ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3081/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1868 din 20 noiembrie 2007

a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios-administrativ,

dată în fond după casarea dispusă prin Decizia nr. 330 din 26 martie 2007 a

Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea

reclamantului M.D. din com. Vulcana Pandele, județul Dâmbovița privind

rezilierea contractului de închiriere încheiat cu pârâta SC E. SRL București,

autentificat din 15 mai 1997 de B.N.P., I.

E.

din

Târgoviște, reținând că la data pronunțării contractul încetase prin împlinirea

termenului pentru care fusese încheiat, respectiv la 15 mai 2007.

În consecință s-a admis cererea în

evacuarea pârâtei, aceasta nemaiavând nici un titlu asupra spațiului închiriat.

Prin aceeași sentință s-a disjuns

cererea principală completatoare și cererea reconvențională a pârâtei și având

în vedere cuantumul pretențiilor reciproce reprezentând chiria restantă și

despăgubiri solicitate de pârâta-reclamantă, au fost trimise spre competentă

soluționare Judecătoriei Pucioasa.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 48 din

12 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

adminisitrativ și fiscal.

Instanța de apel a reținut că urmare Deciziei

nr. 330 din 26 martie 2007 dată de Curtea de Apel Ploiești ca instanță de

recurs, natura comercială a cauzei și competența soluționării ei de către

Tribunalul Dâmbovița a fost irevocabil stabilită.

De asemenea s-a reținut că solicitarea

declinării competenței în favoarea Tribunalului București, secția comercială,

în temeiul art. 7 C. proc. civ., formulată de apelantă la 26 iunie 2007 a fost

făcută tardiv, după prima zi de înfățișare și în același timp și nefondat în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., obligația

comercială luând naștere în raza teritorială a Tribunalului Dâmbovița, instanță

în raza căreia s-au făcut și plățile.

Cât privește disjungerea dispusă de

instanța de fond s-a apreciat ca fiind temeinică și legală instanța făcând o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 165 C. proc. civ., cererile disjunse

necesitând probatoriu a cărui administrare ar fi afectat celeritatea

soluționării pricinii, mai ales că expirase durata contractului.

Cum apelanta fusese de acord cu rezilierea

contractului, dar nu din culpa sa, s-a apreciat că nu poate formula critici cu

privire la modul de soluționare a acestei cereri.

În consecință apelul său a fost

respins ca nefondat, apreciindu-se că sentința de fond a fost corect și

temeinic motivată.

Nemulțumită de această decizie pârâta SC

E. SRL a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta critică greșita soluționare a excepției necompetenței teritoriale a

Tribunalului Dâmbovița, reținându-se eronat că ea ar fi invocat-o la 26 iunie

2007 și nu la 29 august 2007, termen care constituia prima zi de înfățișare.

De asemenea instanța de apel a făcut o

greșită interpretare a dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., dispozițiile

acestui text negăsindu-se în clauzele contractului, așa încât erau incidente

dispozițiile art. 7 C. proc. civ.

Recurenta critică și disjungerea

cererii completatoare a reclamantului întrucât ea a fost făcută după prima zi

de înfățișare, așa încât era tardivă.

Greșită este în opinia recurentei și

soluția dată asupra valabilității contractului, soluția din apel neținând cont

de sentința civilă nr. 442/2002 a Judecătoriei Târgoviște care stabilea culpa

reclamantului în executarea contractului, aspecte ce au intrat în puterea

lucrului judecat.

Întrucât instanța de apel nu a răspuns

tuturor criticilor sale, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct.

5 C. proc. civ. cât și cele ale art. 315 C. proc. civ., instanțele neținând

cont de indicațiile date prin Decizia de casare nr. 330 din 26 martie 2007 a

Curții de Apel Ploiești.

Prin întâmpinare intimatul reclamant a

invocat nulitatea recursului, apreciind că cele invocate de recurentă nu se

încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ. - cum a susținut aceasta - ci în pct. 11 din același text, abrogat,

criticile vizând netemeinicia sentinței.

Pe fond s-a solicitat respingerea

recursului întrucât recurenta a invocat critici ce nu au legătură cu cauza.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 137

C. proc. civ. și analizând excepția nulității recursului invocată de intimatul

reclamant, Curtea o apreciază ca nefondată întrucât deși recurenta a invocat în

finalul motivării recursului dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ., criticile formulate sunt încadrabile - potrivit dispozițiilor art. 306

alin. (3) C. proc. civ. - în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., critici care urmează a fi analizate.

Astfel, recurenta a invocat greșita

soluționare a excepției necompetenței teritoriale și neaplicarea dispozițiilor art.

7 C. proc. civ., critică apreciată de Curte ca nefondată întrucât chestiunea

competenței instanței a fost irevocabil tranșată prin Decizia nr. 330 din 26

martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, decizie invocată de altfel de instanța

de apel dar și de recurent în criticile sale și care a avut în vedere exclusiv

competența instanței de fond.

În acest context este irelevantă atât

motivarea deciziei din apel pe aspectul incidenței art. 7 sau art. 10 C. proc.

civ. cât și criticile recurentei.

De reținut că Decizia nr. 330/2007 a

fost dată după ce anterior litigiul părților mai parcursese alte două cicluri

procesuale finalizate prin casare cu trimitere spre rejudecare tot Tribunalului

Dâmbovița, așa încât excepția necompetenței teritoriale nici nu mai putea fi

pusă în discuție de recurentă în fond după casările dispuse de Curtea de Apel

Ploiești, ca instanță de recurs la a cele date, litigiul fiind pe rol din 19

septembrie 2003.

Neîntemeiată este apreciată și critica

privind greșita disjungere a cererii completatoare a reclamantului și a cererii

reconvenționale deoarece, așa cum a reținut și instanța de apel, instanța de

fond a avut în vedere atât criteriul celerității soluționării pricinii cât și

faptul că soluționarea cererilor în despăgubiri formulate de părți necesită

administrarea unor probatorii, fapt ce ar fi afectat celeritatea rezolvării

celorlalte cereri, așa încât s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 165

C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale

disjungerea soluționării unor petite sau cereri formulate de părți este lăsată

la aprecierea judecătorului învestit cu soluționarea pricinii, dacă el

„socotește” că este întârziată soluționarea altor cereri.

De asemenea, Curtea apreciază ca

nefondată și critica în legătură cu rezilierea contractului și ignorarea

sentinței civile nr. 442/2002 a Judecătoriei Târgoviște deoarece instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra rezilierii - ca sancțiune a neexecutării

obligațiilor contractuale - ci a constatat că acest petit este fără obiect

întrucât raporturile contractuale au încetat prin împlinirea termenului pentru

care el fusese încheiat.

În consecință, Curtea apreciază că decizia

din apel este temeinic motivată și legală, așa încât va respinge recursul

pârâtei ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC E. SRL prin reprezentant legal P.N. împotriva Deciziei

nr. 48 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2008.