ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3081/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1868 din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios-administrativ, dată în fond după casarea dispusă prin Decizia nr. 330 din 26 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea reclamantului M.D. din com. Vulcana Pandele, județul Dâmbovița privind rezilierea contractului de închiriere încheiat cu pârâta SC E. SRL București, autentificat din 15 mai 1997 de B.N.P., I. E. din Târgoviște, reținând că la data pronunțării contractul încetase prin împlinirea termenului pentru care fusese încheiat, respectiv la 15 mai 2007. În consecință s-a admis cererea în evacuarea pârâtei, aceasta nemaiavând nici un titlu asupra spațiului închiriat.

Prin aceeași sentință s-a disjuns cererea principală completatoare și cererea reconvențională a pârâtei și având în vedere cuantumul pretențiilor reciproce reprezentând chiria restantă și despăgubiri solicitate de pârâta-reclamantă, au fost trimise spre competentă soluționare Judecătoriei Pucioasa. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 48 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios adminisitrativ și fiscal. Instanța de apel a reținut că urmare Deciziei nr. 330 din 26 martie 2007 dată de Curtea de Apel Ploiești ca instanță de recurs, natura comercială a cauzei și competența soluționării ei de către Tribunalul Dâmbovița a fost irevocabil stabilită.

De asemenea s-a reținut că solicitarea declinării competenței în favoarea Tribunalului București, secția comercială, în temeiul art. 7 C. proc. civ., formulată de apelantă la 26 iunie 2007 a fost făcută tardiv, după prima zi de înfățișare și în același timp și nefondat în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., obligația comercială luând naștere în raza teritorială a Tribunalului Dâmbovița, instanță în raza căreia s-au făcut și plățile. Cât privește disjungerea dispusă de instanța de fond s-a apreciat ca fiind temeinică și legală instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 165 C. proc. civ., cererile disjunse necesitând probatoriu a cărui administrare ar fi afectat celeritatea soluționării pricinii, mai ales că expirase durata contractului.

Cum apelanta fusese de acord cu rezilierea contractului, dar nu din culpa sa, s-a apreciat că nu poate formula critici cu privire la modul de soluționare a acestei cereri. În consecință apelul său a fost respins ca nefondat, apreciindu-se că sentința de fond a fost corect și temeinic motivată. Nemulțumită de această decizie pârâta SC E. SRL a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică greșita soluționare a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, reținându-se eronat că ea ar fi invocat-o la 26 iunie 2007 și nu la 29 august 2007, termen care constituia prima zi de înfățișare. De asemenea instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc.

civ., dispozițiile acestui text negăsindu-se în clauzele contractului, așa încât erau incidente dispozițiile art. 7 C. proc. civ. Recurenta critică și disjungerea cererii completatoare a reclamantului întrucât ea a fost făcută după prima zi de înfățișare, așa încât era tardivă. Greșită este în opinia recurentei și soluția dată asupra valabilității contractului, soluția din apel neținând cont de sentința civilă nr. 442/2002 a Judecătoriei Târgoviște care stabilea culpa reclamantului în executarea contractului, aspecte ce au intrat în puterea lucrului judecat. Întrucât instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor sale, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

cât și cele ale art. 315 C. proc. civ., instanțele neținând cont de indicațiile date prin Decizia de casare nr. 330 din 26 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești. Prin întâmpinare intimatul reclamant a invocat nulitatea recursului, apreciind că cele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. - cum a susținut aceasta - ci în pct. 11 din același text, abrogat, criticile vizând netemeinicia sentinței. Pe fond s-a solicitat respingerea recursului întrucât recurenta a invocat critici ce nu au legătură cu cauza. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.

și analizând excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant, Curtea o apreciază ca nefondată întrucât deși recurenta a invocat în finalul motivării recursului dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile formulate sunt încadrabile - potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. - în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici care urmează a fi analizate. Astfel, recurenta a invocat greșita soluționare a excepției necompetenței teritoriale și neaplicarea dispozițiilor art. 7 C. proc. civ., critică apreciată de Curte ca nefondată întrucât chestiunea competenței instanței a fost irevocabil tranșată prin Decizia nr. 330 din 26 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, decizie invocată de altfel de instanța de apel dar și de recurent în criticile sale și care a avut în vedere exclusiv competența instanței de fond.

În acest context este irelevantă atât motivarea deciziei din apel pe aspectul incidenței art. 7 sau art. 10 C. proc. civ. cât și criticile recurentei.

De reținut că Decizia nr. 330/2007 a fost dată după ce anterior litigiul părților mai parcursese alte două cicluri procesuale finalizate prin casare cu trimitere spre rejudecare tot Tribunalului Dâmbovița, așa încât excepția necompetenței teritoriale nici nu mai putea fi pusă în discuție de recurentă în fond după casările dispuse de Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de recurs la a cele date, litigiul fiind pe rol din 19 septembrie 2003. Neîntemeiată este apreciată și critica privind greșita disjungere a cererii completatoare a reclamantului și a cererii reconvenționale deoarece, așa cum a reținut și instanța de apel, instanța de fond a avut în vedere atât criteriul celerității soluționării pricinii cât și faptul că soluționarea cererilor în despăgubiri formulate de părți necesită administrarea unor probatorii, fapt ce ar fi afectat celeritatea rezolvării celorlalte cereri, așa încât s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 165 C. proc.

civ. Potrivit acestor dispoziții legale disjungerea soluționării unor petite sau cereri formulate de părți este lăsată la aprecierea judecătorului învestit cu soluționarea pricinii, dacă el „socotește” că este întârziată soluționarea altor cereri. De asemenea, Curtea apreciază ca nefondată și critica în legătură cu rezilierea contractului și ignorarea sentinței civile nr. 442/2002 a Judecătoriei Târgoviște deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra rezilierii - ca sancțiune a neexecutării obligațiilor contractuale - ci a constatat că acest petit este fără obiect întrucât raporturile contractuale au încetat prin împlinirea termenului pentru care el fusese încheiat. În consecință, Curtea apreciază că decizia din apel este temeinic motivată și legală, așa încât va respinge recursul pârâtei ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E. SRL prin reprezentant legal P.N. împotriva Deciziei nr. 48 din 12 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008.