ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 18 din 17

aprilie 2012 a Tribunalului Brăila, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.P.,

împotriva sentinței penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul

Brăila, rămasă definitivă la data de 7 aprilie 2011 prin decizia penală nr. 1684/2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a obligat pe condamnatul T.P., la 200 lei cheltuielile judiciare statului.

S-a reținut că prin cererea

înregistrată la această instanță și care formează obiectul dosarului penal nr. 1713/113/28-03-2012,

petentul-condamnat T.P., deținut în Penitenciarul Galați, a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Brăila.

Din actele și lucrările dosarului

instanța constată, în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr. 195 din 19 noiembrie

2010 pronunțată de Tribunalul Brăila, definitivă prin respingerea apelului, ca nefundat,

prin decizia penală nr. 1 l/ A din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Galați și a recursului, ca nefundat, prin decizia nr. 1684 din 27 aprilie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul T.P. a fost condamnat

în baza art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la 25 ani închisoare și

10 ani pedeapsă complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru comiterea

infracțiunii de omor calificat, constând în faptul că la data de 18 aprilie

2010, i-a aplicat soției sale 17 lovituri cu două cuțite, în zone vitale ale

corpului, care au dus la decesul aproape instantaneu al acesteia.

Împotriva acestor hotărâri,

condamnatul T.P. a formulat o cerere de revizuire, arătând în esență că

martorii audiați de instanță nu au declarat adevărul pentru că, în fapt ei nu

au văzut momentul când a fost ucisă victima, dar au aflat de la martorul P.T. (mama

victimei) modalitatea săvârșirii faptelor.

Analizând motivul invocat, parchetul

de pe lângă Tribunalul Brăila a constatat că este nefondat din următoarele

considerente:

Pe parcursul cercetării judecătorești

s-au administrat toate probele solicitate și, mai mult din situația de fapt

reținută, a rezultat că la momentul săvârșirii omorului, de față a fost doar

mama victimei, martora P.T. Celelalte persoane au fost martori indirecți.

De altfel inculpatul T.P. a fost

nesincer, având diverse variante ale săvârșirii faptei care au fost verificate

de către instanță care a constatat necoroborarea lor cu alte probe.

Având în vedere motivul invocat s-a

constatat că, în fapt, nu este vorba de probe noi, ci de o continuare a

probatoriului situație inadmisibilă în această cale extraordinară de atac,

motiv pentru care s-a opinat în sensul respingerii cererii de revizuire.

Instanța constată că petentul se află

în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii

de omor calificat asupra soției sale.

Căile de atac ordinare (apel și

recurs) exercitate de petentul T.P., împotriva sentinței penale nr. 195 din 19 noiembrie

2010, au fost respinse, ca nefondate, hotărârea de condamnare rămânând

definitivă pe data de 27 aprilie 2011, pin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin cererea de revizuire formulată

condamnatul T.P., s-a solicitat rejudecarea pe fond a cauzei prin administrarea

unor noi probe care să conducă, după părerea petentului, la o nouă hotărârea.

Analizând prevederile legii cuprinse

în art. 394 și urm. C. proc. pen., instanța a constatat că solicitarea

petentului nu a fost cuprinsă printre motivele de admitere în principiu a

cererii de revizuire, astfel că a fost respinsă cererea de revizuire ca

inadmisibilă.

Condamnatul a mai formulat o

contestație la executare împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 320

l

C. proc. pen., deoarece a

recunoscut fapta comisă, care a fost respinsă prin sentința penală nr. 40 din 2

martie 2012 a acestei instanțe și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 514/

R din 6 aprilie 2012, a Curții de Apel Galați, ca urmare a respingerii

recursului.

II. Î

mpotriva acestei sentințe penale a

declarat apel condamnatul T.P., solicitând admiterea cererii de revizuire

formulată pe motiv că a comis fapta pentru a se apăra, sens în care a solicitat

audierea martorilor G.C. și G.I.

Apelul declarat de condamnatul T.P. a

fost respins, ca nefondat.

Analizând hotărârea apel prin prisma

motivelor formulate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept,

conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut că sentința

pronunțată de instanța de fond a fost temeinică și legală și că nu s-a impus

reformarea acesteia.

Înainte de a analiza motivele de apel

formulate de revizuient, Curtea a considerat util a reaminti că revizuirea este

o cale de atac extraordinară care provoacă o amplificare în desfășurarea

procesului penal dincolo de limita sa obișnuită și care pune în discuție

autoritatea unei hotărâri penale definitive astfel că folosirea ei este

limitată la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară

prezintă serioase aparențe de temeinicie.

În ceea ce privește motivul de apel

invocat, Curtea a reținut că, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar conform art. 394 alin.

(2) C. proc. pen., cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) constituie

motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori

de condamnarea.

Cele mai sus arătate indică faptul că

acest caz de revizuire, ce poate conduce în mod excepțional la reformarea unei

hotărâri definitive, a vizat situația în care, pe de o parte, instanțele care

au soluționat cauza în ciclul procesual obișnuit (fond, apel, recurs) nu au avut

cunoștință despre anumite fapte sau împrejurări, iar pe de altă parte, dacă ar

fi fost cunoscute, acestea ar fi fost apte să conducă la pronunțarea unei

soluții contrare celei adoptate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Aceste două condiții cumulative cerute

de textul de lege pe care și-a întemeiat cererea de revizuire condamnatul T.P. nu

au fost îndeplinite în cauză, întrucât împrejurarea invocată de inculpat în

susținerea cererii nu a fost necunoscută instanțelor care au soluționat cauza

în ciclu procesual obișnuit.

Astfel, din examinarea sentinței

penale supusă revizuirii, rezultă că încă din ciclul procesual inițial

inculpatul a solicitat să se rețină că a comis fapta în stare de legitimă

apărare, susținere care a fost analizată și respinsă motivat, așa încât nu se poate

spune că în cauză au survenit fapte ori împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

Cât privește audierea martorilor G.C. și

G.I., Curtea a constatat că aceasta nu se impune, pe de o parte pentru că

vizează dovedirea unei situații cunoscute și analizate cu ocazia judecării

fondului cauzei iar pe de altă parte pentru că din probatoriul administrat

rezultă că în momentul comiterii faptei de față erau doar inculpatul, victima T.S.

și mama acesteia, martora P.T.

Față de cele mai sus arătate, Curtea a

constatat că în mod justificat a apreciat instanța de fond că în cauză nu a

fost admisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul T.P., motiv

pentru care, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat,

apelul declarat de condamnat.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 117/

A din 21 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.P. împotriva

sentinței penale nr. 18 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brăila.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat pe condamnatul T.P. la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat în apel.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariu

pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel, avocat G.C., a fost virată în

contul Baroului Galați din fondurile Ministerului Justiției.

III. Împotriva acestei decizii penale

a declarat recurs revizuientul condamnat T.P., criticând-o ca netemeinică și

solicitând reaprecierea probelor și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C.

proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și aplicarea

dispozițiilor art. 320

l

C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările

dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate, Înalta

Curte are în vedere că recursul de față declarat de recurentul revizuient T.P. se

privește ca nefondat și urmează a fi respins, ca atare, în baza dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât motivele invocate de

către revizuient nu se circumscriu cazurilor strict și limitativ prevăzute de art.

394 C. proc. pen., iar redozarea pedepsei nu poate fi solicitată în calea

revizuirii.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în

vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba

așadar despre erori esențiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă

definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte

sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Acest

text este completat cu dispoziția din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit

căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau

împrejurărilor noi se poate dovedi „netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare

a procesului penal ori de condamnare”. Din coroborarea celor două dispoziții

cuprinse în art. 394 C. proc. pen. și anume dispoziția din alin. (l) lit. a) și

dispoziția din alin. (2), rezultă că acesta este subordonat unei duble

condiții:

- descoperirea unor fapte sau

împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

- faptele sau împrejurările noi să

poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal

sau de condamnare.

Așadar, din interpretarea

dispozițiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că pe baza faptelor sau

împrejurărilor noi la care se referă dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a

inculpatului.

Cu toate acestea, chiar dacă

necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens larg (nu

doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o

imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la

soluționarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de

revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau

împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinate.

Cererea de revizuire trebuie să

privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia

nevinovăției condamnatului revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de

completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către

instanțele de fond și de control judiciar. Or, în cauză, petentul condamnat

recurent invocă cauza legală de reducere a pedepsei incidență în consecința

dispozițiilor art. 320 alin. (l) și (7) C. proc. pen., care nu este admisibilă

a opera, în speță, întrucât textul de lege sus-citat impune ca limită în timp

ca „până la începerea cercetării judecătorești” să existe declarația

inculpatului de recunoaștere a faptelor reținute în actul de sesizare a

instanței și solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală.

Astfel, întrucât limita de timp deja

indicată s-a epuizat, având în vedere că în prezent condamnatul-recurent sus­menționat

a promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, rezultă fără dubiu

inadmisibilitatea cererii de revizuire de față caracterizată ca atare în mod

justificat, atât de instanța de fond, cât și de cea de prim control judiciar,

ultima prin decizia atacată.

Pe de altă parte, decisivă este

statuarea din decizia nr. L.X. (60) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că: „cererea de revizuire care se

întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.,

este inadmisibilă”.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul condamnat T.P. împotriva deciziei penale nr. 117/ A din 21 mai

2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent condamnat

la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

noiembrie 2012.