ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 18 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brăila, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.P., împotriva sentinței penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Brăila, rămasă definitivă la data de 7 aprilie 2011 prin decizia penală nr. 1684/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe condamnatul T.P., la 200 lei cheltuielile judiciare statului. S-a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță și care formează obiectul dosarului penal nr. 1713/113/28-03-2012, petentul-condamnat T.P., deținut în Penitenciarul Galați, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Din actele și lucrările dosarului instanța constată, în fapt, următoarele: Prin sentința penală nr. 195 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Brăila, definitivă prin respingerea apelului, ca nefundat, prin decizia penală nr. 1 l/ A din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați și a recursului, ca nefundat, prin decizia nr. 1684 din 27 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul T.P. a fost condamnat în baza art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, constând în faptul că la data de 18 aprilie 2010, i-a aplicat soției sale 17 lovituri cu două cuțite, în zone vitale ale corpului, care au dus la decesul aproape instantaneu al acesteia.

Împotriva acestor hotărâri, condamnatul T.P. a formulat o cerere de revizuire, arătând în esență că martorii audiați de instanță nu au declarat adevărul pentru că, în fapt ei nu au văzut momentul când a fost ucisă victima, dar au aflat de la martorul P.T. (mama victimei) modalitatea săvârșirii faptelor. Analizând motivul invocat, parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a constatat că este nefondat din următoarele considerente: Pe parcursul cercetării judecătorești s-au administrat toate probele solicitate și, mai mult din situația de fapt reținută, a rezultat că la momentul săvârșirii omorului, de față a fost doar mama victimei, martora P.T. Celelalte persoane au fost martori indirecți. De altfel inculpatul T.P.

a fost nesincer, având diverse variante ale săvârșirii faptei care au fost verificate de către instanță care a constatat necoroborarea lor cu alte probe. Având în vedere motivul invocat s-a constatat că, în fapt, nu este vorba de probe noi, ci de o continuare a probatoriului situație inadmisibilă în această cale extraordinară de atac, motiv pentru care s-a opinat în sensul respingerii cererii de revizuire. Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat asupra soției sale. Căile de atac ordinare (apel și recurs) exercitate de petentul T.P., împotriva sentinței penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010, au fost respinse, ca nefondate, hotărârea de condamnare rămânând definitivă pe data de 27 aprilie 2011, pin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de revizuire formulată condamnatul T.P., s-a solicitat rejudecarea pe fond a cauzei prin administrarea unor noi probe care să conducă, după părerea petentului, la o nouă hotărârea. Analizând prevederile legii cuprinse în art. 394 și urm. C. proc. pen., instanța a constatat că solicitarea petentului nu a fost cuprinsă printre motivele de admitere în principiu a cererii de revizuire, astfel că a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă. Condamnatul a mai formulat o contestație la executare împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 l C. proc. pen., deoarece a recunoscut fapta comisă, care a fost respinsă prin sentința penală nr. 40 din 2 martie 2012 a acestei instanțe și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 514/ R din 6 aprilie 2012, a Curții de Apel Galați, ca urmare a respingerii recursului.

II. Î mpotriva acestei sentințe penale a declarat apel condamnatul T.P., solicitând admiterea cererii de revizuire formulată pe motiv că a comis fapta pentru a se apăra, sens în care a solicitat audierea martorilor G.C. și G.I. Apelul declarat de condamnatul T.P. a fost respins, ca nefondat. Analizând hotărârea apel prin prisma motivelor formulate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut că sentința pronunțată de instanța de fond a fost temeinică și legală și că nu s-a impus reformarea acesteia.

Înainte de a analiza motivele de apel formulate de revizuient, Curtea a considerat util a reaminti că revizuirea este o cale de atac extraordinară care provoacă o amplificare în desfășurarea procesului penal dincolo de limita sa obișnuită și care pune în discuție autoritatea unei hotărâri penale definitive astfel că folosirea ei este limitată la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie. În ceea ce privește motivul de apel invocat, Curtea a reținut că, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar conform art. 394 alin. (2) C. proc.

pen., cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnarea. Cele mai sus arătate indică faptul că acest caz de revizuire, ce poate conduce în mod excepțional la reformarea unei hotărâri definitive, a vizat situația în care, pe de o parte, instanțele care au soluționat cauza în ciclul procesual obișnuit (fond, apel, recurs) nu au avut cunoștință despre anumite fapte sau împrejurări, iar pe de altă parte, dacă ar fi fost cunoscute, acestea ar fi fost apte să conducă la pronunțarea unei soluții contrare celei adoptate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Aceste două condiții cumulative cerute de textul de lege pe care și-a întemeiat cererea de revizuire condamnatul T.P. nu au fost îndeplinite în cauză, întrucât împrejurarea invocată de inculpat în susținerea cererii nu a fost necunoscută instanțelor care au soluționat cauza în ciclu procesual obișnuit. Astfel, din examinarea sentinței penale supusă revizuirii, rezultă că încă din ciclul procesual inițial inculpatul a solicitat să se rețină că a comis fapta în stare de legitimă apărare, susținere care a fost analizată și respinsă motivat, așa încât nu se poate spune că în cauză au survenit fapte ori împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Cât privește audierea martorilor G.C.

și G.I., Curtea a constatat că aceasta nu se impune, pe de o parte pentru că vizează dovedirea unei situații cunoscute și analizate cu ocazia judecării fondului cauzei iar pe de altă parte pentru că din probatoriul administrat rezultă că în momentul comiterii faptei de față erau doar inculpatul, victima T.S. și mama acesteia, martora P.T. Față de cele mai sus arătate, Curtea a constatat că în mod justificat a apreciat instanța de fond că în cauză nu a fost admisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul T.P., motiv pentru care, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de condamnat. Așa fiind, prin decizia penală nr. 117/ A din 21 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.P.

împotriva sentinței penale nr. 18 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brăila. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe condamnatul T.P. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel. Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel, avocat G.C., a fost virată în contul Baroului Galați din fondurile Ministerului Justiției. III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs revizuientul condamnat T.P., criticând-o ca netemeinică și solicitând reaprecierea probelor și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și aplicarea dispozițiilor art. 320 l C. proc.

pen. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate, Înalta Curte are în vedere că recursul de față declarat de recurentul revizuient T.P. se privește ca nefondat și urmează a fi respins, ca atare, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât motivele invocate de către revizuient nu se circumscriu cazurilor strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar redozarea pedepsei nu poate fi solicitată în calea revizuirii. Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Acest text este completat cu dispoziția din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi „netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”. Din coroborarea celor două dispoziții cuprinse în art. 394 C. proc.

pen. și anume dispoziția din alin. (l) lit. a) și dispoziția din alin. (2), rezultă că acesta este subordonat unei duble condiții: - descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. Așadar, din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului.

Cu toate acestea, chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinate. Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control judiciar.

Or, în cauză, petentul condamnat recurent invocă cauza legală de reducere a pedepsei incidență în consecința dispozițiilor art. 320 alin. (l) și (7) C. proc. pen., care nu este admisibilă a opera, în speță, întrucât textul de lege sus-citat impune ca limită în timp ca „până la începerea cercetării judecătorești” să existe declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Astfel, întrucât limita de timp deja indicată s-a epuizat, având în vedere că în prezent condamnatul-recurent sus­menționat a promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, rezultă fără dubiu inadmisibilitatea cererii de revizuire de față caracterizată ca atare în mod justificat, atât de instanța de fond, cât și de cea de prim control judiciar, ultima prin decizia atacată.

Pe de altă parte, decisivă este statuarea din decizia nr. L.X. (60) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că: „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă”. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat T.P. împotriva deciziei penale nr. 117/ A din 21 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2012.