ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1080/2012

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 316 din 14 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 6919/2/2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii Ș.E., Ș.A. și M.A. împotriva rezoluției nr. 1181/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs petentii, calea de atac fiind respinsă, ca nefondată, prin Decizia penală nr. 1212 din 28 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. La data de 30 mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat Curții de Apel București, spre competentă soluționare, cererea de revizuire formulată de petentii Ș.E., Ș.A.

și M.A. împotriva sentinței penale nr. 316 din 14 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 6919/2010 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, împreună cu concluziile întocmite pe baza actelor de cercetare efectuate potrivit art. 399 C. proc. pen. Prin referatul întocmit, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, în argumentare arătând că hotărârea a cărei revizuire se cere nu este susceptibilă de a fi supusă acestei căi extraordinare de,atac. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 30 mai 2011, sub nr. 5003/2/2011 (nr. 2041/2011), fiind soluționată prin sentința penală nr. 386 din 13 septembrie 2011 în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererii de revizuire pe considerentul că petentii au solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc.

pen. care, conform Deciziei în interesul Legii nr. 17/2007 nu este susceptibilă a fi supusă căii extraordinare de atac a revizuirii. La data de 22 septembrie 2011, revizuenții Ș.E., Ș.A. și M.A. au formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 5003/2/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursurilor, 09 aprilie 2012, reprezentatul parchetului a invocat, în temeiul art. 385 3 pct. 1 teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 407 și art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., excepția inadmisibilității recursurilor.

Excepția este întemeiată, recursurile declarate în cauză fiind inadmisibile, pentru următoarele considerente: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în C. proc. pen. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din această perspectivă, se constată că în cauză petenții Ș.E., Ș.A. și M.A. au exercitat calea de atac a revizuirii împotriva unei hotărâri penale definitive pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Potrivit Deciziei în interesul Legii nr. 17/2007, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă, acesta fiind fundamentul soluției dispuse în cauză prin sentința penală nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Prin raportare la dispozițiile art. 407 C. proc. pen. potrivit cărora sentințele instanței de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) și art. 406 alin. (1), sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului, se constată că hotărârea recurată de revizuienți nu poate fi atacată cu recurs.

Aceasta întrucât dreptul de a exercita o cale de atac subzistă numai în situația unor proceduri permise de lege, părților fiindu-le recunoscute drepturi procesuale numai în cadrul jurisdicțiilor prevăzute de lege. Cum cererea de revizuire formulată de petenți este inadmisibilă, în persoana acestora nu s-a născut dreptul procesual de a ataca soluția dată în cererea de revizuire, astfel încât demersul întreprins de revizuienți în fața instanței supreme este inadmisibil, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituind o încălcare a principiului legalității acestora. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuenții Ș.E., Ș.A. și M.A. împotriva sentinței penale nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții revizuenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuenții Ș.E., Ș.A. și M.A. împotriva sentinței penale nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenții revizuenți Ș.E., Ș.A. și M.A. la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată m satintă publică, azi 9 aprilie 2012.