moment ce aceasta a soluționat pe fond cererea de restituire, iar obicetul

contestației nu vizează calitatea de unitate deținătoare, ci natura măsurilor

reparatorii stabilite.

Prin urmare,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, constatând că terenul solicitat

nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de amenajări de utilitate

publică, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Nefondate sunt

și criticile referitoare la greșita deducere a despăgubirilor primite cu ocazia

exproprierii.

Astfel, prin

notificarea transmisă din 2001, contestatorul însuși susține că exproprierea

s-a realizat prin acordarea de despăgubiri și solicită reactualizarea sumei

primite pentru casa demolată.

Față de această

susținere a contestatorului, în mod corect instanța de judecată a dispus

deducerea sumei actualizate, primită cu titlu de despăgubire.

De altfel,

dispoziția atacară fiind emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005, valoarea finală a despăgubirilor se stabilește de către C.C.S.D.,

care, potrivit art. 22 din Titlul VII al legii, va dispune compensarea, în

cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de

plată.

Nici recursul

declarat de Municipiul București, care permite încadrarea în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat.

Contestatorul a

formulat, într-adevăr două notificări, înregistrate în 2001, prin care a

solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu și sub nr. 54/2001, prin

care a solicitat restituirea în natură a terenului și despăgubiri pentru casa

demolată.

Prin decizia

atacată, pârâtul a soluționat doar notificarea din 2001, care viza restituirea

terenului, lăsând nerezolvată cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru

construcțiile demolate ulterior exproprierii.

Pe parcursul

procedurii judiciare, pârâtul nu a făcut dovada că ar fi soluționat și cea de a

doua notificare, astfel încât timpul îndelungat scurs de la data sesizării și

lipsa unei soluții, echivalează cu refuzul de acordare a măsurilor reparatorii

pentru construcții.

Prin urmare,

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, în concordanță cu practica

judiciară stabilită sub acest aspect.

Față de cele ce

preced, ambele recursuri se vor privi ca nefondate și, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de contestatorul D.C. și pârâtul Municipiul București,

prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 278/A din 16 decembrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 4 februarie 2010.