ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 466/2012

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 104 din 16 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul nr. 273/91/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului N.I. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. la 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

S-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 2 noiembrie 2010 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 509,22 RON despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanță Vrancea.

S-a luat act de declarația părții vătămate M.D. că nu se constituie parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul N.I., după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și în condițiile prevăzute de lege, în vederea stabilirii profilului genetic al acestuia și introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea din 18 ianuarie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.I. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că în ziua de 30 octombrie 2010, în jurul orelor 10,00 - 11,00 în timp ce se afla în locuința sa din comuna C., județul Vrancea, inculpatul i-a aplicat minorei C.G.M., în vârstă de 4 ani, multiple lovituri cu un corp contondent (băț ce era folosit la foc), pe toată suprafața corpului și a supus-o unui mecanism de accelerație/decelerație, cu oprirea bruscă a extremității cefalice (zgâlțâire) provocându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul victimei prin insuficiență cardio-respiratorie acută, consecutiv unui politraumatism cu hemoragie și meningee și hematom subdural acut de emisfer drept.

Inculpatul audiat fiind nu a recunoscut săvârșirea faptei susținând că M.D., mama victimei, a comis fapta.

Din anul 2008, inculpatul N.I. trăia în concubinaj cu numita M.D., locuind împreună la domiciliul inculpatului.

M.D. avea un copil provenit dintr-o căsătorie anterioară, pe minora C.G.M., în vârstă de patru ani, iar din relația cu inculpatul a rezultat un alt copil, N.M.I., în vârstă de 1 an.

În același imobil, în camere diferite, locuiau și fratele inculpatului, N.M., împreună cu concubina acestuia, M.A.

La început, inculpatul a avut un comportament firesc față de minora C.G., dând impresia că își asumă responsabilitatea de tată față de copil.

Din anul 2009 și în mod special după nașterea copilului comun, N.M.I., pe fondul unor tensiuni apărute în cuplu, inculpatul și-a schimbat comportamentul față de minora G.M., manifestând ostilitate și violență, în sensul că o bătea pentru diverse motive, o ținea mai mult în curte și în casă nelăsând-o să se joace cu alți copii, îi vorbea urât și o amenința.

În dimineața zilei de 31 octombrie 2010, dintr-un motiv banal (copila făcuse pe ea) inculpatul a început să o lovească cu un băț ce-l avea în cameră, peste tot corpul. În acel moment a intervenit M.D., mama fetiței, strigând la inculpat să nu o mai bată, inculpatul continuând să o lovească.

Pentru a-l opri, M.D. a luat fetița și a dus-o în camera în care se afla și celălalt copil, punând-o pe un scaun.

Întrucât inculpatul se liniștise, M.D. a plecat la magazinul din comună, pentru cumpărături, a revenit în locuință unde a mai stat aproximativ 30 minute.

În timp cât M.D. era la magazin iar inculpatul prin curte, în camera unde se afla G.M. a intrat martora M.A. care a găsit-o pe fetiță pe un scaun și a observat că era roșie pe față cu urme vechi și recente de lovituri. Tot atunci fetița i-a spus martorei M.A. că o dor picioarele și nu poate să meargă. Martora a vrut să verifice, însă auzindu-l pe inculpat prin apropiere a renunțat, fiindu-i teamă că se va manifesta violent, așa cum reacționase și altădată când intervenise în apărarea minorei, când era bătută de inculpat ori îi vorbea urât.

În jurul orelor 9,45 M.D. a plecat cu al doilea copil, M.I. la dispensar pentru a-i face un vaccin iar minora G.M. a rămas acasă cu inculpatul. După plecarea celor doi, inculpatul a luat-o pe fetiță într-o altă cameră și a început să-i aplice mai multe lovituri cu un băț ce-l avea în cameră peste tot corpul, a zgâriat-o de mai multe ori cu violență, cauzându-i multiple și grave leziuni traumatice, care au condus în cele din urmă la decesul fetiței prin insuficiență cardiacă respiratorie acută.

Inculpatul a cerut ajutor martorelor M.A. și N.A., care au încercat să-i dea fetiței un prim ajutor, însă fără vreun rezultat.

În continuare inculpatul a sunat la 112, a mers în stația de autobuz s-o anunțe pe M.D. despre starea fetiței, deplasându-se la dispensar pentru efectuarea vaccinului celuilalt copil iar când a revenit la domiciliu, fiind informat despre consecințele faptei sale, a încercat să se sinucidă.

După autopsierea cadavrului victimei C.G.M., Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, prin raportul cu nr. 286/A/2010, a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, fiind cauzată de insuficiență cardio-respiratorie acută, consecutivă unui politraumatism cu hemoragie meningee și hematom subdural acut de emisfer drept.

Pe corpul victimei s-au constatat numeroase leziuni, localizate pe tot corpul: plagă sprânceană dreaptă, echimoze și excoriații faciale, pe torace, membre superioare și inferioare, infiltrate epicraniene și țesuturi moi toracice, fractura coastei a IX-a linia axilară posterioară dreaptă.

S-a concluzionat că topografia și morfologia leziunilor traumatice, pledează pentru producerea lor prin lovire repetată, cu corpuri dure, cât și printr-un mecanism de accelerație/decelerație cu oprire bruscă, a extremității cefalice, între leziuni și deces existând o legătură de cauzalitate directă, decesul putând data din 31 octombrie 2010.

Din probele administrate în cauză, declarațiile martorilor și constatările medico-legale, a reieșit că asupra victimei, în vârstă de numai 4 ani, inculpatul a exercitat violențe foarte grave într-un timp îndelungat, ceea ce a cauzat victimei suferințe grele, prelungite și de nesuportat pentru un copil lipsit de ocrotire părintească. Reacția mamei a fost ineficientă la violențele exercitate de către inculpat față de victimă, lipsită de ocrotire maternă, ceea ce a amplificat suferințele îndelungate ale victimei.

Suferințele grave ale minorei G.M., au fost observate de rude și vecini, care din milă și compasiune pentru minoră au anunțat situația organelor abilitate în ocrotirea copilului de la nivelul comunei C.

Chiar dacă probele administrate nu au condus spre concluzia că inculpatul a urmărit uciderea fetiței, au condus la concluzia că inculpatul, săvârșind fapta, a prevăzut rezultatul letal al faptelor sale și a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.

Asupra inculpatului s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică la I.N.M.L. „Mina Minovici" București, iar din raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că inculpatul prezintă o tulburare organică de personalitate post TCC, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are discernământul păstrat în raport cu fapta săvârșită.

Atât situația de fapt reținută cât și vinovăția inculpatului, au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fața locului din 31 octombrie 2010, inclusiv planșele foto în care este prezentat locul unde a fost săvârșită fapta, cât și primele observații despre împrejurările în care a fost găsită victima, cu descrierea urmelor de violență observate asupra victimei; raportul de constatare medico-legală nr. 286/A/2010 întocmit de S.M.L. Vrancea în care sunt descrise numeroasele leziuni constatate pe corpul victimei, cu concluzii asupra felului morții, leziunilor cât și legătura de cauzalitate între leziuni și decesul victimei; declarațiile martorilor M.A., G.M., N.A., F.D., F.I.C., M.L., M.C., depozițiile constante ale părții vătămate M.D., ale martorilor B.N. și P.N. - consilier de asistență socială și asistent medical comunitar, din Primăria comuna C.

Apărarea inculpatului N.I., anume că în data de 31 octombrie 2010 nu a lovit minora ci M.D., concubina sa au fost infirmate de probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor coroborate cu susținerile părții vătămate M.D. și concluziile raportului de constatare medico-legală (autopsiere) asupra victimei în care au fost descrise leziuni numeroase și foarte grave cât și modul de producere a acestora - prin lovire activă repetată - reținându-se că nu concordă cu explicația inculpatului privitor la faptul că victima ar fi căzut de pe o scară.

S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului săvârșită în împrejurările reținute întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Susținerea inculpatului, prin apărător, anume că agravanta de la art. 176 lit. a) C. pen., nu este incidentă întrucât s-au exercitat violențe și de către mama minorei, nu a fost reținută. S-a motivat că din probatoriul cauzei a reieșit că acțiunile de violență s-au exercitat în mod deosebit de inculpat asupra unui minor de 4 ani, lipsit de apărare, un timp îndelungat, cauzându-i grave și îndelungate suferințe, insuportabile pentru un copil de o asemenea vârstă, care în cele din urmă a condus la cauzarea unor leziuni de o asemenea gravitate, încât au determinat decesul minorei.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei săvârșite de inculpat, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, cât și persoana inculpatului, fără antecedente penale, pe durata procesului penal cu o atitudine necooperantă.

În raport de aceste elemente de individualizare, s-a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi realizat aplicând inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, într-un cuantum orientat spre limita minimă prevăzută de textul incriminator.

Avându-se în vedere gravitatea faptei și persoana inculpatului, s-a apreciat ca necesară și aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a fi ales, dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, cât și dreptului de a fi tutore sau curator. Fapta deosebit de gravă săvârșită de inculpat, îndreptată împotriva unei valori sociale supreme -viața - îl face nedemn a exercita asemenea drepturi.

Pedeapsa complementară a fost luată pe durata maximă prevăzută de lege.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. proc. pen.

Pe latura civilă, s-a luat act că partea vătămată M.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 998 C. civ. și art. 14 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 509,22 RON despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanță Vrancea.

Împotriva sentinței Tribunalului Vrancea au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul N.I.

Parchetul a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de judecată a stabilit ca pedeapsă complementară pentru inculpatul N.I. interzicerea pe o perioadă de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

De asemenea, ca pedeapsă accesorie i-au fost interzise inculpatului aceleași drepturi.

În motivarea apelului, s-a arătat că avându-se în vedere prevederile art. 71 alin. (3) C. pen., natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, precum și faptul că din relația sa cu M.D. (mama victimei din prezenta cauză) a rezultat un minor, se impunea ca pedeapsă complementară și accesorie și interzicerea drepturilor părintești, prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. Față de aceste considerente, a solicitat instanței de apel desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale. Instanța de judecată l-a condamnat pe inculpatul N.I. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. la o pedeapsă de 15 ani închisoare. S-a apreciat că pedeapsa este prea ușoară avându-se în vedere atât limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru această infracțiune, respectiv 15-25 ani închisoare sau detențiunea pe viață, precum și pericolul deosebit de ridicat al faptei comise. Din probe a rezultat că și anterior datei de 31 octombrie 2010, inculpatul lovea frecvent victima, ceea ce a rezultat și din concluziile raportului întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că la data de 31 octombrie 2010 victima a căzut de pe scară, aspect infirmat de probele administrate. Inculpatul a fost supus testului poligraf, ce a concluzionat că au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

Martorii au declarat că inculpatul nu lăsa victima să iasă din curtea locuinței, că auzeau în repetate rânduri când o amenința cu moartea și o lovea cu bestialitate, declarații menținute și în fața instanței de fond.

Prin urmare, procurorul a solicitat instanței de apel să aplice inculpatului N.I. o pedeapsă orientată spre maximul special, avându-se în vedere gravitatea faptei și persoana inculpatului.

Inculpatul N.I. în apelul formulat, a susținut că decesul minorei C.G.M. nu a survenit urmarea agresiunii sale, ci loviturilor aplicate de concubina sa M.D. solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 233/A din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a desființat în parte sentința penală nr. 104/2011 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare, a majorat de la 15 ani închisoare la 17 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.I. aflat în Penitenciarul Galați pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. b) și 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a înlocuit pedeapsa accesorie și complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. cu pedeapsa accesorie și complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. S-a menținut starea de arest a inculpatului și dedusă din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2010 la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul inculpatului N.I., în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut în esență că din materialul probator nu a rezultat că inculpatul este tutore sau curator al vreunei persoane iar dacă după executarea pedepsei se va pune o astfel de problemă, serviciul de asistență socială din primăria locului unde locuiește persoana ce ar urma a fi pusă sub tutelă sau curatelă va analiza dacă inculpatul este sau nu demn să exercite această însărcinare.

Raportat la natura infracțiunii săvârșite, împrejurările comiterii faptei și persoana victimei se impunea însă aplicarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. (decăderea din drepturile părintești) ca pedeapsă complementară și accesorie.

De asemenea, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, persoana victimei, minoră, în vârstă de 4 ani și persoana inculpatului care a susținut că minora a murit din cauze naturale sau din vina mamei ei, M.D., având o atitudine nesinceră, s-a apreciat că pedeapsa de 15 ani închisoare situată la minimul special prevăzut de lege, nu corespunde nevoii de apărare socială, de reeducarea și resocializare a inculpatului, conform art. 52 C. pen.

S-a motivat că apelul inculpatului este nefondat, întrucât din coroborarea declarațiilor martorilor M.A., G.M., N.A., N.M., F.D., F.I.C., M.L., M.C., B.N., P.N., S.I., a rezultat că la data faptei, M.D. (mama victimei) plecase de acasă împreună cu minorul N.M.I. (rezultat din relația de concubinaj cu inculpatul) pentru a merge la dispensarul medical pentru un vaccin.

Totodată, din conținutul raportului de constatare medico-legală (autopsie) a rezultat imposibilitatea existenței unor leziuni mai vechi, care să conducă la decesul victimei minore.

Împotriva deciziei penale nr. 233/A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul N.I.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepsei inculpatului pentru că în raport cu împrejurările săvârșirii faptei și datele ce-l caracterizează, ce a acționat printr-o violență repetată asupra victimei în vârstă de patru ani, profitând de neputința de a se apăra, există temeiuri suficiente pentru aplicarea unei pedepse severe, corespunzătoare scopului și criteriilor enumerate de dispozițiilor art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen.

Sub aspectul pedepsei accesorii și complementare, s-a apreciat că în raport de natura infracțiunii comise și modalitatea de săvârșire se impunea interzicerea atât a drepturilor părintești conform art. 76 lit. d) C. pen. cât și a celui prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen., dreptul de a fi tutore sau curator.

Inculpatul N.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., susținând că instanța a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că este autorul faptei de omor comis asupra minorei G.M., fapta fiind săvârșită de concubina sa M.D. - mama minorei, iar din acest motiv se impune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei de 17 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, necunoscut cu antecedente penale.

Examinând

motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul parchetului este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului N.I. pentru fapta săvârșită se au în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura și gravitatea faptei comise, infracțiune contra vieții, împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

În raport de criteriile enunțate, pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită inculpatului de către prima instanță și majorată la 17 ani închisoare de instanța de apel nu este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei definit de art. 52 C. pen., iar în acest sens se au în vedere următoarele:

Cu privire la inculpatul N.I., martora M.A. a relatat că o lovea frecvent pe minora C.G.M, cu palmele, pumnii și un băț, o înjura, obligând-o să nu plângă și amenințând-o, așa că fetița în vârstă de 4 ani plângea în tăcere.

În același sens a relatat și G.M., anume că inculpatul avea un comportament agresiv și împreună cu concubina sa M.D. - mama minorei, o loveau frecvent, luând-o de păr și târând-o în curte. Într-una din zilele lunii septembrie 2010, l-a văzut pe inculpat lovind fetița cu picioarele, pumnii peste față, trăgând-o de păr și izbind-o puternic într-o magazie.

F.D. a declarat că inculpatul avea un comportament agresiv, o dată a lovit-o cu pumnii și palmele peste față, amenințându-i copiii săi F.S. și F.T., cu moartea. Minora era bătută frecvent de către mama sa și inculpat, acesta lovind-o de cele mai multe ori fiind și cel mai violent.

Asemenea a relatat și F.I.C., în sensul că inculpatul era agresiv, o dată lovind-o cu palma peste față pentru că a întrebat-o pe concubina sa (a inculpatului) de ce își lovesc copilul, acesta fiind bătut de inculpat, uneori cu pumnii peste față.

B.N. - consilier asistență socială în Primăria comunei C. a arătat că în 2009, fiind sesizat că minora este lovită, a mers la locuința inculpatului constatând că într-adevăr fetița prezenta echimoze la ochiul stâng și pe corp dar atât inculpatul cât și concubina sa - mama minorei, i-au spus că fetița căzuse din pat.

P.N. - asistent medical comunitar în Primăria comunei C. - a relatat că minora avea echimoze pe față, piciorul rupt, buza superioară ruptă, mama sa și inculpatul motivând că fetița căzuse din pat apoi de pe scară.

M.L. a confirmat că inculpatul avea un comportament agresiv, amenințând-o o dată cu cuțitul iar minora era lovită frecvent de către inculpat și mama sa (a minorei).

M.C. - bunica minorei a susținut că de multe ori a văzut fetița cu urme ale loviturilor primite pe corp, o dată inculpatul lovind-o cu palma peste față iar copilul s-a dezechilibrat și lovit de o masă, rupându-și doi dinți.

Aspectele relatate de martori dovedesc că inculpatul  N.I. manifesta un comportament deosebit de agresiv în raport cu o fetiță în vârstă de numai 4 ani, lipsită de apărare și ocrotire părintească (câtă vreme însăși mama sa o bătea frecvent), în neputință de a se apăra, lovind-o cu pumnii, picioarele, palmele, înjurând-o, pentru ca în final să îi suprime viața prin cruzimi.

La autopsie, minora a prezentat multiple echimoze și excoriații faciale, pe corp, membre superioare și inferioare, plagă sprîncenară, infiltrate epicraniene și țesuturi moi toracice, fractură costală a IX, linia axială posterioară dreapta, produse prin lovire repetată cu corpuri dure și printr-un mecanism de accelerație/decelerație cu oprire bruscă a extremității cefalice.

Metodele întrebuințate de inculpat ce au suprimat viața victimei - acțiuni repetate de lovire cu corpuri dure, puternice și aplicate în zone vitale, însoțite de un mecanism de accelerație/decelerație cu oprire bruscă a extremității cefalice au pricinuit victimei, dată fiind și vârsta fragedă a acesteia - 4 ani, suferințe puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoțesc moartea violentă, inculpatul dovedind ferocitate prin modalitatea în care a acționat, determinând oroare și revoltă în psihicul celor care au luat la cunoștință de uciderea unui copil de 4 ani.

Raportul de prima expertiză medico - legală psihiatrică nr. Al/12684/2010 din 24 decembrie 2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” a relevat că inculpatul manifestă tendințe impulsive, antisociale și agresive, prezentând diagnosticul de tulburare organică de personalitate dar păstrează capacitatea psihică de apreciere a conținutului și consecințelor faptelor sale și discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere și comportarea agresivă a inculpatului în raporturile cu rudele și vecinii săi pe care-i lovea, amenința, înjura, cum martorii F.D., F.I.C., M.L. au declarat, raportul de evaluare concluzionând că lipsa capacității de identificare a unor soluții alternative ce ar conduce la excluderea violenței fizice și verbale conduc la inexistența perspectivelor de reintegrare socială.

Prin urmare, în raport de natura și gravitatea faptei comise - infracțiune contra vieții, împrejurările în care a fost săvârșită, prin cruzimi, asupra unui minor de 4 ani, în neputință de a se apăra, urmările produse și datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale dar cu un comportament marcat de impulsivitate, agresivitate, fără perspective de reintegrare socială, se impune majorarea pedepsei la 20 de ani închisoare, prin admiterea recursului parchetului.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., privește nu numai aplicarea unor pedepse principale greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (netemeinice) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale) ci se referă și la stabilirea unor pedepse complementare și accesorii greșit individualizate ori aplicate în alte limite decât cele legale.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a aplicat inculpatului N.I. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe o durată de 10 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. Instanța de apel a înlocuit pedeapsa accesorie și complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. cu pedeapsa accesorie și complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. (drepturile părintești) și menținute celelalte.

S-a motivat în apel că din materialul probator nu a rezultat că inculpatul este tutore sau curator al vreunei persoane iar dacă după executarea pedepsei se va pune o astfel de problemă, serviciul de asistență socială din primăria locului unde locuiește persoana ce urmează a fi pusă sub tutelă sau curatelă urmează a analiza dacă inculpatul este sau nu demn să exercite această însărcinare.

În raport de criteriile enumerate de dispozițiile art. 71 alin. (3) C. pen. și art. 72 C. pen., natura și gravitatea infracțiunii săvârșite - omor deosebit de grav, comis asupra unui minor în vârstă de 4 ani, în neputință de a se apăra, împrejurările cauzei, persoana infractorului - fără perspective de reintegrare socială, cu o conduită excesiv de agresivă în raporturile cu un minor, interesul copilului - inculpatul N.I. fiind tatăl unui copil în vârstă de 3 ani, se apreciază că inculpatul este nedemn în a exercita drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., întrucât prin infracțiunea săvârșită a dovedit că nu prezintă garanții morale să exercite drepturile părintești și drepturile prevăzute în C. fam. pentru tutore sau curator și se află în legătură directă cu tipul infracțiunii reținute în cauză.

Faptul că la momentul pronunțării hotărârii de condamnare inculpatul nu avea calitatea de tutore sau curator nu constituie un impediment pentru neaplicarea pedepsei complementare și accesorie a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, atâta vreme cât dispozițiile legale nu prevăd o asemenea condiție.

Referitor la recursul inculpatului N.I., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Inculpatul N.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., susținând că instanța a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât nu există nicio probă că este autorul faptei de omor comis asupra minorei G.M., fapta fiind săvârșită de concubina sa M.D. - mama minorei, iar din acest motiv se impune achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei de 17 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, necunoscut cu antecedente penale.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului. Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispozițiile. art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului N.I., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1)-175 lit. d) și art. 176 lit. a) C. pen.

Acțiunea infracțională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice aferente, raportul de constatare medico -legală nr. 286/A/2010 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea și completarea la acest raport, raport de constatare tehnico-științifică, coroborate cu depozițiile martorilor M.A., G.M., N.A., F.D., F.I.C., M.L., M.C., B.N., P.N. și ale părții vătămate M.D., făcute pe parcursul procesului.

Probele administrate în cauză, mai sus enumerate dovedesc vinovăția inculpatului N.I. în comiterea omorului asupra minorei C.G.

Partea vătămată M.D. - mama minorei și concubina inculpatului - constant a declarat că în dimineața zilei de 31 octombrie 2010 inculpatul a lovit-o pe fiica sa - victima C.G. cu un obiect contondent (un băț întrebuințat pentru foc) peste tot corpul și nu a încetat să o lovească până când nu a dus-o în altă cameră. În jurul orelor 9.45, împreună cu cel de-al doilea minor M.I., în vârstă de 1 an a plecat la dispensar pentru un vaccin, lăsându-i acasă pe concubinul său și fiica sa minoră G. Când aștepta în stație, inculpatul a anunțat-o că fiica sa se simte foarte rău și întorcându-se a constatat că minora decedase.

M.A. - cumnata inculpatului ce locuia în același imobil cu M.D. și inculpatul  N.I. - în dimineața zilei de 31 octombrie 2010 a auzit-o pe mama minorei rugându-l pe inculpat să nu mai lovească fetița iar când a mers în camera acesteia a observat că avea urme ale loviturilor primite vechi și recente, era așezată pe un scaun, roșie la față, spunându-i că o dor picioarele și nu poate merge. M.D. împreună cu cel de-al doilea copil au plecat la dispensar, în casă au rămas inculpatul și victima, iar la un moment dat inculpatul a strigat-o spunându-i că fetița moare. A mers în cameră unde minora agoniza și în cele din urmă a murit.

Raportul de constatare medico - legală de autopsie a concluzionat că moartea minorei C.G.M. (în vârstă de 4 ani) a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio - respiratorie acută, consecutivă unui politraumatism cu hemoragie meningee și hematom subdural acut de emisfer drept. La autopsie s-au constatat: plagă sprîncenară dreapta, echimoze și excoriații faciale, trunchi, membre superioare și inferioare, inflitrate epicraniene și țesuturi moi toracice, fractură costală a IX a linia axilară posterioară dreapta. Topografia și morfologia leziunilor traumatice constatate necroptic pledează pentru producerea lor prin lovire activă repetată, cu corpuri dure, cât și printr-un mecanism de accelerație/decelerație cu oprirea bruscă a extremității cefalice. Între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Corect cele două instanța au înlăturat apărarea inculpatului - ce susținea că mama minorei i-a aplicat loviturile ce au condus la deces - probele administrate dovedind că inculpatul N.I. este autorul faptei de omor deosebit de grav comis prin cruzimi asupra unei persoane în neputință de a se apăra - un copil în vârstă de 4 ani.

Elementele de fapt indicate de martori, anume că în dimineața zilei de 31 octombrie 2010 fetița a fost lovită repetat de către inculpat cu un corp contondent peste corp, inculpatul și victima rămânând singuri în casă până la sosirea mamei iar în acest timp copila a decedat, comportamentul anterior al inculpatului, deosebit de agresiv în raport cu victima pe care frecvent o lovea cu pumnii, picioarele, palmele peste față și corp, o înjura, actul medico - legal ce atestă că minora a suferit numeroase leziuni traumatice la cap, față, corp, membre superioare și inferioare (plagă sprîncenară dreapta, echimoze și excoriații faciale, trunchi, membre superioare și inferioare inflitrate epicraniene și țesuturi moi toracice, fractură costală a IX a linia axilară posterioară dreapta) produse atât prin lovire repetată cu corpuri dure cât și printr-un mecanism de accelerație/decelerație cu oprirea bruscă a extremității cefalice (zgâlțâire), conduc toate coroborate la o singură concluzie posibilă, anume că inculpatul N.I. a săvârșit fapta.

Față de natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată, numărul și intensitatea loviturilor cât și urmările produse, este evident că inculpatul a acționat cu intenție directă în a suprima viața victimei în neputință de a se apăra, prin cruzimi, în senul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte.

Cât privește cererea inculpatului de reducere a pedepsei de 17 ani închisoare stabilită de instanța de apel, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea pedepsei la 20 ani închisoare (prin admiterea recursului parchetului) din considerentele arătate în cuprinsul deciziei, circumstanțele personale ale inculpatului - în vârstă de 36 ani, necunoscut cu antecedente penale - fiind insuficiente pentru reducerea pedepsei raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptei.

Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului N.I. spre maximul special al pedepsei închisorii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) și art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 233/A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați. Va casa decizia atacată și în parte sentința penală nr. 104 din 16 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, secția penală, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale și conținutul pedepsei complementare și pedepsei accesorii aplicate inculpatului N.I. și rejudecând: Va majora de la 15 ani închisoare la 20 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) -175 alin. (1) lit. d) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Va stabili în conținutul pedepsei complementare interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Va respinge ca nefondat recursul inculpatului N.I., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2010 la 20 februarie 2012, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 233/A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată și în parte sentința penală nr. 104 din 16 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, secția penală, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale și conținutul pedepsei complementare și pedepsei accesorii aplicate inculpatului N.I. și rejudecând:

Majorează de la 15 ani închisoare la 20 de ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. d) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Stabilește în conținutul pedepsei complementare interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2010 la 20 februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2012.